ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 64/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. H8/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată printre alții și a inculpaților: 1. T.P., pentru comiterea infracțiunilor de: constituirea unei grupări infracționale organizata, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; fals în înscrisuri sub semnătura privată în forma continuată, prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. În fapt s-a reținut că în cursul anilor 2009-2010 acesta a indus și menținut în eroare, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreuna cu D.C. și N.C., fără nicio calitate în cadrul SC S.T.E. SRL Clinceni, SC N.S.C. SRL Dâmbovița, SC C.C. SRL Baba Ana, SC D.C.P. SRL Lipanesti, SC S.I.I. SRL București, SC R. SRL Ramnicu Vâlcea, SC W.I. SRL Bacău, nouă societăți comerciale, de unde a cumpărat mărfuri a căror contravaloare a „achitat-o" cu file C.E.C. și/sau bilete la ordin, scadente la 30 de zile de la facturare, care după introducerea acestora la plată erau refuzate pentru lipsă totală disponibil, emiterea C.E.C.-ului de către un trăgător aflat în interdicție bancară, C.E.C.

aparținând unui set de instrumente care au fost retrase din circulație, litigiu cu privire la dreptul de proprietate și cont închis, cărora s-a recomandat ca „reprezentant" al firmelor arătate, deși nu avea aceasta calitate, cât și printr-un mijloc fraudulos, avansarea la preluarea produselor înscrise în facturile fiscale, de file C.E.C. sau bilete la ordin false, personal sau prin persoane interpuse, in condițiile in care aceasta și specimenul de semnătura nu corespundeau firmei respective, prejudiciul cauzat părților vătămate SC M.C. SRL, SC C.P.I. SRL, SC A.P. SRL, SC P.C. SRL, SC E. SRL, SC M. SRL, SC B.I. SRL, SC C.A. SRL, SC M.L. SRL, fiind estimat la suma de peste 200.000 RON, executând in fals semnăturile reprezentanților firmelor folosite in activitatea infracționala, pe instrumentele de plata lăsate ca garanție (file C.E.C.

sau bilete la ordin) societăților înșelate, deși nu avea calitate legala și nici specimen de semnătura la unitățile bancare. 2. D.C., pentru comiterea infracțiunilor de aderare la o grupare infracțională organizată, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen.; înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în forma continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. În fapt s-a reținut că în cursul anilor 2009-2010, acesta a indus și menținut în eroare, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreuna cu N.C. și T.P., fără nicio calitate în cadrul SC S.T.E.

SRL Clincehi, SC S.I.I. SRL București, șapte societăți comerciale, de unde a cumpărat mărfuri a căror contravaloare a „achitat-o" cu file C.E.C. și/sau bilete la ordin, scadente la 30 de zile de la facturare, care după introducerea acestora la plată erau refuzate pentru lipsă totală disponibil, emiterea C.E.C.-ului de către un trăgător aflat în interdicție bancară, C.E.C. aparținând unui set de instrumente care au fost retrase din circulație, litigiu cu privire la dreptul de proprietate și cont închis, cărora s-a recomandat ca „reprezentant" al firmelor arătate, deși nu avea aceasta calitate, prejudiciul cauzat părților vătămate SC K.M.C. SRL, SC S. SRL, SC L.A.B. SRL, SC M. SRL, SC P.C. SRL, SC P.G.

