Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3033/2013

HOTĂRÂRE
02.10.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3033/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Brezoi, petentul M.G., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. - CESTRIN, a solicitat anularea procesului-verbal încheiat de către agentul constatator ai intimatei C.N.A.D.N.R. CESTRIN. În drept, cererea a fost motivată pe prevederile art. 18, 17 și 32 din O.G. 2/2001. Prin sentința civilă nr. 1072 din data de 8 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Brezoi a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată, din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Sibiu, motivat de faptul că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/ din 01 februarie 2013, conform cărora competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, în cauză, acesta având domiciliul în localitatea Sibiu. Primind dosarul, Judecătoria Sibiu a reținut, în esență, că litigiul nu este de competența sa, întrucât, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2 din 01 februarie 2013 și implicit a aplicării în timp a legii. Constatând inaplicabilitatea dispozițiilor art. 23 Legea nr. 2/2013, s-a apreciat că, în speță, instanța competentă să judece plângerea este Judecătoria Brezoi ca instanță competentă la data introducerii plângerii, fapta contravențională fiind săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei Brezoi.

În consecință, prin sentința civilă nr. 3037 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 3 C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Brezoi competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente; Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. CESTRiN prin care s-a reținut în sarcina patentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002. S-a menționat ca loc al săvârșirii contravenției localitatea S., județul Vâlcea, care se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi. Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. 3 alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G, nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în prima instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanțe și Ia ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „RecursuriIe aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Ia data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv Ia procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. 13 alin. (1) se referă doar Ia procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiimd posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. 13 din Legea nr 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 07 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina patentului a fost localitatea S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de petentul M.G. în favoarea Judecătoriei Brezoi.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4099/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 6 martie 2012, petentul C.D. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare
ÎCCJ 2013-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4102/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 21 decembrie 2012, petenta SC S.T. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de c
ÎCCJ 2013-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3891/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la data de 30 ianuarie 2012, petenta SC C. SRL a solicita
ÎCCJ 2013-05-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2967/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 25 ianuarie 2012, U.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției
ÎCCJ 2013-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4025/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 7 decembrie 2012, SC M. SRL a formulat plângere împotriva procesului - verbal de contravenție din 14 noiembrie 2011 e
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă