ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6355/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 21 martie 2011 sub nr. 3321/114/2011, așa cum a fost modificată prin cererea completatoare depusă la data de 12 mai 2011, reclamanta A.E.D.B.

a chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Comuna Gura Teghii, prin Primar, Comuna Lopătari, prin Primar, Comuna Vintilă Vodă, prin Primar, Comuna Beceni, prin Primar, Comuna Sărulești, prin Primar, Comuna Mânzălești, prin Primar și Comuna Blaj ani, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului în litigiu și obligarea pârâților să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul, reprezentând pășunea în suprafață de 1500 hectare, situată pe muntele Giurgiu, cuprins între "culmea principală a muntelui Giurgiu, care formează hotarul de răsărit al acestui corp, pârâul Giurgiu și plaiul Stânei", cu următoarele vecinătăți: la nord, nord-vest, vest și sud - "pădurile statului grupate în unitatea de producție XVII-a" și la est "golul de munte de pe versantul răsăritean al Giurgiului", conform amenajamentului silvico-pastoral anexat.

Prin încheierea din data de 18 aprilie 2011 și prin cea pronunțată la data de 16 mai 2011, instanța a luat act de precizările depuse de reclamantă, respectiv de cererea completatoare depusă la data de 12 mai 2011. La termenul din data de 16 mai 2011, instanța a pus în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale, excepția netimbrării acțiunii și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, excepții a căror soluționare prioritară se impune, în raport cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Buzău, prin Sentința civilă nr. 866 din 23 mai 2011 a respins ca neîntemeiate excepția necompetenței materiale și excepția netimbrării acțiunii, a admis excepția inadmisibilității acțiunii pendinte, invocată de pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Comuna Gura Teghii, prin Primar, Comuna Lopătari, prin Primar și Comuna Mânzălești, prin Primar prin întâmpinare și a respins, în consecință, acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta A.E.D.B. în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Comuna Gura Teghii - prin Primar, Comuna Lopătari - Prin Primar, Comuna Vintilă Vodă - prin Primar, Comuna Beceni - prin Primar, Comuna Sărulești - prin Primar, Comuna Mânzălești - prin Primar și Comuna Blăjani - prin Primar.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Buzău a reținut că obiectul prezentului litigiu, declanșat la data de 21 martie 2011 de către reclamanta A.E.D.B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Comuna Gura Teghii, prin Primar, Comuna Lopătari, prin Primar, Comuna Vintilă Vodă, prin Primar, Comuna Beceni, prin Primar, Comuna Sărulești, prin Primar, Comuna Mânzălești, prin Primar și Comuna Blăjani, prin Primar, constă în obligarea pârâților să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul reprezentând pășunea în suprafață de 1500 hectare, situată pe muntele Giurgiu, cuprins între "culmea principală a muntelui Giurgiu, care formează hotarul de răsărit al acestui corp, pârâul Giurgiu și plaiul Stânei", cu următoarele vecinătăți: la nord, nord-vest, vest și sud - "pădurile statului grupate în unitatea de producție XVII-a", la est "golul de munte de pe versantul răsăritean al Giurgiului", conform amenajamentului silvico-pastoral anexat acțiunii, urmând ca, în prealabil, să se constate nevalabilitatea preluării de către Statul comunist a imobilului.

Instanța a reținut că trebuie relevat, în acest context, și faptul că, în speță, nu s-a făcut nicio probă cum că reclamanta sau autorul acesteia, numitul S.S.P.D.

