ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2700/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 22 iulie 2010, petiționara L.F. a

solicitat să se efectueze cercetări față de numiții: A.R., V.M.R. și R.C., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții, constând în aceea

că, cu prilejul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare, a fost indusă în

eroare de aceștia (prima, în calitate de notar public, iar ceilalți doi, în

calitate de cumpărători), precum și față de numiții O.G. și C.A., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de furt calificat, comisă prin aceea că, au sustras din

apartamentul ce a făcut obiectul sus-menționatului contract, bunuri în valoare

de 3.000 mărci germane.

Prin Rezoluția nr.

372/P/2010 din 08 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

confirmată prin Rezoluția nr. 123/11/2/2011 din 18 aprilie 2011 a Procurorului

General al aceluiași parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numiții: A.R. - notar public în mun. Botoșani, V.M.R. - grefier la Judecătoria

Botoșani și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în

convenții, prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și față de O.G. și C.A.,

cu privire la care s-au efectuat verificări sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit.

a) C. pen.

Pentru a dispune

astfel, Parchetul a reținut, în esență, că fapta imputată numitului R.C. nu

există, iar în ce-i privește pe ceilalți făptuitori, există autoritate de lucru

judecat.

Împotriva celor două

rezoluții a formulat plângere petiționara L.F., prin care a solicitat

restituirea dosarului la organele de cercetare penală pentru a se efectua

cercetări față de sus-numiții pentru infracțiunile reclamate.

Prin Sentința penală

nr. 98 din 16 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara L.F., cu obligarea

acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, hotărârea pronunțată

fiind definitivă.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarant recurs petiționara L.F.

Prin Decizia penală

nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 504/39/2011, s-a respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara L.F. împotriva Sentinței penale

nr. 98 din 16 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori.

A fost obligată

recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva acestei

decizii, petiționara a formulat contestație la executare întrucât a fost

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar astăzi, în ședință

publică și-a precizat cererea în sensul că înțelege să formuleze contestație în

anulare pe motiv că nu s-a putut prezenta la judecată, întrucât drumul a fost

înzăpezit.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatoarea L.F. sub aspectul admisibilității în

principiu, Înalta Curte a constat că aceasta este inadmisibilă pentru

următoarele considerente:

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Pe de altă parte, din

perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac,

legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se

poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare,

instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea

oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au

hotărârile judecătorești definitive.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede expres și limitativ cazurile și condițiile în care se poate

formula contestație în anulare, precum și hotărârile împotriva cărora se poate

face contestație în anulare, respectiv împotriva hotărârilor penale definitive

pronunțate de către instanța de recurs.

În speță,

contestatoarea L.F. a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri

având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, prev. de art. 278

1

C. proc. pen.

În raport de

soluțiile care pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) C.

proc. pen. nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar

rezolva fondul cauzei, întrucât niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea

existenței faptei și a vinovăției, astfel cum prevăd dispozițiile art. 345 C.

proc. pen., respectiv condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea

procesului penal.

Pe de altă parte,

prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii

extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor

judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art.

278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac fiind inadmisibilă.

Ca atare, contestația

în anulare formulată de contestatoarea L.F. urmează a fi respinsă ca

inadmisibilă, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea L.F.,

împotriva Deciziei nr. 405 din 14 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 504/39/2011.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 septembrie 2012.

Procesat de GGC - N