ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2013

Asupra recursului de

față de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1200/36/2010 pe rolul Curții de Apel Constanța la data de

07 septembrie 2010, reclamanta

S.C.

R.R. S.A.

a investit instanța

în temeiul art. 205 C. proc. fisc. și al prevederilor

Legii nr. 554/2004

, în contradictoriu cu pârâta

D.R.A.O.V.C., cu soluționarea contestației împotriva

Deciziei de Impunere nr. 96 din 25 iunie 2010 emisă de D.R:A.O.V.C. în urma

inspecției fiscale finalizată prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 19339/1992

din 25 iunie 2010, solicitând a se dispune anularea parțială a acesteia, cu

privire la următoarele sume: 3.664.007 lei, reprezentând contravaloare acciză

aferentă livrărilor de cocs de petrol sulfuros

și

3.804.422 lei majorări de întârziere pentru aceasta suma ;

16.443.855 lei, reprezentând acciză aferentă benzinei

facturate către SC R.D. SRL și livrate în antrepozitul P. SA,

și

3.697.752 lei majorări de întârziere;

25.036.188

lei, reprezentând acciză aferentă motorinei facturate către SC R.D. SRL și

livrate în antrepozitul P. SA,

și 2.871.366 lei

majorări de întârziere .

În

motivarea acțiunii s-au arătat următoarele.

S.C. R.R.

S.A.

a

făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale privind accizele, desfășurată în

baza ordinului de serviciu nr. 01 din 15 ianuarie 2010. Inspecția fiscală a

demarat ca urmare a solicitării D.G.A.M.C., solicitare care a avut ca rezultat

includerea contribuabilului de către A.N.A.F. - A.N.V. în Programul de

inspecție fiscală al D.R.A.O.V.Constanța.

Obiectul controlului l-a

constituit verificarea modului de deținere și expediere în regim suspensiv

(teritoriul național, comunitar și export), regim de scutire directă, regim de

exceptare de la plata accizelor, cu acciză plătită a produselor energetice și

stabilirea obligațiilor fiscale în ceea ce privește acciza armonizată datorată

la bugetul general consolidat al statului, în perioada 01 ianuarie 2007 -31

decembrie 2008.

Constatările organului de

inspecție fiscală, sunt consemnate în Raportul de inspecție nr.

19339/1992

din 25 iunie 2010,

în baza căruia s-a emis

Decizia de

impunere

nr.

96 din 25 iunie 2010,

prin care s-au stabilit obligații fiscale de plată la

bugetul de stat în

valoare totală de 25.640.921 lei.

Pârâta D.R:A.O.V.C., prin reprezentanții săi, în

numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor, dar și în nume propriu a

formulat în cauză întâmpinare invocând

excepția inadmisibilității.

Prin

sentința nr. 391/CA din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a admis

excepția inadmisibilității și a respins contestația formulată de reclamanta

S.C. R.R. S.A ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele.

La data de 05 iulie 2010

contestatoarea a depus la sediul D.R.A.O.V. Constanța contestația formulată în

procedura prealabilă în conformitate cu prevederile art. 218 alin. (2) din OG nr.

92/2003 republicată, text de lege ce se coroborează cu prevederile Legii nr. 554/2004,

dat fiind caracterul acesteia de act administrativ fiscal, însă a formulat

acțiune la instanța de judecată direct împotriva actului administrativ de

impunere.

S-a reținut că instanța de

contencios administrativ soluționează doar acțiunile introduse împotriva

deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire

la actele administrative de impunere fiscală. O acțiune introdusă direct la

instanța de contencios administrativ împotriva actelor administrativ de

impunere fiscală este inadmisibilă.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta S.C. R.R. S.A. criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de

judecată din 13 octombrie 2011, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a

dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu

s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea,

potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același Cod, constatându-se din oficiu

perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de S.C. R.R. S.A. împotriva sentinței nr. 391/CA din 15

noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios, administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 ianuarie 2013.