ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1867/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1867/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 611/2010 din 21 decembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții A.G.C., A.C.M., B.G.I., B.O.I., B.B.V.M., C.R.P., C.I.V., D.C.I., D.F.C., D.I.F., D.G.I., F.A.I., G.G.M.J., G.G.I., G.M.E., G.N.V., G.P.D.M., I.P.I., I.C.G., I.Ș.C., M.I.V., M.M.N., M.D.C.L., M.G.M., M.G.I., N.I.V., O.F.G.L., O.I.G., O.M.S., P.G.A., P.N.G., P.R.C., P.G.D., P.G.N., P.S.G.A., P.I.G, R.I.C., S.I.M., S.A.M., S.I.A., T.I.M., V.I.G. și V.I.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Aspectele de nelegalitate ale H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, invocate de reclamanți, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestui act.
În acest sens, reclamanții au susținut că acest act, prin art. 2 alin. (3) și (4), art. 6 alin. (2) și (4) și art. 10 alin. (2), cuprinde dispoziții care exced celor prevăzute de Legea nr. 119/2010, deoarece reglementează cu caracter imperativ obligația depunerii unei cereri de recalculare a pensiei, precum și a unor documente doveditoare privind veniturile realizate, pe care trebuie să le solicite prin centrele militare sau prin unitățile militare din care au făcut parte, stabilind un termen de acordare a drepturilor de pensii recalculate în raport de îndeplinirea acestei obligații. Instanța a constatat că deși Legea nr. 119/2010 nu face nici o referire la pensiile stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin art. 11 H.G.
nr. 735/2010 se dispune și recalcularea acestora, aceste aspecte fiind de natură să inducă o îndoială serioasă asupra legalității actul administrativ și să argumenteze existența „cazului bine justificat”. Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat. Instanța a reținut că, în speță, existența unui prejudiciu material și viitor decurge din însăși prevederile H.G.
nr. 735/2010, care formează obiectul cererii de suspendare, în condițiile în care reglementează, cu caracter imperativ, determinarea cuantumului pensiei recalculate în raport de stagiile de cotizare și punctajele medii anuale pe baza veniturilor realizate lunar de beneficiari, conform documentelor doveditoare depuse în termenul pentru recalculare prevăzut de lege, în caz contrar, urmând a se proceda discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual prin utilizarea salariului mediu brut pe economie, ca un fel de sancțiune care intervine în cazul nedepunerii în termen a documentelor doveditoare. S-a mai reținut că jurisprudența CEDO a apreciat în mod constant că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însăși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Alături de argumentele expuse mai sus, instanța de fond a avut în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, astfel că a admis acțiunea reclamanților în sensul că a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735/2010 până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., deoarece recalcularea pensiilor intimaților se face prin efectul Legii nr. 119/2010 și este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. 1 din acest act normativ, iar nu facultativă și lăsată la latitudinea beneficiarilor, astfel cum a reținut prima instanță, care a apreciat că H.G. nr. 735/2010 le-ar impune acestora să solicite această recalculare, prin adăugare la lege. Arată recurentul că în mod eronat prima instanță a reținut că suntem în prezența unui caz bine justificat, că este eronat și argumentul reținut de prima instanță, care se bazează pe caracterul iminent al pagubei rezultat din art. 1 al H.G. nr. 735/2010, prin aplicarea căruia pensiile recalculate vor intra în plată începând cu ianuarie 2011. Recurentul apreciază că în condițiile în care chiar instanța a reținut că plata pensiei recalculată se va face doar începând cu luna ianuarie 2011, prejudiciul iminent invocat de reclamanți și reținut ca atare de instanța de fond nu este actual.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele în continuare arătate. Prin sentința civilă nr. 338 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâtul Guvernul României de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 38 din 7 ianuarie 2011, s-a admis cererea de suspendare a executării H.G.
nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul Administrației Penitenciarelor conform legii nr. 119/2010, hotărârea fiind opozabilă erga omnes. Astfel, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă împotriva aceluiași act administrativ normativ, ca rămasă fără obiect, reținând că în considerentele deciziei Înaltei Curți nr. 38/2011 se precizează faptul că H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 produce efecte erga omnes, cu alte cuvinte se referă la toate persoanele aflate sub incidența sa: foști militari, polițiști, funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, pentru care se dispune recalcularea pensiilor.
Pe de altă parte, H.G. nr. 735 din 2 iulie 2010 (pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislației privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al O.U.G. nr. 1/2011, intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011. Astfel, în cauză, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, a fost abrogat, nemaiavând relevanță cercetarea fondului cauzei. Prin urmare, cererea de suspendare a executării H.G. nr. 735/2010 a rămas fără obiect. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare a H.G. nr. 735/2010 ca fiind rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 611/2010 din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a H.G. nr. 735/2010 ca fiind rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.