ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2157/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 16 martie 2011 a Tribunalului Brăila au fost condamnați inculpații U.C. și C.C. la câte 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpații U.C. și C.C., la câte 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În baza art. 33 lit. a) – 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpații U.C.

și C.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară. A interzis inculpaților U.C. și C.C. drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe timpul prevăzut de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă timpul prevenției în perioada 09 septembrie 2009 – 28 septembrie 2009, pentru ambii inculpați. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a obligat pe inculpații U.C.

și C.C., în solidar, să plătească părților civile: Spitalul Județean de Urgență Brăila suma de 148,93 lei; Spitalul Județean de Urgență Galați „Sf. Apostol Andrei” Galați suma de 2231,98 lei și Serviciul Județean de Ambulanță Brăila suma de 1072,36 lei; părții civile C.A. suma de 15.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 lei cu titlu de daune morale; părții civile S.Șt. suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale. A respins, ca nedovedită, cererea părții civile S.Șt. de acordare a sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale. A obligat ambii inculpați să respecte dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008. A obligat pe inculpatul U.C. la 1300 lei, iar pe inculpatul C.C. la 1000 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 300 lei onorariu avocat oficiu datorat de inculpatul U.C.

(av. N.M.), s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: Partea vătămată C.A., zis și „A.Ț.” și martora P.C. au avut o relație de prietenie anterior faptelor expuse în rechizitoriu, iar în cursul anului 2008, între aceștia a avut loc un conflict, în sensul că în timp ce s-au întâlnit pe faleza Dunării, partea vătămată i-a tras o palmă martorei. Despre cele întâmplate a aflat și inculpatul U.C., în prezent prietenul martorei P.C., astfel că acesta a încercat în mai multe rânduri să-l contacteze pe C.A. pentru a-i cere socoteală. Partea vătămată S.Șt., zis „S.”, prieten cu partea vătămată C.A., a declarat în cadrul audierilor că inculpatul U.C.

i-a spus de vreo 4-5 ori să-i transmită lui C.A. că vrea să se întâlnească cu el, deoarece au de „reglat niște conturi”. Motivul era incidentul de pe faleza Dunării. În noaptea de 8 septembrie 2009, în jurul orelor 01,30-02,00, partea vătămată C.A., însoțit de prietenii săi, martorii N.G. (prietena acestuia), S.Șt. și N.Șt., s-au deplasat la cafe-barul „Toate pânzele sus”, situat pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Brăila. Ajungând la bar, partea vătămată și prietenii săi s-au așezat la o masă pe partea dreaptă, cum se intră în bar, și au comandat sucuri și bere. La o altă masă, dar pe partea stângă, în același bar, se afla un grup de tineri, grup din care făcea u partea inculpații U.C.

și C.C. și martorii P.C. (prietena inculpatului U.C.), U.C. (fratele inculpatului U.C.) și M.A.N. La audieri, partea vătămată S.Șt. a declarat că văzând grupul în care se aflau și inculpații, a bănuit că U.C. ar putea genera un conflict. Tinerii de la cele două mese se cunoșteau în mare parte din vedere, așa cum s-a arătat mai sus. La sosirea părților vătămate în cafe-bar, martora P.C. i l-a indicat inculpatului U.C. pe C.A. ca fiind cel cu care avusese altercația. Întrucât inculpatul U.C. încercase de mai mult timp să se întâlnească și să discute cu partea vătămată pe această temă, însă partea vătămată a refuzat de fiecare dată orice contact cu inculpatul, l-a chemat la masa lui pe C.A. (inițial prin intermediul lui S.Șt., cunoștință comună, apoi personal).

După ce inițial partea vătămată C.A. a refuzat să ia în seamă invitația inculpatului U.C., în cele din urmă, s-a dus la masa acestuia, inculpatul U.C. reproșându-i ceva legat de relația cu P.C. Declarațiile martorilor oculari sunt relevante în ce privește ceea ce a urmat, și anume: Martorul S.Șt. a declarat: „am văzut cum U.C. și prietenul acestuia, C.C., au început să-l lovească cu palma peste față pe C.A., fără ca acesta să se apere. Eu am intervenit să aplanez conflictul, după care U.C. i-a cerut lui C.A. să iasă din bar pentru a discuta ..”. Martora N.G. a declarat:„La un moment dat, am observat cum U.C. i-a tras o palmă peste față concubinului meu și imediat după aceasta l-am văzut intervenind pe S.Șt.

pentru a aplana un eventual conflict mai mare, acesta a intervenit în momentul în care atât U.C. cât și C.C. îi aplicau mai multe lovituri concubinului meu cu palma”. Este de precizat faptul că martora N.G., necunoscându-i pe agresori, în prima fază a cercetărilor, a făcut o confuzie, astfel că în declarațiile inițiale, deși se referă la C.C., îl numește tot timpul pe acesta „A.”. Abia la organele de poliție, cu ocazia prezentării unor fotografi, martora indică faptul că cel pe care l-a numit „A.” este, de fapt, inculpatul C.C. În ceea ce privește pe „A.”, din cercetări a rezultat că acesta, pe nume Șt.A., se aflase la masa inculpaților, dar anterior momentului sosirii părților vătămate și respectiv anterior incidentului.

