ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Obiectul acțiunii
și procedura derulată în primul ciclu procesual.
Prin cererea înregistrată inițial pe
rolul Tribunalului Dolj, la data de 01 iulie 2009, reclamantul C.T. a chemat în
judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța,
să fie obligată pârâta să dispună transferul sumei de 500.000 lei reprezentând
despăgubiri în numerar, conform Deciziei nr. 2354 din 28 mai 2008 emisă de Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu sentința civilă nr.
1584 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr.
864/CIV/2005 rămasă definitivă și irevocabilă.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că prin Decizia nr. 2354 din 28 mai 2008 emisă de Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost dispusă măsura acordării de despăgubiri,
în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în conformitate cu sentința civilă
nr. 1584 din 18 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă și irevocabilă.
A mai arătat că la data
de 06 august 2008, în conformitate cu cererea din 06 august 2008 și-a exprimat dreptul
de convertire a titlului de despăgubire, în titluri de plată pentru suma de 500.000
lei și titluri de conversie pentru suma de 90.502,02357 lei, însă, de la data
manifestării dreptului de opțiune și până la data introducerii prezentei
acțiuni a trecut mai mult de un an și nu s-a efectuat transferul despăgubirilor
în numerar a sumei de 500.000 lei.
Consideră reclamantul
că prin comportamentul pârâtei se ajunge atât la încălcarea art. 6 din C.E.D.O,
cât și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât absența totală a
despăgubirilor creează o sarcină excesivă în ceea ce îl privește, incompatibilă
cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din protocol.
Prin întâmpinare,
pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat
excepția necompetenței materiale a instanței, în raport de prevederile art. 1 alin.
(1) din H.G. nr. 361/2005 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ., precum și
excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, iar
pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin sentința nr. 1576
din 05 noiembrie 2009, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței materiale
invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Curții de Apel Craiova, secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, iar prin sentința nr. 70
din 11 februarie 2010, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul C.T.
în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., ca prematur formulată.
În motivarea
soluției, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.
1584 din 18 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 864/CIV/2005
a fost modificată în parte dispoziția nr. 11592 din 19 iulie 2005, emisă de
către Primăria Municipiului Craiova, prin care s-a stabilit cuantumul
pretențiilor de restituire în echivalent la valoarea de 5.905.202.357 lei.
Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor a soluționat Dosarul intern cu nr.
12100/CC din 06 aprilie 2006 și a emis în favoarea reclamantului Decizia nr.
2354 din 28 mai 2008, reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de
5.905.202.357 lei.
Reclamantul a
înregistrat la A.N.R.P. cererea de opțiune sub nr. 05758 din 06 august 2008,
fiind emis titlu de conversie, respectiv, Decizia nr. 570 din 12 august 2008
pentru suma de 90.520,24 lei reprezentând un număr total de 90520 de acțiuni cu
valoare nominală de 1 leu, urmând ca A.N.R.P. să emită în favoarea
reclamantului un titlu de plată pentru suma de 500.00 lei, maximul care poate
fi acordat în numerar, potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat
cu prevederile art. 14 1 alin. (3) din același act normativ.
Reținând
incidența prevederilor art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005
și art. 18.1 lit. a) din Normele de aplicare și având în vedere că, până
în prezent, plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților
financiare până la cererea de opțiune înregistrată sub numărul 03270 din 11
martie 2008, cererea de opțiune formulată de reclamant fiind înregistrată la
A.N.R.P. sub nr. 05758 din 06 august 2008, prima instanță a reținut
că acțiunea formulată de reclamantă față de A.N.R.P. apare ca prematur
formulată, în condițiile în care, deși creanța solicitată de
reclamant este certă și lichidă, nu este exigibilă.
Prin Decizia nr. 5355
din 02 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul, formulat de
reclamant s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași
instanță.
Hotărârea
pronunțată în fond după casare
În cel de-al doilea
ciclu procesual, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ
și fiscal, prin sentința nr. 583 din 14 noiembrie 2011, a respins acțiunea
ca prematur formulată.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de rejudecare a apreciat
întemeiată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă,
reținând în acest sens următoarele:
Conform art. 182 alin.
(4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările aduse
prin O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 128/2008 pentru accelerarea procedurii de
acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reclamantului i
s-a emis titlul de conversie prin Decizia nr. 570 din 12 august 2008, urmând ca
A.N.S.D. să emită în favoarea reclamantului titlul de plată pentru suma de
500.000 lei, maximul care poate fi acordat în numerar, potrivit prevederilor art.
3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu prevederile art. 141 alin. (3)
din același act normativ și să transfere despăgubirile în numerar, în
condițiile art. 182 pct. 4 din H.G. nr. 128/2008 și art. 182 lit. a) din Titlul
VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările aduse prin O.U.G. nr.
81/2007 care prevăd că "emiterea unui titlu de plată și plata
despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite, se va dispune
în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul A.N.R.P."
în ordinea depunerii cererilor de opțiune.
Prin cererea de
chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. să
dispună transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 lei conform
Deciziei nr. 2354 diin 28 mai 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, deși în favoarea sa nu s-a emis încă titlul de plată.
