ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3873/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt, secția comercială și contencios administrativ, la data de 7

octombrie 2011, reclamanta SC I.T.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, în temeiul art. 14 din Legea nr.

554/2004, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală nr. F-OT 476

din 28 iulie 2011 și a Deciziei de impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011

emise de pârâtă, prin care au fost stabilite la plată obligații fiscale suplimentare.

În motivare,

societatea reclamantă a arătat că a fost supusă unui control fiscal de către

organele de control din cadrul D.G.F.P. Olt, care au stabilit pentru perioada

2008 - 2009 obligații fiscale suplimentare în ceea ce privește impozitul pe

profit și taxa pe valoare adăugată, astfel:

- 203.859 RON impozit

profit;

- 113.713 RON

majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;

- 272.466 RON taxa pe

valoare adăugată;

- 237.766 RON

majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată. A mai arătat că în

urma efectuării verificărilor încrucișate la nouă furnizori care au emis

facturi către societatea reclamantă, organele fiscale au stabilit că facturile

de aprovizionare nu au calitatea de document justificativ, fiind emise în acest

sens raportul de inspecție fiscală nr. F-OT 476 din 28 iulie 2011 și Decizia de

impunere nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, care a avut drept obiectiv verificarea

modului de calcul al obligațiilor la bugetul general consolidat, legalitatea și

conformitatea declarațiilor fiscale și organizarea corectă a evidenței

contabile.

Mai mult, organele

fiscale au întocmit Procesul-verbal nr. 3810 din 29 iulie 2011, în conformitate

cu prevederile art. 108 din O.G. nr. 92/2003, care a fost înaintat Parchetului

de pe lângă Tribunalul Olt împreună cu plângerea penală nr. 3810 din 29 iulie

2011, subzistând, în opinia inspectorilor fiscali, indiciile săvârșirii unei

infracțiuni.

Reclamanta a

contestat în termenul legal raportul de inspecție fiscală și decizia de

impunere, însă prin Decizia nr. 973 din 27 septembrie 2011, D.G.F.P. Olt a

dispus suspendarea soluționării acesteia până la pronunțarea unei soluții

definitive pe latură penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la

încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

Cu privire la cererea

de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

reclamanta a învederat că sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a se

dispune suspendarea executării până la pronunțarea instanței de fond asupra

anulării actelor administrative fiscale, respectiv cazul bine justificat și

necesitatea prevenirii unei pagube iminente

Astfel, există o

îndoială serioasă asupra legalității actelor fiscale contestate, modificată, în

condițiile în care, în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere

temeiul de drept invocat nu are nicio legătură cu diferențele de impozite și

taxe stabilite la impozitul pe profit, iar la taxa pe valoare adăugată temeiul

invocat nu este prevăzut de lege.

Mai mult, diferențele

de obligații fiscale au fost stabilite pentru anii 2008 și 2009, când actele

normative respective erau abrogate, ceea ce echivalează cu o înfrângere a

prezumției de legalitate.

A susținut că

societatea reclamantă nu are nicio culpă în ce privește documentele prezentate

de societățile furnizoare amintite, facturile aveau aparența de legalitate și

realitate și nu putea să aibă cunoștință de faptul că au fost completate în mod

nereal.

Facturile de la

societățile în cauză au fost înregistrate în contabilitate și declarate

inclusiv prin declarația 394, declarație în care societățile furnizoare apar

înregistrate nominal.

A apreciat reclamanta

că nu poate suporta sancțiunea obligării la plata unor sume către bugetul

statului întrucât vinovăția cu privire la facturile întocmite de societățile

furnizoare în cauză nu le aparține.

Mai mult, motivele

invocate de organele fiscale (cu privire la faptul că societățile în cauză

aveau alt obiect de activitate, că nu au utilizat facturile în cauză, că nu au

depus declarații, că nu au desfășurat activitate sau se aflau în dizolvare) nu

le sunt imputabile.

A arătat că nu au

obligația legală și nici posibilitatea să verifice societățile furnizoare, de

fapt, în cuprinsul raportului de inspecție fiscală contestat, organele fiscale

nu au consemnat dispozițiile legale în baza cărora ei ar fi avut obligația

legală să verifice societățile furnizoare.