Martorul N.Șt. a declarat: „L-am auzit pe U.C. chemându-l pe A. la masa lui. Acesta împreună cu S.Șt. au mers la masa lui U.C., însă eu și G. am rămas la masa noastră. Am reușit totuși să aud cum U.C. îi reproșa lui A. ceva în legătură cu prietena primului, însă nu am reușit să înțeleg despre ce era vorba, întrucât muzica era tare în cafe-bar și în acest context l-am văzut pe U.C. cum i-a tras o palmă peste față lui A. Precizez că A. era așezat pe bancă între U. și C. Imediat după aceasta, am văzut cum și C.C. i-a tras o palmă lui C.A., tot peste față, motiv pentru care pentru a înlătura posibilitatea izbucnirii unui conflict, m-am dus lângă ei și le-am cerut să înceteze…”. Întrucât între U.C.

și C.A. începuse o discuție contradictorie, cei doi au ieșit afară din bar, fiind urmați la scurt timp de inculpatul C.C. și de martorul S.Șt. În fața barului, inculpatul U.C. începe să o lovească pe partea vătămată C.A., iar partea vătămată S.Șt., încercând să aplaneze conflictul, este lovit de C.C. care, fără a avea nici o legătură cu partea vătămată sau cu martorul, s-a simțit dator „să-l susțină fizic și moral” pe prietenul său, inculpatul U.C. Martora N.G. a declarat: „Am văzut cum C.C. i-a sărit efectiv în spate lui S.Șt. și i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul, lovituri care au continuat și după ce S.Șt. a reușit să se întoarcă cu fața … În același timp, am văzut cum concubinul meu și U.C.

s-au luat la bătaie lovindu-se reciproc cu pumnul. După aceasta, afară au ieșit și ceilalți prieteni ai lui U.C. care s-au amestecat în scandal, astfel că nu pot preciza cu exactitate cine pe cine a lovit, oricum, aceștia se băteau”. Martorul N.Șt. a arătat că: „la un moment dat, din cafe-bar a ieșit și C.C., prietenul lui U. și amândoi au început să îi lovească pe C.A. și S.Șt.”. Același martor a mai declarat: „în prima parte a agresiunii, în fața cafe-barului S.Șt. s-a bătut cu C.C., dar am văzut că și U.C. l-a lovit o dată cu piciorul în față, când Ș. era aplecat și își acoperea capul cu mâinile. Cred că S. nu a văzut acest lucru, fiind cu capul în jos și acoperindu-se cu mâinile”. În timpul acestei prime altercații, care s-a desfășurat în fața barului „Toate Pânzele sus”, au ieșit din bar și ceilalți consumatori care au încercat să aplaneze conflictul, creându-se o stare de confuzie.

Părțile vătămate C.A. și S.Șt. au reușit în acest timp să fugă pe strada Mihai Eminescu spre Hotelul Traian, fiind urmate la scurt timp de către prietenii lor, martorii N.Șt. și N.G. Inculpații împreună cu restul grupului lor s-au retras în bar însă, la scurt timp, sub pretextul că vrea să-și cumpere țigări (deși acestea se găseau la vânzare la bar) inculpatul U.C. pleacă însoțit de C.C. în urmărirea părților vătămate. După ce părțile vătămate s-au desprins din conflict, grupul lor s-a reîntregit la intersecția străzii Mihai Eminescu cu str. Petru Maior, unde s-a oprit pentru a-și trage sufletul și a sesiza jandarmii. În acest timp, inculpații au ajuns din urmă grupul părților vătămate și aici au inițiat un nou conflict.

După ce ambii inculpați l-au lovit cu brutalitate pe C.A. până ce acesta a căzut la pământ, plin de sânge pe față, cei doi inculpați s-au îndreptat către S.Șt. care și de data aceasta a încercat să sară în ajutorul prietenului său. A rezultat că U.C. îl ținea pe S.Șt. de haină, iar C.C. îi aplica lovituri cu pumnii, după care ambii agresori l-au lovit pe acesta. Din declarația martorei N.G. rezultă următoarele: „au venit U.C. și prietenul său … care a făcut afirmația că suntem cam șmecheri, după care amândoi au început să-l lovească cu pumnii pe concubinul meu”; „… după ce C.A.

