Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2 noiembrie 2012, petiționara SC C. SA a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4294/291/2012 al Judecătoriei Roman, susținând că imparțialitatea magistraților din cadrul acestei instanțe ar putea fi știrbită, datorită modalității în care a fost desfășurată cercetarea penală. A invocat în dovedirea cererii de strămutare subiectivismul martorului A.G., care a deținut diferite funcții în cadrul SC C. SA și căruia i-a fost desfăcut contractul individual de muncă la data de 16 iulie 2009, precizând că acest martor are legături cu părțile vătămate și cu apărătorii acestora.

A mai precizat că, în ciuda faptului că părțile civile și părțile vătămate nu au formulat plângere penală pentru infracțiunea de vătămare corporală împotriva petiționarei, organul de cercetare penală a procedat la disjungerea dosarului cu privire la această infracțiune, fără a exista vreun document din care să reiasă extinderea urmării penale sau vreun temei legal pentru aceasta și fără să se finalizeze expertiza medico-legală pentru care petiționarei SC C. SA îi fuseseră admise obiecțiuni la raportul de expertiză. A învederat că anumite persoane au fost citate de organele de urmărire penală ca martori, însă li s-a pus la dispoziție formular tipizat pentru declarație de parte vătămată.

Totodată, a susținut că judecarea procesului la instanța locală ar putea duce la creșterea numărului de plângeri împotriva petiționarei din cauza presiunii mediatice dar și a atitudinii angajaților care induc ideea că toate cazurile de îmbolnăviri din oraș se datorează exclusiv evenimentului din anul 2008. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Judecătoriei Roman a fost înregistrat Dosarul nr. 4294/291/2012, având ca obiect infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1), (2) din Legea nr. 319/2006 a securității în muncă. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen.

și comunicate de către Tribunalul Neamț, se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precizându-se, totodată, că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că susținerile petiționarei vizează modalitatea în care a fost efectuată urmărirea penală în Dosarul nr. 50/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman și care urmează a fi verificată de instanță, în cursul cercetării judecătorești. În final, s-a arătat că împrejurările cauzei și calitatea părților nu sunt de natură să știrbească imparțialitatea judecătorului învestit aleatoriu cu soluționarea cauzei, în sensul dispozițiilor art. 55 C. proc. pen. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.

La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. În speță, Înalta Curte constată că motivele invocate de petiționară fie se referă la aspecte ce privesc faza de urmărire penală a cauzei, fie cele referitoare la desfășurarea judecății nu se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 și, în consecință, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționara SC C. SA pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4294/291/2012 al Judecătoriei Roman. Obligă petiționara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă