ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 71/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 71/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. 898/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, a

fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală în formă continuată, faptă prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.

pen.

S-a reținut în actul de sesizare a

instanței că, SC P.I. SRL Potlogi a fost înființată în anul 2004, având ca

obiect de activitate principal construcții de clădiri și lucrări de geniu,

administrator fiind numit A.I.

În cadrul unui control operativ

finalizat la data de 8 mai 2008 la SC P.I. SRL Potlogi, inspectori ai Direcției

Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița, au verificat perioada ianuarie 2004-martie

2008, constatând că în intervalul cuprins între 1 ianuarie 2005 și 14 februarie

2005, reprezentantul acestei societăți nu a înregistrat în evidențele contabile

98 de facturi fiscale emise pentru livrări de pâine către mai multe persoane

juridice, consecința fiind că taxele și impozitele datorate bugetului

consolidat al statului colectate aferente acestor facturi, nu au fost declarate

organelor fiscale, nefiind plătite către buget.

În același timp, inspectorii fiscali au

stabilit că reprezentantul societății nu a înregistrat în evidența contabilă un

număr de 5 facturi fiscale pentru activități de prestări servicii, urmarea fiind

reducerea taxelor și impozitelor datorate bugetului statului.

S-a constatat, de asemenea, lipsa din evidența

contabilă a societății a unui număr de 47 de facturi fiscale, situație în care s-a

procedat la estimarea bazei de impunere a acestora, în conformitate cu prevederile

C. proc. fisc.

În urma controlului s-a concluzionat că

prin neînregistrarea în evidența contabilă a tuturor facturilor emise de către SC

P.I. SRL Potlogi, administratorul său s-a sustras de la plata TVA în sumă de 471.827

RON și a impozitului pe profit suplimentar în sumă de 689.979 RON, în total 1.161.806

RON.

În cauză a fost dispusă și efectuată o

expertiză contabilă prin care s-a concluzionat că cele 5 facturi fiscale pentru

prestări servicii emise de către SC P.I. SRL Potlogi, au fost înregistrate în evidențele

contabile ale acesteia, fiind identificate în jurnalul de vânzări aferent lunii

octombrie 2005, împrejurare în care sumele reținute de către inspectori ca taxe

și impozite pentru ele, nu sunt datorate.

Pe de altă parte, expertul a evidențiat

faptul că cele 98 de facturi fiscale emise de aceiași societate pentru livrări de

pâine către persoane juridice, în perioada 1 februarie-14 februarie 2005, nu au

fost înregistrate, consecința fiind că taxa pe valoarea adăugată colectată în sumă

de 783 RON nu a fost declarată organelor fiscale, nefiind înregistrat nici impozitul

pe profit aferent în exercițiul financiar al anului 2005, precum și că prin neînregistrarea

în evidența contabilă a tuturor operațiunilor comerciale efectuate, SC P.I. SRL

Potlogi nu a raportat următoarele obligații financiare datorate bugetului consolidat

al statului: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 435.120 RON și impozitul pe profit

în sumă de 659.068 RON, în total 1.094.188 RON, diferențele față de sumele menționate

în raportul de inspecție fiscală fiind reprezentate de cele aferente celor 5 facturi

fiscale care au fost identificate în jurnalul de vânzări aferent lunii octombrie

2005.

Expertul contabil a apreciat că răspunderea

pentru neraportarea obligațiilor fiscale menționate dar și pentru neplata acestora

către bugetul consolidat al statului la termenele scadente, revine administratorului

societății, A.I., lucrarea întocmită nefiind contestată nici de către acesta, nici

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

În actul de sesizare a instanței s-a mai

arătat că prin sentința nr. 256 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus închiderea procedurii

de insolvență pentru SC P.I. SRL Potlogi, administratorul acesteia A.I., fiind obligat

în solidar cu asociatul său A.N.M. la plata sumei de 1.831.910,98 RON pentru acoperirea

pasivului societății.

Prin procesele-verbale din 9 octombrie

și 10 decembrie 2009 a fost instituit sechestru asupra bunurilor aparținând lui

A.I. și A.N.M.

