ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1318/2020

Ședința publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 13 mai 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. - SCHELA DE PETROL BERCA, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru perioada 11 mai 2008 - 11 mai 2011, și a dobânzii legale aferente, de la data introducerii acțiunii.

În fapt, reclamanta a arătat că pârâta ocupă suprafața de 5.244 mp din terenul proprietatea reclamantei, conform titlului de proprietate nr. x/2003, unde pârâta are amplasate trei sonde de extracție, cuprinzând drumurile de acces pietruite și vetre de sondă.

A mai arătat că, prin sentința nr. 818 din data de 3 iunie 2009, pârâta a fost obligată la plata sumei de 90.321 RON, reprezentând despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, la care s-a adăugat 75.267 RON despăgubiri la zi, avându-se în vedere o chirie de 5,75 RON/mp, conform expertizei din dosar.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 480 C. civ. și ale art. 1 Codul comercial.

Pârâta S.C. B. S.A. - SCHELA BERCA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că punctul de lucru Schela Berca nu are personalitate juridică, neputând sta în judecată.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, a arătat că reclamanta nu a motivat pretențiile, nu a prezentat temeiul și justificarea despăgubirilor, și nu a depus acte doveditoare.

La același termen de judecată, pârâta a formulat și o cerere reconvențională, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate nr. x/25.08.2003 emis de Comisia județeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, formulată de S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâții A., REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, OCOLUL SILVIC TISĂU, COMISIA LOCALĂ TISĂU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ BUZĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

La termenul din 28 septembrie 2011 s-a luat act de cererea reclamantei de modificare a acțiunii, în sensul că, reclamanta a precizat că înțelege să se judece cu pârâta S.C. B. S.A.

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2011, Tribunalul Buzău a admis excepția de necometență materială, invocată din oficiu, cu privire la cererea reconvențională, a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.A. și a îniantat-o Judecătoriei Buzău, spre competentă soluționare, dispunând, totodată, scoaterea din cauză a pârâților din cererea reconvențională: REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR- ROMSILVA, OCOLUL SILVIC TISĂU, COMISIA LOCALĂ TISĂU PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și COMISIA JUDEȚEANĂ BUZĂU PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2012, Tribunalul Buzău a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea definitivă a cererii reconvenționale disjunse.

Reclamanta a depus, la data de 11 martie 2016, cerere de modificare a acțiunii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 200.000 RON și actualizarea acestei sume, în funcție de indicele de inflație .

Pârâta a depus completare la întâmpinare, prin care a menționat că, în urma expertizei tehnice administrate în dosarul nr. x/2011, s-a reținut că suprafața totală pentru care există suprapunere cu terenul reclamantei este de 2.139 mp.

A precizat că, în baza art. 90 din Legea nr. 351/2004, beneficiază de drepturile de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale cu titlu gratuit, iar reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului.

A invocat puterea lucrului judecat a sentinței nr. 12722 din data de 11 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2011

A fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea topografie cadastru, iar expertul a depus răspuns la obiecțiunile formulate de reclamantă.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtă .

A fost administrată proba cu expertiza tehnică în specialitatea silvicultură .

Au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenție formulate de C. S.R.L..

A fost atașat dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Buzău.

Pârâta a depus note scrise, prin care a arătat că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului de 5.944 mp pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 11 mai 2011, însă, prin sentința nr. 818 din data de 3 iunie 2009 s-a dispus obligarea sa la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007 și până la zi, respectiv până la 3 iunie 2009, data pronunțării sentinței, astfel că, reclamanta nu mai poate cere, încă o dată, despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 și 3 iunie 2009, depunând înscrisuri în acest sens.

Pârâta a depus obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură și înscrisuri în susținere, iar expertul a depus răspuns la obiecțiuni.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 412 din data de 4 iunie 2019, Tribunalul Buzău a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 12.834 RON cu titlu de despăgubiri, sumă actualizată cu rata inflației, calculată pentru perioada cuprinsă între data introducerii acțiunii, 13 mai 2011, și data plății efective, precum și la plata sumei de 2.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, față de obiectul cererii de chemare în judecată - pretenții (despăgubiri pentru lipsa de folosință), că în cauză nu operează prezumția legală de lucru judecat a sentinței nr. 818 din data de 3 iunie 2009 a Tribunalului Buzău, invocată de reclamantă, cererea de chemare în judecată urmând a fi soluționată prin raportare la perioada pentru care se solicită plata despăgubirilor (11 mai 2008 - 11 mai 2011).