SRL, SC P. SA, fiind estimat la suma de peste 766.091 RON. Prin sentința penală nr. 102 din 28 martie 2012, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul T.P. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., asociere în vederea comiterii de infracțiuni la 6 ani și 8 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010, la 6 ani și 8 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; în baza art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010 la 1 an închisoare; În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. A aplicat art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Prin aceeași sentință a condamnat și pe inculpatul D.C. în baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 combinat cu art. 323 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., asociere în vederea comiterii de infracțiuni la 6 ani și 8 luni închisoare; în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010, la 6 ani și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.; în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2009-2010 la 10 luni închisoare; În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani și 8 (opt) luni închisoare și 3(trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A aplicat art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpaților iar în baza art. 88 C. pen. a dedus reținerea și arestarea preventivă a acestora de la 5 noiembrie 2011 la zi. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: în faza de cercetare judecătorească inculpații T.P. și D.C., au recunoscut săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în modalitatea reținută în rechizitoriu, însușindu-și probatoriile administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care în fața instanței nu s-a procedat la administrarea de probe în privința acestora, ci doar au dat declarații în fața instanței conform dispozițiilor prevăzute de textul de art. 320 1 C. proc.

pen. Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale s-a constatat că vinovăția inculpaților T.P. și D.C. este dovedită fără nici o îndoială. În privința inculpatului T.P., instanța de fond a mai reținut că acest a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. este constituit de o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin sentința penală nr. 539 din 13 martie 2007 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin neapelare.

În raport de aceste considerente, instanța de fond, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptelor, de modalitatea de săvârșirea acestora și de perioada în care fiecare dintre membrii grupului infracțional a acționat, a condamnat pe cei doi inculpați la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. precum și pedepsele complementare prevăzute de art. 61 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Față de poziția inculpaților Tribunalul a aplicat pedepse orientate către minimul special al textelor incriminatorii care au fost reduse conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. cu o treime. Împotriva sentinței penale nr. 102 din 28 martie 2012 a Tribunalului Prahova, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații T.P. și D.C. În motivarea căii de atac formulate, procurorul a precizat că pedepsele aplicate sunt mult prea reduse, față de antecedentele penale ale celor doi inculpați, cât și față de gradul de pericol social al infracțiunilor comise. Susținând oral această cale de atac procurorul de ședință a completat motivele, solicitând reținerea față de inculpatul T.P. și a dispozițiilor privind recidiva postexecutorie, dar și deducerea corectă a perioadei deținerii preventive a celor doi inculpați.

Inculpații, în dezvoltarea motivelor de apel, au precizat că pedepsele aplicate sunt mult prea aspre având în vedere că au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați și au ajutat organele judiciare pentru stabilirea adevărului. Examinând apelurile formulate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile sunt fondate, numai pentru motivele ce au completat calea de atac formulată de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești și susținute de procuror oral, cu ocazia dezbaterilor.

Având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, în ceea ce-i privește pe cei doi apelanți, expuse pe larg în sentința apelată, dar și declarațiile acestora prin care au solicitat să fie judecați numai în baza acestor probe, recunoscând comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, Curtea a reținut aceeași situație de fapt ca și instanța de fond. Astfel, s-a constatat că cei doi apelanți împreună cu coinculpatul N.C., fără a avea calități oficiale în cadrul unor societăți comerciale și prin declinarea ca și reprezentant al acestora, au achiziționat diverse mărfuri de la alte societăți comerciale prin inducerea acestora în eroare. Această inducere în eroare a fost efectuată prin emiterea unor file C.E.C.

sau bilete la ordin cu scadența în 30 zile, cunoscându-se de fiecare dată că societățile emitente aveau interdicție bancară sau nu aveau disponibil în cont. În unele situații, aceste file C.E.C. sau bilete la ordin, erau semnate de către cei doi apelanți cu specimenul de semnătură al adevăratului titular. Instanța de fond, în mod justificat a încadrat această situație de fapt ca întrunind, față de fiecare inculpat, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 coroborat cu art. 323 alin. (1) C. pen.; art. 215 alin. (1)-(5) C. pen. și art. 290 C. pen., ultimele două comise în formă continuată.

Referitor la individualizarea pedepselor criticată de către toți apelanții, Curtea a considerat că cei 6 ani și 8 luni închisoare stabiliți a fi executați de către fiecare inculpat corespund exigențelor art. 72 C. pen., dar și ale art. 52 C. pen., fiind în măsură să formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială pentru fiecare inculpat.

Analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului T.P., Curtea a constatat că acesta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în prezenta cauză atât în stare de recidivă postcondamnatorie, așa cum a reținut instanța de fond (care este dată de pedeapsa de 6 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 706 din 29 octombrie 2008 de către Judecătoria sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1415 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel București), cât și în stare de recidivă postexecutorie (dată de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 369 din 25 mai 2006 a Judecătoriei Oltenița, definitivă prin decizia penală nr. 241 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Călărași).

De asemenea a mai constatat că, ambii inculpați au fost reținuți și ulterior arestați preventiv începând cu data de 5 septembrie 2011 la zi și nu începând cu data de 5 noiembrie 2011, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Această situație rezultă din înscrisurile existente la dosarul de apel. Pentru considerentele mai sus expuse, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești și ale inculpaților T.P. și D.C., împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 28 martie 2012 a Tribunalului Prahova. A desființa în parte sentința apelată și a reținut la încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul T.P.

și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. privind recidiva postexecutorie. Conform art. 383 C. proc. pen., a dedus din pedepsele aplicate celor doi inculpați perioada reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2011 la zi, iar nu de la 5 noiembrie 2011 la zi și a menținut starea de arest preventiv pentru fiecare inculpat. De asemenea a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. împotriva decizie penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, în termenul legal au declarat recurs inculpații T.P. și D.C. În ședința publică de la termenul de judecată din data de 10 ianuarie 2013, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-au luat în examinare recursurile declarate de cei doi inculpați, inculpatul T.P.

a declarat că înțelege să își retragă recursul formulat împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești și a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voință. Apărătorul ales al recurentului inculpat D.C. a solicitat admiterea recursului invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., arătând în esență că, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă prea mare în raport de circumstanțele personale și având în vedere pedeapsa aplicată coinculpatului T.P. care este recidivist, menționând că inculpatului ar fi trebuit să îi fie reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen. și astfel pedeapsa să fie diminuată sub limita legală.

Analizând recursurile formulate de inculpații T.P. și D.C., în raport de criticile formulate și actele existente la dosar, Înalta Curte constată: Având în vedere manifestarea de voință a recurentului inculpat T.P., în sensul retragerii cererii de recurs și constatând îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 385 4 alin. (2) coroborat cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Față de critica formulată de inculpatul D.C.

circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Circumstanțele atenuante sunt fapte sau împrejurări prevăzute de lege sau lăsate la aprecierea instanței care, deși nu înlătură caracterul penal al faptei, relevă un pericol social redus al acesteia sau o periculozitate redusă a făptuitorului și care permit judecătorului să aplice a pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. Individualizarea pedepselor trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracțiunii.

De asemenea trebuie avut în vedere și gradulo de participare al infractorului la activitatea infracțională, Conform art. 72 alin. (1) C. pen., „La stabilirea și aplicare a pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixat în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală." Art. 74 C. pen. cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte, pot dobândi prin aprecierea instanței valențe atenuante.

Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere de instanță reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret, satisface imperativul justei individualizări a pedepsei. În speță se constată că infracțiunile săvârșite de inculpat au produs consecințe deosebit de grave având un grad de pericol social sporit, în raport de modalitatea de săvârșire, forma continuată a acestora și consecințele produse. Aspectele invocate de inculpatul D.C.