Chiar și pentru

organele fiscale verificarea societăților în cauză a necesitat o perioada mare

de investigații, au fost făcute solicitări de verificare către organele fiscale

din București, apreciind că ei nu au posibilitatea de a face asemenea

verificări.

A invocat principiul

legalității actelor administrative, cu referire la Decizia nr. 2199 din 14

aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, și a susținut că, atâta vreme cât însăși D.G.F.P. Olt

a procedat la suspendarea soluționării contestației înaintată potrivit art. 205

din O.G. nr. 92/2003, instanța trebuie să fie de acord cu admiterea acestei

cereri.

Pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, susținând în esență că

reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului administrativ produce o

pagubă iminentă, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, simpla referire la

destabilizarea gravă și iremediabilă a activității nefiind suficientă pentru

suspendarea actului administrativ, întrucât nu a fost probată în niciun fel.

De asemenea, simpla

menționare a creanței constatate nu duce, de facto, la constatarea că există o

pagubă iminentă. Nici simpla susținere a reclamantei că nu datorează suma la

care a fost obligată prin actul administrativ în discuție nu satisface

cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum nici faptul că prin

executarea silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantei

nu înseamnă că implicit există o pagubă iminentă.

A arătat că nu s-a

demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică

asupra legalității actelor administrative atacate. Astfel, „argumentele"

prezentate de reclamantă nu sunt în măsură să demonstreze nici măcar în

aparență existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care

să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

A susținut că, prin

raportul de inspecție fiscală din data de 28 iulie 2011, s-a stabilit în

sarcina reclamantei o datorie bugetară de RON reprezentând T.V.A., majorări

întârziere aferente TVA, impozit pe profit și majorări de întârziere impozit

profit. Întocmirea raportului de inspecție fiscală și emiterea deciziei de

impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată s-au realizat după o

temeinică și amănunțită acțiune de control derulată de organele competente

într-o perioadă lungă de timp și după o atentă verificare a activității

desfășurate atât de societatea reclamantă, cât și de partenerii acestei

societăți. Cu acest prilej s-a constatat faptul că societățile înscrise ca și

furnizori pe facturile în discuție fie aveau un obiect de activitate cu totul

diferit de comercializarea materialelor de construcții, fie nu au utilizat

facturile cu seriile respective sau se aflau în dizolvare ori fuseseră declarate

inactive.

A susținut că probele

produse de reclamantă nu sunt în măsură să conducă la identificarea unor

împrejurări din care să rezulte o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului

executoriu al actului administrativ.

Prin Sentința nr.

1193 din 15 noiembrie 2011, Tribunalul Gorj a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 reținând că

valoarea obligațiilor stabilite prin actul administrativ fiscal a cărui

suspendare se solicită este mai mare de 500.000 RON.

Ulterior declinării

competenței, a fost încuviințată, în principiu, cererea de intervenție în

interesul pârâtului, formulată de terțul intervenient accesoriu Comuna Biertan,

prin primar.

Prin Sentința nr. 131

din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T.M.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și

terțul intervenient Comuna Biertan.

A admis cererea de

intervenție formulată în interesul pârâtului Direcția Generală a Finanțelor

Publice Olt, de către terțul intervenient Comuna Biertan.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și iminența

producerii unei pagube, pentru a se dispune suspendarea executării actelor

administrative fiscale atacate, pentru următoarele considerente:

În analiza cazului

bine justificat, instanța a constatat că viciile actului administrativ fiscal,

invocate în cuprinsul cererii de suspendare, respectiv indicarea greșită sau

incompletă a temeiului în drept, atât în cuprinsul RIF cât și în cuprinsul

deciziei de impunere (prin raportare la disp. H.G. nr. 598/2002, act

administrativ normativ dat în aplicarea Legii nr. 345/2002 privind TVA), fără

aplicabilitate asupra impozitului pe profit, intervenția unui eveniment

legislativ implicit (abrogarea) cu privire la H.G. nr. 831/1997, indicarea

temeiului de drept în cazul TVA, regimul deductibilităților la TVA, aparența de

legalitate a facturilor fiscale ce constituie documente justificative constituie

aspecte ale controlului judiciar ce necesită administrare de probatorii,

nefiind în măsură să conducă la concluzia existenței unor îndoieli serioase

asupra legalității actului administrativ fiscal.