Procurorul a stabilit astfel că faptele

învinuitului A.I. de a nu evidenția în contabilitatea SC P.I. SRL Potlogi a unui

număr de 98 de facturi fiscale, cu consecința deducerii nelegale a TVA și neplății

impozitului pe profit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Învinuitul nu a recunoscut săvârșirea faptei

arătând că răspunzătoare de efectuarea înscrierilor în evidențele contabile este

persoana pe care a angajat-o în calitate de contabil, susținere care nu a fost primită

de către procuror în considerarea ideii că P.D.L. a procedat la înregistrarea tuturor

facturilor care i-au fost predate.

Cele 98 de facturi identificate ca nefiind

înregistrate, de către inspectorii fiscali și expertul contabil desemnat, reprezintă

documente care nu au fost predate contabilului de către administratorul societății

pentru a fi menționate în actele contabile.

Ulterior înregistrării dosarului pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița s-a constituit parte civilă cu suma de 1.813.910,98

RON, la care a specificat că se adaugă obligații fiscale accesorii, calculate până

la data acoperirii integrale a prejudiciului, înglobarea majorărilor de întârziere

în sfera pagubei fiind justificată pfrn natura lor dublă, atât sancționatorii, cât

și reparatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 119 și urm. C. proc. fisc.

Prin aceeași cerere, partea civilă a solicitat

instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului sumei menționată

mai sus, în vederea executării silite a acestuia.

La solicitarea instanței de fond, Agenția

Națională de Administrare Fiscală a înaintat adresa Administrației Finanțelor Publice

Titu din 9 ianuarie 2012 privind componența sumei cu care s-a constituit parte civilă

și care reprezintă valoarea totală a creanței Direcției Generale a Finanțelor

Publice Dâmbovița în baza sentinței nr. 256 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița,

secția comercială și de contencios administrativ la 5 iunie 2009 în Dosarul nr.

5000/120/2008.

Anterior citirii actului de sesizare, inculpatul

a precizat că înțelege să se prevaleze de procedura simplificată de judecată instituită

prin dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. și că este de acord să achite

prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta pe care a comis-o.

La termenul din 6 aprilie 2012, după audierea

inculpatului potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen.,

procurorul de ședință a solicitat extinderea acțiunii penale și pentru alte acte

materiale care formează conținutul aceleiași infracțiuni prevăzute de dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru care acesta a fost trimis

în judecată, invocând dispozițiile art. 335 alin. (1) C. proc. pen., constând în

lipsa din evidența contabilă a SC P.I. SRL Potlogi a unui număr de 47 de facturi

fiscale, având drept consecință sustragerea de la plata TVA aferent și înregistrarea

unui profit suplimentar.

Tribunalul a respins cererea apreciind

că nu este compatibilă, prin conținutul său, cu procedura prevăzută de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen. potrivit căreia inculpatul a solicitat să fie

judecat, vizând recunoașterea integrală a faptei comisă, în forma în care ea a fost

reținută în cuprinsul actului de sesizare a instanței.

La același termen de judecată, instanța

de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile care a fost completată ulterior

cu un supliment de expertiză, expertul F.S. reținând în esență că de la data de

25 aprilie 2005 (data scadenței obligațiilor datorate de către inculpat bugetului

de stat, TVA și impozit pe

0

profit) până la data întocmirii raportului,

prejudiciul cauzat bugetului de stat, pentru care inculpatul urmează să răspundă

se compune din suma de 1.423 RON, pentru care acesta datorează până la data de 11

mai 2012 majorări de întârziere (dobânzi) în sumă de 2.946 RON și penalități în

sumă de 213 RON, calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 92/2003 republicată,

debitul total datorat fiind la 11 mai 2012 de 4.582 RON diferența în sumă de 157

RON, față de suma comunicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița,

reprezentând majorări de întârziere calculate în mod eronat pentru perioada 25

martie 2005-25 aprilie 2005.

În baza documentelor existente la dosar,

declarațiilor martorilor și ale inculpatului precum și a raportului de expertiză

și a suplimentului de expertiză efectuate în cauză, instanța de fond a apreciat

că valoarea reală a prejudiciului cauzat bugetului de stat este de 4.582 RON, astfel

cum a fost stabili în raportul de expertiză contabilă, apreciind că organul fiscal

a calculat majorări de întârziere și pentru perioada 25 martie 2005-25 aprilie 2005,

perioadă care se situează în afara datei de la care obligațiile deveneau scadente.

