ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1947/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, prin sentința nr. 579

din 13 decembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantul H.I., în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus suspendarea executării

H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit

legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale

funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației

penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în

domeniul pensiilor, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele

două condiții impuse de art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat

și paguba iminentă.

Cu privire la existența

cazului bine justificat, prima instanță a reținut că actul primar care reglementează

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv Legea nr. 119/2010, la o

analiză în aparență a acesteia, nu conține dispoziții care să oblige particularul

să depună cerere de recalculare a pensiei, să solicite și să depună documente doveditoare

privind veniturile realizate sau în baza căreia să fie obligați să suporte vreo

consecință ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în

actul normativ.

La rândul său, nici dispozițiile

Legii nr. 19/2000 nu impun o asemenea obligativitate, ci sugerează mai degrabă o

facultate a beneficiarilor de a-și dovedi în situațiile acolo prezentate cu acte

doveditoare stagiile de cotizare.

În opinia primei instanțe,

aceste elemente sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ și sunt de natură a argumenta pe deplin „cazul bine justificat".

Cât privește cea de-a

condiție ce trebuie dovedită, prevenirea unei pagube iminente, instanța a reținut

faptul că dispozițiile actului administrativ contestat fiind date în executarea

Legii nr. 119/2010, fac pentru prima dată referiri la situația în care beneficiarii

acestora nu depun cereri de recalculare și documente doveditoare, caz în care se

va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza

salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.

Prin urmare, starea de

fapt prezentată este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și

imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori

de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte

o sarcină excesivă și disproporționată.

Cât privește caracterul

iminent al pagubei, acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 1 a H.G.

nr. 735/2010, potrivit cărora „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) și b) Legea

nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau

aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea

nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,

cu modificările și completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la intrarea

în vigoare a acestei hotărâri".

Cum H.G. nr. 735/2010

a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în

perioada mai sus menționată vor intra în plată începând cu luna ianuarie 2011, Curtea

a apreciat că se justifică susținerea reclamantului privitoare la iminența pagubei

ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul

Guvernul României.

Recurentul a susținut,

în esență, că soluția instanței de fond este greșită, întrucât recalcularea pensiei

reclamantului se face prin efectul Legii nr. 119/2010 și este obligatorie în toate

cazurile prevăzute la art. 1 din acest act normative, iar nu facultativă și lăsată

la latitudinea beneficiarilor, așa cum reține prima instanță, care apreciază că

i-ar impune reclamantului să solicite această reclaculare, prin adăugare la lege.

Mai înainte însă de a

trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că prin cererea depusă

la dosarul cauzei, intimatul-reclamant H.I. solicită instanței să ia act de renunțarea

sa la judecarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect suspendarea executării

H.G. nr. 735/2010, întrucât acest act normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 1/2011.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor

art. 246 alin (1) C. proc. civ. “Reclamantul poate renunța oricând la judecată,

fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Manifestarea de voință

în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă

cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul

civil.

Având în vedere și dispozițiile

art. 129 alin (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica

sentința atacată, în sensul că va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea

cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Guvernul României împotriva sentinței nr. 579 din 13 decembrie 2010 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că ia act

de renunțarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.