ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2013

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 114 din 8 mai 2012, Tribunalul Bacău a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., și din tentativă la omor calificat în tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. Totodată, în baza art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C., pentru comiterea infracțiunii de tentativa la omor calificat, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a securii și a furcii cu care a comis infracțiunea, iar, în baza art. 7 raportat la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la acesta a probelor biologice pentru depozitarea lor în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a hotărârii. Potrivit art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de P. Iași suma de 1.216,02 RON și părții civile Spitalul Județean de U. Bacău suma de 3.427,90 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei T.L.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile T.L. suma de 8.000 RON daune materiale și suma de 5.000 RON daune morale. Totodată, în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Partea vătămată T.L. locuiește în satul H., cornuna H., jud. Bacău, și este proprietarul unui tractor, în data de 23 mai 2011, deplasându-se cu acesta să discuiască terenurile numitelor C.L. și P.T. situate la punctul „V.N.". Deoarece a început să plouă, T.L. nu a terminat lucrarea, iar, când a ajuns cu tractorul în sat, drumul fiind în pantă, a lăsat discurile jos pentru a nu se răsturna, afectând strada.

A două zi, partea vătămată s-a deplasat din nou cu tractorul la terenurile numitelor C.L. și P.T., iar, după terminarea lucrării, în jurul orelor 18:00, în timp ce revenea spre locuința sa pe un drum din satul H., la punctul numit „Izvorul lui G.”, s-a întâlnit cu inculpatul A.C., care era cu o căruță trasă de un cal. Pe motiv că partea vătămată distrusese strada cu discurile de la tractor, A.C. a urcat, cu o secure, în cabina tractorului și a încercat să-l lovească pe T.L. în zona capului, însă nu a reușit pentru că victima s-a ferit, astfel încât securea s-a oprit în volanul tractorului. Nervos că nu a reușit să-l lovească, inculpatul a mers la căruță, de unde a luat o furcă, a revenit la tractor și, după ce a spart parbrizul, l-a lovit de mai multe ori pe partea vătămată cu partea metalică a furcii în zona toracelui și a brațelor.

Ulterior, inculpatul a abandonat victima, plecând cu căruța spre domiciliu, iar partea vătămată s-a deplasat cu greutate spre casă, fîindu-i acordat primul ajutor de vecina sa, N.L., după care a fost transportat, succesiv, la Spitalul J. Bacău, unde i s-au acordat îngrijiri medicale și la Spitalul Clinic de P. Iași, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Din raportul medico-legal al S.M.L. Bacău, a rezultat că leziunile numitului T.L. au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă, în eventualitatea unor recidive, recomandându-se examinarea în Clinica U.P. Iași pentru stabilirea etiologiei și ulterior expertiza medico-legală la I.M.L.

Iași. Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv procesele-verbale întocmite de organele de poliție, plângerea și declarația părții vătămate T.L., certificatele medico-legale ale S.M.L. Bacău, scrisorile medicale și biletele de ieșire din spital, adresa din 2011 a Spitalului Clinic de P. Iași, depozițiile martorilor T.A., A.E., A.T., V.M., N.L., toate coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului A.C. În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În aprecierea intenției de a ucide, judecătorul fondului a avut în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea loviturii, regiunea corpului vizată și consecințele cauzate, arătând că durata îngrijirilor medicale și împrejurarea că leziunile cauzate nu au pus în primejdie viața victimei sunt mai puțin semnificative sub acest aspect. Astfel, s-a menționat că aplicarea unor lovituri cu securea în direcția capului victimei, care, însă, reușește să evite loviturile și securea se înțepenește în volanul tractorului, după care inculpatul revine la locul faptei cu o furcă cu care o înțeapă, reflectă fără tăgadă intenția inculpatului de a ucide și nu pe aceea de a cauza victimei doar o vătămare corporală.

De asemenea, s-a apreciat că sunt incidente în cauză și prevederile art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., având în vedere că fapta a fost comisă pe un drum de exploatație agricolă folosit de toți sătenii pentru a se deplasa la terenurile agricole, deci în public, conform textului de lege menționat. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, gravitatea ei deosebită, consecințele acesteia asupra sănătății victimei, valoarea socială supremă ocrotită de lege și căreia i s-a adus atingere, viața omului, precum și persoana inculpatului, care este infractor primar, a recunoscut fapta, dar în altă modalitate de săvârșire, a avut o conduită bună ulterior comiterii faptei, prezentându-se la organele judiciare ori de câte ori a fost chemat, împrejurare ce a fost valorificată ca circumstanță atenuantă, conform art. 74 lit. c) C. pen.

și 76 alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea vătămată T.L. și cele două unități spitalicești care i-au acordat acestuia îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A.C., criticând-o sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, care, în opinia sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., precum și în privința modalității de individualizare a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia și suspendarea condiționată a executării.

Prin decizia penală nr. 128 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.C., iar, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că, în urma evaluării materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă și a dat faptei comise de inculpat o calificare juridică corespunzătoare, respingând, în mod întemeiat, cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor calificat în cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen.

În acest sens, făcând trimitere la concluziile raportului de constatare medico-legală din 30 mai 2011, din care rezultă că partea vătămată a prezentat un traumatism toracic stânga cu plagă înțepată pectorală, instanța de apel a concluzionat că intenția suprimării vieții victimei este evidentă, în condițiile în care acesteia i-a fost perforat plămânul în zona stângă a toracelui cu un obiect înțepător, după ce, în prealabil, inculpatul încercase aplicarea unor lovituri cu securea în direcția capului părții vătămate. S-a mai arătat, totodată, că nu se poate reține nici starea de provocare invocată de inculpat, împrejurarea că partea vătămată ar fi stricat drumul cu discurile de la tractor nefiind de natură să justifice o astfel de ripostă din partea apelantului.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată, instanța a arătat că nu se impune reducerea cuantumului acesteia, apreciat ca fiind, oricum, nejustificat de mic raportat la pericolul social al faptei și urmările ei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.C., reiterând criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurentul a susținut că fapta de care este acuzat a fost în mod greșit încadrată de instanța de fond și cea de apel în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174-art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., solicitând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a acesteia în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

A arătat, în esență, în acest sens, că între părți a avut loc un conflict spontan, generat de o dispută privind prioritatea de trecere pe un drum sătesc îngust, neasfaltat și aflat în pantă, că lovitura aplicată cu furca nu a vizat partea superioară a corpului victimei și a fost una de mică intensitate, dovadă fiind împrejurarea că a cauzat leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, fără a-i pune părții vătămate viața în pericol, precum și faptul că nu a abandonat victima, care s-a deplasat singură spre casă, toate aceste aspecte caracterizând, în opinia recurentului, intenția de vătămare și, nicidecum, aceea de a ucide partea vătămată. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., inculpatul a criticat modalitatea de individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, solicitând reducerea acesteia, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., și suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării, în condițiile art. 81 sau 86 1 C. pen. S-a arătat, sub acest aspect, că recurentul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de conduita părții vătămate, care a pus în pericol integritatea corporală și viața membrilor familiei sale, că nu are antecedente penale, iar, după consumarea incidentului, a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă cu organele judiciare, precum și faptul că are o situație familială dificilă, împrejurări care justifică reținerea circumstanțelor atenuante menționate, reducerea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare a acesteia.

În plus, recurentul inculpat a mai criticat decizia pronunțată în apel și sub aspectul motivării deficitare a acesteia, susținând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., că instanța de control judiciar nu a analizat într-o manieră corespunzătoare criticile formulate, preluând situația de fapt expusă în rechizitoriu și însușită de judecătorul fondului, precum și aspectele invocate de acesta pentru reținerea intenției de a ucide, fără a răspunde argumentat susținerilor de netemeinicie formulate în cuprinsul motivelor de apel. Deși în cuprinsul memoriului scris depus la dosar au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 și 18 C. proc.

pen., recurentul nu a formulat critici concrete în cadrul acestora, făcând referire la aceleași aspecte de nelegalitate și netemeinicie care au fost circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen., motiv pentru care Înalta Curte nu le va mai examina în mod distinct, apreciind, raportat la poziția adoptată de apărătorul ales al inculpatului în ședința publică din data de 4 februarie 2012, când nu a mai susținut oral cazurile de casare prevăzute de pct. 17 2 și 18 ale art. 385 9 , precum și la precizările făcute de acesta cu privire la cazurile de casare reglementate de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., că acestea au fost indicate pur formal, fără să fie menționate elemente de fapt și de drept susceptibile de a fi încadrate în aceste dispoziții legale.

Așadar, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.C. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Referitor la pct. 9 al art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte arată că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, ceea ce presupune îndatorirea acesteia de a răspunde cu argumente la fiecare dintre criticile și apărările formulate, în vederea garantării intereselor legitime ale părților în proces și respectării caracterului echitabil al procedurii judiciare în care acestea sunt implicate.

Noțiunea de „proces echitabil” presupune ca instanțele să examineze efectiv problemele esențiale și argumentele decisive pentru soluționarea cauzei și să indice cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază deciziile, întrucât numai în acest mod părțile pot exercita efectiv căile de atac prevăzute de lege, iar instanța de control judiciar poate realiza o analiză completă a legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

În cauză, se observă că hotărârea Curții de apel cuprinde o analiză corespunzătoare a aspectelor avute în vedere de instanță pentru menținerea soluției pronunțate de Tribunal în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor și existența intenției de a ucide, cu consecința condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., dar și pentru confirmarea tratamentului sancționator aplicat de judecătorul fondului, atât sub aspectul cuantumului pedepsei cu închisoarea, cât și al modalității de executare a acesteia.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel s-ar fi limitat la a-și însuși rechizitoriul și sentința Tribunalului, fără a prezenta argumentele proprii care au convins-o să adopte hotărârea pronunțată, din considerentele deciziei atacate rezultând, dimpotrivă, astfel cum s-a menționat anterior, preocuparea Curții de apel de a proceda la un examen atent al argumentelor și apărărilor invocate de inculpat, confirmarea în apel a raționamentului primei instanțe, pentru anumite motive prezentate ca atare în partea expozitivă a hotărârii, neputând echivala cu o simplă „însușire” a sentinței Tribunalului, așa cum s-a susținut. Se observă, sub acest aspect, că instanța de apel nu s-a limitat la a prelua motivarea instanței de fond, ci, printr-o nouă examinare a cauzei și oferind argumente proprii, a analizat criticile și apărările inculpatului, răspunzând motivat la fiecare dintre acestea.

Împrejurarea că hotărârea instanței de apel nu cuprinde o motivare detaliată cu privire la fiecare aspect invocat de apelantul inculpat nu poate conduce la concluzia nerespectării exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind caracterul echitabil al procesului, din moment ce au fost examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar în considerentele hotărârii au fost redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia. În consecință, se constată, că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

2. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, în cazul căreia făptuitorul prevede moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale, pe care îl urmărește sau acceptă producerea lui, infracțiunea de vătămare corporală, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadării juridice, presupune, sub aspectul laturii subiective, ca autorul să-și fi dat seama că, prin lovire sau alte acte de violență, va produce o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale între 21 și 60 de zile, urmărind sau aceptând posibilitatea producerii acestui rezultat prin săvârșirea faptei.

Poziția subiectivă a făptuitorului trebuie stabilită pentru fiecare caz în parte, în funcție de împrejurările concrete ale speței, și îndeosebi în raport cu obiectul vulnerant folosit (apt sau nu de a produce moartea), zona spre care au fost îndreptate actele de violență (o zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei. Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A.C.

care, în timp ce se afla pe un drum public, a aplicat victimei T.L., pe fondul consumului de alcool și a unui conflict preexistent, o lovitură în zona toracică, folosind o furcă metalică, obiect contondent apt să ucidă, după ce, anterior, încercase să îl lovească cu o secure în zona capului, fără, însă, a reuși, întrucât victima s-a ferit, iar instrumentul folosit s-a rupt, lovindu-se de volanul tractorului în care se afla aceasta, urmată de abandonarea părții vătămate în locul respectiv, fără a-i acorda îngrijiri medicale și a anunța serviciul de urgență, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Împrejurarea că, din actele medico-legale eliberate de Serviciul Județean de Medicină Legală Bacău, nu rezultă că lovitura ar fi avut o intensitate ridicată și ar fi pus în primejdie viața victimei, nu face ca fapta comisă să aibă o altă încadrare juridică, atâta timp cât respectiva împrejurare s-a datorat condițiilor concrete în care s-a acționat (T.L. fiind în cabina unui tractor) și reacției de apărare manifestată de partea vătămată, aspecte care explică și rămânerea infracțiunii în fază de tentativă și nu de omor în formă consumată.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că timpul stabilit de medicul legist pentru îngrijirile medicale necesare vindecării leziunilor nu are relevanță pentru existența infracțiunii de omor în forma tentativei, atâta timp cât nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional, intenția specifică de omor deducându-se din modul în care a acționat agresorul, iar nu din elementele exterioare, precum numărul de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea recurentului în sensul că, la stabilirea numărului final de zile de îngrijiri medicale (50-55), ar fi fost avute în vedere anumite complicații intervenite ulterior agresiunii și fără legătură de cauzalitate cu aceasta, din actele medico-legale depuse la dosar rezultând, dimpotrivă, că respectivele complicații, care au condus la efectuarea pleurostomiei evacuatorii și a toracotomiei cu drenaj, s-au datorat tocmai evoluției nefavorabile a plăgii înțepate produsă prin fapta inculpatului, nefiind identificate alte aspecte medicale sau leziuni care să se înscrie în lanțul cauzal al urmării produse. În aprecierea intenției de a ucide, trebuie avută în vedere, totodată, modalitatea concretă în care a acționat recurentul, care, după ce a constatat că prima încercare de a-l lovi pe T.L.