a căzut datorită loviturilor primite de la cei doi, aceștia au continuat să-l lovească cu picioarele în zona capului și a toracelui, aplicându-i lovituri atât din lateral cât și de sus în jos”; „…Cei doi l-au lovit pe concubinul meu cu picioarele foarte violent, loviturile fiind axate mai mult la cap, văzând că aceștia loveau ca și când s-ar fi urcat cu picioarele pe capul său”; „…În a doua parte a agresiunii, la intersecția străzilor Mihai Eminescu cu Petru Maior, Șt. a fost lovit de amândoi, și de C. și de C. C.A. era căzut deja jos, iar cei doi s-au întors către Șt., lovindu-l cu pumnii și cu picioarele până când acesta a reușit să se îndepărteze câțiva metri de el. Atunci când Șt. s-a retras, s-au întors la A.C.

care era căzut pe sol și au continuat să-l lovească cu picioarele în cap.” În fața martorilor N.Șt., N.G. și S.Șt., inculpații o lovesc pe partea vătămată C.A. până când aceasta cade la pământ și, chiar și în aceste condiții, inculpații continuă să îi aplice lovituri acesteia cu picioarele în cap, chiar și de sus în jos, strivindu-i efectiv craniul de trotuar. Duritatea loviturilor aplicate părții vătămate C.A. rezultă atât din certificatul de constatare medico-legală în care se menționează că partea vătămată a suferit: traumatism cranio-cerebral cu comă; edem cerebral, fractură sinus frontal, fractură planșeu orbital, fractură oase nazale, fractură vertebră cervicală, depigmentare focală a maculei retiniene, cât și din planșele foto de la cercetarea la fața locului, unde sângele părții vătămate este împrăștiat pe sol și pe peretele unei clădiri, cât și din fotografiile anexate la dosar.

Leziunile suferite de partea vătămată denotă faptul că inculpații au vizat zona capului prin loviturile aplicate, iar leziunile create i-au pus viața în pericol și au necesitat 51-53 zile de îngrijiri medicale. S-a arătat că în cauză nu este vorba de un conflict spontan, ci de o dorință mai veche a inculpatului U.C. de a-i aplica o „corecție” părții vătămate, și acest fapt rezultă din materialul probator administrat în cauză (declarațiile părții vătămate, ale martorilor, ba chiar și din declarația inculpaților). Astfel, a rezultat cu certitudine că de mai mult timp inculpatul U.C. a așteptat o ocazie de a se întâlni cu partea vătămată pentru a solicita unele explicații, a provocat unele asemenea ocazii, solicitându-i părții vătămate diferite întâlniri la care partea vătămată nu a răspuns, iar în seara respectivă, la bar, inculpatul U.C.

a luat inițiativa, solicitându-i părții vătămate să vină la masa sa, după care a lovit-o pe partea vătămată și apoi, deși conflictul putea înceta în condițiile în care grupul părții vătămate nu a mai intrat în bar, inculpatul a plecat în urmărirea părții vătămate. În final, cruzimea loviturilor aplicate părții vătămate a demonstrat că inculpatul avea o dorință mai veche de răzbunare, pe care a pus-o în practică odată ce i s-a oferit ocazia. De asemenea, U.C. a negat că a vrut să urmărească pe părțile vătămate. Astfel, la audieri a declarat că revenind în cafe-bar, a constatat că îi lipsește telefonul mobil, aspect despre care a povestit și celorlalți aflați la masă, iar C.C. s-a oferit să meargă cu el să-l caute.

De asemenea, că dorea să-și cumpere țigări, întrucât în bar nu erau. Însă atât inculpatul C.C., cât și martorii M.A.N., P.C., U.C., barmanul D.D.M. au negat aceste aspecte, că nu s-a ridicat problema telefonului, că existau țigări de vânzare în bar și că afară nu au căutat nici un telefon. În ceea ce-l privește pe inculpatul C.C., s-a apreciat că, comportamentul violent al acestuia nu poate fi justificat în nici un mod, el necunoscându-le personal pe părțile vătămate și neavând nici un conflict anterior cu ele. Inculpatul C.C. a susținut că inculpatul U.C. este cel care avea ieșiri violente, atât în interiorul cafe-barului, când i-a văzut pe prietenii părții vătămate discutând în zona ușii, cât și la intersecția străzii Mihai Eminescu cu str. Petru Maior, când tot el a atacat-o efectiv pe partea vătămată C.A.

Susținerea este confirmată de martorii audiați. Inculpații au solicitat, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care au fost trimiși în judecată, din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Prin punerea în primejdie a vieții persoanei [(teza a II-a a art. 182 alin. (2) C. pen.)] se înțelege că de pe urma făptuitorului a rezultat un pericol grav și imediat pentru viața victimei. Așadar, nu temerea de ivirea unor eventuale complicații care ar putea atrage decesul victimei, ci probabilitatea concretă a producerii decesului.

