ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 64/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 64/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

rechizitoriul nr. H8/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea

în judecată printre alții și a inculpaților:

de: constituirea unei grupări infracționale organizata, prevăzută de art. 8 din

Legea nr. 39/2003, combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.; înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; fals în înscrisuri

sub semnătura privată în forma continuată, prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea finală a dispozițiilor

art. 33 lit. a) C. pen.

În

fapt s-a reținut că în cursul anilor 2009-2010 acesta a indus

și menținut în eroare, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

împreuna cu D.C. și N.C., fără nicio calitate în cadrul SC S.T.E. SRL Clinceni,

SC N.S.C. SRL Dâmbovița, SC C.C. SRL Baba Ana, SC D.C.P. SRL Lipanesti, SC

S.I.I. SRL București, SC R. SRL Ramnicu Vâlcea, SC W.I. SRL Bacău, nouă societăți

comerciale, de unde a cumpărat mărfuri a căror contravaloare a „achitat-o"

cu file C.E.C. și/sau bilete la ordin, scadente la 30 de zile de la facturare, care

după introducerea acestora la plată erau refuzate pentru lipsă totală disponibil,

emiterea C.E.C.-ului de către un trăgător aflat în interdicție bancară, C.E.C. aparținând

unui set de instrumente care au fost retrase din circulație, litigiu cu privire

la dreptul de proprietate și cont închis, cărora s-a recomandat ca „reprezentant"

al firmelor arătate, deși nu avea aceasta calitate, cât și printr-un mijloc fraudulos,

avansarea la preluarea produselor înscrise în facturile fiscale, de file C.E.C.

sau bilete la ordin false, personal sau prin persoane interpuse, in condițiile in

care aceasta și specimenul de semnătura nu corespundeau firmei respective, prejudiciul

cauzat părților vătămate SC M.C. SRL, SC C.P.I. SRL, SC A.P. SRL, SC P.C. SRL, SC

E. SRL, SC M. SRL, SC B.I. SRL, SC C.A. SRL, SC M.L. SRL, fiind estimat la suma

de peste 200.000 RON, executând in fals

semnăturile reprezentanților

firmelor folosite in activitatea infracționala, pe

instrumentele

de plata lăsate ca garanție (file C.E.C. sau bilete la ordin) societăților

înșelate,

deși nu avea calitate legala și nici specimen de semnătura la unitățile

bancare.

de aderare la o grupare infracțională organizată, prevăzută de art. 8 din Legea

nr. 39/2003, combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen.; înșelăciune, cu consecințe

deosebit de grave, în forma continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea finală

a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În

fapt s-a reținut că în cursul anilor 2009-2010, acesta a indus

și menținut în eroare, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

împreuna cu N.C. și T.P., fără nicio calitate în cadrul SC S.T.E. SRL Clincehi,

SC S.I.I. SRL București, șapte societăți comerciale, de unde a cumpărat mărfuri

a căror contravaloare a „achitat-o" cu file C.E.C. și/sau bilete la ordin,

scadente la 30 de zile de la facturare, care după introducerea acestora la plată

erau refuzate pentru lipsă totală disponibil, emiterea C.E.C.-ului de către un trăgător

aflat în interdicție bancară, C.E.C. aparținând unui set de instrumente care au

fost retrase din circulație, litigiu cu privire la dreptul de proprietate și cont

închis, cărora s-a recomandat ca „reprezentant" al firmelor arătate, deși nu

avea aceasta calitate, prejudiciul cauzat părților vătămate SC K.M.C. SRL, SC

S. SRL, SC L.A.B. SRL, SC M. SRL, SC P.C. SRL, SC P.G. SRL, SC P. SA, fiind estimat

la suma de peste 766.091 RON.

Prin sentința penală nr. 102 din 28 martie

2012, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul T.P. în baza art. 8 din Legea

nr. 39/2003 combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., asociere în vederea comiterii

de infracțiuni la 6 ani și 8 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a)

C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. infracțiunea de înșelăciune în formă

continuată, faptă din perioada 2009-2010, la 6 ani și 8 luni închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.;

în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a)

C. pen. și aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. infracțiunea de fals în

înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010

la 1 an închisoare;

În

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare

și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

A aplicat art. 71 și 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

Prin aceeași sentință a condamnat și pe

inculpatul D.C. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 combinat cu art. 323 alin.