cu securea în cap a eșuat, partea vătămată ferindu-se, iar obiectul contondent folosit izbindu-se de volanul tractorului și rupându-se, s-a deplasat din nou la căruță, s-a înarmat cu o furcă și s-a reîntors către victimă lovind-o cu partea metalică a acesteia în zona toracică și spărgând geamurile cabinei tractorului, dar și atitudinea adoptată ulterior consumării incidentului, când inculpatul a abandonat-o pe partea vătămată, care s-a deplasat cu dificultate spre casă, unde a primit îngrijiri medicale, fiind, totodată, anunțat serviciul de urgență.

În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că, așa cum a fost concepută și executată activitatea desfășurată de inculpat, aceasta era proprie realizării rezultatului letal, care a fost obstaculat de cauze ce nu au implicat atitudinea sa, și anume de producerea unor leziuni mai puțin grave părții vătămate, care a beneficiat imediat de ajutor medical, intensitatea mai redusă a loviturii datorându-se nu voinței inculpatului, ci modului în care s-au derulat evenimentele, victima aflându-se în interiorul cabinei tractorului și fiind, astfel, apărată în fața agresiunii îndreptată împotriva sa, fapt ce a condus la evitarea producerii unor leziuni mult mai grave, posibil chiar a rezultatului letal.

Având în vedere toate aceste împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul A.C. a acționat, în plan subiectiv, cu intenția indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât Tribunalul, cât și Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comise de acesta, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. 3. În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului, aspect criticat de acesta prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei. În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, gravitatea acesteia, modalitatea în care recurentul a acționat, precum și comportamentul lui procesual corespunzător, aspect valorificat de instanțele inferioare prin reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

și reducerea pedepsei principale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă. Deși reale susținerile recurentului referitoare la lipsa antecedentelor penale și situația familială dificilă, Înalta Curte constată că acestea au fost deja luate în considerare și evaluate de Tribunal și Curtea de apel în procesul de cuantificare a sancțiunii penale, nefiind de natură, în contextul gravității faptei comise și circumstanțelor personale ale inculpatului, să reducă în așa măsură gradul de pericol social concret al faptelor și de periculozitate a acestuia încât să justifice reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., așa cum s-a solicitat în cuprinsul motivelor de recurs.

De asemenea, raportat la situația de fapt reținută în actul de sesizare și confirmată de instanțele inferioare, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în speță nici dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., din materialul probator administrat în cauză, inclusiv declarațiile date de inculpat pe parcursul urmăririi penale, rezultând că acesta este cel care a inițiat conflictul dintre părți, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și nemulțumit fiind de faptul că partea vătămată nu i-a acordat prioritate de trecere, neputând fi reținută vreo acțiune provocatorie din partea victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, pentru a fi îndeplinite cerințele circumstanței atenuante legale invocate.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat de Tribunal și confirmată de instanța de prim control judiciar a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului de aplicare a dispozițiilor art. 81 sau art. 86 1 C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu este îndeplinită, în cauză, cerința referitoare la limita maximă a pedepsei aplicate, prevăzută de alin. (1) lit. a) a art. 81 C. pen., iar, pe de altă parte, aprecierea, fundamentată pe gravitatea infracțiunii comise și datele ce caracterizează persoana inculpatului, că scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 17 și 14 C. proc.

pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. Totodată, având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 128 din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.