Dacă probabilitatea este confirmată de decesul ulterior al victimei, atunci nu ne mai aflăm în fața infracțiunii de vătămare corporală gravă, ci de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte conform art. 183 C. pen., ceea ce nu este cazul în speța de față, unde victima a supraviețuit agresiunii. S-a apreciat că prin modul cum au acționat, în sensul că după ce au doborât la pământ victima, cei doi inculpați au continuat să o lovească într-o zonă vitală (cap), în mod repetat, cu picioarele, rezultă intenția indirectă de a ucide, prevăzând rezultatul acțiunii lor, dar fără a-l urmări, acceptând totuși posibilitatea survenirii decesului. Pentru aceste motive s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

S-a apreciat că situația de fapt, expusă pe larg de procuror în actul de sesizare a instanței, este corectă, prin prisma probelor administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în cea a cercetării judecătorești. Sintetizând situația de fapt, s-a arătat că rezultă că, pe fondul unei neînțelegeri anterioare, între cele două grupuri de tineri a avut loc o altercație care s-a desfășurat în două etape. Prima etapă, fără consecințe grave, a avut loc în fața barului unde ambele grupuri au consumat diverse băuturi și în care inculpatul U.C. s-a contrat cu partea vătămată C.A., iar inculpatul C.C. cu partea vătămată S.Șt. A doua etapă a avut loc după ce grupul din care făceau parte părțile vătămate au plecat de la bar, iar inculpații U.C.

și C.C. au plecat la rândul lor din bar, fără a avea importanță dacă au plecat în urmărirea părților vătămate sau pentru a-și cumpăra țigări, așa cum au susținut. Întâlnindu-se din nou cele două grupuri, s-au agresat, ajungându-se ca partea vătămată C.A. să fie trântită la pământ, unde a rămas nemișcată, iar cei doi inculpați să o lovească, în mod repetat, cu picioarele, mai ales în zona capului. Tot în cadrul acestei busculade, inculpații U.C. și C.C. l-au agresat, prin lovire directă sau prin împiedicarea de a se apăra, pe partea vătămată S.Șt. S-a arătat că această situație de fapt a rezultat ca urmare a administrării tuturor probatoriilor, fiind susținută de declarațiile martorilor N.G.

și N.Șt., prezenți la ambele faze ale conflictului; martora P.C., prezentă la prima parte a conflictului și știutoare a ceea ce s-a întâmplat în partea a doua din relatarea prietenului ei, inculpatul U.C., cât și martorul M.A.N., prezent la prima fază, toate coroborate cu declarațiile părților vătămate C.A. și S.Șt., cât și cu cea a inculpaților U.C. și C.C. Referitor la latura civilă a cauzei, instanța a obligat pe cei doi inculpați, în solidar, la plata către unitățile spitalicești, a sumelor cu care acestea s-au constituit părți civile pentru îngrijirile acordate părții vătămate C.A. Partea vătămată S.Șt. s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei daune materiale, obligându-se a face dovada cheltuirii acestei sume.

Deoarece nu a produs dovezile necesare, instanța a respins această cerere, dar a acordat acestuia suma de 5000 lei cu titlu de daune morale, din suma de 20.000 lei solicitată cu acest titlu. Partea vătămată C.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune materiale și cu suma de 200.000 lei daune morale. Instanța, având în vedere probele administrate în cauză,a considerat că pentru medicamente, alimentație specială, îngrijire medicală deosebită (cabinet psihiatric), transport, s-au cheltuit aproximativ 15.000 lei, sumă ce urmează a fi acordată cu titlu de daune materiale și a acordat, totodată, suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații U.C.

și C.C. criticând-o pe motive nelegalitate și netemeinicie. Intimatul parte civilă S.Șt. prezent în fața Curții de Apel Galați a precizat că înțelege să-și retragă plângerea prealabilă formulată împotriva apelanților inculpați U.C. și C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Fiind audiat de către instanța de control judiciar acesta a precizat că el nu a văzut ca inculpatul C.C. să o fi lovit pe partea vătămată C.A., arătând că el nu a fost lovit niciodată de inculpatul U.C. Acesta a mai învederat instanței că el a fost lovit de niște persoane pe care nu le cunoaște și deși în acel conflict s-a lovit reciproc cu inculpatul C.C. nu consideră că leziunile pe care le-a suferit s-au datorat loviturilor primite de la acesta.

