ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 762/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 762/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
A II-A CIVILĂ
Asupra contestației
în anulare de față,
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
comercială, prin Decizia nr. 3937 din 17 noiembrie 2010, a respins recursul
formulat de reclamanta Administrația Națională Apele Române București,
împotriva Deciziei Curții de Apel București nr. 29 din 21 ianuarie 2010, în
contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SRL Găești, ca nefondat.
Prin cererea scrisă,
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a
civilă, la data de 15 noiembrie 2012, contestatoarea Administrația Națională
Apele Române București a solicitat repunerea în termen a contestației în
anulare formulate împotriva Deciziei nr. 3937 din 17 noiembrie 2010 pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, întemeiată pe art.
317 alin. (1) C. proc. civ., prin care a cerut admiterea acesteia, anularea
deciziei și stabilirea unui termen pentru judecata recursului, cu citarea
părților.
Referitor la cererea
de repunere în termen a formulării contestației în anulare împotriva Deciziei
nr. 3937 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția comercială, a susținut că împotriva debitoarei SC E. SRL s-a
deschis procedura generală a insolvenței, la data de 12 aprilie 2010, fiind
numit administrator judiciar S.A. IPURL și că aceasta, cu rea-credință nu a
adus la cunoștința creditoarei Administrația Națională Apele Române București
și nici a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, intrarea sa
în insolvență, astfel că recursul a fost soluționat fără citarea administratorului
judiciar, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut asigurată asistența juridică
și reprezentarea în recurs de către o societate de avocați.
Înalta Curte,
deliberând, respinge cererea de repunere în termen a contestației în anulare
formulată de contestatoarea Administrația Națională Apele Române București,
împotriva Deciziei nr. 3937 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția comercială, ca neîntemeiată, reținând următoarele:
Art. 103 alin. (1) C.
proc. civ., stabilește că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea
oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de
cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost
împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Potrivit art. 319
alin. (2) din C. proc. civ., contestația poate fi introdusă în termen de 15
zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai
târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Pentru a putea opera
repunerea în termen, contestatoarea trebuia să facă dovada existenței unei
împiedicări a exercitării căii de atac după data de 17 noiembrie 2010, data
pronunțării Deciziei nr. 3937 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială, ultima zi pentru formularea în termen a contestației în anulare
fiind 17 noiembrie 2011.
Or, în cauză
contestatoarea nu a făcut dovada că nu a exercitat calea extraordinară de atac
a contestației în anulare în termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc.
civ., pentru că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința
sa.
Susținerea
contestatoarei Administrația Națională Apele Române București în sensul că, nu
a avut cunoștință de faptul că debitoarea SC E. SRL s-a aflat în procedura
insolvenței nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, de natură să o
împiedice să formuleze cererea în cauză, avându-se în vedere că o astfel de
informație se putea obține de la Oficiul Registrului Comerțului.
Prin urmare, cum nu
sunt îndeplinite cerințele legale pentru repunerea în termenul prevăzut de
dispozițiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art.
137 C. proc. civ., reține contestația în anulare spre soluționare pe excepția
tardivității cererii.
În cauză, pronunțarea
hotărârii s-a făcut la data de 17 noiembrie 2010, potrivit mențiunilor din
Decizia nr. 3937, aflată la Dosarul nr. 40297/3/2008 al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția comercială, astfel că termenul de 1 an, calculat
conform art. 101 alin. (2) C. proc. civ., a fost depășit, împlinindu-se
anterior formulării contestației în anulare.
Întrucât hotărârea ce
face obiectul contestației în anulare de față a fost pronunțată la data de 17
noiembrie 2010, iar cererea a fost formulată la data de 15 noiembrie 2012, este
evident că aceasta a fost depusă de contestatoare cu depășirea termenului
prescris de lege.
Cum termenul
formulării contestației în anulare are caracter imperativ, nerespectarea sa
afectează valabilitatea actului de procedură realizat după împlinirea termenului
imperativ, iar potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de
atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune
altfel, ceea ce în cauză nu se poate reține, astfel că instanța urmează să dea
eficiență textului de lege menționat și să respingă contestația în anulare, ca
tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
repunere în termen ca neîntemeiată.
Respinge ca tardivă
contestația în anulare formulată de contestatoarea Administrația Națională
Apele Române București, împotriva Deciziei nr. 3937 din 17 noiembrie 2010
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 26 februarie 2013.
Procesat
de GGC - NN