Inculpatul a făcut dovada că a achitat

în integralitate cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat prin fapta pe

care a comis-o și pe care a recunoscut-o, în sumă de 4.582 RON, anexând dosarului

ordinele de plată emise de către R.Bank, Agenția Titu, la 1 iunie 2012.

Față de starea de fapt reținută și probele

existente la dosar, instanța de fond a constatat că fapta comisă de către inculpat

este prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 ca infracțiune

și apare comisă cu vinovăție sub forma intenției directe [art. 19 alin. (1)

pct. 1 lit. a) C. pen.], însă aceasta nu prezintă în concret pericolul social caracteristic

al unei infracțiuni, în sensul dispozițiilor art. 18 C. pen.

În aprecierea gradului de pericol social,

instanța de fond a arătat că, deși aparent este vorba despre un număr relativ mare

de facturi fiscale aferente livrării unor cantități de pâine mai multor persoane

juridice, valoarea lor nu se ridică la o sumă apreciabilă, fapta a fost comisă în

urmă cu 7 ani, intervalul de timp scurs fiind de natură să conducă la estomparea

importanței sale, modul de a proceda al inculpatului putând fi și rezultatul unei

cunoașteri insuficiente a unor mecanisme care țin de specificul domeniului fiscal

și al unei insuficiente conștientizări a regulilor pe care le implică funcționarea

în condițiile legii a unei societăți comerciale.

La toate acestea s-a adăugat și faptul

că inculpatul s-a prezentat aproape la toate termenele în instanță și a recunoscut

săvârșirea faptei, manifestând o atitudine de regret și dovedind că a conștientizat

că alta ar fi trebuit să fie atitudinea sa față de obligațiile pe care societatea

al cărei administrator a fost le avea față de bugetul de stat.

S-a mai apreciat și caracterizarea care

i-a fost întocmită de către profesor C.N., primarul comunei Potlogi care îl prezintă

pe inculpat ca pe un cetățean responsabil, respectuos, muncitor, echilibrat, cu

o capacitate bună de relaționare, serios, onorabil, fără abateri de la normele de

conviețuire socială.

Prin prisma tuturor celor expuse, prin

sentința penală nr. 204 din 12 iunie 2012, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc.

pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen., Tribunalul l-a achitat

pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de dispozițiile art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 41,

alin. (2) C. pen., iar în baza dispozițiilor art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat acestuia

o amendă administrativă în sumă de 1.000 RON.

S-a apreciat că și în acest mod, realizând

că procedând în sensul reținut în cuprinsul rechizitoriului, a înfrânt dispozițiile

legii penale (cuprinse într-o lege specială) inculpatul nu va mai intra în conflict

cu legea penală în general sau cu normele de conviețuire socială, respectând și

în același timp protejând valorile sociale pe care ele le ocrotesc.

Tribunalul nu a dat eficiență dispozițiilor

art. 10 alin. (1) teza a IlI-a din Legea nr. 241/2005, având în vedere că achitarea

cuantumului prejudiciului cauzat bugetului de stat s-a făcut de către inculpat cu

încălcarea momentului până la care putea fi beneficiarul acestor dispoziții, (primul

termen de judecată) textul invocat nedistingând sub aspectul motivului pentru care

termenul a fost depășit (chiar dacă c/valoarea acestuia, reținută în actul de sesizare

a instanței a fost stabilită în mod eronat, fiind majorată artificial).

S-a constatat că inculpatul a achitat integral

suma datorată bugetului de stat, reprezentând TVA, impozit pe profit și dobânzile

și penalitățile de întârziere până la data plății, urmare a neînregistrarii în evidențele

fiscale ale SC P.I. SRL Poltogi a unui număr de 98 de facturi fiscale, în perioada

1 februarie-14 februarie 2005, în sumă de 4.582 RON.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea

formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, privind obligarea inculpatului la plata

diferenței de 1.809.328,98 RON câtre bugetul de stat, care excede contravalorii

prejudiciului cauzat de către acesta prin fapta comisă.

