ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 213/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 213/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei

penale de față

Prin sentința

penală nr. 367 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Harghita:

-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata E.I., prin

apărător ales.

-în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat-o pe

inculpata E.I. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen..

-în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen..

-în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul S.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen..

-în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul Ș.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen..

-în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe

inculpatul T.L. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen..

-a respins

acțiunea civilă formulată de partea vătămată K.C..

-a constatat

că celelalte părți vătămate nu s-au constituit ca părți civile în cauză.

-a dispus

rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de stat în

cauză.

Pentru

pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că de esența

traficului de persoane este exploatarea altor persoane de către făptuitori,

încălcarea demnității specifice și a dreptului de a presta activități numai în

cadrul legal, dar și constrângerea sau alte violențe pentru obținerea

consimțământului persoanei, ca elemente constitutive ale infracțiunii.

În speța de

față, aceste elemente constitutive lipsesc, întrucât din declarațiile

martorilor inclusiv ale celor propuși prin actul de sesizare, nu reiese faptul

constrângerii și nici exploatarea, recrutarea, transportul, cazarea sau primirea

prin violență sau alte forme de constrângere.

Părțile

vătămate din cauză au prestat activități specifice clubului de noapte în care

au dansat și întreținut relații intime cu clienții acestuia de bună voie pentru

a obține venituri materiale care să asigure existența lor și chiar a

facilităților din țară, chiar dacă acestea nu cunoșteau natura muncii depuse.

Pe de altă

parte, din probatoriul administrat reiese faptul că acestea aveau posibilitatea

oricând să părăsească respectiva locație, însă nu au făcut-o, fiind interesate

fiecare în a obține cât mai mulți bani, după cât mai mulți clienți cu care

întrețineau relații sexuale liber consimțite, iar clienții achitându-le lor

personal contravaloarea prestațiilor sexuale, iar aceasta nefiind împărțită cu nici

unul din inculpați.

În baza celor

de mai sus, tribunalul a constatat nevinovăția inculpaților raportat la

modalitatea în care fiecare a fost trimis în judecată conform textului de lege

incriminatoriu și astfel instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiecare dintre inculpați

fiind achitat.

Ca urmare a

achitării acțiunea civilă a părții vătămate K.C. a fost respinsă și s-a

constatat că celelalte părți vătămate nu s-au constituit ca părți civile în

cauză.

Prin cererea

înregistrată la această instanță sub nr. 2545/96/2009 din 17 februarie 2012,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul

Teritorial Harghita a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 367 din 19

decembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Harghita în Dosarul nr. 2545/96/2009.

În motivarea

apelului, sunt contestate legalitatea și temeinicia sentinței Tribunalului

Harghita de achitare a inculpaților E.I., S.G., S.E., Ș.T. și T.L. de sub acuza

comiterii infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen., pe

motiv că faptei îi lipsește un element constitutiv. Se menționează în motivele

de apel că probele administrate în cauză confirmă că fapta dedusă judecății

există, că a fost comisă de cei cinci inculpați și a fost săvârșită cu

vinovăția specifică, astfel că soluția corectă care trebuia adusă litigiului

era de condamnare a acestora.

Analizând

apelul pendinte, prin prisma materialului Dosarului nr. 2545/96/2009 al

Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor

reprezentantului Ministerului Public și ale părților, precum și din oficiu, în

limitele efectului devolutiv, Curtea a constatat următoarele:

Asupra

situației inculpaților E.I., S.G., S.E. și Ș.T.

În fapt, s-a

reținut că, la finalul anului 2003 și în cursul anului 2004, inculpata E.I.

conducea în fapt și gestiona banii încasați la clubul de noapte L. situat în

Cehia, localitatea L.A., districtul P.. Inculpatul S.G. era pe atunci unul din

barmanii clubului.

În aceiași

perioadă, părțile vătămate D.B.I., G.E., E.G., K.C. și K.A., precum și persoana

vătămată F.M. doreau să își găsească un loc de muncă în străinătate.

În acest

sens, în toamna anului 2003, inculpatul T.L. i-a propus părții vătămate D.B.I.

să lucreze ca dansatoare într-un club din Cehia. Partea vătămată, fiind de

acord, a fost însoțită de inculpat până în Budapesta, de unde a fost preluată

cu un autoturism de către doi bărbați care au transportat-o la clubul de noapte

L..

Aici, partea

vătămată a fost predată inculpatului S.G.. Acesta i-a luat pașaportul, l-a

închis într-un sertar și a informat-o că, pe lângă activitatea de dansatoare, va

trebui să se prostitueze.

Părțile vătămate

E.G. și G.E., în cursul lunii august 2004 într-un bar situat în Miercurea Ciuc,

au fost acostate de o persoană de sex feminin care le-a oferit câte un loc de muncă

în Cehia, în calitate de menajere. Cele două au fost de acord, iar a două zi din

gara CFR Miercurea Ciuc, doi bărbați le-au transportat cu un autoturism din gara

CFR Miercurea Ciuc până la același club de noapte L.. După trecerea frontierei de

stat în Ungaria, cei doi bărbați le-au preluat pașapoartele pe care apoi le-au înmânat

inculpatului S.G.. De altfel, acesta a depozitat actele de identitate într-un sertar

și, împreună cu inculpata E.I., le-au informat pe părțile vătămate că urmează să

lucreze ca dansatoare și să întrețină relații sexuale cu clienții barului.

Partea vătămată

K.C., în cursul anului 2004, prin intermediul d-nei A.E., i-a cunoscut pe inculpații

T.L. și S.E. care i-au propus să lucreze ca menajeră într-o pensiune din Cehia.

Partea vătămată a fost de acord, cei doi i-au plătit taxele pentru obținerea pașaportului,

iar după eliberarea actului de identitate, inculpatul S.E. cu autoturismul său și

împreună cu un alt bărbat a transportat-o pe partea vătămată în București la aeroport.