Partea vătămată a mai precizat că au intervenit modificări cu privire la declarația dată în fața Curții de Apel față de cea dată la instanța de fond, întrucât la acel moment era în stare de șoc, deoarece urmare a loviturilor primite îl durea foarte tare capul. Inculpatul U.C., fiindu-i adusă la cunoștință împrejurarea că se poate prevala de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., precum și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 și ale O.U.G. nr. 121/2011, a solicitat ca judecata să se realizeze conform dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., arătând că recunoaște faptele așa cum sunt descrise în rechizitoriu dar nu și încadrarea juridică a acestora. Apelantul inculpat C.C.

nu a solicitat ca judecata să se realizeze în temeiul dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., deoarece n-a lovit-o pe partea vătămată C.A. În apelul promovat inculpatul U.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei raportat la vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului și față de împrejurarea că a fost arestat inițial, s-a solicitat ca instanța să facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., sau art. 81 – art. 82 C. pen.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat să se țină cont de poziția avută de partea vătămată S.Șt. în fața Curții de Apel Galați și să se dispună încetarea procesului penal prin retragerea plângerii prealabile a părții vătămate. Legat de latura civilă s-a solicitat diminuarea cuantumului daunelor materiale și morale. Inculpatul C.C. prin apelul promovat a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că la dosar nu sunt probe care să demonstreze fără niciun dubiu că inculpatul C.C. a lovit-o pe partea vătămată C.A. În subsidiar dacă instanța va reține că inculpatul se face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni s-a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a solicitat să se dispună reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 sau art. 81 – art. 82 C. pen. Referitor la latura civilă s-a precizat că daunele materiale sunt exagerat de mari solicitându-se reducerea acestora și că nu se justifică acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 lei în condițiile în care partea vătămată C. a determinat comiterea faptei. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal prin retragerea plângerii prealabile a părții vătămate S.Șt.

La termenul din 4 noiembrie 2011, inculpatul C. a solicitat reaudierea martorei N.G., discuția fiind prorogată, având în vedere lipsa de apărare a inculpatului U. de la acel termen. Ulterior avocatul inculpatului C. nu a mai susținut această cerere iar la dezbateri nu s-a mai insistat în audierea acestei martore întrucât e plecată din țară. Și inculpatul U.C. a formulat în apel o cerere prin care a solicitat ridicarea controlului judiciar instituit prin încheierea din 28 septembrie 2009, discuția asupra cererii fiind prorogată, având în vedere lipsa de apărare a părții vătămate C.A.; ulterior nemaifiind susținută cererea de ridicare a controlului judiciar, motiv pentru care instanța de apel nu a mai procedat la analizarea ei.

Prin decizia penală nr. 17 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați s-au admis apelurile declarate de inculpați, s-a desființat în parte sentința penală nr. 49 din 16 martie 2011 a Tribunalului Brăila și rejudecând: S-a redus de la 7 ani și 6 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. S-a redus de la 7 ani și 6 luni închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului C.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., în referire la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen., în referire la art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților U.C. și C.C. prin retragerea plângerii prealabile a părții vătămate S.Șt. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 , 86 2 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpaților pe durata termenului de încercare, respectiv pentru inculpatul U.C.

pe durata de 6 ani și 6 luni iar pentru inculpatul C.C. pe o durată de 7 ani. În baza art. 86 3 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenelor de încercare inculpații U.C. și C.C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila la datele fixate de această instituție, desemnată cu supravegherea inculpaților; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage s-a atras inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 în referire la art. 83 C. pen.

S-a înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților U.C. și C.C. către partea civilă S.Șt. la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale. S-a luat act că partea civilă S.Șt. a renunțat la pretențiile civile solicitate. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., Curtea a reținut următoarele: Suntem în prezența tentativei de omor și nu a vătămării corporale ori de câte ori făptuitorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii, moartea victimei neproducându-se din motive independente de voința acestuia.

Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunii de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului. Tentativa la omor se săvârșește cu intenție directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui, sau, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii decesului celui agresat, ca rezultat al acțiunii sale. De regulă, în cazul infracțiunii îndreptate împotriva vieții, intenția de ucidere așa cum am arătat mai sus rezultă din modalitatea actelor săvârșite de inculpat, apreciindu-se dacă în funcție de zona anatomică vizată și intensitatea loviturilor, acestea prefigurează producerea rezultatului letal.

În speța de față, așa cum de altfel a reținut și prima instanță, în ceea ce privește situația de fapt rezultă că pe fondul unei neînțelegeri anterioare între două grupuri de tineri a avut loc o altercație care s-a desfășurat în două etape. O primă etapă fără consecințe grave a avut loc în fața barului unde inculpatul U.C. s-a contrat cu partea vătămată C.A., iar inculpatul C.C. cu partea vătămată S.Șt. A doua etapă a avut loc după ce grupul din care făceau parte părțile vătămate a plecat din bar, iar inculpații au plecat la rândul lor din bar. Ulterior cele două grupuri s-au întâlnit, s-au agresat ajungându-se ca partea vătămată C.A. să fie trântită la pământ iar cei doi inculpați au lovit-o în mod repetat cu picioarele, în special în zona capului.

