ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 579 din 13 decembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu privire la existența cazului bine justificat, prima instanță a reținut că actul primar care reglementează stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv Legea nr. 119/2010, la o analiză în aparență a acesteia, nu conține dispoziții care să oblige particularul să depună cerere de recalculare a pensiei, să solicite și să depună documente doveditoare privind veniturile realizate sau în baza căreia să fie obligați să suporte vreo consecință ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în actul normativ. La rândul său, nici dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu impun o asemenea obligativitate, ci sugerează mai degrabă o facultate a beneficiarilor de a-și dovedi în situațiile acolo prezentate cu acte doveditoare stagiile de cotizare.

În opinia primei instanțe, aceste elemente sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și sunt de natură a argumenta pe deplin „cazul bine justificat". Cât privește cea de-a condiție ce trebuie dovedită, prevenirea unei pagube iminente, instanța a reținut faptul că dispozițiile actului administrativ contestat fiind date în executarea Legii nr. 119/2010, fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.

Prin urmare, starea de fapt prezentată este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată. Cât privește caracterul iminent al pagubei, acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 1 a H.G. nr. 735/2010, potrivit cărora „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri". Cum H.G.

nr. 735/2010 a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menționată vor intra în plată începând cu luna ianuarie 2011, Curtea a apreciat că se justifică susținerea reclamantului privitoare la iminența pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Guvernul României. Recurentul a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este greșită, întrucât recalcularea pensiei reclamantului se face prin efectul Legii nr. 119/2010 și este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. 1 din acest act normative, iar nu facultativă și lăsată la latitudinea beneficiarilor, așa cum reține prima instanță, care apreciază că i-ar impune reclamantului să solicite această reclaculare, prin adăugare la lege.

Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că prin cererea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant H.I. solicită instanței să ia act de renunțarea sa la judecarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, întrucât acest act normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 1/2011. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 246 alin (1) C. proc. civ. “Reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”. Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Având în vedere și dispozițiile art. 129 alin (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 579 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie 2011.