ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3938/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și fiscal reclamanta N.M.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.R. a solicitat constatarea modului nelegal în care au fost pronunțate deciziile C.C.R. nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 din data de 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010, obligarea pârâtei C.C.R. la demararea procedurii de atragere a răspunderii disciplinare mergând până la pronunțarea încetării mandatului de judecător al C.C.
pentru judecătorii-raportori responsabili de instrumentarea probelor aferente celor două decizii, conform Regulamentului de organizare și funcționare al acestei instituții, precum și la demararea procedurii de atragere a răspunderii disciplinare mergând până la pronunțarea eliberării din funcție a magistraților asistenți care s-au ocupat de pregătirea lucrărilor și redactarea actelor aferente celor două decizii menționate. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că deciziile C.C.R. nr. 1358/2010 și 1360/2010 din data de 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010 nu respectă Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României și prevederile Legii nr. 47/1992 republicată.
Pârâta C.C. a formulat întâmpinare la cererea introdusă de reclamanta Nițulescu Măria Magdalena, reprezentată de fiul acesteia N.G.E., prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. Prin sentința nr. 7104 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea în consecință. Pentru a pronunța această hotărâre, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, s-a constatat că acesta este lipsit de temei legal și nu poate face obiectul unei cereri de chemare în judecată, întrucât prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța nu poate să exceadă cadrului legal care reglementează atribuțiile C.C., respectiv Legea fundamentală - Titlul V, precum și Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată în M. Of.
al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. A reținut Curtea că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție „Deciziile C.C. se publică în M. Of. al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", așadar ele nu pot fi „contestate" pe nicio cale. Referitor la capetele 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, s-a menționat că Regulamentul de organizare și funcționare a C.C., reglementează strict cazurile de răspundere disciplinară a judecătorilor C.C.. A mai precizat instanța că din analiza conținutului cererii de chemare în judecată, reiese faptul că obiectul acțiunii nu corespunde cerințelor imperative ale art. 112 C. proc. civ.
Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta N.M.M. criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie. Se arată că în prezenta cauză recurenta se află în cazul unei duble denegări de dreptate ca urmare a unei inpretări greșite a situației de fapt și de drept, fiind incidente în acest caz motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 coroborat cu art. 304 pct. 7 și pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ. În opinia recurentei, în procesul de pronunțare a deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 din data de 21 octombrie 2010 există trei încălcări ale Legii nr. 47/1992 republicată: încălcarea art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 10 alin. (2) și art. 29-31, încălcarea art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 11 și art. 29-31 și încălcarea art. 14. Se mai arată că cele două acte emise de C.C.R.
au doar aparența materială a unor decizii de neconstituționalitate ale C.C., deoarece au fost emise fără respectarea Legii nr. 47/1992, republicată, a Codului de Procedură Civilă și a Constituției Rămâniei, fiind inexistente/nule din punct de vedere juridic. În ceea ce privește soluția de respingere a capătului doi și trei din cererea de chemare în judecată se arată că are o motivație incompletă, motivul de recurs incident fiind art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În plus se arată că prin cererea de chemare în judecată recurenta nu a cerut ca instanța de contencios administrative să judece dacă judecătorii raportori și magistrații asistenți care au instrumentat probele în dosarele în care au fost pronunțate de CCR decizille nr. 1358/2010 și 1360/2010 sunt sau nu vinovați de abateri disciplinare, ci să oblige C.C.
la demararea procedurii de atragere a răspunderii disciplinare, adică să oblige pe președintele C.C.R. să numească o comisie disciplinară care să analizeze faptele pe care recurenta le consideră a fi abateri disciplinare în cazul judecătorilor raportori și să oblige pe președintele C.C. să se pronunțe dacă în cazul magistraților asistenți au avut loc abateri disciplinare în sensul celor arătate în plângerea prealabilă. Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție „Deciziile C.C. se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată: „C.C.
este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România", iar potrivit prevederilor alin. (3) „C.C. este independentă față de orice autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi". Odată soluția pronunțată, C.C. se dezînvestește, astfel că aceasta nu mai poate reveni asupra considerentelor invocate, cu atât mai puțin ele nu mai pot fi explicitate, extinse, ca răspuns la o petiție, ori contestate ulterior, în fața instanțelor judecătorești, acestea neavând competența materială de a se pronunța asupra legalității ori inadmisibilității deciziilor pronunțate de C.C.. Mai mult decât atât, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond C.C. poate fi sesizată numai pentru cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție și numai în condițiile stabilite de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată.
Pe de altă parte în mod corect s-a constatat că deciziile adoptate de către intimate-pârâtă nu pot face obiectul controlului instanței de contencios administrativ, fiind excluse de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, neavând natura unor acte administrative conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acest act normative. Cu privire la solicitarea recurentei ca instanța de judecată să oblige C.C. de a-i sancționa pe judecătorii-raportori și magistrații-asistenți care au instrumentat probele, se reține că acestea nu pot fi primite întrucât potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, C.C. este unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, este independentă față de orice autoritate publică și se supune numai Constituției și prezentei legi.
Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de N.M.M. împotriva sentinței nr. 7104 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.