Aici, bărbatul a cărui identitate nu s-a putut stabili i-a achiziționat biletul

de avion și i-a înmânat d-nei K.C. o sumă de 700 euro pentru a o prezenta la punctul

de trecere a frontierei. Cu o cursă aeriană, partea vătămată a ajuns în Praga unde

a tosi așteptată de inculpata E.I.. Inculpata i-a luat cei 700 euro și

I

transportat-o cu un autoturism la clubul de noapte L.. Ajunse

aici, inculpata i-a luat pașaportul părții vătămate și a informat-o că trebuie să

se prostitueze.

La începutul anului

2004, partea vătămată K.H. a revenit în țară a după ce mai mult timp lucrase în

străinătate, timp de 5 luni în clubul de noapte menționat mai sus. Aceasta i-a propus

surori sale, partea vătămată K.A. să plece împreună cu ea pentru a munci ca dansatoare

la acest club. De acord fiind, în cursul lunii martie 2004, cele două s-au deplasat

cu un autobuz până în Budapesta, aici au fost așteptate de un bărbat care, cu un

autoturism mărcii D., le-a dus la L.. Ajunse la destinație, părțile vătămate au

fost preluate de inculpatul S.G., iar după aproximativ două zile inculpata E.I.

a informat-o pe partea vătămată K.A. că trebuie să se prostitueze.

În cursul lunii

septembrie 2004, persoana vătămată F.M., prin intermediul lui T.L. l-a cunoscut

pe inculpatul Ș.T. care i-a promis că o va ajuta să găsească un loc de muncă în

Ungaria în domeniul confecțiilor. La câteva zile de la această discuție, un bărbat

a transportat-o pe partea vătămată până în Budapesta, unde a fost cazată într-un

imobil ocupat de inculpatul Ș.T. și prietena acestuia. După câteva zile, inculpatul

Ș.T. a transportat-o pe partea vătămată cu autoturismul într-o localitate din Austria.

Aici a fost preluată de inculpata E.I. care, la rândul ei,a transportat-o pe parte

la L.. La întrebările părții vătămate, inculpata a anunțat-o că va fi informată

asupra activităților pe care trebuie să le presteze de unul dintre barmani -„E."

sau „G." - inculpatul S.G.. Acesta din urmă i-a adus la cunoștința părții vătămate

că se va prostitua și i-a luat pașaportul.

Fără nicio excepție,

toate fetele au arătat că erau cazate la acest club unde aveau camere și își făceau

menajul. Martora F.J. a arătat că a fost angajată de E.I. și a gătit în bucătăria

barului pentru fete, le-a spălat lenjeria și prosoapele. E.I. le dădea bani pentru

a cumpăra mâncare.

La clubul de noapte

fetele dansau pentru clienți și întrețineau cu aceștia raporturi sexuale. Unele

dintre martore au fost reticente în a recunoaște că întrețineau raporturi sexuale

cu clienții dar acest lucru rezultă din declarațiile părților K.C., K.A. și a martorelor

T.K.K., F.J. și R.R.N.. Aceasta din urmă a explicat de ce inițial nu a dorit să

declare că, la club, fetele întrețineau raporturi sexuale cu clienții arătând că

i-a fost teamă de E.I..

Inculpatul S.G.

era barman la clubul menționat. Acesta le primea pe fete, le informa asupra activităților

pe care le vor desfășura acolo și le păstra pașapoartele. Clienții barului îi plăteau

lui pentru serviciile fetelor. Astfel cum a declarat K.C., acesta se ocupa de activitatea

clubului și a fetelor, fiind prezent acolo tot timpul. Din aceeași declarație, precum

și din declarația părții vătămate E.G., rezultă că au existat momente în care inculpatul

a exercitat presiuni asupra fetelor, amenințându-le sau lovindu-le. Totodată, K.C.

a arătat că a fost nevoită să fugă din club dar E.I., însoțită de S.G., au mers

după ea pentru a o aduce înapoi. Aceeași inculpați au abandonat-o apoi pe partea

civilă la marginea unei păduri, lucru confirmat și de G.E.. De asemenea, G.E. a

declarat că a văzut când inculpatul a bătut-o pe K.A. cu picioarele.

Curtea a reținut

că există declarații care indică, în unele cazuri, exercitarea unor constrângeri

din partea inculpatei E.I.. Astfel, E.G. a declarat că inculpata a obligat-o să

se prostitueze amenințând-o să se gândească la copilul pe care îl are acasă. G.E.

a arătat că a fost închisă în bucătărie împreună cu sora sa, fiind amenințată de

E.I. că vor fi vândute chinezilor. De asemenea, atunci când sora ei a reușit să

fugă, E.I. a închis-o pe martoră într-o pivniță.

În ce-l privește

pe inculpatul S.E., acesta era familiar cu activitatea care se desfășura la clubul

de noapte. E.G. și G.E. au arătat că acesta era prieten cu E.I. și vizita barul.

T.K.K. a declarat că inculpatul venea la bar și se distra cu fetele. Tot el este

cel care, așa cum precizam mai sus, a transportat-o pe K.C. la Otopeni, pentru ca

ea să ajungă la clubul de noapte L.. Din declarația părții vătămate G.E. rezultă

că același inculpat i-a luat telefonul mobil, după ce partea vătămată E.G. a fugit,

pe motiv că aceasta nu trebuie să-și contacteze sora. Tot ulterior acestui moment,

inculpatul a amenințat-o pe G.E. că dacă va fugi și ea, o va „lichida".