A apreciat că, în cauză, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă apt să demonstreze aspecte legate de raporturile juridice dintre părți, cum ar fi: calitatea de proprietar a reclamantei, suprafața terenului pentru care se cer despăgubirile sau prețul chiriei în baza căruia se calculează acestea.

A stabilit că este neîntemeiată susținerea pârâtei privind exercitarea cu titlu gratuit a drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, astfel cum este și cea a reclamantei, deoarece, conform art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 351/2004, în vigoare în perioada pentru care se solicită despăgubirile, drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.

În același timp, art. 86 lit. a) - e) din lege definește drepturile de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale, respectiv: dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare în vederea realizării, reabilitării sau retehnologizării capacității; dreptul de uz pentru asigurarea funcționării normale a capacității prin efectuarea reviziilor, reparațiilor și a intervențiilor necesare; dreptul de servitute legală de trecere subterană, de suprafață sau aeriană pentru instalarea de rețele, conducte, linii sau de alte echipamente aferente capacității și pentru accesul la locul de amplasare a acestora; dreptul de a obține restrângerea sau încetarea unor activități care ar putea pune în pericol persoane și bunuri; dreptul de acces la utilitățile publice,

Instanța de fond a avut în vedere că niciuna dintre aceste împrejurările anterior redate nu este incidentă în cauză, reclamanta solicitând plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, ca urmare a ocupării acestuia de instalațiile pârâtei.

Apărarea pârâtei, potrivit căreia, reclamanta nu mai poate cere încă o dată despăgubiri pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 și 3 iunie 2009 a fost considerată ca neîntemeiată, deoarece, prin sentința nr. 818 din data de 3 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. x/2008, s-a dispus obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, doar numai dobânzile, stabilite în cuantum de 75.267 RON și incluse în suma totală de 165.588 RON, au fost calculate până la data 3 iunie 2009, data pronunțării sentinței.

Autorului reclamantei A., respectiv, defunctului D., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 9 ha, teren vegetație forestieră, emițându-se în acest sens titlul de proprietate nr. x/2003. Ulterior, moștenitorii acestuia, înscriși în titlul de proprietate menționat, au înțeles să iasă din indiviziune în ceea ce privește suprafața de 9 ha. teren vegetație forestieră, iar reclamantei, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiind pusă în posesie pentru o suprafață de teren - vegetație forestieră - pe care se află amplasate trei sonde aparținând pârâtei.

Conform art. 480 C. civ. 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Potrivit art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012, proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.

Prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamantă s-a reținut că suprafața de teren ocupată de pârâtă ce se suprapune cu terenul reclamantei este de 2.139 mp, din care 1.344 mp accesul și facilitățile sondei 351 și 785 mp terenul sondei 485.

Aceeași situație a fost reținută și prin expertiza întocmită în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Buzău.

Printr-un prim raport de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură, expertul desemnat a propus o chirie anuală de 5,75 RON/mp.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de pârâtă, expertul a depus un alt raport de expertiză prin care a propus și alte două prețuri pentru chiria anuală a terenului, 1,14 RON/mp, respectiv, 2 RON/mp, având în vedere contractele de închiriere depuse de pârâtă pentru terenuri similare.

Prima instanța nu a luat în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prețul chiriei de 5,75 RON/mp/an, în condițiile în care expertul nu a prezentat în niciun fel modalitatea de calcul, mulțumindu-se doar să preia prețul stabilit prin raportul întocmit în dosarul nr. x/2008, iar ordinele nr. 401/2006 și nr. 416/2006, avute în vedere la întocmirea raportului, nu mai sunt în vigoare.

Pârâta a depus contracte de închiriere pentru terenuri similare, iar părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză depus astfel că s-a avut în vedere un preț de 2 RON/mp/an, preț stabilit pentru un teren situat în aceeași localitate și pe un amplasament similar și categorie de folosință.