(1) C. pen. și cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., asociere în vederea

comiterii de infracțiuni

la

6 ani și 8 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C.

pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010, la

6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată,

faptă din perioada 2009-2010 la 10 luni închisoare;

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase)

ani și 8 (opt) luni închisoare și 3(trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A aplicat art. 71 și 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

starea de arest a inculpaților iar în baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea și

arestarea preventivă a acestora de la 5 noiembrie 2011 la zi.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele: în faza de cercetare judecătorească inculpații T.P.

și D.C., au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în

judecată, în modalitatea reținută în rechizitoriu, însușindu-și probatoriile administrate

în faza de urmărire penală, motiv pentru care în fața instanței nu s-a procedat

la administrarea de probe în privința acestora, ci doar au dat declarații în fața

instanței conform dispozițiilor prevăzute de textul de art. 320

1

C. proc.

pen.

Analizând probele administrate în cursul

urmăririi penale s-a constatat că vinovăția inculpaților T.P. și D.C. este dovedită

fără nici o îndoială.

În privința inculpatului T.P., instanța

de fond a mai reținut că acest a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie,

primul termen al recidivei prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. este constituit

de o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii

de înșelăciune, prin sentința penală nr. 539 din 13 martie 2007 a Judecătoriei sector

5 București, definitivă prin neapelare.

În raport de aceste considerente, instanța

de fond, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute

de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea de săvârșirea

acestora și de perioada în care fiecare dintre membrii grupului infracțional a acționat,

a condamnat pe cei doi inculpați la pedepse cu închisoarea cu executare în regim

de detenție și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen. precum și pedepsele complementare prevăzute de art. 61 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen.

Față de poziția inculpaților Tribunalul

a aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor incriminatorii care

au fost reduse conform dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. cu o treime.

Împotriva sentinței penale nr. 102 din

28 martie 2012 a Tribunalului Prahova, au declarat apel Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești

și inculpații T.P. și D.C.

În

motivarea căii de atac formulate, procurorul a precizat că

pedepsele aplicate sunt mult prea reduse, față de antecedentele penale ale celor

doi inculpați, cât și față de gradul de pericol social al infracțiunilor comise.

Susținând oral această cale de atac procurorul

de ședință a completat motivele, solicitând reținerea față de inculpatul T.P. și

a dispozițiilor privind recidiva postexecutorie, dar și deducerea corectă a perioadei

deținerii preventive a celor doi inculpați.

Inculpații, în dezvoltarea motivelor de

apel, au precizat că pedepsele aplicate sunt mult prea aspre având în vedere că

au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și au ajutat organele

judiciare pentru stabilirea adevărului. Examinând apelurile formulate, prin prisma

actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele

conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile sunt fondate, numai

pentru motivele ce au completat calea de atac formulată de D.I.I.C.O.T., Serviciul

Teritorial Ploiești și susținute de procuror oral, cu ocazia dezbaterilor.

Având în vedere probele administrate în

faza de urmărire penală, în ceea ce-i privește pe cei doi apelanți, expuse pe larg

în sentința apelată, dar și declarațiile acestora prin care au solicitat să fie

judecați numai în baza acestor probe, recunoscând comiterea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată, Curtea a reținut aceeași situație de fapt ca și

instanța de fond.

Astfel, s-a constatat că cei doi apelanți

împreună cu coinculpatul N.C., fără a avea calități oficiale în cadrul unor societăți

comerciale și prin declinarea ca și reprezentant al acestora, au achiziționat diverse

mărfuri de la alte societăți comerciale prin inducerea acestora în eroare.

Această inducere în eroare a fost efectuată

prin emiterea unor file C.E.C. sau bilete la ordin cu scadența în 30 zile, cunoscându-se

de fiecare dată că societățile emitente aveau interdicție bancară sau nu aveau disponibil

în cont.

În

unele situații, aceste file C.E.C. sau bilete la ordin, erau

semnate de către cei doi apelanți cu specimenul de semnătură al adevăratului titular.

