ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3256/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3256/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de
competență, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Brezoi la data de 15 noiembrie 2012, petenta SC E.T. SRL a formulat plângere împotriva
procesului-verbal de constatare a contravenției din 24 octombrie 2012, întocmit
de reprezentanții C.N.A.D.N.R. SA, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii,
petenta a arătat că, prin procesul-verbal de contravenție menționat, a fost sancționată
cu amendă de 2.750 RON, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută
de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002.
Prin sentința civilă
nr. 1141 din 11 martie 2013, Judecătoria Brezoi și-a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Judecătoriei Cîmpeni, ca instanță în a cărei circumscripție
teritorială își are sediul contravenienta și, întrucât acest sediul este în Aiud,
competența teritorială revine Judecătoriei Cîmpeni.
Învestită prin declinare,
Judecătoria Cîmpeni prin sentința civilă nr. 588 din 7 mai 2013 s-a declarat necompetentă
a soluționa pricina la rândul său, astfel că, a declinat competența în favoarea
Judecătoriei Brezoi și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat
dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de
competență.
Pentru a hotărî astfel,
Judecătoria Cîmpeni a reținut că revenea instanței din circumscripția de la locul
săvârșirii faptei, competența soluționării cauzei,
conform dispozițiilor
art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
A mai reținut această
instanță că, prin intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. și a Legii nr. 2/2013,
începând cu data aplicării dispozițiilor acestei legi, adică după momentul înregistrării
plângerii contravenționale (15 noiembrie 2012), s-a modificat și completat și O.G.
nr. 15/2002, care, la art. 10
1
, prevede că, prin derogare de la dispozițiile
O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva unui proces-verbal de contravenție prin care
s-au constatat fapte contravenționale incriminate de O.G. nr. 15/2002, se introduce
la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Această dispoziție este
de strictă interpretare și de imediată aplicare pentru viitor, neputând retroactiva.
Competența instanțelor judecătorești se stabilește în funcție de momentul sesizării
instanței, dacă legea nu dispune altfel.
În concluzie, Judecătoria
Cîmpeni a arătat că Judecătoria Brezoi este competentă să soluționeze cauza, ca
instanță de la locul săvârșirii contravenției, competență stabilită de O.G. nr.
2/2001, deoarece la data sesizării inițiale a instanței nu erau în vigoare dispozițiile
Legii nr. 2/2013.
Învestită astfel a pronunța
regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea
Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce
succed:
Fapta pentru care a fost
întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată
și sancționată de dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta
de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează
cu amenda”.
Potrivit dispozițiilor
art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,
competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției
și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția.
Legea nr. 2/2013 privind
unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea
punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări
O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.
nr. 15/2002, art. 10
1
:
„prin derogare de la dispozițiile O.G.
nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției,
se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
contravenientul.”
Această normă de competență
teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea
a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor
acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ
și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.
Aceste dispoziții derogatorii
sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării
în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013,
regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în
art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această
materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și
alin. (4) din Legea nr. 2/2013.
Astfel, potrivit dispozițiilor
art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii
și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului
administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor
prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele
devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se
trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.
De asemenea, alin.
(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze
se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării
în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența
curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată
în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data
intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit
prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”
Drept urmare, din interpretarea
dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în
mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu
și în materie contravențională.
Prin urmare, art. XXIII
nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent
pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie,
chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de
drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate
în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe
materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte
de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă
doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă
o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.
Având în vedere considerentele
expuse, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai
proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii
nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.
Or, în speță, plângerea
contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de
15 noiembrie 2012.
Locul săvârșirii contravenției
reținute în sarcina petentei a fost localitatea S., județul Vâlcea zona situată
în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă
să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere
caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.
Față de cele reținute,
Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența
judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi în a cărei rază teritorială s-a
săvârșit contravenția.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie
2013.