Inculpatul Ș.T.

a participat la recrutarea martorei F.M. pe care a cazat-o și a transportat-o, predând-o

apoi inculpatei E.I. în Austria. Inculpatul a recunoscut că a transportat-o pe F.M.

dar a arătat că nu avea cunoștință despre ce este vorba. Curtea a apreciat apărarea

inculpatului neverosimilă și a înlăturat-o. Rezultă din declarațiile analizate că

acesta cunoștea care sunt activitățile desfășurate de E.I. cu care s-a întâlnit

personal la granița austriacă. Așa cum a declarat F.M., E.I. i-a spus că a plătit

pentru ea 2.000 euro. În cursul urmăririi penale K.C. a arătat că inculpatul a avut

o implicare și în recrutarea sa dar în fața instanței nu și-a mai putut aminti în

detaliu împrejurările. Partea vătămată suferă de boli psihice astfel că după trecerea

timpului detaliile au fost mult estompate.

La determinarea

stării de fapt, s-a avut în vedere procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare,

declarațiile părților vătămate D.B.I., K.A., K.H., ale martorilor T.K.K., P.T.;

F.J. și R.R.N., date în cursul urmăririi penale, ale părților vătămate E.G., G.E.

și K.C. făcute pe durata procedurilor, ale persoanei vătămate F.M., în calitate

de parte vătămată în faza de urmărire penală și în calitate de martor în cursul

judecății, la care se adaugă declarațiile inculpaților E.I., S.G. și Ș.T., văzând

caracterul divizibil al declarațiilor de inculpat.

În acest context,

s-a arătat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare

dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire

penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor dovezilor administrate,

în scopul aflării adevărului. În consecință, probele administrate în faza de urmărire

penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza de judecată, iar probele

instrumentate în faza de urmărire penală se analizează coroborat cu cele administrate

în fața instanței de judecată, scopul probelor, constând tocmai în aflarea adevărului,

fiind identic pentru ambele faze ale procesului penal.

În considerarea

acestor idei, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv

pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanța de judecată

este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludenta

acestora în cadrul cercetării judecătorești nu duce automat la concluzia eliminării

probelor administrate în faza de urmărire penală.

În raport de cele

subliniate, în prezenta cauză, s-a constat că, în fața instanței, părțile vătămate

și martorele D.B.I., K.A., K.H., R.R.N. și-au schimbat și nuanțat relatările. Nu

s-a dat eficiență acestora, ci primelor declarații făcute de părți și martore după

începerea urmăririi penale, aceasta întrucât, pe de o parte, aceste depoziții au

fost luate la momente apropiate de data faptelor, când memoria celor întâmplate

era vie, iar, pe de altă parte, părțile vătămate și martorele nu au fost în măsură

să ofere justificări convingătoare ale modificării declarațiilor inițiale. Mai mult,

martora R.R.N. în cursul judecății și-a retractat prima declarație dată în instanță

în care expunea o stare de fapt contrară restului probelor administrate și a admis

că de teama inculpatei și-a modificat discursul inițial.

Părțile vătămate

E.G., G.E. și K.C. și persoana vătămat F.M., la rândul lor, în instanță nu au relatat

fidel celor afirmate în fața procurorului, însă diferențele în prezentarea evenimentelor

nu sunt semnificative și se justifică atât de procesele psihologice specifice pe

care le-au trăit victimele infracțiunii după săvârșirea faptei și pe durata procedurilor,

cât și de trecerea unei perioade îndelungate de timp de la momentul faptelor și

până când au depus din nou în instanță.

Depozițiile martorilor

N.J. și P.G.V. nu au fost considerate apte să schimbe starea de fapt, acestea au

un grad mare de generalitate, martorii nu cunosc împrejurările în care părțile vătămate

au ajuns și au fost nevoite să se prostitueze la L.. De altfel, în condițiile în

care nu s-a demonstrat că cei doi au avut relații de amiciție cu părțile vătămate,

era oricum dificil pentru aceștia să perceapă în concret starea și situația în care

se aflau victimele. Mai mult, s-a stabilit că la clubul de noapte erau și alte persoane

de sex feminin care prestau benevol acte de prostituție, iar inculpații E.I. și

S.G. se preocupau să creeze un climat aparent relaxant, astfel este acceptabilă

confuzia martorilor relativ la împrejurările faptei care se judecă.

În drept, activitatea

inculpatei E.I. efectuată în cursul anilor 2003-2004, în mod repetat, dar în realizarea

aceleiași rezoluții infracționale, de a transporta pe partea vătămată K.C. și pe

persoana vătămată F.M., de a primi pe părțile vătămate E.G. și G.E. și de a caza

pe toate părțile vătămate și pe persoana vătămată, prin constrângere morală, în

scopul exploatării sexuale a victimelor, acțiuni realizate în coautorat cu inculpații

S.G., Ș.T., S.E., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de

persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Activitatea inculpatului

S.G. efectuată în cursul anilor 2003-2004, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, de a primi și de a caza pe părțile vătămate D.B.I., G.E.,

E.G., K.C. și K.A. și pe persoana vătămată F.M. prin constrângere morală, în scopul

exploatării sexuale a victimelor, acțiuni realizate în coautorat cu inculpații E.I.,

Ș.T., S.E., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane,

prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Activitatea inculpatului

S.E. efectuată în cursul anului 2004, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, de a recruta prin înșelăciune pe partea vătămată K.C.,

de a o transporta pe aceasta în scopul exploatării ei sexuale de către inculpații

E.I. și S.G. și de a exercita amenințări la adresa părții vătămate G.E., întrunește

conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12

alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Actele inculpatului

de amenințare la adresa părții vătămate G.E. și de luare a telefonului acesteia

pentru a împiedica să fie contactată sau să își contacteze sora reprezintă acțiuni

de constrângere a părții vătămate venite în întărirea activității efectuate de inculpații

E.I. și S.G. la adresa acestei părți. Ele au natura unor acte de complicitate care

împreună cu cele autorat efectuate la adresa părții vătămate K.C. constituie elementul

material al infracțiunii continuate de trafic de persoane.

Activitatea inculpatului

Ș.T. efectuată în cursul anului 2004, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași

rezoluții infracționale, de a recruta prin înșelăciune pe persoana vătămată F.M.,

de a o caza și de a o transporta pe aceasta în scopul exploatării ei sexuale de

către inculpații E.I. și S.G., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii

de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001.

Acțiunile inculpaților

S.E. și Ș.T. de înșelare a victimelor K.C. și respectiv F.M. constau în prezentarea

denaturată a naturii activităților lucrative pe care acestea trebuiau să le efectueze

în străinătate și amăgirea subiecților pasivi cu locuri de muncă decente și bine

plătite. Din această perspectivă, s-a arătat de către instanța de apel că nu interesează

împrejurarea că victimele s-au lăsat ușor convinse, având în vedere că acestea erau

persoane facil influențabile, tinere, aveau un nivel scăzut de instruire și puțină

experiență de viață. Acțiunile inculpaților E.I. și S.G. de constrângere morală

a victimelor constau în preluarea actelor de identitate a acestora, amenințările

adresate părților vătămate G., punerea la dispoziția subiecților pasivi a unor mijloace

financiare reduse, necesare doar pentru satisfacerea nevoilor de hrană, aducerea

victimelor într-o stare de dependență față de inculpați și, în general, în contribuția

decisivă avută la crearea situației în care se aflau subiecții pasivi. Astfel, deși

teoretic victimele ar fi putut să părăsească barul și să se întoarcă în țară, faptic

această posibilitate le-a fost anihilată, în condițiile în care ele se aflau într-o

țară străină, a cărei limbă nu o vorbeau, nu dețineau bunuri sau valori și nu aveau

banii necesari plecării. În orice caz, toate actele efectuate de inculpați nu trebuie

examinate singular, ci în complexul activităților infracționale realizate conjugat

de inculpați și de alte persoane care nu au fost identificate, de recrutare, transport,

primire și cazare a subiecților pasivi, iar complexul infracțional descris mai sus

relevă existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic

de persoane, după distincțiile făcute în raport de fiecare dintre cei patru inculpați.

În raport de aceste

considerente, Curtea a apreciat întemeiat apelul declarat de parchet, astfel că

l-a admis și, rejudecând a procedat la condamnarea celor patru inculpați.

La individualizarea

pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume:

-gradul de pericol

social concret al faptei celor patru, ținând de împrejurări care compun elementele

infracțiunii de trafic de persoane și extrinseci acestuia, cum sunt în esență natura

actelor întreprinse, împrejurările săvârșirii acestora, stăruința depusă de inculpați

în realizarea actelor de executare, perioada de timp cuprinsă de la momentul consumării

și până la epuizarea activității infracționale, numărul participanților implicați

în această activitate, precum și al victimelor, caracterul organizat al acțiunilor

efectuate, gradul de contribuție pe care fiecare inculpat și l-a adus la realizarea

rezultatului urmărit, urmarea de pericol cauzată;

-persoana inculpaților,

cu referire la momentele anterioare, concomitente și ulterioare infracțiunii.

În acest sens, inculpații E.I. și S.E. nu se află la prima confruntare cu legea

penală, ambii săvârșind infracțiunea care se judecă în situația în care în trecut

au fost condamnați la alte pedepse privative de libertate, și în condițiile recidivei

postcondamnatorii -inculpata (în raport de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 611 din 19 martie 2001 a Judecătoriei Tg.-Mureș)

și postexecutorii -inculpatul (în raport de executarea pedepsei de un an închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1154 din 2 iunie 1999 a Judecătoriei Tg.-Mureș),

ceea ce denotă că pronunțarea unor condamnări definitive la pedepse privative de

libertate nu au fost suficiente inculpaților în vederea reinserției sociale. Inculpații

S.G. și Ș.T. sunt la primul contact cu legea penală și anterior faptei au avut un

comportament ireproșabil în familie și societate, împrejurare care va fi reținută

în beneficiul acestora drept circumstanță de atenuare a pedepsei dintre cele prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Niciunul dintre inculpați nu își asumă responsabilitatea

activităților efectuate, nu a manifestat compasiune pentru victime și nici regret

față de cele întâmplate, iar în fața autorităților judiciare ei s-au prezentat doar

după numeroase chemări. În schimb, inculpata E.I. a facilitat identificarea și tragerea

la răspundere penală a altor persoane care au comis infracțiuni dintre cele incriminate

de Legea nr. 678/2001, în favoarea acesteia operează clauza de reducere a pedepsei

prevăzută de art. 18 din Legea nr. 508/2004 și de art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 678/2001, introdus prin O.U.G. nr. 79/2005 care reprezintă legea penală mai

favorabilă inculpatei. Din această perspectivă, deși contribuția inculpatei la săvârșirea

infracțiunii este covârșitoare, iar inculpata este recidivistă, conduita adoptată

de acuzată ulterior faptei va cântări totuși la stabilirea tratamentului sancționator

al acesteia. Totodată, cu toate că inculpatul S.E. a efectuat trei acte specifice

traficului de persoane, atitudinea diferită de a inculpatei, la care a recurs în

fața autorităților judiciare, precum și recidiva atrag aplicarea unei pedepse la

minimul special prevăzut de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, în avantajul

lui această instanță neidentificând nicio cauză sau circumstanță de atenuare a pedepsei.

De asemenea, deși contribuția inculpatei E.I. este apropiată de cea a inculpatului

S.G., acesta din urmă nu a colaborat cu organele de urmărire penală, dar nici nu

a mai comis alte infracțiuni, având un bun comportament în familie și societate,

așa încât pedepsele celor doi vor fi diferențiate.

-dispozițiile

părții generale a Codului penal: prevederile art. 37 lit. a) și art. 61 C. pen.