Instanța de fond, în mod justificat a încadrat

această situație de fapt ca întrunind, față de fiecare inculpat, elementele constitutive

ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 coroborat cu art. 323

alin. (1) C. pen.; art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. și art. 290 C. pen., ultimele

două comise în formă continuată. Referitor la individualizarea pedepselor criticată

de către toți apelanții, Curtea a considerat că cei 6 ani și 8 luni închisoare stabiliți

a fi executați de către fiecare inculpat corespund exigențelor art. 72 C. pen.,

dar și ale art. 52 C. pen., fiind în măsură să formeze o atitudine corectă față

de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială pentru

fiecare inculpat.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului

T.P., Curtea a constatat că acesta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat

în prezenta cauză atât în stare de recidivă

postcondamnatorie, așa cum a reținut instanța de fond (care este dată de pedeapsa

de 6 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 706 din 29 octombrie 2008

de către Judecătoria sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr.

1415 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București), cât și în stare de recidivă

postexecutorie (dată de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 369 din 25 mai 2006 a Judecătoriei Oltenița, definitivă prin decizia penală

nr. 241 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Călărași).

De asemenea a mai constatat că, ambii inculpați

au fost reținuți și ulterior arestați preventiv începând cu data de 5

septembrie 2011 la zi și nu începând cu data de 5 noiembrie 2011, așa cum greșit

a reținut instanța de fond. Această situație rezultă din înscrisurile existente

la dosarul de apel.

Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Ploiești și ale inculpaților T.P. și D.C., împotriva sentinței penale nr. 102 din

data de 28 martie 2012 a Tribunalului Prahova.

A desființa în parte sentința apelată și

a reținut la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul

T.P. și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. privind recidiva postexecutorie.

Conform art. 383 C. proc. pen., a dedus

din pedepsele aplicate celor doi inculpați perioada reținerii și arestării preventive

de la 5 septembrie 2011 la zi, iar nu de la 5 noiembrie 2011 la zi și a menținut

starea de arest preventiv pentru fiecare inculpat. De asemenea a menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate. împotriva decizie penale nr. 159 din 5 octombrie

2012 a Curții de Apel Ploiești, în termenul legal au declarat recurs inculpații

T.P. și D.C.

În ședința publică de la termenul de judecată

din data de 10 ianuarie 2013, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, când

s-au luat în examinare recursurile declarate de cei doi inculpați, inculpatul T.P.

a declarat că înțelege să își retragă recursul formulat împotriva deciziei penale

nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești și a solicitat să se ia act

de manifestarea sa de voință.

Apărătorul ales al recurentului inculpat

D.C. a solicitat admiterea recursului invocând cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., arătând în esență că, inculpatului

i s-a aplicat o pedeapsă prea mare în raport de circumstanțele personale și având

în vedere pedeapsa aplicată coinculpatului T.P. care este recidivist, menționând

că inculpatului ar fi trebuit să îi fie reținute circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. și astfel pedeapsa să fie diminuată sub limita

legală.

Analizând recursurile formulate de inculpații

T.P. și D.C., în raport de criticile formulate și actele existente la dosar,

Înalta Curte constată:

Având în vedere manifestarea de voință

a recurentului inculpat T.P., în sensul retragerii cererii de recurs și constatând

îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 385

4

alin. (2) coroborat

cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului

declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții

de Apel Ploiești.

Față de critica formulată de inculpatul

D.C. circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

14, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Circumstanțele atenuante sunt fapte sau

împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură

caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate

redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice a pedeapsă sub minimul

special prevăzut de lege.

Individualizarea pedepselor trebuie să

respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social

al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale

sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

De asemenea trebuie avut în vedere și gradulo de participare al infractorului la

activitatea infracțională,

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La

stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale

a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală." Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de

fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe

atenuante. Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe

atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță

reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de

o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special

prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul

justei individualizări a pedepsei.

În speță se constată că infracțiunile săvârșite

de inculpat au produs consecințe deosebit de grave având un grad de pericol social

sporit, în raport de modalitatea de săvârșire, forma continuată a acestora și consecințele

produse.

Aspectele invocate de inculpatul D.C. referitoare

la recunoașterea faptei, conduita sa anterioară săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor

penale, faptul că a desfășurat o activitate salarizată cu forme legale, constituie

elemente de normalitate care nu au influență asupra faptelor săvârșite de inculpat

și nici nu sunt de natură să influențeze aprecierea instanței asupra periculozității

acestor fapte.