Tot cu acea ocazie inculpații au agresat-o pe partea vătămată S.Șt. Această situație de fapt a rezultat din probele administrate în cauză respectiv declarațiile celor două părți vătămate, declarațiile martorilor N.G. și N.Șt. (prezenți la ambele faze ale conflictului), ale martorei P.C. prezentă la prima etapă a conflictului, și având cunoștință despre ceea ce s-a întâmplat ulterior de la inculpatul U.C. (prietenul ei), și de la martorul M.A.N. precum din declarațiile celor doi inculpați, toate aceste probe fiind coroborate cu cele reținute în raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză. E adevărat că partea vătămată S.Șt., cu ocazia audierii în fața instanței de apel a susținut că nu a văzut ca inculpatul C. să o fi lovit pe partea vătămată C. Însă, această declarație a părții vătămate, în totală contradicție cu declarațiile date în faza urmăririi penale și în fața primei instanțe, nu a putut fi primită.

S-a apreciat că modificările intervenite în susținerile părții vătămate nu sunt motivate și argumentate temeinic, intenția acestuia fiind aceea de a-l ajuta pe inculpatul C. să scape de răspunderea penală. Nu au putut fi primite susținerile de genul „la prima instanță am declarat în altă modalitate întrucât eram în stare de șoc”, întrucât îl durea capul ca urmare a loviturilor primite, în condițiile în care audierea s-a realizat în mai 2010, iar fapta a avut loc în septembrie 2009. Cu ocazia audierii la instanța de fond în fața magistratului care a instrumentat cauza partea vătămată a declarat că ”ambii inculpați au venit în fugă spre C., i-au aplicat lovituri în zona capului ceea ce a determinat căderea acestuia de la înălțimea lui cu capul de caldarâm”.

Apoi a mai arătat ” chiar a remarcat ura acestora față de C., chiar pot afirma, intenția de a-l omorî”. Declarațiile părților vătămate C.A. și S.Șt. (în cazul acestuia s-a avut în vedere pe cele date în faza urmăririi penale și în fața primei instanțe) se coroborează cu restul materialului probator, respectiv certificatul medico-legal, declarațiile martorilor N.G., N.Șt., P.C. Astfel: - Martora N.G. a declarat că ”cei doi inculpați îl loveau pe C.A. (în principal în zona capului) și i s-a părut că aceștia acționau calm și în cunoștință de cauză când îl loveau pe C.”. Într-adevăr martora N.G. necunoscându-i pe agresori, în prima fază a cercetărilor la urmărire penală, a făcut o confuzie în declarațiile inițiale, deși se referă la C.C., îl numește pe acesta tot timpul „A.”.

La organele de poliție cu ocazia prezentării unor fotografii, martora a indicat faptul că cel pe care l-a numit „A.” este de fapt inculpatul C.C. - Martorul N.Șt. a declarat că a observat că atât U. cât și C. îl loveau pe C. cu picioarele în zona capului, atât în lateral cât și de sus în jos, și întrucât partea vătămată era plină de sânge și nu mai mișca cei doi inculpați au încetat să-l mai lovească. - Martora P.C. a declarat că i s-a povestit de către cei doi inculpați că după ce au plecat din bar s-au reîntâlnit cu părțile vătămate, s-au înjurat reciproc și apoi au început să se lovească.

S-a considerat că încadrarea juridică corectă a infracțiunii săvârșite de inculpați este tentativă la omor calificat, prima instanță a procedat just și nu a avut în vedere doar zona corpului vizată ci și ansamblul probelor administrate în cauză și anume declarațiile martorilor (precizate mai sus) care arată că ambii inculpați au lovit-o pe partea vătămată în mod repetat cu picioarele în cap, duritatea loviturilor aplicate, aceasta rezultând din certificatul medico-legal (în care sunt menționate foarte multe fracturi în zona capului) precum și procesul verbal de cercetare la fața locului. În cauză nu a fost vorba de un conflict spontan, ci de o dorință a inculpatului U. de a-i aplica o corecție părții vătămate, inculpații având reprezentarea urmărilor săvârșirii faptei.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.: Față de poziția părții vătămate S.Șt. exprimată în fața Curții de Apel în sensul că își retrage plângerea prealabilă formulată, s-a dispus pentru ambii inculpați încetarea procesului penal pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. h) C. proc. pen. Apelurile declarate de inculpați au fost admise din acest punct de vedere.