în privința inculpatei E.I., vizând definirea și instituirea tratamentului sancționator

special al recidivei mari postcondamnatorii, atunci când noua faptă a fost săvârșită

în cursul liberării condiționate; art. 37 lit. b) și art. 39 alin. (4) C. pen.,

asupra definirii și aplicării tratamentului sancționator al recidivei mari postexecutorii,

în privința inculpatului S.E.; art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen., asupra reținerii circumstanței atenuante a bunei purtări și efectelor

acesteia pentru inculpații S.G. și Ș.T.;

-limitele de pedeapsă

prevăzute în textul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, reduse la jumătate

în cazul inculpatei E.I..

În funcție de

aceste criterii, inculpaților E.I. și S.E. le-au fost aplicate câte o pedeapsă de

5 ani pentru fiecare, inculpatului S.G. o pedeapsă de 4 ani închisoare, iar inculpatului

Ș.T. o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare, sancțiuni care satisfac principiul

proporționalității și răspund în concret și în mod eficient nevoilor reeducării

și prevenției generale.

În ceea ce privește

situația inculpaților S.G. și Ș.T., Curtea a constatat că aceștia dețin resursele

familiale și sociale necesare resocializării, chiar și rară executarea în detenție

a pedepselor aplicate, astfel că îndeplinite fiind condițiile prescrise de art.

86' C. pen. și considerând că aplicarea pedepsei este pentru inculpați un avertisment

suficient de puternic în vederea îndreptării, iar scopul sancțiunii privative de

libertate poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, s-a dispus suspendarea

sub supraveghere a pedepselor principale aplicate celor doi. Gravitarea infracțiunii

săvârșite, precum și perspectivele de reeducare ale inculpaților sunt criterii în

funcție de care s-au determinat măsurile și obligațiile în sarcina celor doi, precum

și durata termenului de încercare, aceasta din urmă în limitele impuse de art. 86

2

C. pen. la o perioadă de 6 ani pentru inculpatul S.G. și de 5 ani și 10 luni pentru

inculpatul Ș.T., termen compus din durata pedepsei aplicate fiecăruia, la care se

adaugă un interval de 2 ani.

Conform art. 71

C. pen., ca pedeapsă accesorie, s-au interzis celor patru inculpați exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64, lit. a) și b) C. pen., de la momentul rămânerii definitive

a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei

principale aplicate.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., în cazul inculpaților S.G. și Ș.T. s-a constatat suspendată

executarea pedepsei accesorii aplicate pe durata termenelor de încercare fixate.

Potrivit art.

12 alin. (2) teza finală din Legea nr. 678/2001, s-au aplicat celor patru inculpați

pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a interzicerii

exercițiului drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau

în funcții elective publice și, respectiv a dreptului de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani în cazul inculpatei E.I. și

al inculpatului S.E., 3 ani în cazul inculpatului S.G. și 2 ani și 10 luni în cazul

inculpatului Ș.T..

La alegerea felului

și a duratei pedepsei accesorii și a pedepsei complementare aplicate, s-a avut în

vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și perspectivele de reeducare

a inculpaților.

În ceea ce privește

latura civilă, părțile vătămate E.G. și G.E. s-au constituit inițial părți civile

în cauză împotriva inculpatei E.I. cu suma de 800 euro prima și 3.000 euro a doua,

cu titlu de daune morale.

Cu ocazia rejudecării

pricinii, cele două și-au majorat pretențiile solicitate la 3.000 euro E.G. și la

6.000 euro G.E..

Curte a apreciat

că actele inculpatei au lezat libertatea morală a părților civile, le-au produs

acestora sentimente de anxietate și de inferioritate, tratate fiind ca simple mărfuri

și nu ca ființe umane, le-au cauzat victimelor o stare de teamă, de neliniște, de

zbucium interior și de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții lor. Prin

aceasta, părțile civile E.G. și G.E. au suferit un prejudiciu moral afectiv pentru

a cărui reparare, pe lângă condamnarea penală a inculpatei, e necesară și acordarea

sumelor de 800 euro sau echivalentul în RON al acesteia la data plății în folosul

părții civile E.G., precum și a câtimei de 3.000 euro sau echivalentul în RON al

acesteia la data plății în folosul părții civile G.E..

Restul de 3.000

RON (cerut în rejudecare de partea civilă G.E.) și 2.200 euro (cerut în rejudecare

de partea civilă E.G.), Curtea a apreciat că nu li se cuvine părților, din două

motive: majorarea pretențiilor civile a fost făcută tardiv, după citirea actului

de sesizare și nu pentru împrejurări care s-au ivit ulterior acestui moment, apoi

părțile civile nu au contestat prin apelurile declarate împotriva sentinței penale

nr. 398 din 9 decembrie 2008 a Tribunalului Harghita sumele care atunci le-au fost

acordate, astfel în rejudecare nu mai aveau posibilitatea majorării pretențiilor

lor.

Partea vătămată

K.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 700 euro. În rejudecare, a

specificat expres că această sumă o pretinde de la inculpata E.I. și reprezintă

contravaloarea serviciilor sale sexuale oferite clienților barului, pe care inculpata

nu i-a achitat-o.

Curtea a apreciat

că acțiunea promovată de partea vătămată K.C. este nefondată și a fost respinsă

ca atare, deoarece, pe de o parte» câtimea cerută de parte provine din desfășurarea

unor activități ilicite de prostituție, iar pe de altă parte, nu s-au produs probe

sub aspectul cuantumului exact al banilor obținuți de partea civilă prin practicarea

prostituției.

Persoanele vătămate

D.B.I., K.A. și F.M. au renunțat la exercitarea acțiunilor civile, iar persoana

vătămată K.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză, împrejurări constatate prin

prezenta decizie.

