ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 201/2013

Asupra recursului de față de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1200/36/2010 pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 07 septembrie 2010, reclamanta S.C. R.R. S.A. a investit instanța în temeiul art. 205 C. proc. fisc. și al prevederilor Legii nr. 554/2004 , în contradictoriu cu pârâta D.R.A.O.V.C., cu soluționarea contestației împotriva Deciziei de Impunere nr. 96 din 25 iunie 2010 emisă de D.R:A.O.V.C. în urma inspecției fiscale finalizată prin Raportul de Inspecție Fiscală nr. 19339/1992 din 25 iunie 2010, solicitând a se dispune anularea parțială a acesteia, cu privire la următoarele sume: 3.664.007 lei, reprezentând contravaloare acciză aferentă livrărilor de cocs de petrol sulfuros și 3.804.422 lei majorări de întârziere pentru aceasta suma ; 16.443.855 lei, reprezentând acciză aferentă benzinei facturate către SC R.D.

SRL și livrate în antrepozitul P. SA, și 3.697.752 lei majorări de întârziere; 25.036.188 lei, reprezentând acciză aferentă motorinei facturate către SC R.D. SRL și livrate în antrepozitul P. SA, și 2.871.366 lei majorări de întârziere . În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele. S.C. R.R. S.A. a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale privind accizele, desfășurată în baza ordinului de serviciu nr. 01 din 15 ianuarie 2010. Inspecția fiscală a demarat ca urmare a solicitării D.G.A.M.C., solicitare care a avut ca rezultat includerea contribuabilului de către A.N.A.F. - A.N.V. în Programul de inspecție fiscală al D.R.A.O.V.Constanța.

Obiectul controlului l-a constituit verificarea modului de deținere și expediere în regim suspensiv (teritoriul național, comunitar și export), regim de scutire directă, regim de exceptare de la plata accizelor, cu acciză plătită a produselor energetice și stabilirea obligațiilor fiscale în ceea ce privește acciza armonizată datorată la bugetul general consolidat al statului, în perioada 01 ianuarie 2007 -31 decembrie 2008. Constatările organului de inspecție fiscală, sunt consemnate în Raportul de inspecție nr. 19339/1992 din 25 iunie 2010, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 96 din 25 iunie 2010, prin care s-au stabilit obligații fiscale de plată la bugetul de stat în valoare totală de 25.640.921 lei.

Pârâta D.R:A.O.V.C., prin reprezentanții săi, în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor, dar și în nume propriu a formulat în cauză întâmpinare invocând excepția inadmisibilității. Prin sentința nr. 391/CA din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității și a respins contestația formulată de reclamanta S.C. R.R. S.A ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. La data de 05 iulie 2010 contestatoarea a depus la sediul D.R.A.O.V. Constanța contestația formulată în procedura prealabilă în conformitate cu prevederile art. 218 alin. (2) din OG nr. 92/2003 republicată, text de lege ce se coroborează cu prevederile Legii nr. 554/2004, dat fiind caracterul acesteia de act administrativ fiscal, însă a formulat acțiune la instanța de judecată direct împotriva actului administrativ de impunere.

S-a reținut că instanța de contencios administrativ soluționează doar acțiunile introduse împotriva deciziilor emise de organele fiscale în soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscală. O acțiune introdusă direct la instanța de contencios administrativ împotriva actelor administrativ de impunere fiscală este inadmisibilă. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta S.C. R.R. S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din 13 octombrie 2011, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 – 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același Cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de S.C. R.R. S.A. împotriva sentinței nr. 391/CA din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios, administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2013.