ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4340/2013

Asupra conflictului de

competență, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe

rolul Judecătoriei Brezoi la data de 15 martie 2012, petentul V.I. a solicitat anularea

procesului-verbal din 22 februarie 2012, întocmit de reprezentanții C.N.A.D.N.R.

SA-C.E.S.T.R.I.N., solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii,

petentul a arătat că procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic.

Prin sentința civilă

nr. 1999 din 12 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca reținând în esență că, în temeiul

art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a devenit competentă

să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului ca fiind instanța în circumscripția

căreia se află sediul contravenientului.

Prin sentința civilă nr

8769 din 29 mai 2013, Judecătoria Cluj Napoca și-a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competentă să soluționeze plângerea contravențională este judecătoria în a cărei

circumscripție a fost săvârșită contravenția și, întrucât din examinarea conținutului

celor două procese-verbale rezultă că faptele contravenționale au fost săvârșite

în comuna S., județul Vâlcea, competența teritorială aparține Judecătoriei Brezoi.

Judecătoria Brezoi a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Învestită astfel a pronunța

regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea

Judecătoriei Brezoi competența de soluționare a cauzei pentru considerentele ce

succed:

Fapta pentru care a fost

întocmit procesul-verbal de contravenție contestat în prezenta cauză este reglementată

și sancționată de dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora „fapta

de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează

cu amenda”.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul.”

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Aceste dispoziții derogatorii

sunt aplicabile, însă, plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării

în vigoare a acestei modificări, respectiv începând cu data de 15 februarie 2013,

regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în

art. 24 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ., în această

materie aplicându-se regula, iar nu excepțiile arătate în art. XXIII alin. (1) și

alin. (4) din Legea nr. 2/2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii

și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi”, iar potrivit alin. (4) „dosarele se

trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece”.

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea

dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în

mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu

și în materie contravențională.

Prin urmare, art. XXIII

nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent

pentru carem, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie,

chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de

drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate

în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe

materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte

de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă

doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă

o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

expuse, se reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la 15 martie

2012.

Locul săvârșirii contravenției

reținute în sarcina petentei a fost DN 7 km 188+900 m S., județul Vâlcea zona situată

în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât, această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele reținute,

Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența

judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi în a cărei rază teritorială s-a

săvârșit contravenția.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2013.