În ceea ce privește

situația inculpatului T.L., s-a constat că prin sentința penală nr. 398 din 9

decembrie 2008 a Tribunalului Harghita pronunțată cu ocazia primei judecăți în prim

grad, inculpatul a fost achitat de sub acuza comiterii infracțiunii de trafic de

persoane, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că faptei îi lipsește

unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Sentința penală

menționată nu a fost apelată de procuror, ci doar de inculpații E.I., S.G., S.E.

și Ș.T. și de părțile vătămate E.G. și G.E. în traficarea cărora inculpatul Ș.T.

nu a avut nicio implicare.

În condițiile

în care procurorul nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței penale

nr. 398 din 9 decembrie 2008, iar în rejudecare față de inculpatul T.L. s-a pronunțat

aceiași soluție de achitare și în baza acelorași temeiuri, Curtea a constatat că

procurorul nu mai are vocația legală să atace sentința penală 367 din 19

decembrie 2011 a Tribunalului Harghita din perspectiva soluției pronunțate în privința

inculpatului T.L..

Chiar dacă s-ar

interpreta că, prin decizia penală nr. 75/A din 16 octombrie 2009 a Curții de Apel

Tg. Mureș, de desființare a sentinței penale nr. 398/2008, în termenii ei, au fost

extinse efectele apelurilor declarate de părțile vătămate G.E. și E.G. și la celelalte

părți vătămate, în condițiile în care D.B.I., K.C. și F.M., pretins traficate de

inculpatul T.L. nu au promovat apel împotriva sentinței penale pronunțate în rejudecare,

instanței de apel nu i s-au deschis căile legale pentru a examina în substanță legalitatea

și temeinicia rezolvării aduse acțiunii penale puse în mișcare față de acest inculpat,

soluția de achitare a lui și temeiurile pe care se bazează rămânând câștigate cauzei.

În raport de aceste

considerentele, prin decizia penală nr. 55/A din 22 iunie 2012 Curtea de apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat

de către parchet, a desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând a

procedat conform celor anterior arătate.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs inculpații E.I., S.E., S.G. și Ș.T..

Inculpata E.I.,

prin apărător ales, a invocat, în principal cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 17

2

C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel, susținând, pe de o parte, lipsa de motivare a deciziei,

și, pe de altă parte împrejurarea că soluția de condamnare a fost pronunțată în

condițiile în care curtea de apel nu a efectuat nici un act de cercetare judecătorească.

În ceea ce privește fondul cauzei, a fost susținut cazul de casare prev. de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătându-se că soluția de

condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, impunându-se casarea deciziei

și menținerea soluției instanței de fond. În subsidiar au fost formulate critici

din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., solicitându-se reducerea pedepsei aplicate reducerea pedepsei aplicate inculpatei.

Inculpații S.G.

și Ș.T. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., arătând că hotărârea instanței de apel nu cuprinde

motivele pe care se sprijină soluția de condamnare.

De asemenea, s-a

arătat că, deși nu a efectuat niciun act de cercetare judecătorească, instanța de

apel a dat o nouă interpretare materialului probator administrat nemijlocit de prima

instanță și a pronunțat o soluție diametral opusă, de condamnare a inculpaților

pentru infracțiunile reținute în actul de sesizare a instanței. În principal s-a

a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, iar

în subsidiar, menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurentului inculpat

S.E. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., arătând că soluția de condamnare a inculpatului

este rezultatul unei grave erori de fapt întrucât probatoriul administrat în cauză

nu a făcut dovada constrângerii exercitate de acesta asupra părților vătămate în

vederea practicării de către acestea a prostituției.

În subsidiar,

prin prisma cazului de casare prev. de de art. 385

9

alin. (1) pct. 14

C. proc. pen., s-a solicitat reindividualizarea pedepsei și a modalității de executare

a acesteia.

Analizând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate dar și din oficiu, în raport limitele

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., și verificând prioritar cazurile de

casare a căror incidență atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, se rețin următoarele:

Referitor la cazul

de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., invocat în termenul

prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen. de inculpații S.G. și

Ș.T., privind lipsa de motivare a deciziei pronunțate în apel,

Înalta Curte apreciază

că hotărârea recurată respectă exigențele dispozițiilor art. 383 C. proc. pen.,

dar și ale art. 6 paragr. 1 din Convenție, în considerente fiind arătate temeiurile

de fapt și de drept care au condus la admiterea căii de atac declarată de parchet,

instanța examinând cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției

și nu doar confirmând susținerile din actul de sesizare și din motivele de apel.

Curtea a făcut

o analiză coroborată a probelor care au condus la condamnarea inculpaților, respectiv

a declarațiilor părților vătămate și ale martorilor ascultați în faza de urmărire

penală și cercetare judecătorească, a învederat pe larg argumentele pe care și-a

întemeiat soluția pronunțată sub aspectul laturii civile, după cum și a făcut o

motivare corespunzătoare a modului de individualizare a pedepselor aplicate.

Ca atare,

Înalta Curte nu poate reține incidența cazului de casare invocat, criticile formulate

sub acest aspect fiind total nefondate.

Asupra cazului

de casare prev. de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., constând în greșita

aplicare a legii, prin pronunțarea unei soluții de condamnarea în apelul promovat

de către parchet, consecință a reaprecierii probatorului administrat de către instanța

de fond, în condițiile în care acesta nu a fost administrat nemijlocit de către

curtea de apel,

Din actele dosarului

Înalta Curte reține că, prima instanță, făcând o analiză coroborată a materialului

probator, a concluzionat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și, pe cale de

consecința, a dispus achitarea inculpaților E.I., S.E., S.G. și Ș.T. în temeiul

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În motivarea soluției

s-a arătat că din declarațiile martorilor, inclusiv cei propuși prin actul de sesizare,

nu a rezultat că asupra părților vătămate s-ar fi exercitat vreo formă de constrângere

sau că acestea ar fi fost recrutate, transportate sau exploatate prin violență sau

prin alte forme de constrângere.