Având în vedere suprafața ocupată din terenul reclamantei de 2.139 mp, prețul chiriei de 2 RON/mp/an și perioada de 3 ani, instanța de fond a reținut un cuantum al despăgubirilor datorate de pârâtă reclamantei pentru lipsa de folosință a terenului de 12.834 RON.

A stabilit că reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit prin faptul neplății chiriei de către pârâtă, iar actualizarea despăgubirilor stabilite cu rata inflației reprezintă valoarea reală a acestuia la data efectuării plății (daune cominatorii).

II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta B. S.A, criticând-o ca nelegală și netemeinică, și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul diminuării sumei reprezentând despăgubiri, respectiv de la suma de 12.834 RON stabilită de instanță, la suma de 5.152 RON, iar, în măsura admiterii recursului a cerut recalcularea contravalorii cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, proporțional cu partea din acțiunea principală admisă.

Sub un prim aspect, a arătat că prezenta cauza este supusă dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, cu modificările aduse până la data de 13 mai 2011, respectiv data formulării acțiunii.

Conform dispozițiilor art. 282 C. proc. civ. din 1865, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală, în litigiile al căror obiect are o valoare de pana la 100.000 RON, inclusiv, atât în materie civilă, cât și comercială. Acțiunea intimatei a fost apreciată la valoarea de 200.000 RON, prin urmare era supusa atât apelului cât și recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 284 C. proc. civ. din 1865, termenul de apel este de 15 zile, nu 10 zile cât a stabilit instanța, astfel că, pârâta a solicitat recalificarea căii de atac ca fiind apel și nu recurs.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs, după prezentarea obiectului și a soluției primei instanțe, recurenta a precizat că nu aduce critici cu privire la prețul stabilit de instanță privind despăgubirile solicitate, aceasta a apreciat în mod corect prețul de 2 RON/mp/an, preț stabilit prin comparație cu contracte pentru terenuri situate în aceeași localitate, pe un amplasament și categorie de folosința similare.

A susținut că instanța a constatat, în mod greșit, că dispozițiile Legii nr. 351/2004 nu ar fi incidente în cauză, prin raportare la solicitarea intimatei-reclamante privind plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului ocupat cu instalații petroliere.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a constatat că terenul destinat sondei 483 ocupa o suprafață de 795 mp., din terenul de 22000 mp. cu nr. cadastral x ce aparține reclamantei A..

Conform dovezilor depuse la dosarul cauzei - extras SAP status sonde, rezultă că sonda 483 a fost edificată în anul 1997 și reprezintă o sondă de producție gaze naturale.

În contradicție cu opinia instanței de fond, recurenta a precizat că reglementarea activității din domeniul gazelor naturale se circumscrie dispozițiilor legii speciale, în vigoare la momentul edificării obiectivului petrolier, care impunea caracterul gratuit al ocupării terenului.

A arătat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2012, cadrul juridic prin care s-au stabilit drepturile și obligațiile în sfera capacităților de gaze naturale este stabilit strict prin dispozițiile legii organice, respectiv Legea nr. 351/2004 de reglementare în domeniul gazelor naturale, cu modificările ulterioare, care a prevăzut că exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora:

Potrivit dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 351/2004, drepturile de uz și de servitute legală prevăzute la art. 86 asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice au ca obiect utilitatea publică au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora. Dacă cu ocazia unei intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii se produc pagube proprietari din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.

A menționat că prevederile Legii nr. 351/2004 au fost abrogate prin apariția Legii nr. 123/20012, care prevede încheierea unor convenții cu proprietarii de terenuri afectate de capacități în domeniul gazelor naturale, însă numai pentru obiectivele edificate/amplasate/realizate după intrarea în vigoare a legii.

Or, așa cum a arătat recurenta, sonda de gaze naturale care face obiectul prezentei cauze a fost edificată în anul 1997 și prin urmare, situația de fapt dedusă judecății nu se circumscrie dispozițiilor art. 113 din Legea nr. 123/2012.

În consecință, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, recurenta S.C. B. S.A. nu poate fi obligată să plătească lipsa de folosință în baza Legii nr. 351/2004 și, nici în prezent, nu subzistă o asemenea obligație în baza Legii nr. 123/2012, întrucât legea nu prevede această obligație pentru obiectivele amplasate/executate anterior intrării în vigoare a acestei legi, cum este cazul în speță.

