ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2012

Asupra contestației în anulare de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: La data de 22 iulie 2010, petiționara L.F. a solicitat să se efectueze cercetări față de numiții: A.R., V.M.R. și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții, constând în aceea că, cu prilejul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare, a fost indusă în eroare de aceștia (prima, în calitate de notar public, iar ceilalți doi, în calitate de cumpărători), precum și față de numiții O.G. și C.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, comisă prin aceea că, au sustras din apartamentul ce a făcut obiectul sus-menționatului contract, bunuri în valoare de 3.000 mărci germane.

Prin Rezoluția nr. 372/P/2010 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin Rezoluția nr. 123/11/2/2011 din 18 aprilie 2011 a Procurorului General al aceluiași parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții: A.R. - notar public în mun. Botoșani, V.M.R. - grefier la Judecătoria Botoșani și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și față de O.G. și C.A., cu privire la care s-au efectuat verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a) C. pen. Pentru a dispune astfel, Parchetul a reținut, în esență, că fapta imputată numitului R.C.

nu există, iar în ce-i privește pe ceilalți făptuitori, există autoritate de lucru judecat. Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere petiționara L.F., prin care a solicitat restituirea dosarului la organele de cercetare penală pentru a se efectua cercetări față de sus-numiții pentru infracțiunile reclamate. Prin Sentința penală nr. 98 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara L.F., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, hotărârea pronunțată fiind definitivă. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarant recurs petiționara L.F. Prin Decizia penală nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 504/39/2011, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara L.F.

împotriva Sentinței penale nr. 98 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligată recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, petiționara a formulat contestație la executare întrucât a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar astăzi, în ședință publică și-a precizat cererea în sensul că înțelege să formuleze contestație în anulare pe motiv că nu s-a putut prezenta la judecată, întrucât drumul a fost înzăpezit. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea L.F.

sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte a constat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile și condițiile în care se poate formula contestație în anulare, precum și hotărârile împotriva cărora se poate face contestație în anulare, respectiv împotriva hotărârilor penale definitive pronunțate de către instanța de recurs. În speță, contestatoarea L.F. a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, prev. de art. 278 1 C. proc. pen. În raport de soluțiile care pot fi pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, întrucât niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției, astfel cum prevăd dispozițiile art. 345 C. proc.

pen., respectiv condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., o atare cale de atac fiind inadmisibilă. Ca atare, contestația în anulare formulată de contestatoarea L.F. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea L.F., împotriva Deciziei nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 504/39/2011. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2012. Procesat de GGC - N