ar fi urmat, cu privire la imobilul-pășune, revendicat în cauza de față, procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, iar o asemenea omisiune, de altfel, a fost recunoscută de către reclamantă atât în cuprinsul precizărilor depuse la data de 18 aprilie 2011, cât și în considerentele cererii completatoare depuse la data de 12 mai 2011. Referitor la excepția necompetenței materiale, invocată prin întâmpinările depuse la data de 18 aprilie 2011, de pârâții Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Comuna Gura Teghii, prin Primar și Comuna Mânzălești, prin Primar, tribunalul a respins-o ca nefondată, întrucât, în primul rând, fiind învestită cu o acțiune în revendicare imobiliară, constată că este vorba de o acțiune civilă, evaluabilă în bani și că, în consecință, competența materială de judecată în primă instanță a unei asemenea acțiuni este delimitată, în baza art. 2 pct. 1 lit. b), teza I, coroborat cu art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., între judecătorie și tribunal, în raport cu criteriul valorii obiectului acțiunii. S-a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 18 1 C. proc. civ., conform cărora "instanța învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect". Într-adevăr, în speță, reclamanta - prin precizările depuse la data de 18 aprilie 2011 - a indicat o valoare a terenului care face obiectul acțiunii în revendicare formulate ce atrăgea competența materială de judecată în primă instanță a tribunalului, iar faptul că, ulterior învestirii tribunalului, reclamanta a micșorat cuantumul valorii obiectului litigiului nu este de natură a determina competența altei instanțe.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată, prin întâmpinările depuse la data de 18 aprilie 2011, de pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Comuna Gura Teghii, prin Primar, Comuna Lopătari, prin Primar și Comuna Mânzălești, prin Primar, Tribunalul a constatat că este întemeiată și a admis-o, apreciind că, în această privință, trebuie avute în vedere, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. XXXIII din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. Împotriva Sentinței civile nr. 866 din 23 mai 2011 și a Sentinței civile nr. 1249 din 26 septembrie 2011 ambele pronunțate de Tribunalul Buzău a declarat apel reclamanta A.E.D.B., considerând-o nelegală și netemeinică.

Pentru motivele invocate, apelanta a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. Examinând ambele sentințe atacate prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și la textele legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele: În cazul acțiunii de față noțiunea de inadmisibilitate se regăsește atât în accepțiunea procesuală, cât și în cea substanțială, deoarece prin Legea 18/1991, astfel cum a fost completată și modificată, s-a stabilit un cadru special în care puteau fi valorificate drepturile persoanelor care erau îndreptățite să beneficieze de prevederile actelor normative pronunțate în materia fondului funciar.

În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul că prevederile Deciziei nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt incidente speței de față, întrucât bunurile în litigiu nu cădeau sub incidența acestui act normativ, instanța reține următoarele: Cert este că decizia mai sus menționată a fost pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, care se referea la problema, de principiu, rezolvată neunitar, a existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale, privind imobile preluate abuziv și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv Codul civil.

Referindu-se la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, s-a observat, în aceleași considerente, că prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 sunt clare în sensul că acestea "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație" și întrucât Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Este de remarcat că pentru terenul pădure autorul reclamantei a urmat procedura prevăzută de legile fondului funciar și a obținut recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1915 ha teren, pe raza localității Gura Teghii, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 103409 din 08 iulie 2008. Cu toate acestea, pentru terenul pășune ce face obiectul prezentei cauze aceasta nu a invocat niciun motiv excepțional care să o fi împiedicat pe ea sau pe autorul său, defunctul S.S.P.D., să urmeze procedura specială, reglementată de Legea nr. 18/1991, nepromovarea acestei proceduri fiind o consecință a propriei lor culpe.

În ceea ce privește soluția pronunțată sub aspectul completării dispozitivului, se reține că în mod corect s-a apreciat că acest petit privind constatarea nevalabilității titlului statului nu putea fi analizat ca un petit distinct de revendicare, iar în condițiile în care revendicarea apare ca inadmisibilă, nu poate fi examinată separat cererea de constatare a nevalabilității titlului statului. În ipoteza că, în speță - în care imobilul revendicat face obiectul legii speciale, verificarea aspectului legat de pretinsa lipsă a titlului valabil al statului asupra imobilului litigios trebuia examinată în cadrul procedurii prevăzute prin norme imperative de legea specială, respectiv, în speță, de legile fondului funciar, fapt care nu s-a realizat.

În atare situație, în raport de argumentele expuse în precedent, Curtea a apreciat ca fiind nefondate criticile apelantei, motiv pentru care a respins ambele apeluri în baza art. 296 C. proc. civ., menținând ca legale sentințele atacate. Împotriva Deciziei civile nr. 190 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A.E.D.B. care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Acțiunea de față are ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului - acțiune admisibilă conform dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 - și revendicarea imobilului, ca efect al nevalabilității titlului statului. Se consideră că această soluție este nelegală deoarece au prioritate reglementările internaționale în materia drepturilor omului, punându-se problema respectării dreptului de proprietate.