În ceea ce privește

condiția iminenței producerii unui prejudiciu greu sau imposibil de reparat,

instanța a reținut că reclamanta nu a indicat instanței de fond niciun indiciu

și nici nu a făcut vreo dovadă a verosimilității acestuia. Reclamanta nu a

invocat un prejudiciu material viitor și sigur ca realizare și care să exceadă

limitelor normale ale executării actului administrativ fiscal.

Executarea deciziei

care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o

pagubă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că din

punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o

pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o

diminuare ilicită a patrimoniului.

Simpla referire la

instrumentele juridice naționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși,

luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.

Cazul bine justificat

și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus

evaluării.

Raportat la

dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc. civ., precum și la soluția dată cererii

de suspendare, instanța a admis cererea de intervenție formulată de terțul

intervenient Comuna Biertan în interesul pârâtei D.G.F.P. Olt.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC I.T.M. SRL, care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a adus următoarele critici sentinței atacate:

- hotărârea este

nelegală, deoarece cuprinde motive contradictorii, sub aspectul modalității de

rezolvare a litigiului;

- instanța s-a

rezumat să redea în integralitate motivele contestației și să indice conținutul

textelor legale aplicabile în această materie, fără să analizeze însă

condițiile din care să rezulte răsturnarea prezumției de legalitate a actului

administrativ;

- instanța nu a dat

semnificație juridică soluției pronunțată de organele de urmărire penală cu

privire la constatarea inexistenței actelor și faptelor ilicite și nu a motivat

sub nicio formă intervenția prezumției de nevinovăție în favoarea

administratorului societății cu privire la modul de întocmire a documentelor

contabile, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat al instanței de a

verifica legalitatea și temeiniciei deciziei de suspendare;

- hotărârea este

nelegală și în ceea ce privește admiterea cererii de intervenție formulată în

interesul pârâtei de către intervenienta Comuna Biertan, în sensul că nu este

motivată sub acest aspect.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil,

Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă

a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță suspendarea executării

raportului de inspecție fiscală nr. F-OT-476 din 28 iulie 2011, precum și a

Deciziei de impunere fiscală nr. F-OT 841 din 28 iulie 2011, acte

administrative prin care s-a constatat existența unor abateri de la disciplina

fiscală în ceea ce privește regimul fiscal al impozitului pe profit și TVA,

precum și în ceea ce privește cheltuielile deductibile față de baza de impunere

a impozitului pe profit și TVA.

Cererea de suspendare

a executării a fost formulată în condițiile art. 14 din Legea contenciosului

administrativ.

În raport de temeiul

de drept care justifică o astfel de cerere (art. 14 din Legea nr. 554/2004),

Curtea constată că în mod legal instanța de fond a respins acțiunea, reținând

că cele două condiții a căror existență cumulativă trebuie îndeplinită nu au

fost dovedite.

Astfel, în privința

„cazului bine justificat”, așa cum este definit în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ, Curtea reține că motivele invocate de

recurenta-reclamantă și care privesc indicarea greșită sau incompletă a

temeiurilor de drept cuprinse în cele două acte administrative contestate,

precum și abrogarea unor acte normative, nu pot constitui argumente privind

existența cazului bine justificat, deoarece ele constituie prin excelență

aspecte ale controlului judiciar, ceea ce implică în mod necesar administrarea

de probatorii.

Altfel spus, motivele

invocate nu sunt de natură a conduce la concluzia existenței unor îndoieli

serioase asupra legalității actelor administrative fiscale, condiție impusă de

dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Tot astfel, condiția

privitoare la existența unei „pagube iminente”, astfel cum este definită de

dispozițiile art. 2 lit. ș) din aceeași lege, nu a fost dovedită de

recurenta-reclamantă.

Sub acest aspect, în

mod corect judecătorul fondului a reținut că executarea unui act administrativ

care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o

pagubă iminentă, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ, atâta timp cât recurenta-reclamantă nu a invocat

și nici nu a probat un prejudiciu material viitor și sigur ca realizare și care

eventual să exceadă limitelor legale ale actului administrativ.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluția recurată fiind

dată în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC I.T.M. SRL împotriva Sentinței nr. 131 din 24 februarie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