În cazul sondei de gaze naturale, despăgubirile se întemeiază pe dispozițiile legii speciale, respectiv art. 91 din Legea gazelor, astfel că o eventuală despăgubire nu se poate raporta decât la valoarea pentru suprafața afectată de obiectivul petrolier și numai dacă se dovedește ipoteza stabilită de legiuitor prin art. 91 din Legea nr. 351/2004 și art. 16 alin. (8) din Legea 13/2007, constând în dovedirea unui prejudiciu produs cu ocazia intervenției pârâtei pentru retehnologizarea unei capacități în funcțiune, reparații, revizii sau avarii produse la capacitățile din domeniul gazelor naturale.

Astfel, aplicând raționamentul de mai sus, recurenta a susținut că, pentru suprafața identificată de expertul specialitatea topografie, respectiv 795 mp., nu datorează despăgubiri, calculul despăgubirilor fiind următorul:

Despăgubirea recalculată la suprafața de 1344 mp.: 2139 (suprafața identificata de expert) - 795 suprafața sondei 483 de gaze naturale = 1344mp; 1344 mp x 2 RON/mp/an (prețul stabilit de instanța) x 3 ani = 8064 RON, iar pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, recurenta nu datorează despăgubiri - deoarece s-a încălca efectelor autorității lucrului judecat.

A precizat că în mod greșit a apreciat instanța că, pentru perioada 17 ianuarie 2007- 3 iunie 2009, Tribunalul Buzău ar fi luat în considerare doar dobânzi, și nu despăgubiri, înlăturând, fără temei, apărarea sa, potrivit căreia, pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, recurenta nu datorează despăgubiri.

A arătat că, prin sentința Tribunalului Buzău numărul 818 din 3 iunie 2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului formulate de recurenta-pârâtă, s-a dispus obligarea recurentei la plata despăgubirilor pentru perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, respectiv perioada cuprinsă între 17 ianuarie 2004 și 17 ianuarie 2007, și până la zi. respectiv până la 3 iunie 2009 - data pronunțării sentinței.

Faptul că s-au acordat despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2007 - 3 iunie 2009 rezultă cu claritate din considerentele sentinței menționate mai sus, în care se precizează, pe de o parte, că instanța a acordat despăgubiri pentru perioada de la 17 ianuarie 2007 până la zi, respectiv data pronunțării sentinței, 3 iunie 2009, iar, pe de altă parte, că instanța nu a calculat dobânzi legale, acestea urmând a fi stabilite pe cale separată ori pe calea executării silite.

Sintetizând, a susținut că Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 818 din 3 iunie 2009, rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului formulate de recurenta-pârâtă, a obligat recurenta la plata despăgubirilor pentru perioadele: 17 ianuarie 2004 -17 ianuarie 2007 (data introducerii acțiunii), 17 ianuarie 2007 - 3 iunie 2009 (data pronunțării sentinței nr. 818/3 iunie 2009).

Prin urmare, reclamanta nu mai poate cere, încă o dată, obligarea recurentei la plata despăgubirilor pentru perioada cuprinsă între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009, întrucât acesta s-a făcut deja în puterea sentinței anterioare, care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar plata a fost efectuată.

Obligarea recurentei la plata, de două ori, a aceleiași sume semnifică, în primul rând, o încălcare a efectelor autorității lucrului judecat și, în același timp, o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, motiv pentru care a prezentat această situație instanței de judecată pentru a dispune o decizie corectă în speță, în situația în care se considera că ar urma să plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Despăgubirea recalculată la suprafața de 2139 mp. stabilită prin expertiza topo a fost prezentată astfel:

- Perioada între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 pentru care recurenta nu datorează despăgubiri: 2 RON/mp/an x 2139 mp x 1 an = 4278 RON

• 12.834 RON (despăgubire stabilita de instanța) - 2.688 RON

- Perioada între 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 pentru care recurenta nu datorează despăgubiri) = 10.146 RON.

Despăgubirea recalculată în funcție de punctele 1 și 2 din prezentul recurs:

Conform punctul 1 din prezentul recurs: total suprafața de 2139 mp. - 795 mp. = 1344 mp.