Mai precis, antecesorului recurentei i-a fost expropriată o suprafață de teren forestier, fără acordarea de despăgubiri și fără vreo utilitate publică. Decizia Înaltei Curți nr. 33/2008 invocată de primele instanțe nu are în vedere ipoteza din speță, ci se aplică doar în ceea ce privește concurența dintre Legea nr. 10/2001 și dreptul comun, dar instanța de apel consideră că Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se aplică prin analogie și cazului din speță.

Cu privire la titlul statului, temeiul de drept al petitului privind constatarea nevalabilității titlului statului îl reprezintă dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, în timp ce instanța de apel consideră că acest petit este inadmisibil potrivit dispozițiilor alin. (2) ale art. 6. De vreme ce legiuitorul a dat prin intermediul dispozițiilor alin. (3) competența exclusivă instanțelor de judecată în analizarea valabilității titlului statului fără a impune condiția inexistenței vreunei legi speciale, înseamnă că un astfel de petit poate fi formulat distinct de orice altă cerere. În funcție de soluția instanței urmează ca bunul preluat fără titlu valabil să poată fi revendicat, dacă într-adevăr nu face obiectul unei legi speciale de reparație.

Însă instanța nu poate considera inadmisibil un asemenea petit pe considerentul că bunul face obiectul unei legi speciale de reparație, întrucât ar îngrădi accesul la justiție privind un petit pe care Legea nr. 213/1998 îl declară în mod expres ca fiind admisibil. Se invocă în drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele. Pentru a fi incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 480 C. civ., constatând că acțiunea ce face obiectul dosarului este inadmisibilă, fiind astfel respinsă în mod corect. Terenul a cărui revendicare se solicită de către reclamantă, în suprafață de 1500 ha, are categoria de "pășune" și nici reclamanta, nici autorul acesteia nu au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren în temeiul Legii nr. 18/1991.

Corect au reținut instanța de fond și cea de apel că reclamanta, deși avea posibilitatea să o facă - nicio probă în sens contrar nefiind adusă de aceasta - nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005 - aspect recunoscut explicit de către reclamantă prin precizările depuse la data de 18 aprilie 2011 - și că imobilul în litigiu este necontestat în cauză că intră sub incidența Legii nr. 18/1991, astfel că acțiunea în revendicare a acestui imobil, promovată de reclamantă trebuie privită ca inadmisibilă. A mai reținut instanța că nu poate duce la o concluzie contrară un eventual argument al reclamantei, în sensul că, prin respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare, reclamanta ar fi lipsită de un bun ce i se cuvine.

Criticile formulate de recurenta reclamantă nu sunt fondate. În Decizia nr. XXXIII/2001 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite consemnează, în mod clar că, referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, "pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație". Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație.

Nici susținerile recurentei reclamante privind prevalența practicii Europene și a dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate. În mod just, Curtea de Apel Ploiești a considerat că practic reclamanta invocă propria culpă neurmând procedura specială, iar prin simplul fapt că a ales să nu urmeze această cale conferită de legea specială, reclamanta în cauză și-a asumat riscul producerii sancțiunilor stabilite de lege, respectiv pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau în echivalent pentru imobilele despre care afirmă că ar fi fost preluate fără titlu valabil, deci care ar fi fost în sfera de aplicare a acestei legi speciale, derogatorii de la dreptul comun.

De asemenea, susținerile sale în sensul că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă s-ar leza dreptul de acces la justiție, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sunt nefondate. De asemenea, nu se poate aprecia că prin această soluție s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului, astfel cum este consfințit de Constituția României, de art. 480 C. civ.

și de art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme, chiar instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat că "speranța de a obține recunoașterea unui drept de proprietate pe care cineva se află în imposibilitatea de a-1 exercita efectiv, nu poate fi considerată ca un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, în aceeași măsură reprezentând efectul unei creanțe sub condiție încetând prin neîndeplinirea condiției" (cauza Prințul Hans Adam II de Liechenstein contra Germaniei). Nici ultima critică a recurentei, privind capătul de cerere prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului nu poate fi primită.

În mod just s-a reținut că analizarea acestei cereri a reclamantei trebuia să aibă loc în cadrul procedurii reglementate de legea specială, respectiv a Legii nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, imobilul în litigiu intrând sub incidența acestei legi speciale. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.E.D.B. împotriva Deciziei civile nr. 190 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV