ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 186/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3938/2/2011

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII –a contencios administrativ și

fiscal reclamanta N.M.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.R. a solicitat

constatarea modului nelegal în care au fost pronunțate deciziile C.C.R. nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010 din data de 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. nr. 761 din

data de 15 noiembrie 2010, obligarea pârâtei C.C.R. la demararea procedurii de

atragere a răspunderii disciplinare mergând până la pronunțarea încetării

mandatului de judecător al C.C. pentru judecătorii-raportori responsabili de

instrumentarea probelor aferente celor două decizii, conform Regulamentului de

organizare și funcționare al acestei instituții, precum și la demararea procedurii

de atragere a răspunderii disciplinare mergând până la pronunțarea eliberării

din funcție a magistraților asistenți care s-au ocupat de pregătirea lucrărilor

și redactarea actelor aferente celor două decizii menționate.

În motivarea acțiunii

reclamanta a învederat că deciziile C.C.R. nr. 1358/2010 și 1360/2010 din data

de 21 octombrie 2010, publicate în M. Of. nr. 761 din data de 15 noiembrie 2010

nu respectă Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României și

prevederile Legii nr. 47/1992 republicată.

Pârâta C.C. a

formulat întâmpinare la cererea introdusă de reclamanta Nițulescu Măria

Magdalena, reprezentată de fiul acesteia N.G.E., prin care a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 7104

din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea în consecință.

Pentru a pronunța

această hotărâre, analizând obiectul cererii de chemare în judecată, s-a

constatat că acesta este lipsit de temei legal și nu poate face obiectul unei

cereri de chemare în judecată, întrucât prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța

nu poate să exceadă cadrului legal care reglementează atribuțiile C.C.,

respectiv Legea fundamentală - Titlul V, precum și Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea C.C., republicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

807 din 3 decembrie 2010.

A reținut Curtea că potrivit

art. 147 alin. (4) din Constituție „Deciziile C.C. se publică în M. Of. al

României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor", așadar ele nu pot fi „contestate" pe

nicio cale.

Referitor la capetele

2 și 3 ale cererii de chemare în judecată, s-a menționat că Regulamentul de

organizare și funcționare a C.C., reglementează strict cazurile de răspundere

disciplinară a judecătorilor C.C..

A mai precizat

instanța că din analiza conținutului cererii de chemare în judecată, reiese

faptul că obiectul acțiunii nu corespunde cerințelor imperative ale art. 112 C.

proc. civ.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta N.M.M. criticând

sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se arată că în

prezenta cauză recurenta se află în cazul unei duble denegări de dreptate ca

urmare a unei inpretări greșite a situației de fapt și de drept, fiind

incidente în acest caz motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4

coroborat cu art. 304 pct. 7 și pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ.

În opinia recurentei,

în procesul de pronunțare a deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 din data

de 21 octombrie 2010 există trei încălcări ale Legii nr. 47/1992 republicată:

încălcarea art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 10 alin. (2) și art. 29-31,

încălcarea art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 11 și art. 29-31 și încălcarea art.

14.

Se mai arată că cele

două acte emise de C.C.R. au doar aparența materială a unor decizii de

neconstituționalitate ale C.C., deoarece au fost emise fără respectarea Legii nr.

47/1992, republicată, a Codului de Procedură Civilă și a Constituției Rămâniei,

fiind inexistente/nule din punct de vedere juridic.

În ceea ce privește

soluția de respingere a capătului doi și trei din cererea de chemare în

judecată se arată că are o motivație incompletă, motivul de recurs incident

fiind art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În plus se arată că

prin cererea de chemare în judecată recurenta nu a cerut ca instanța de

contencios administrative să judece dacă judecătorii raportori și magistrații

asistenți care au instrumentat probele în dosarele în care au fost pronunțate

de CCR decizille nr. 1358/2010 și 1360/2010 sunt sau nu vinovați de abateri

disciplinare, ci să oblige C.C. la demararea procedurii de atragere a

răspunderii disciplinare, adică să oblige pe președintele C.C.R. să numească o

comisie disciplinară care să analizeze faptele pe care recurenta le consideră a

fi abateri disciplinare în cazul judecătorilor raportori și să oblige pe

președintele C.C. să se pronunțe dacă în cazul magistraților asistenți au avut

loc abateri disciplinare în sensul celor arătate în plângerea prealabilă.

Examinând actele

dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din Constituție „Deciziile C.C. se publică în M. Of. al României; de la

data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor".

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 47/1992, republicată: „C.C. este unica autoritate de

jurisdicție constituțională în România", iar potrivit prevederilor alin. (3)

„C.C. este independentă față de orice autoritate publică și se supune numai

Constituției și prezentei legi".

Odată soluția pronunțată,

C.C. se dezînvestește, astfel că aceasta nu mai poate reveni asupra

considerentelor invocate, cu atât mai puțin ele nu mai pot fi explicitate,

extinse, ca răspuns la o petiție, ori contestate ulterior, în fața instanțelor

judecătorești, acestea neavând competența materială de a se pronunța asupra

legalității ori inadmisibilității deciziilor pronunțate de C.C..

Mai mult decât atât, așa

cum în mod corect a reținut și instanța de fond C.C. poate fi sesizată numai

pentru cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituție și numai în

condițiile stabilite de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C.C.,

republicată.

Pe de altă parte în

mod corect s-a constatat că deciziile adoptate de către intimate-pârâtă nu pot

face obiectul controlului instanței de contencios administrativ, fiind excluse

de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, neavând natura unor acte

administrative conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acest act normative.

Cu privire la

solicitarea recurentei ca instanța de judecată să oblige C.C. de a-i sancționa

pe judecătorii-raportori și magistrații-asistenți care au instrumentat probele,

se reține că acestea nu pot fi primite întrucât potrivit art. 1 alin. (3) din

Legea nr. 47/1992, republicată, C.C. este unica autoritate de jurisdicție

constituțională din România, este independentă față de orice autoritate publică

și se supune numai Constituției și prezentei legi.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de N.M.M. împotriva sentinței nr. 7104 din 28 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2013.