Conform punctul 2 din prezentul recurs: perioada de timp refăcută: 3 iunie 2009 -13 mai 2011 =709 zile = 23 luni.

224 RON/lună (2688 RON/an la prețul de 2 RON mp/an) x 23 luni = 5152 RON.

Legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2019 a fost recalificată calea de atac din recurs în apel.

Prin decizia nr. 543 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul declarat pârâta B. S.A. împotriva sentinței nr. 412 din data de 4 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., și, în consecință:

A schimbat, în parte, sentința.

A admis excepția autorității de lucru judecat pentru pretențiile aferente perioadei 11 mai 2008 - 3 iunie 2009 invocată de apelantă și a respins acțiunea pentru această perioadă.

A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 8274,71 RON cu titlu de despăgubiri, redusă de la 12834 RON, aferentă perioadei 04.06.2009-11.05.2011.

A menținut restul dispozițiilor sentinței în ceea ce privește actualizarea sumei cu rata inflației.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în fond, în sumă de 2200 RON.

A obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 188 RON.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut, sub un prim aspect, că apelanta a precizat, în mod expres, în calea de atac promovată, faptul că nu formulează critici cu privire la prețul stabilit, de 2 RON/mp/an.

În legătură cu susținerea apelantei legată de neaplicarea, de către instanța de fond, a dispozițiilor Legii nr. 351/2004, instanța de apel a constatat că instanța de fond a făcut trimitere la prevederile acestei legi, în vigoare în perioada pentru care se solicită despăgubiri, și a reținut că dispozițiile art. 90 alin. (1) și (2) și art. 86 din Legea nr. 351/2004 nu sunt incidente în speță.

Instanța de apel a apreciat că, față de obiectul pretențiilor deduse judecății, despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, temeiul legal invocat nu este aplicabil, reclamantei cuvenindu-i-se despăgubiri pentru afectarea dreptului său de proprietate, așa cum corect a stabilit prima instanță.

A precizat că, prin acordarea unor despăgubiri echitabile, ca echivalent al îngrădirii dreptului de proprietate al reclamantei, se păstrează justul echilibru care trebuie să existe între interesul particular al acesteia și interesul general.

Arătând că, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012, care reglementează dreptul la despăgubire al proprietarilor terenurilor afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2), instanța de apel a observat că textul art. 113 alin. (2) din același act normativ a fost inexact redat în cuprinsul motivelor de apel de către apelantă, prin raportare la data introducerii acțiunii.

În egală măsură, a considerat că prevederile art. 91 din Legea nr. 351/2004 reglementează criteriile de acordare despăgubiri, și nu valorile la care trebuie să se raporteze instanța.

S-a subliniat faptul că, prin sentința nr. 818 din 3.06.2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă, s-a soluționat cu putere de lucru judecat faptul că pârâta datorează despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de 5244 mp proprietatea reclamantei, iar potrivit raportului de expertiză specialitate topografie, suprafața de teren ocupată de pârâtă este de 2139 mp și nu de 1344 mp, cum susține pârâta.

În ce privește perioada pentru care reclamantei i-a fost acordate despăgubiri, Curtea a reținut că, într-adevăr, prin sentința nr. 818 din 3.06.2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 165.588 RON cu titlu de despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acțiunii - 17 ianuarie 2007, și până la efectuarea plății.

S-a reținut că, în sentința civilă anterior menționată, se precizează că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru ultimii trei ani (acțiunea fiind înregistrată la data de 17 ianuarie2007), iar la fila x din sentință sumele sunt detaliate astfel: 90.321 RON, reprezentând despăgubiri pentru perioada 17 ianuarie 2004 - 17 ianuarie 2007, respectiv 75.267 RON despăgubiri la zi, adică până la data pronunțării sentinței - 3 iunie 2009.

Instanța de apel a constatat, astfel cum corect a învederat și apelanta, că în sentința nr. 818 din 3 iunie 2009, se precizează, în mod expres, faptul că dobânzile legale urmează a fi stabilite pe cale separată ori pe calea executării silite, reclamanta neprecizând, la momentul formulării concluziilor scrise, modalitatea de calcul a acestora.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat că, pentru perioada 11 mai 2008-3 iunie 2009, operează autoritatea de lucru judecat, astfel că, a respins cererea de despăgubiri pentru această perioadă, văzând sentința nr. 818 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Buzău, irevocabilă.