S-a considerat, de asemenea, că apelurile inculpaților sunt fondate și sub aspectul temeiniciei hotărârii respectiv sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate acestora, apreciind totodată că și modalitatea de executare aleasă de prima instanță nu e corectă având în vedere următoarele: Analizând actele și lucrările dosarului precum și situația de fapt, așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză s-a considerat că se impune reținerea în favoarea inculpaților a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. (în cazul inculpatului U.C.) și art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. (în cazul inculpatului C.C.). În concret inculpații sunt tineri, se află la primul impact cu legea penală, au un comportament demn în societate (avem în vedere actele în circumstanțiere depuse la dosar), iar inculpatul U.C.

a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă. Totodată, pentru apelantul inculpat U.C. sunt aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., față de poziția exprimată de acesta în fața Curții de Apel Galați, pedeapsa urmând fiind redusă cu o treime. În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a apreciat că despăgubirile civile (materiale și morale) au fost acordate de instanță în mod corect, nefiind invocate aspecte pertinente bazate pe probe care să impună modificarea cuantumului acestora, cu excepția despăgubirilor acordate părții vătămate S.Șt.

Întrucât aceasta și-a retras plângerea prealabilă împotriva inculpaților iar retragerea este totală și necondiționată s-a luat act că această parte vătămată a renunțat la pretențiile civile solicitate și s-au înlăturat din dispozitivul sentinței penale apelate dispozițiile conform cărora s-a respins ca nedovedită cererea părții civile S. de acordare a sumei de 600 lei cu titlu de daune materiale precum și dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților către aceeași parte civilă la plata la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale. Împotriva deciziei penale nr. 17 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpații U.C.

și C.C. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și sub aspectul modalității de executare stabilite. În motivarea recursului se arată că fapta inculpaților prezintă un grad de pericol social sporit, aceștia au lovit-o cu brutalitate pe partea vătămată C.A., în zone vitale și i-au pus viața în primejdie. Pe de altă parte, lipsa antecedentelor penale nu are, prin ea însăși, aptitudinea de a atenua într-o atât de mare măsură răspunderea penală a inculpaților, încât să atragă incidența art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru inculpatul U.C. fiind suficient să se dea eficiență dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., neimpunându-se și reținerea circumstanței atenuante, iar pentru inculpatul C.C. nu poate beneficia de o reducere mai mare a cuantumului pedepsei aplicate decât inculpatul U.C., în condițiile în care nu a recunoscut gradul de participare la conflict, neasumându-și responsabilitatea în raport cu propria conduită. Inculpatul U.C. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie sub două aspecte: 1. Greșita încadrare juridică a faptei în dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât inculpatul nu a aplicat lovituri intense cu nici un corp sau obiect apt a produce leziuni letale, iar fapta s-a săvârșit cu intenție indirectă.

2. Netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și să se reducă pedeapsa. Inculpatul C.C. a criticat decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: 1. Netemeinicia soluției de condamnare a inculpatului întrucât din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi lovit-o pe partea vătămată. În susținerea apărării inculpatului sunt, pe de o parte, declarațiile martorilor audiați, acestea fiind contradictorii, situație ce creează un dubiu ce trebuie să profite acestuia, iar pe de altă parte certificatul medico-legal eliberat pe numele inculpatului C.C. care demonstrează în mod cert că el însuși a fost lovit de partea vătămată în încercarea de aplana conflictul.

Față de aceste aspecte, inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. 2. În subsidiar, inculpatul critică nelegalitatea deciziei sub aspectul încadrării juridice a faptei, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., pentru aceleași argumente aduse în motivarea recursului inculpatului U.C. 3. Ultima critică privește netemeinicia pedepsei aplicate, inculpatul solicitând să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante și să se reducă pedeapsa aplicată. Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 14, 17 și 18 C. proc.

pen., Înalta Curte reține că numai recursul declarat de procuror este întemeiat pentru considerentele ce urmează: Referitor la recursul declarat de inculpatul C.C., instanțele au reținut corect în sarcina acestuia săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 8 septembrie 2009, în loc public, împreună cu inculpatul U.C. au aplicat părții vătămate C.A., lovituri intense cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui, lovituri ce i-au pus în primejdie viața și i-au cauzat numeroase fracturi care au necesitat pentru vindecare 51-53 zile îngrijiri medicale. Săvârșirea infracțiunii de către inculpat rezultă din declarația părții vătămate C.A.

și S.Șt., ce se coroborează de declarațiile martorilor N.G., N.Șt. și P.C., precum și de declarația inculpatului U.C. Partea vătămată C.A. a declarat constant pe parcursul procesului penal că ambii inculpați, după ieșirea din bar l-au lovit și doborât la pământ, iar partea vătămată S.Șt. a văzut când cei doi inculpați l-au lovit pe C., l-au trântit la pământ, i-au aplicat lovituri cu picioarele în zona capului, iar inculpatul U. l-a călcat pe cap. Martorul N.Șt. a arătat că nu a fost prezent de la început la incident, dar când a ieșit din bar, inculpații U. și C. îi loveau pe C. și S. După încetarea conflictului grupul inculpaților a intrat în bar, iar el împreună cu părțile vătămate au plecat pe str. Republicii, aprindu-se aproape de fosta „Arenă de box” pentru ca părțile vătămate să se odihnească.