În sarcina inculpatului au fost în mod

corect reținute infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, înșelăciune

în forma continuată care a produs consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri

sub semnătură privată în forma continuată.

Față de recunoașterea faptelor, atât instanța

de fond cât și cea de apel au dat în mod corect eficiență dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, acestei împrejurări

neputând să i se dea o dublă eficiență, reținerea art. 320

1

C. proc.

pen. având prioritate și fiind cu caracter imperativ față de art. 74 alin. (1)

lit. c) C. pen.

Față de celelalte împrejurări invocate,

Înalta Curte constată că acestea nu pot fi apreciate decât în contextul stării de

fapt reținute și recunoscută de către inculpat. Astfel, se constată că inculpatul

D.C. a comis faptele reținute în sarcina sa, pe durata unei perioade de mai bine

de 1 an, aceste fapte neavând caracter izolat, accidental, ci au demonstrat o rezoluție

infracțională care s-a menținut în toată perioada și o stăruință a inculpatului

în conduita infracțională, cu intenția de însușire pe nedrept a unor importante

sume de bani. Inculpatul a conștientizat activitatea infracțională desfășurată și

a avut o atitudine de acceptare a rezultatului socialmente periculos.

Faptul că anterior săvârșirii faptelor,

inculpatul a avut o atitudine de normalitate față de societate, întemeindu-și o

familie și lucrând în mod legal, nu este de natură a diminua gradul de pericol social

al faptelor săvârșite și nici gradul de pericol social al inculpatului, având în

vedere comportamentul infracțional de durată al acestuia.

Unitatea legală de infracțiune, infracțiunea

continuată, își are izvorul în voința legiuitorului, care a înțeles să reglementeze

ca unică infracțiune, săvârșirea mai multor acțiuni sau inacțiuni de natură infracțională

săvârșite la intervale diferite de timp, de aceeași persoană, în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale cu condiția ca aceste acțiuni sau inacțiuni să prezinte

fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Astfel, faptul că în sarcina inculpatului

au fost reținute trei infracțiuni dintre care două infracțiuni în formă continuată,

nu poate înlătura aprecierea obiectivă asupra realității infracționale în sensul

că în perioada dată, inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni astfel încât aprecierea

conduitei anterioare a inculpatului trebuie raportată la realitatea de fapt.

De asemenea trebuie reținut că, în cazul

infracțiunii continuate, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2),

art. 42 și art. 34 C. pen., tratamentul legal al individualizării pedepsei este

identic celui aplicabil concursului de infracțiuni.

În speță, instanța de fond și instanța

de prim control judiciar în mod corect au individualizat pedepsele, ținând cont

de toate circumstanțele cauzei, inclusiv de circumstanțele personale ale inculpatului,

orientând pedeapsa aplicată către minimul special fără a aplica nici un spor, nici

în cazul infracțiunii continuate și nici în cazul concursului de infracțiuni.

În atari condiții, Înalta Curte apreciază

că s-a dat o eficiență justă concursului de împrejurări agravante și atenuante,

pentru atingerea scopului educativ al pedepselor aplicate, acestea fiind corect

individualizate.

Față de critica invocată cu privire la

neadecvarea pedepsei aplicate inculpatului în raport de pedepsele aplicate inculpatului

T.P., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, având în vedere faptul

că, individualizarea fiecărei pedepse se realizează în funcție de fapta săvârșită,

gradul de pericol social și urmările produse. Faptul că inculpatul T.P. este recidivist,

are relevanță în tratamentul aplicat acestui inculpat în raport de condițiile aplicabile

recidivei și care este ulterior individualizării pedepsei pentru faptele reținute

în cauza pendinte.

În raport de aspecte speței, pentru infracțiunile

reținute în sarcina inculpatului D.C., pedepsele au fost în mod corect individualizate

iar o apreciere asupra modului de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului

T.P. în raport de prevederile art. 37 și art. 39 C. pen., nu face obiectul prezentului

recurs și deci nu poate fi supusă controlului Înaltei Curți în acest cadru procesual.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă

ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.C. și ia act de retragerea recursului

formulat T.P.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Ia act de retragerea recursului formulat

de inculpatul T.P. împotriva, aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

D.C., durata reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2011 la 10 ianuarie

2013.

Obligă recurentul inculpat D.C. la plata

sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat T.P. la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie

2013.