Raportat la suprafața de 2139 mp și la prețul de 2 RON/mp/an, pentru perioada rămasă de plată, respectiv 4 iunie 2009 -11 mai 2011, instanța de apel a stabilit că suma datorată cu titlu de despăgubiri este de 8.274,71 RON, sumă actualizată cu indicele de inflație, astfel cum intimata-reclamantă a solicitat.

III. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a formulat recurs pârâta S.C. B. S.A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 3 februarie 2020.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 543 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cu consecința admiterii apelului formulat de recurentă și schimbării sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul diminuării sumei reprezentând despăgubiri, de la suma de 8.274,71 RON, stabilita de instanța de apel, la suma de 5.152 RON.

A mai solicitat recalcularea contravalorii cheltuielilor de judecată la care a fost obligata recurenta, proporțional cu partea din acțiunea principală admisă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată doar în ceea ce privește greșita aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor Legii nr. 351/2004, prin aceea că instanța a acordat despăgubiri și pentru suprafața de 795 mp., reprezentând teren aferent sondei de gaze naturale nr. 433, deși, potrivit dispozițiilor Legii nr. 351/2004, drepturile de uz și servitute, în acest caz, se exercită cu titlu gratuit.

A considerat greșit raționamentul instanței, referitor la faptul că, față de obiectul pretențiilor deduse judecății, despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, temeiul reprezentat de dispozițiile Legii nr. 351/2004 nu este aplicabil, apreciind instanța de apel că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru afectarea dreptului său de proprietate.

A arătat că, înlăturând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 351/2004, instanțele de fond și apel și-au întemeiat hotărârile pronunțate pe dispozițiile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012:

"Proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;

- tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări;

- activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească.".

A susținut recurenta că ambele instanțe greșesc cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 123/2012, respectiv inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 351/2004, deoarece, în raport cu momentul introducerii acțiunii, data de 13 mai 2011, Legea nr. 123/2012 nu este aplicabilă speței, fiind încălcat principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și de art. 69 C. civ.

Recurenta a arătat că Legea nr. 123/2012 se aplică numai obiectivelor construite după apariția legii, astfel cum se menționează în textul art. 113 alin. (2) al actului normativ.

Contrazicând propriul raționament, instanța de apel a constatat că sunt aplicabile dispozițiile Legii speciale nr. 123/2012, și că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 351/2004, deși acest act normativ viza același domeniu de reglementare, respectiv domeniul gazelor naturale, Legea nr. 123/2012 înlocuind dispozițiile Legii nr. 351/2004.

Prin urmare, recurenta a susținut că, întrucât instanța de apel a stabilit că în speță este aplicabilă legea specială care reglementeaza domeniul gazelor naturale, derogatorie de la dreptul comun, ar fi trebuit aplicată legea specială în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv Legea nr. 351/2004.

A mai arătat că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 12 alin. (10) din Legea nr. 123/2012 se circumscriu, în mod strict, situației în care au fost necesare intervenții pentru retehnologizări, reparații, revizii sau avarii, ocazie cu care s-ar fi produs pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților energetice, titularii de licență fiind obligați să plătească despăgubiri, în condițiile legii.

Aceasta rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (9) și 10 din Legea nr. 123/2012, coroborat cu textul alin. (11) al acestui articol și cu dispozițiile art. 113 alin. (5) și (6) din Legea nr. 123/2012.

Or, în cadrul probelor administrate în cauză, nu s-a stabilit existenta unor pretinse prejudicii (dealtfel, nici prin acțiune nu s-a formulat o astfel de cerere), iar expertiza în silvicultură efectuată a prezentat concluzii privind lipsa de folosință, în raport cu anumite contracte de închiriere similare, încheiate pentru aceeași categorie de terenuri.

A susținut că, pentru suprafața de teren aferenta sondei de gaze naturale este aplicabilă Legea 351/2004, care prevede, în textul art. 90 alin. (2) (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) că:

""Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii.".

