ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția comercială și contencios administrativ, la data de 7 octombrie 2011, reclamanta SC I.T.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. F-OT 476 din 28 iulie 2011 și a Deciziei de impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011 emise de pârâtă, prin care au fost stabilite la plată obligații fiscale suplimentare. În motivare, societatea reclamantă a arătat că a fost supusă unui control fiscal de către organele de control din cadrul D.G.F.P.

Olt, care au stabilit pentru perioada 2008 - 2009 obligații fiscale suplimentare în ceea ce privește impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată, astfel: - 203.859 RON impozit profit; - 113.713 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; - 272.466 RON taxa pe valoare adăugată; - 237.766 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. A mai arătat că în urma efectuării verificărilor încrucișate la nouă furnizori care au emis facturi către societatea reclamantă, organele fiscale au stabilit că facturile de aprovizionare nu au calitatea de document justificativ, fiind emise în acest sens raportul de inspecție fiscală nr. F-OT 476 din 28 iulie 2011 și Decizia de impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, care a avut drept obiectiv verificarea modului de calcul al obligațiilor la bugetul general consolidat, legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale și organizarea corectă a evidenței contabile.

Mai mult, organele fiscale au întocmit Procesul-verbal nr. 3810 din 29 iulie 2011, în conformitate cu prevederile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu plângerea penală nr. 3810 din 29 iulie 2011, subzistând, în opinia inspectorilor fiscali, indiciile săvârșirii unei infracțiuni. Reclamanta a contestat în termenul legal raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, însă prin Decizia nr. 973 din 27 septembrie 2011, D.G.F.P. Olt a dispus suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

Cu privire la cererea de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a învederat că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a se dispune suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond asupra anulării actelor administrative fiscale, respectiv cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente Astfel, există o îndoială serioasă asupra legalității actelor fiscale contestate, modificată, în condițiile în care, în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere temeiul de drept invocat nu are nicio legătură cu diferențele de impozite și taxe stabilite la impozitul pe profit, iar la taxa pe valoare adăugată temeiul invocat nu este prevăzut de lege.

Mai mult, diferențele de obligații fiscale au fost stabilite pentru anii 2008 și 2009, când actele normative respective erau abrogate, ceea ce echivalează cu o înfrângere a prezumției de legalitate. A susținut că societatea reclamantă nu are nicio culpă în ce privește documentele prezentate de societățile furnizoare amintite, facturile aveau aparența de legalitate și realitate și nu putea să aibă cunoștință de faptul că au fost completate în mod nereal. Facturile de la societățile în cauză au fost înregistrate în contabilitate și declarate inclusiv prin declarația 394, declarație în care societățile furnizoare apar înregistrate nominal. A apreciat reclamanta că nu poate suporta sancțiunea obligării la plata unor sume către bugetul statului întrucât vinovăția cu privire la facturile întocmite de societățile furnizoare în cauză nu le aparține.

Mai mult, motivele invocate de organele fiscale (cu privire la faptul că societățile în cauză aveau alt obiect de activitate, că nu au utilizat facturile în cauză, că nu au depus declarații, că nu au desfășurat activitate sau se aflau în dizolvare) nu le sunt imputabile. A arătat că nu au obligația legală și nici posibilitatea să verifice societățile furnizoare, de fapt, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală contestat, organele fiscale nu au consemnat dispozițiile legale în baza cărora ei ar fi avut obligația legală să verifice societățile furnizoare. Chiar și pentru organele fiscale verificarea societăților în cauză a necesitat o perioada mare de investigații, au fost făcute solicitări de verificare către organele fiscale din București, apreciind că ei nu au posibilitatea de a face asemenea verificări.

A invocat principiul legalității actelor administrative, cu referire la Decizia nr. 2199 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și a susținut că, atâta vreme cât însăși D.G.F.P. Olt a procedat la suspendarea soluționării contestației înaintată potrivit art. 205 din O.G. nr. 92/2003, instanța trebuie să fie de acord cu admiterea acestei cereri. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, susținând în esență că reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului administrativ produce o pagubă iminentă, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, simpla referire la destabilizarea gravă și iremediabilă a activității nefiind suficientă pentru suspendarea actului administrativ, întrucât nu a fost probată în niciun fel.

De asemenea, simpla menționare a creanței constatate nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă. Nici simpla susținere a reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligată prin actul administrativ în discuție nu satisface cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum nici faptul că prin executarea silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantei nu înseamnă că implicit există o pagubă iminentă. A arătat că nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative atacate. Astfel, „argumentele" prezentate de reclamantă nu sunt în măsură să demonstreze nici măcar în aparență existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

A susținut că, prin raportul de inspecție fiscală din data de 28 iulie 2011, s-a stabilit în sarcina reclamantei o datorie bugetară de RON reprezentând T.V.A., majorări întârziere aferente TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere impozit profit. Întocmirea raportului de inspecție fiscală și emiterea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată s-au realizat după o temeinică și amănunțită acțiune de control derulată de organele competente într-o perioadă lungă de timp și după o atentă verificare a activității desfășurate atât de societatea reclamantă, cât și de partenerii acestei societăți. Cu acest prilej s-a constatat faptul că societățile înscrise ca și furnizori pe facturile în discuție fie aveau un obiect de activitate cu totul diferit de comercializarea materialelor de construcții, fie nu au utilizat facturile cu seriile respective sau se aflau în dizolvare ori fuseseră declarate inactive.