Instanța a reținut

că părțile vătămate au prestat activități specifice clubului de noapte unde erau

angajate, au întreținut relații intime cu clienții acestui club de bunăvoie și,

deși aveau posibilitatea să părăsească oricând respectiva locație, nu au facut-o,

fiind interesate în a obține cât mai mulți bani, clienții achitându-le personal

contravaloarea prestațiilor sexual, sumele obținute în acest mod revenindu-le în

integralitate.

În apelul declarat

de către parchet, la primul termen de judecată din 16 martie 2012, Curtea a pus

în vedere inculpaților prezenți, S.G. și Ș.T., dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen, aceștia precizând că nu doresc ca judecata să se facă potrivit procedurii

simplificate. Totodată, față de soluția pronunțată de către instanța de fond, Curtea

de apel le-a adus la cunoștință drepturile prevăzute de dispozițiile art. 70

alin. (2) C. proc. pen., poziția inculpaților fiind aceea de menținere a declarațiilor

date anterior, precizând că nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței

de apel, însă "dacă instanța dorește să le adreseze întrebări, sunt de acord

să fie ascultați". Cei doi inculpați nu au fost audiați.

La următorul termen,

din data de 11 mai 2012, Curtea a luat act și de poziția inculpatei E.I. care nu

a dorit să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C .proc.pen., precizând

că nu dorește să dea noi declarații în fața instanței de apel, și că își menține

declarațiile anterioare. O poziție procesuală identică a avut și inculpatul E.S..

Fără a se administra

probe, la termenul din 8 iunie 2012 au avut loc dezbaterile asupra apelului formulat

de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție D.I.I.C.O.T.,

iar prin decizia penală recurată, dându-se o nouă apreciere probatoriului administrat

în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, Curtea de apel Târgu Mureș

a reținut o altă situație de fapt, opusă celei stabilite de tribunal, dar în concordanță

cu cea expusă în rechizitoriu. Ca atare, constând că sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de apel

a dispus condamnarea inculpaților E.I., E.S., S.G. și Ș.T..

Modul în care

a procedat curtea de apel, pronunțând o soluție de condamnare a inculpaților, prin

reaprecierea probatoriului, fără să îl administreze nemijlocit, este criticabil,

pentru următoarele considerente:

Este adevărat

că, potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța verifică

hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum

și a oricăror probe noi, având posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate

în fața primei instanțe.

Aceste reglementări

interne, care autorizează instanța de apel să dea o nouă apreciere materialului

probator, nu pot fi interpretate decât în concordanță cu prevederile art. 6 din

Convenție și cu jurisprudența instanței europene în această materie, ce are aplicație

directă în ordinea juridică a statelor contractante.

Or, Înalta

Curte constată că, în mod constant, inclusiv în cauzele pronunțiile împotriva României,

Curtea Europeană a statuat faptul că modalitatea de aplicare a art. 6 în fata instanțelor

din apel sau recurs depinde de caracteristicile procedurii în căile de atac. Atunci

când instanța de recurs se pronunță numai în drept, absenta unei proceduri publice,

inclusiv a audierii martorilor, nu este contrară prevederilor art. 6. în schimb,

atunci când procedura internă permite instanței de recurs reaprecierea probelor

și a stării de fapt stabilite de instanțele inferioare, art. 6 se aplică integral

și în fața acestora.

Curtea a reținut

încălcarea dreptului la un proces echitabil în cazul în instanța de apel a pronunțat

o soluție de condamnare fundamentată pe o nouă interpretare a declarațiilor martorilor

audiați în primă instanță, aceleași mărturii ce i-au determinat pe primii judecători

să se îndoiască de temeinicia acuzațiilor și să dispună o soluție de achitare. Refuzul

instanței de apel de a asculta martorii, în ciuda cererii formulate de reclamant,

înainte de a pronunța vinovăția sa, a diminuat în mod considerabil dreptul la apărare,

fiind încălcate exigențele art. 6 parag. 1 și 3 lit. d) din Convenție (cauza Destrehem

contra Franței).

De asemenea, împrejurarea

că, dat fiind soluția de achitare pronunțată de către prima instanță inculpatul

nu a formulat cereri de administrare de probe, este apreciată de Curte lipsită de

relevanță, obligațiile ce îi incumbă instanței de control judiciar în temeiul

art. 6 din Convenție impunându-i să ia măsuri pozitive pentru asigurarea dreptului

la un proces echitabil. Astfel, în cauza Constantin și Stoian contra României, Curtea

a reiterat că, atunci când i se solicită unei curți de apel să examineze cauza în

fapt și în drept și să se pronunțe cu privire la aspectul vinovăției sau nevinovăției

reclamantului, aceasta nu poate, în ceea ce privește procesul echitabil, să stabilească

faptele în mod corespunzător fără o examinare directă a probelor prezentate în persoană

de către reclamant, în cazul în care acesta sau aceasta susține că nu a săvârșit

fapta presupusă a constitui infracțiune. În cauză, curtea de apel nu a examinat

nicio probă și nici nu a audiat în mod direct reclamanții cu privire la fondul acuzațiilor;

faptul că reclamanții nu au solicitat în mod expres examinarea unor probe suplimentare

de către curtea de apel, nu împiedica instanța respectivă să ia măsuri pozitive

în acest sens.

Aceeași este poziția

Curții Europene și în cauzele Dănilă, Mircea, Iremeinov și, mai recent, Popa și

Tănăsescu, Găitănaru contra României. În hotărârea din 8 martie 2007(Cauza Dănilă)s-a

constatat încălcarea a art. 6 parag. 1, prin aceea că instanța supremă a stabilit

vinovăția reclamantului întemeindu-se exclusiv pe dosarul din primă instanță, care

conținea depozițiile martorilor și declarația acestuia, același dosar în baza căruia

fusese achitat în primă instanță și în apel. În aceste condiții, în opinia Curții,

instanța trebuia să procedeze la administrarea directă a probelor în speță și să

audieze din nou atât reclamantul cât și anumiți martori, ținând seama mai ales de

chestiunile pe care trebuia să le soluționeze și cte importanța lor pentru reclamant.

În cauza Găitănaru

contra României, hotărârea din 26 iunie 2012, Curtea a constatat ca instanța de

recurs s-a pronunțat aproape exclusiv asupra stării de fapt,. reținând o stare de

fapt complet opusă celei stabilite de instanțele inferioare. Pentru a pronunța condamnarea

reclamantului, instanța nu a oferit o altă interpretare a legii materiale ori procesuale,

ci numai o altă viziune asupra probelor administrate, socotind că martorii care

au susținut vinovăția reclamantului au spus adevărul, contrar celor reținute de

instanța de fond și cea de apel, care au avut dubii cu privire la veridicitatea

acelor declarații. Pentru a pronunța o astfel de soluție, judecătorii din recurs

nu au procedat la reaudierea martorilor, ci s-au folosit doar de declarațiile acestora

consemnate la dosarul cauzei. În viziunea Curții, reinterpretarea probelor,fără

ca martorii sa fie reaudiați și fără ca judecătorii să poate aprecia veridicitatea

lor în mod direct, reprezintă o atingere grava a dreptului la apărare al reclamantului,

fiind încălcat art. 6 din Convenție.

Concluzionând,

în raport de jurisprudență constantă a Curții de la Strasburg, jurisprudență ce

face parte din ordinea juridică internă, Înalta Curte reține că dreptul instanței

de apel de reapreciere a probelor, prevăzut ca atare de dispozițiile art. 378

C. proc. pen., este subsumat obligației de a asigura respectarea art. 6 parag. 1

și 3 lit. d) din Convenție, ceea ce impune administrarea nemijlocită a acestora.

Or, în prezenta

cauză, astfel cum s-a arătat anterior, instanța de apel a stabilit vinovăția inculpaților

E.I., E.S., S.G. și Ș.T. pe baza acelorași probe pe care s-a întemeiat soluția de

achitare, fără se audieze nemijlocit părțile vătămate D.B.I., K.A., K.H., E.G.,

G.E. și K.C. și nici pe martorii T.K.K., P.T., F.J., R.R.N. și F.M.. împrejurarea

că nici parchetul și nici inculpații nu au solicitat administrarea de probe este

lipsită de relevanță, în raport de obligațiile instanței de a lua măsuri pozitive

care să conducă la respectarea exigențelor art. 6 parag. 1 și 3 lit. d) din Convenție

Mai mult decât

atât, Înalta Curte constată că, în mod greșit curtea de apel nu a procedat la ascultarea

inculpaților S.G. și Ș.T., în condițiile în care aceștia au arătat că, deși nu vor

să dea declarații în fața curții, menținându-și toate depozițiile anterioare, în

ipoteza în care instanța dorește să le adreseze întrebări, sunt de acord să fie

ascultați. Or, în mod evident inculpații nu au înțeles să se prevaleze de dreptul

la tăcere, ci, dimpotrivă, și-au exprimat disponibilitatea de a răspunde întrebărilor

instanței în vederea clarificării situației de fapt.

În tot acest context,

Înalta Curte apreciază că procedura ce a condus la condamnarea inculpaților nu a

avut un caracter echitabil, instanța de apel ignorând jurisprudenta Curții Europene

cu privire la obligațiile instanței de control judiciar atunci când aceasta devoluează

cauza în fapt și în drept, mai ales când controlul vizează o soluție de achitare.

În raport de considerentele

anterioare, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prev. de art. 385

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. atras de greșita aplicare a legii, prin pronunțarea

unei hotărâri de condamnare urmare a reaprecierii probelor administrate anterior,

fără ca instanța de apel să audieze nemijlocit părțile vătămate, martorii dar și

cei doi inculpați care nu s-au prevalat de dreptul la tăcere.

Pe cale de consecință,

va admite recursurile inculpaților E.I., S.E., S.G. și Ș.T., va casa în totalitate

decizia recurată și, în raport de dispozițiile art. 385 alin. (4) C. proc. pen.,

Înalta Curte neputând suplini în recurs întreaga cercetare judecătorească pe care

trebuia să o facă instanța de apel, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului, acesta fiind singurul remediu procesual pentru înlăturarea încălcărilor

constatate.

Cu ocazia rejudecării

Curtea de apel Târgu Mureș va proceda la reaudierea inculpaților care vor dori să

dea declarații (cu mențiunea că poziția procesuală de menținere a declarațiilor

anterioare nu echivalează cu exprimarea dreptului la tăcere și obligă instanța să

procedeze la ascultarea acestora), a părților vătămate D.B.I., K.A., K.H., E.G.,G.E.

și K.C. și a martorilor T.K.K., P.T., F.J., R.R.N. și F.M. precum și la administrarea

altor probe a căror utilitate, pertinență și concludentă va rezulta din cercetarea

judecătorească. De asemenea, instanța de apel va avea în vedere și celelalte critici

formulate în recurs de către inculpați, a căror analiză nu mai poate fi făcută,

față de soluția pronunțată.

În ceea ce privește

cheltuielile judiciare, conform art. 192 alin. (3) c.proc.pen., acestea vor rămâne

în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursurile

declarate de inculpații E.I., S.G., S.E. și Ș.T. împotriva deciziei penale nr. 55/A

din 22 iunie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare în apel la Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de soluționarea recursurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor

desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, până la prezentarea apărătorilor

aleși, în sumă de câte 100 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate K.C., F.M., E.G., G.E., D.B.I.,

K.H. și K.A., în sumă de câte 50 RON se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului

de limba maghiară aferent intervalului de timp de 3 ore în care a asigurat traducerea

se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

22 ianuarie 2013.