ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1921/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea de la 12 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a dispus suspendarea judecării apelului formulat de apelanta-reclamantă SC O.A. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL prin administrator judiciar C.G.D. în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC O.A. SA Brașov a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanta a învederat că suspendarea dispusă este nelegală, deoarece a intervenit suspendarea de drept a pricinii Ia data intrării în insolvență a SC T. SRL București în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele motive: Potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Prin aceste dispoziții speciale, legiuitorul a avut în vedere ca toate acțiunile prin care creditorii debitoarei urmăresc realizarea creanțelor împotriva acesteia să fie suspendate de drept, urmând ca aceștia să-și realizeze creanța în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenței.
În temeiul acestor dispoziții nu are loc o suspendare de drept a tuturor acțiunilor indiferent de natura lor pe care debitorul le are, ci doar a celor vizând realizarea creanțelor împotriva sa, La data de 9 noiembrie 2011, pârâta SC T. SRL a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, menționând că, la data de 7 septembrie 2011, în Dosarul nr. 14545/3/2010, s-a dispus deschiderea procedurii generale a reorganizării judiciare în baza art. 33 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Prin încheierea recurată, instanța de apel a dispus respingerea cererii de lipsă de apărare formulată de apărătorul ales al reclamantei și a suspendat cauza în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc.
civ., apreciind ca neoportună măsura suspendării cauzei pentru cazul de suspendare invocat de pârâtă. Constatând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale, respectiv art. 38 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Față de aceste considerente, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta SC O.A. SA Brașov împotriva încheierii din 12 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC O.A. SA Brașov împotriva încheierii din 12 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă Pronunțată, în ședința publică, astăzi 16 mai 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.