S. a sunat la 112 și în timp ce așteptau echipajul de poliție au reapărut inculpații U. și C. și au început să lovească părțile vătămate, U. lovindu-l pe C., iar C. pe partea vătămată S. După ce martorul a reușit să-i despartă și S. a fugit, C. s-a apropiat de C. și a început și el să-l lovească pe acesta. Ambii inculpați au lovit partea vătămată cu picioarele în zona capului, atât din lateral, cât și de sus în jos. Deoarece C. era plin de sânge și nici nu mai mișca, cei doi agresori au încetat să-l mai lovească și au fugit înapoi spre bar. În același sens sunt și declarațiile martorei N.G. care a văzut momentul în care inculpații au început să-l lovească cu pumnii pe C.A., care sub presiunea loviturilor a căzut pe trotuar lângă peretele cafe-barului.

Deși era căzută la pământ, partea vătămată C.A. a continuat să fie lovită de cei doi agresori, cu picioarele, în zona capului și a toracelui, lovituri date atât din lateral, cât și de sus în jos, practic aceasta era călcată în picioare. În mod deosebit loviturile date cu piciorul au vizat capul și unul dintre inculpați chiar s-a urcat cu picioarele pe capul acesteia. Martora P.C. a relatat că cei doi inculpați i-au povestit cum au aplicat lovituri părților vătămate. Inculpatul U.C. a recunoscut agresiunea asupra părții vătămate C.A., declarând că împreună l-au lovit pe acesta, inculpatul C.C. aplicându-i lovituri cu picioarele în zona feței. Faptei săvârșite de inculpați i s-a dat o corectă încadrare juridică în dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen.

Inculpații au acționat cu intenția indirectă de a ucide partea vătămată, respectiv au prevăzut rezultatul faptei lor și, deși nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui. Aceasta rezultă din multitudinea loviturilor aplicate părții vătămate, predominant în zona capului, inclusiv încercarea de strivire a acestuia de asfalt, intensitatea deosebită a loviturilor în urma cărora partea vătămată a prezentat traumatism cranio-cerebral cu comă, edem cerebral, fractură sinus frontal stg., fractură planșeu orbital stg., fractură oase proprii nazale și etnoid. Chiar dacă partea vătămată a avut nevoie de 51-53 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața nu suntem în prezența infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen., din modalitatea în care au acționat inculpații rezultând că aceștia au avut intenția indirectă de a ucide.

Apărarea formulată de inculpați în sensul că nu au folosit la săvârșirea infracțiunii un obiect vulnerant de natură a produce rezultatul letal, nu poate fi primită, vinovăția acestora sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de omor calificat existând chiar și în absența unui astfel de obiect. Decizia recurată este însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, respectiv modalitatea de executare a acestora nu este aptă să corespundă scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. Inculpații au comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, lovind-o cu cruzime pe partea vătămată în special în zona capului, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultând că sângele acesteia este împrăștiat pe sol și pe peretele clădirii, inculpații dând dovadă de o agresivitate deosebită.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că aceștia sunt integrați social, beneficiază de caracterizări pozitive la locul de muncă, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, iar inculpatul U.C. a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă. Înalta Curte apreciază că în favoarea inculpaților poate fi reținută numai circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., iar pedepsele astfel cum au fost reduse de către instanța de apel să fie executate prin privare de libertate, pronunțarea condamnării neputând constitui un avertisment pentru inculpați și nu este în măsură să garanteze că pe viitor aceștia nu vor mai comite alte fapte penale. Înalta Curte mai constată că în mod greșit instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului U.C.

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., atitudinea sa de recunoaștere a faptei fiind deja valorificată în procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror, va casa în parte decizia penală recurată și, rejudecând: Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen., reținute în favoarea inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., menținându-se pedeapsa aplicată. Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., reținute în favoarea inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., menținându-se pedeapsa aplicată.

Va face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., față de ambii inculpați. Va înlătura aplicarea art. 86 1 – art. 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei. În baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații U.C. și C.C. împotriva aceleiași decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 17/ A din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează în parte decizia penală recurată și, rejudecând: Înlătură aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen., reținute în favoarea inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen., menținând pedeapsa aplicată. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., reținute în favoarea inculpatului C.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., menținând pedeapsa aplicată.

Face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., față de ambii inculpați. Înlătură aplicarea art. 86 1 – art. 86 3 și art. 71 alin. (5) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații U.C. și C.C. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2012.