A făcut referire la decizia nr. 27/2019, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, prin care s-a stabilit că, pentru capacitățile energetice realizate anterior Legii nr. 13/2007 privind energia electrică, exercitarea de către titular a drepturilor de uz și servitute se face cu titlu gratuit, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii în funcțiune.

Pentru identitate de rațiune, a susținut că același principiu se poate aplica, și în privința dispozițiilor legii privind capacitățile energetice în domeniul gazelor naturale, concluzia fiind că exercitarea de către titularii autorizațiilor de înființare a drepturilor de uz de servitute se face, potrivit dispozițiilor speciale în vigoare la data punerii lor în funcțiune, Legea nr. 351/2004, cu titlu gratuit.

Dispozițiile art. 35 alin. (3) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv cele ale art. 30 alin. (4) și art. 44 din Legea nr. 123/2012 se opun ca titularii dreptului de proprietate privată, afectați de rețelele electrice de transport ori de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii, să obțină indemnizare pentru lipsa de folosință a terenurilor pe care se situează respectivele capacități energetice.

În același timp, recurenta a invocat dispozițiile art. 90 alin. (1) și (2) din Legea nr. 351/2004:

"(l)Drepturile de uz și de servitute legală, prevăzute la art. 86, asupra terenurilor și altor bunuri proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice ori juridice au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal și se exercită pe toată durata de viață a capacității respective sau temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparației, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie. (2) Exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile din domeniul gazelor naturale se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora. Dacă, cu ocazia intervențiilor pentru retehnologizări, reparații, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităților din domeniul gazelor naturale, concesionarii au obligația să plătească despăgubiri în condițiile legii."

A susținut recurenta că, aplicând situației de fapt dispozițiile legale anterior menționate, în ipoteza în care s-ar constata existența unei obligații de plată, suma totală de plată ar fi de maxim 5.152 RON, deoarece, prin raportul de expertiză tehnică efectuată în cauză, s-a constatat că terenul destinat sondei 483 ocupă o suprafață de 795 mp. (din terenul de 22.000 mp. cu nr. cadastral x ce aparține reclamantei), iar despăgubirea trebuie recalculată la suprafața de 1344 mp (2139 mp - suprafața identificata de expert minus 795 mp - suprafața sondei 483 de gaze naturale), scăzându-se perioada de timp pentru care nu se datorează despăgubiri, conform dispoziției instanței de apel.

Recurenta nu a indicat temeiul de drept al motivelor de casare invocate.

IV. Analizând recursul formulat prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va admite, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea de față, aflată în faza procesuală a recursului, intimata-reclamantă a solicitat recurentei-pârâte despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului aflat în proprietatea sa, pe care se află amplasate trei sonde de extracție, cuprinzând drumurile de acces pietruite și vetre de sondă.

Acțiunea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 480 din C. civ. din 1864.

În raport cu criticile menționate în memoriul conținând motivele de recurs, se apreciază că acestea se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a din C. proc. civ. din 1865, referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Concret, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile Legii nr. 123/2012 elementelor de fapt conturate în speță, întrucât, în raport cu momentul introducerii acțiunii, 13 mai 2011, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 351/2004.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, atât recurenta-pârâtă, cât și instanțele de fond, au făcut referire la o serie de acte normative cu caracter special, cărora le-au acordat prevalență față de temeiul juridic de drept comun invocat de intimata-reclamantă în acțiune, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

În cuprinsul acțiunii, în raport cu solicitarea intimatei-reclamante pentru obținerea despăgubirilor aferente lipsei de folosință a terenului ocupat de sondele nr. 351, 450 și 483 aparținând recurentei-pârâte, recurenta a formulat apărări, prin întâmpinare, referindu-se la aceste sonde de extracție ca fiind obiective petroliere și, totodată, caracterizând terenul aferent acestora ca fiind teren pe care se desfășoară operațiuni petroliere.

În raport cu aceste apărări, recurenta-pârâtă a susținut, la fond, că sunt aplicabile dispozițiile Legii petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, act normativ în vigoare.