În calitate de administrator al SC

P.I. SRL Poltogi, A.I. a fost obligat în solidar cu A.N.M. la plata către bugetul

de stat a sumei de 1.831.910,98 RON prin sentința nr. 256 pronunțată de către Tribunalul

Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ la 5 iunie 2009, (de

închidere a procedurii insolvenței) în Dosarul nr. 5000/120/2008, pentru acoperirea

căreia organele de executare silită ale Administrației Finanțelor Publice Titu au

declanșat împotriva sa executarea silită.

Prima instanță a respins cererea formulată

de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Dâmbovița privind instituirea sechestrului asigurător asupra

casei de locuit și a terenului intravilan în suprafață de 2470,68 mp având categoria

curți-construcții situate pe raza comunei P., județul Dâmbovița, aparținând inculpatului,

aceasta apărând lipsită de interes față de acoperirea integrală a prejudiciului

cauzat bugetului de stat, urmare a faptei comise.

În același timp, tribunalul a observat

că pe rolul Judecătoriei Răcari se află înregistrat Dosarul nr. 1730/284/2010, având

ca obiect cererea de chemare în judecată a pârâților A.N.M., A.V.R., A.V.I. și I.E.,

formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița prin reprezentanții

săi legali, având ca obiect stabilirea din bunurile comune mobile și imobile, a

cotei părți aparținând debitorilor lor, A.N.M. și A.V.I., cărora Ie-a fost atrasă

răspunderea patrimonială, în calitate de administratori statutari ai SC P.I.

SRL Poltogi-Românești prin sentința nr. 256/2009 pronunțată de către Tribunalul

Dâmbovița în Dosarul nr. 5000/120/2008 pentru acoperirea sumei de 1.831.910,98 RON

reprezentând pasivul social stabilit prin tabelul definitiv al creanțelor, printre

care figurează și casa de locuit în suprafață construită de 231 mp și terenul intravilan

în suprafață de 2.470,68 mp, categoria curți-construcții.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (incluzându-le și pe cele

aferente fazei urmăririi penale).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Dâmbovița criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea

acesteia, iar pe fond, admiterea cererii de constituire ca parte civila pentru suma

de 1.813.910,98 RON.

Critica Agenția Națională de Administrare

Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița a vizat refuzul instanței

de fond de a obliga inculpatul la plata diferenței de 1.809.328.98 RON către bugetul

de stat, faptul că în sfera prejudiciului nu au fost înglobate și majorările de

întârziere conform art. 119 și urm. C. proc. fisc. și respingerea cererii privind

instituirea măsurilor asigurătorii pornindu-se de la concluzia eronată că inculpatul

a achitat în întregime contra valoarea prejudiciului.

Față de criticile formulate, Curtea de

Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 131 din 12 septembrie 2012 a respins ca nefondat

apelul formulat.

În motivarea soluției, instanța de prim

control judiciar a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect și complet

situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de

probă administrate în cauză în cursul procesului penal, din care rezultă atât existența

faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora

cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către inculpat.

A mai arătat că prima instanță de judecată

a realizat o corectă apreciere a tuturor criteriilor cerute de art. 52 C. pen.,

prin prisma situației și a împrejurărilor concrete în care a avut loc comiterea

faptei, dar și a conduitei intimatului inculpat atât înainte cât și după epuizarea

faptei, precum și a circumstanțelor sale de ordin personal, constând în lipsa antecedentelor

penale, conduita procesuală sinceră.

A mai arătat că instanța de fond a apreciat

în mod corect că fapta comisă de inculpatul intimat, în raport de criteriile definite

în art. 18

1

alin. (2) C. pen. care sunt pe deplin incidente în speță,

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, producându-se o atingere

minimă valorilor apărate de lege prin modul și împrejurările în care fapta a fost

comisă și în raport de persoana autorului acesteia.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei,

curtea a apreciat că instanța de fond în mod corect a obligat inculpatul la plata

sumei de 4.582 lei având în vedere faptul că actul de sesizare al instanței a vizat

numai cele 98 facturi fiscale emise de către societate în perioada 1 februarie-14

februarie 2005 fără a se face referire la alte operațiuni comerciale generatoare

de obligații fiscale neînregistrate de către societatea comercială al cărei administrator

era acesta.

