ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7256 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul S.C.C.F.W. în contradictoriu cu pârâtul M.S. prin care se solicita anularea O.M.S. nr. 946 din 31 mai 2011 și obligarea pârâtului să reanalizeze categoria de încadrare a instituției reclamante. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat, în esență, că unitatea spitalicească reclamantă nu îndeplinea criteriile pentru a fi încadrată în categoria IM. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul S.C.C.F.W., susținând că este netemeinică și nelegală, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (fila 14 în dosarul de recurs), devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de S.C.C.F.W. împotriva sentinței civile nr. 7256 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.