După reluarea judecății în primă instanță, urmare suspendării dispuse de instanță până la soluționarea dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Buzău, având ca obiect cererea reconvențională formulată în acest dosar de către recurenta-pârâtă, aceasta din urmă, printr-o completare la întâmpinare depusă în prezenta cauză, a invocat, pe de o parte, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuate în cauza ce a pricinuit suspendarea judecății, arătând că acest raport a stabilit că suprapunerea există doar în ceea ce privește terenul aferent sondelor nr. 483 și 351, și, pe de altă parte, a menționat că sonda nr. 483 este o sondă de extracție a gazelor naturale, sens în care a făcut referire la prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, legea specială în vigoare la data introducerii acțiunii.

În sentința pronunțată, instanța de fond a reținut că, potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru, precum și răspunsului expertului la obiecțiunile formulate de reclamantă, suprafața de teren ocupată de pârâtă ce se suprapune cu terenul reclamantei este de 2.139 mp, din care 1.344 mp constituie accesul și facilitățile sondei nr. 351, iar suprafața de de 785 mp reprezintă terenul aferent sondei nr. 483.

Aceeași situație este reținută, cu autoritate de lucru judecat, și în decizia civilă nr. 241/2015 pronunțată la data de 26 octombrie 2015 de Tribunalul Buzău, secția I civilă în dosarul nr. x/2011, în care s-a judecat cererea reconvențională formulată de recurenta-pârâtă în prezenta cauză .

Înalta Curte apreciază că, pentru a se da un răspuns criticilor recurentei-pârâte vizând greșita determinare a legii speciale aplicabile, este necesară o completă stabilire a situației de fapt existente în cauză, care ar trebui să clarifice tipul ambelor sondelor de extracție deținute de recurenta-pârâtă pe terenul intimatei-pârâte.

Aceasta întrucât, pe de o parte, Legea nr. 351/2004 se aplică, potrivit prevederilor art. 1, desfășurării activităților specifice sectorului gazelor naturale, iar, pe de altă parte, Legea nr. 238/2004 reglementează operațiunile petroliere realizate de către persoane juridice, române sau străine, în condițiile legii.

Or, din analiza coroborată a deciziei recurate și a sentinței pronunțate de prima instanță, rezultă că instanțele de fond au reținut că sonda nr. 483 este o sondă de extracție gaze naturale, nefăcându-se, însă, vorbire despre sonda nr. 351, despre care recurenta-pârâtă susținea, în întâmpinarea formulată la fond, că reprezintă sondă petrolieră, după cum, în completarea la întâmpinare depusă la dosarul de fond, aceeași recurentă-pârâtă a precizat că este o sondă de țiței.

Tipul sondelor aflate pe terenul intimatei-reclamante, respectiv materiile prime extrase prin exploatarea acestora, determină aplicarea, pentru cele două obiective ale recurentei-pârâte sau numai pentru unul dintre ele, după caz, fie a legislației speciale din domeniul gazelor naturale (care, contrar celor reținute de instanța de apel, nu poate fi decât Legea nr. 351/2004, în raport cu data introducerii acțiunii), fie a reglementărilor speciale aplicabile obiectivelor petroliere (Legea nr. 238/2004, încă în vigoare).

Însă aceste determinări sunt caracteristice circumstanțelor de fapt ale cauzei, presupunând verificări de fapt inadmisibile în recurs, cale de atac limitată la examinarea criticilor de nelegalitate, conform dispozițiilor art. 304 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data introducerii acțiunii).

Pentru aceste motive, instanța de recurs va admite apelul și va trimite cauza instanței de apel, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., această din urmă instanță să stabilească, prin administrarea oricăror probe necesare, regimul de exploatare a ambelor sonde (nr. 351 și nr. 483) exploatate de recurenta-pârâtă, aflate pe terenul intimatei-reclamante, în sensul de a se stabili dacă acestea - sau numai una dintre ele - sunt destinate extracției de gaz sau extracției de țiței.

În rejudecare, instanța de recurs va avea în vedere dezlegarea dată prin prezenta hotărâre, în sensul că, în cazul sondelor destinate extracției de gaze naturale, în raport cu data introducerii acțiunii, este aplicabilă legislația specială din domeniul gazelor naturale în vigoare la acel moment, reprezentată de Legea nr. 351/2004.

În consecință, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată întemeiată critica formulată de recurenta-pârâtă, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza a doua din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 543 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă B. S.A. împotriva împotriva deciziei nr. 543 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2020.