În aceste condiții, în mod legal și temeinic

a procedat instanța de fond atunci când a apreciat că este necesară completarea

probatoriului pentru stabilirea completă a limitelor sesizării sale prin administrarea

unui supliment de expertiză contabilă în vederea determinării exacte a contravalorii

prejudiciului cauzat prin fapta comisă de către inculpat, chiar dacă acesta a înțeles

să uzeze de procedura specială prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Prin suplimentul la raportul de expertiză

contabilă efectuată în cursul urmării penale, s-a stabilit că prin neînregistrarea

în evidența contabilă a SC P.I. SRL a celor 98 facturi fiscale s-a cauzat un prejudiciu

total în cuantum de 4.582 RON, la data de 11 mai 2012, din care 1.423 RON, reprezintă

prejudiciu efectiv, 2.946 RON, majorări de întârziere și 213 RON, penalități.

Prin urmare, Curtea a constatat că obiectul

sesizării instanței se limitează la suma menționată anterior, celelalte sume menționate

în cererea de constituire de parte civilă formulată de către Agenția Națională

de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița fiind

rezultatul unor acțiuni care nu fac obiectul sesizării, rechizitoriul parchetului

vizând doar comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 ca urmare a neînregistrării în evidențele

contabile a facturilor menționate anterior.

S-a mai constata că în cursul judecății

în fond a cauzei, potrivit ordinelor de plată depuse în fața primei instanțe, intimatul

inculpat a achitat în totalitate prejudiciul în sumă de 4.582 RON, așa cum acesta

a fost determinat prin suplimentul de expertiză efectuat.

Așadar, prin plata sumei totale de 4.582

RON, inculpatul a achitat în cursul judecății în primă instanță atât prejudiciul

în raport de care s-a realizat trimiterea sa în judecată, cât și obligațiile fiscale

accesorii pe care partea civilă Ie-a solicitat și care se circumscriu noțiunii de

„folos de care a fost lipsită partea civilă", așa cum prevede art. 14

alin. (4) C. proc. pen., care reglementează condițiile reparării pagubei și soluționarea

acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Prin urmare, Curtea a constatat că soluționarea

atât a laturii penale cât și a celei civile a cauzei s-a realizat cu respectarea

dispozițiilor legale înscrise în art. 14 C. proc. pen., iar acțiunea civilă promovată

în cauză a fost în mod judicios respinsă deoarece prejudiciul total în sumă de 4.582

RON reprezentând prejudiciu plus accesorii a fost în întregime achitat de către

intimatul-inculpat.

Împrejurarea că prin declarația de constituire

de parte civilă, apelanta-parte, civilă a înțeles să solicite obligarea inculpatului

la plata sumei de 1.813.910,98 RON pentru care s-a constituit parte civilă, nu poate

conduce la concluzia necesității reformării sentinței atacate, deoarece la momentul

pronunțării acesteia, întreg prejudiciul ce constituie obiectul trimiterii în judecată

a inculpatului (reprezentând prejudiciu efectiv produs plus accesorii fiscale) așa

cum a fost reținut în actul de sesizare, a fost în întregime achitat.

Potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata

se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare al instanței, iar

în noțiunea de obiect al sesizării instanței se include și prejudiciul efectiv reținut

în cazul unei infracțiuni economice, cum este cazul în speță.

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât trimiterea

în judecată se limitează la anumite fapte ale inculpatului, acțiuni sau inacțiuni,

care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni și care au generat un

anumit prejudiciu concretizat în suma indicată în actul de sesizare a instanței

de judecată, sumă care a fost în întregime achitată, curtea constată că este lipsită

de temei legal solicitarea unor alte sume de bani, cu titlu de prejudiciu care a

fost cauzat prin alte fapte ale inculpatului, care însă nu au făcut obiectul sesizării

instanței.