A susținut că probele produse de reclamantă nu sunt în măsură să conducă la identificarea unor împrejurări din care să rezulte o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin Sentința nr. 1193 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Gorj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 reținând că valoarea obligațiilor stabilite prin actul administrativ fiscal a cărui suspendare se solicită este mai mare de 500.000 RON. Ulterior declinării competenței, a fost încuviințată, în principiu, cererea de intervenție în interesul pârâtului, formulată de terțul intervenient accesoriu Comuna Biertan, prin primar.

Prin Sentința nr. 131 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și terțul intervenient Comuna Biertan. A admis cererea de intervenție formulată în interesul pârâtului Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, de către terțul intervenient Comuna Biertan.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale atacate, pentru următoarele considerente: În analiza cazului bine justificat, instanța a constatat că viciile actului administrativ fiscal, invocate în cuprinsul cererii de suspendare, respectiv indicarea greșită sau incompletă a temeiului în drept, atât în cuprinsul RIF cât și în cuprinsul deciziei de impunere (prin raportare la disp. H.G. nr. 598/2002, act administrativ normativ dat în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind TVA), fără aplicabilitate asupra impozitului pe profit, intervenția unui eveniment legislativ implicit (abrogarea) cu privire la H.G.

nr. 831/1997, indicarea temeiului de drept în cazul TVA, regimul deductibilităților la TVA, aparența de legalitate a facturilor fiscale ce constituie documente justificative constituie aspecte ale controlului judiciar ce necesită administrare de probatorii, nefiind în măsură să conducă la concluzia existenței unor îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ fiscal. În ceea ce privește condiția iminenței producerii unui prejudiciu greu sau imposibil de reparat, instanța a reținut că reclamanta nu a indicat instanței de fond niciun indiciu și nici nu a făcut vreo dovadă a verosimilității acestuia. Reclamanta nu a invocat un prejudiciu material viitor și sigur ca realizare și care să exceadă limitelor normale ale executării actului administrativ fiscal.

Executarea deciziei care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. A apreciat că din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. Simpla referire la instrumentele juridice naționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept. Cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată.

Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Raportat la dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., precum și la soluția dată cererii de suspendare, instanța a admis cererea de intervenție formulată de terțul intervenient Comuna Biertan în interesul pârâtei D.G.F.P. Olt. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC I.T.M. SRL, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a adus următoarele critici sentinței atacate: - hotărârea este nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii, sub aspectul modalității de rezolvare a litigiului; - instanța s-a rezumat să redea în integralitate motivele contestației și să indice conținutul textelor legale aplicabile în această materie, fără să analizeze însă condițiile din care să rezulte răsturnarea prezumției de legalitate a actului administrativ; - instanța nu a dat semnificație juridică soluției pronunțată de organele de urmărire penală cu privire la constatarea inexistenței actelor și faptelor ilicite și nu a motivat sub nicio formă intervenția prezumției de nevinovăție în favoarea administratorului societății cu privire la modul de întocmire a documentelor contabile, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat al instanței de a verifica legalitatea și temeiniciei deciziei de suspendare; - hotărârea este nelegală și în ceea ce privește admiterea cererii de intervenție formulată în interesul pârâtei de către intervenienta Comuna Biertan, în sensul că nu este motivată sub acest aspect.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. F-OT-476 din 28 iulie 2011, precum și a Deciziei de impunere fiscală nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, acte administrative prin care s-a constatat existența unor abateri de la disciplina fiscală în ceea ce privește regimul fiscal al impozitului pe profit și TVA, precum și în ceea ce privește cheltuielile deductibile față de baza de impunere a impozitului pe profit și TVA. Cererea de suspendare a executării a fost formulată în condițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În raport de temeiul de drept care justifică o astfel de cerere (art. 14 din Legea nr. 554/2004), Curtea constată că în mod legal instanța de fond a respins acțiunea, reținând că cele două condiții a căror existență cumulativă trebuie îndeplinită nu au fost dovedite. Astfel, în privința „cazului bine justificat”, așa cum este definit în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, Curtea reține că motivele invocate de recurenta-reclamantă și care privesc indicarea greșită sau incompletă a temeiurilor de drept cuprinse în cele două acte administrative contestate, precum și abrogarea unor acte normative, nu pot constitui argumente privind existența cazului bine justificat, deoarece ele constituie prin excelență aspecte ale controlului judiciar, ceea ce implică în mod necesar administrarea de probatorii.

Altfel spus, motivele invocate nu sunt de natură a conduce la concluzia existenței unor îndoieli serioase asupra legalității actelor administrative fiscale, condiție impusă de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Tot astfel, condiția privitoare la existența unei „pagube iminente”, astfel cum este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din aceeași lege, nu a fost dovedită de recurenta-reclamantă. Sub acest aspect, în mod corect judecătorul fondului a reținut că executarea unui act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă iminentă, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea contenciosului administrativ, atâta timp cât recurenta-reclamantă nu a invocat și nici nu a probat un prejudiciu material viitor și sigur ca realizare și care eventual să exceadă limitelor legale ale actului administrativ.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluția recurată fiind dată în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.T.M. SRL împotriva Sentinței nr. 131 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