referitoare la recunoașterea faptei, conduita sa anterioară săvârșirii faptei, lipsa antecedentelor penale, faptul că a desfășurat o activitate salarizată cu forme legale, constituie elemente de normalitate care nu au influență asupra faptelor săvârșite de inculpat și nici nu sunt de natură să influențeze aprecierea instanței asupra periculozității acestor fapte. În sarcina inculpatului au fost în mod corect reținute infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, înșelăciune în forma continuată care a produs consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma continuată. Față de recunoașterea faptelor, atât instanța de fond cât și cea de apel au dat în mod corect eficiență dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., prin reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, acestei împrejurări neputând să i se dea o dublă eficiență, reținerea art. 320 1 C. proc. pen. având prioritate și fiind cu caracter imperativ față de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Față de celelalte împrejurări invocate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi apreciate decât în contextul stării de fapt reținute și recunoscută de către inculpat. Astfel, se constată că inculpatul D.C. a comis faptele reținute în sarcina sa, pe durata unei perioade de mai bine de 1 an, aceste fapte neavând caracter izolat, accidental, ci au demonstrat o rezoluție infracțională care s-a menținut în toată perioada și o stăruință a inculpatului în conduita infracțională, cu intenția de însușire pe nedrept a unor importante sume de bani.

Inculpatul a conștientizat activitatea infracțională desfășurată și a avut o atitudine de acceptare a rezultatului socialmente periculos. Faptul că anterior săvârșirii faptelor, inculpatul a avut o atitudine de normalitate față de societate, întemeindu-și o familie și lucrând în mod legal, nu este de natură a diminua gradul de pericol social al faptelor săvârșite și nici gradul de pericol social al inculpatului, având în vedere comportamentul infracțional de durată al acestuia. Unitatea legală de infracțiune, infracțiunea continuată, își are izvorul în voința legiuitorului, care a înțeles să reglementeze ca unică infracțiune, săvârșirea mai multor acțiuni sau inacțiuni de natură infracțională săvârșite la intervale diferite de timp, de aceeași persoană, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale cu condiția ca aceste acțiuni sau inacțiuni să prezinte fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

Astfel, faptul că în sarcina inculpatului au fost reținute trei infracțiuni dintre care două infracțiuni în formă continuată, nu poate înlătura aprecierea obiectivă asupra realității infracționale în sensul că în perioada dată, inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni astfel încât aprecierea conduitei anterioare a inculpatului trebuie raportată la realitatea de fapt. De asemenea trebuie reținut că, în cazul infracțiunii continuate, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. (1) și (2), art. 42 și art. 34 C. pen., tratamentul legal al individualizării pedepsei este identic celui aplicabil concursului de infracțiuni.

În speță, instanța de fond și instanța de prim control judiciar în mod corect au individualizat pedepsele, ținând cont de toate circumstanțele cauzei, inclusiv de circumstanțele personale ale inculpatului, orientând pedeapsa aplicată către minimul special fără a aplica nici un spor, nici în cazul infracțiunii continuate și nici în cazul concursului de infracțiuni. În atari condiții, Înalta Curte apreciază că s-a dat o eficiență justă concursului de împrejurări agravante și atenuante, pentru atingerea scopului educativ al pedepselor aplicate, acestea fiind corect individualizate. Față de critica invocată cu privire la neadecvarea pedepsei aplicate inculpatului în raport de pedepsele aplicate inculpatului T.P., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, având în vedere faptul că, individualizarea fiecărei pedepse se realizează în funcție de fapta săvârșită, gradul de pericol social și urmările produse.

Faptul că inculpatul T.P. este recidivist, are relevanță în tratamentul aplicat acestui inculpat în raport de condițiile aplicabile recidivei și care este ulterior individualizării pedepsei pentru faptele reținute în cauza pendinte. În raport de aspecte speței, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului D.C., pedepsele au fost în mod corect individualizate iar o apreciere asupra modului de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.P. în raport de prevederile art. 37 și art. 39 C. pen., nu face obiectul prezentului recurs și deci nu poate fi supusă controlului Înaltei Curți în acest cadru procesual. Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.C.

și ia act de retragerea recursului formulat T.P. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 159 din 5 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul T.P. împotriva, aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.C., durata reținerii și arestării preventive de la 5 septembrie 2011 la 10 ianuarie 2013. Obligă recurentul inculpat D.C. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat T.P. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2013.