Este real că organul de urmărire penală

în sesizarea adresată organului de urmărire penală a avut în vedere mai multe acte

materiale, comise de către inculpat, care ar fi putut face parte din conținutul

elementului material infracțiunii de evaziune fiscală, dar actul de sesizare a instanței

de judecată are în vedere numai actele materiale menționate anterior, cele vizând

neînregistrarea în contabilitate a unui număr de 98 facturi fiscale. În aceste condiții,

instanța era obligată a hotărî numai cu privire la acestea, nefiind sesizată cu

privire la neînregistrarea în evidențele contabile a firmei inculpatului a altor

facturi fiscale.

De asemenea, prima instanță a respins în

mod legal și temeinic solicitarea de extindere a acțiunii penale pentru alte acte

materiale, formulată în conformitate cu prevederile art. 335 C. proc. pen. formulată

de către procuror, argumentele invocate de către aceasta, cu referire la momentul

procesual în care a intervenit solicitarea, după ce inculpatul a solicitat ca soluționarea

cauzei să se desfășoare în conformitatea cu procedura specială prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., fiind și în opinia Curții unele corespunzătoare,

ce justifică pe deplin soluția adoptată. Textul legal anterior menționat nu permite

ca în cadrul procedurii de soluționare a cauzei pe baza recunoașterii integrale

a inculpatului a acuzațiilor ce i se aduc să se procedeze la extinderea acțiunii

penale, fiind permisă în cauză numai aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen.,

cu excluderea prevederilor art. 335-337 C. proc. pen.

Soluția legislativă adoptată este una logică

în condițiile în care extinderea cadrului procesual prin modalitățile consacrate

de textele legale anterior menționate este rezultatul administrării în cursul cercetării

judecătorești a unor probe ce demonstrează comiterea și altor acte materiale ce

intră în conținutul infracțiunii ce face obiectul sesizării. Procedura specială

reglementată de art. 320

1

C. proc. pen. se diferențiază de procedura

normală tocmai prin faptul că nu se mai administrează alte probatorii, cauza fiind

soluționată pe baza probelor existente la dosarul de urmărire penală dublate de

recunoașterea inculpatului, iar administrarea unor noi probatorii care ar conduce

la descoperirea unor noi date nu mai este posibilă.

Împotriva deciziei penale nr. 131 din 12

septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, în termenul legal a declarat recurs Agenția

Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița.

Înalta Curte constată că recurenta parte

civilă nu a formulat motive de recurs astfel că, fiind incidente dispozițiile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., va examina recursul formulat

în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Față de materialul probator existent la

dosar și starea de fapt care, în mod corect a fost reținută de instanța de fond

și instanța de prim control judiciar, fiind incidente în cauză prevederile art.

320

1

C. proc. pen. ca urmare a recunoașterii manifestată în termenul

legal de către inculpatul A.I., Înalta Curte constată că inculpatul A.I. a fost

trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor

art. 41 alin. (2) C. pen., în rechizitoriu reținându-se că acesta nu a înregistrat

în contabilitatea firmei SC P.I. SRL Potlogi un număr de 98 de facturi fiscale emise

în perioada 1 februarie 2005-14 februarie 2005.

Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița s-a constituit parte civilă

pentru suma de 1.831.910,98 RON cu titlu de obligații fiscale restante.

Atât instanța de fond cât și instanța de

apel, au apreciat just asupra cuantumului prejudiciului ce poate fi reținut în contextul

acțiunii civile formulate în prezentul dosar penal, având în vedere manifestarea

procesuală a părții civile care nu a înțeles să formuleze obiecțiuni față de actul

de sesizare și actele materiale reținute a constitui conținutul infracțiunii pentru

care inculpatul A.I. a fost trimis în judecată.

În fapt, astfel cum se constată din actele

existente la dosar, cu referire la actul de sesizare penală, sentința nr. 256 din

5 iunie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, și rapoartele de expertiză efectuate în cursul urmăririi penale și în

cursul judecării în primă instanță, suma solicitată de parte civilă constituie întreg

pasivul societății stabilit prin tabelul definitiv al creanțelor, în contextul finalizării

procedurii de lichidare judiciară a SC P.I. SRL Potlogi, sumă pentru care a fost

atrasă răspunderea administratorilor A.N.M. și A.I.

Inculpatul A.I., prin actul de sesizare,

a fost trimis în judecată pentru faptele constând în neînregistrarea în contabilitate

a unui număr de 98 de facturi fiscale emise în perioada 1 februarie 2005-14

februarie 2005. La termenul din data de 6 aprilie 2012, Tribunalul Dâmbovița a respins

în mod corect cererea de extindere a acțiunii penale asupra altor acte materiale

pretins comise de inculpat având în vedere faptul că, desfășurarea judecății în

baza procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., presupune recunoașterea

faptei în modalitatea reținută prin actul de sesizare, iar aplicarea art. 335

alin. (1) C. proc. pen. nu poate opera în condițiile în care recunoașterea nu a

existat decât cu privire la anumite fapte. Mai mult, art. 320

1

alin.

(6) C. proc. pen., astfel cum este formulat, nu prevede posibilitatea aplicării

art. 335 C. proc. pen. în procedura simplificată, deoarece, în cadrul acestei proceduri,

controlul judiciar se limitează la faptele recunoscute de către inculpat și probele

administrate în cursul urmăririi penale iar o eventuală extindere a acțiunii penale

la alte acte materiale ar excede procedurii prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen.

În aceste condiții, cuantumul prejudiciului

trebuie raportat la faptele reținute în rechizitoriu și pentru care inculpatul a

fost trimis în judecată.

Prin faptă nu se poate înțelege simpla

referire la o anumită faptă menționată în succesiunea activităților inculpatului,

ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de a produce consecințe juridice

și anume de a învesti instanța, o atare condiție neputând fi îndeplinită decât în

cazul în care fapta arătată prin rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării

ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă.

Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 se referă la omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele

contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau

a veniturilor realizate. Conform Legii nr. 82/1991 republicată cu modificările și

completările ulterioare, înregistrările contabile se realizează în baza documentelor

justificative. Omisiunea înregistrării în contabilitate a documentelor justificative

nu poate fi constată la modul general, ci, în baza expertizei contabile,

trebuie

identificate operațiunile care nu au fost înregistrate și pornind de la aceste constatări

să se rețină cuantumul unui eventual prejudiciu.

Atât instanța de fond cât și cea de prim

control judiciar au reținut în mod corect faptul că prin actul de sesizare, inculpatul

a fost trimis în judecată pentru neînregistrarea în contabilitate a unui număr de

98 de facturi fiscale iar referirile generale la alte activități ce nu au fost înregistrate

în contabilitate, fără a exista o particularizare specifică a actelor materiale

de reținut în sarcina inculpatului, nu poate constitui temei pentru reținerea acestora

ca acte materiale ale infracțiunii de evaziune fiscală cu atât mai mult cu cât judecata

s-a realizat în baza procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. fisc.

Pe de altă parte se reține că, suma invocată

de Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost deja constatată printr-o hotărâre

judecătorească astfel că, obligarea inculpatului la plata acestei sume în prezentul

dosar, excede cadrului procesual cu care a fost investită instanța de judecată.

Agenția Națională de Administrare Fiscală are la dispoziție pârghiile procesuale

prevăzute de legislația civilă pentru a putea recupera prejudiciul constatat deja

prin hotărâre judecătorească.

Răspunderea civilă a inculpatului este

guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin infracțiune.

Răspunderea civilă poate fi atrasă în limita consecințelor păgubitoare ale faptelor

autorului și în raport de faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost trimis

în judecată.

Prin actul de sesizare, inculpatul A.I.

a fost trimis în judecată doar pentru neînregistrarea în contabilitate a 98 de facturi.

În atari condiții, prejudiciul cauzat bugetului de stat va fi calculat în raport

de consecințele produse de neînregistrarea acestor facturi și nu în raport de alte

fapte pretins săvârșite de inculpat și care nu au făcut obiectul actului de sesizare.

Admiterea acțiunii civile astfel cum a

fost formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală ar fi de natură să încalce

dreptul la un proces echitabil și la o reparație echitabilă în contextul în care

faptele pentru care a fost trimis în judecată și care au fost în mod specific identificate

și încadrate juridic prin rechizitoriu, au fost recunoscute de către inculpat.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei penale

nr. 131 din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Dâmbovița împotriva deciziei penale nr. 131 din 12 septembrie

2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat A.I., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică.azi 10 ianuarie

2013.