Cum transferul în
numerar al sumei de 500.00 lei se efectuează numai după emiterea titlului de
plată, curtea de apel a considerat că este prematur formulată o cerere în acest
sens de către reclamant.
Pe de altă parte,
curtea de apel a avut în vedere și prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G.
nr. 62/2010, potrivit cărora, emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul
VII este suspendată pe o perioadă de 2 ani, iar persoanele care sunt
îndreptățite la emiterea unor astfel de titluri urmează să le primească după
expirarea acestei perioade. După emiterea titlului de plată, plata
despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite se va dispune
în ordinea depunerii cererilor de opțiune și în limita disponibilităților
financiare în contul A.N.R.P. potrivit dispozițiilor legale menționate
anterior.
Recursul
reclamantului.
Reclamantul a atacat cu
recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii,
pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și 3041
C. proc. civ.
În esență, recurentul
– reclamant a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- instanța de fond a
încălcat prevederile art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din
Constituția României, aplicând retroactiv dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G.
nr. 62/2010, act normativ ulterior atât cererii de opțiune nr. 5758 din 6
august 2008, cât și cererii de chemare în judecată înregistrate la data de 01
iulie 2009.
- prin pronunțarea soluției
ca efect al admiterii unei excepții, fără a fi respectate îndrumările instanței
de control judiciar, au fost încălcate prevederile art. 3 C. civ., potrivit cărora
judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum și dreptul de
acces liber la justiție, reglementat prin art. 21 din Constituție, republicată,
și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
- instanța a
interpretat greșit dispozițiile art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,
nefiind avute în vedere și dispozițiile art. 3 lit. h) și art. 141, alin. (3)
din titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat și completat cu O.U.G. nr. 81/2007,
care prevăd fără dubiu un termen de 6 luni pentru transferul despăgubirilor în
numerar pentru suma de 500.000 lei.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului.
Argumente de fapt
și de drept relevante.
Recurentul-reclamant
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând, în esență,
refuzul A.N.R.P. de a efectua actele și operațiunile administrative prevăzute
în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 81/2007,
în vederea plății sumei cuvenite titlu de despăgubire în numerar, urmare a
deciziei reprezentând titlul de despăgubire nr. 2354 din 28 mai 2008, emise de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul art. 13 alin. (1)
și art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Analizând soluția de
respingere a acțiunii ca prematur formulată, pronunțată de instanța de
rejudecare în fond după casare în condițiile descrise la pct. I din prezenta
decizie, Înalta Curte constată că aceasta este rezultatul interpretării greșite
a obiectului acțiunii și a normelor aplicabile în cauză, în forma în vigoare în
perioada de referință.
Este adevărat că prin
cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei „să
dispună transferul despăgubirilor în numerar a sumei de 500.000 lei”, dar
instanța nu era legată de sensul literal al termenilor folosiți de parte, ci
putea califica obiectul acțiunii, în raport cu scopul real urmărit și
temeiurile de fapt și de drept indicate în motivare.
Din această
perspectivă, este evident că scopul demersului procesual al recurentului -
reclamant a constat în obligarea A.N.R.P. la parcurgerea procedurii
administrative reglementate în Capitolul V indice 1, art. 18
1
și
următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în vederea valorificării
titlului de despăgubire, conform cererii de opțiune nr. 05758 din 06 august 2008,
prin care a solicitat emiterea titlului de plată pentru suma de 500.000 lei în
numerar și emiterea titlului de conversie pentru diferența de 90.520,24 lei.
În acest sens, art. 182
din actul menționat prevede următoarele: „Titularul titlului de despăgubire va
proceda astfel:
a) dacă optează
pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau
prin mandatar cu procură autentică, la Direcție, care, după reținerea titlului
de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen
de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare;
b) dacă optează
pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia
în acțiuni emise de Fondul 'Proprietatea', se prezintă, personal sau prin
mandatar cu procură autentică, la A.N.R.P., care în baza solicitării exprese a
persoanei despăgubite și după reținerea titlului de despăgubire în original,
dispune realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise de Fondul
'Proprietatea' și instructează depozitarul central al acțiunilor emise de
Fondul 'Proprietatea' să înregistreze persoana despăgubită în registrul acționarilor
Fondului 'Proprietatea'.
c) dacă optează
pentru primirea de despăgubiri în numerar și acțiuni emise de Fondul
'Proprietatea', se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică,
la A.N.R.P. care, după reținerea titlului de despăgubire în original,
eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită și
un titlu de conversie, pentru diferența dintre valoarea înscrisă în titlul de
despăgubire și valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi
valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit.
b)”.
Prin urmare, conform
prevederilor art. 182 lit. c), atunci când se optează atât pentru despăgubiri
în numerar, cât și pentru acțiuni, cum este cazul în speță, A.N.R.P. eliberează
un titlu de plată și un titlu de conversie pentru diferențe, titlul de plata și
titlul de conversie urmând a fi valorificate ulterior, conform lit. a) și
respectiv b).
Legiuitorul primar a
condiționat de existența disponibilităților financiare numai transferul efectiv
al sumei (art. 182 lit. a)), iar nu și emiterea însăși a titlului de plată (art.
182 lit. c)).
Aceeași este
concluzia care se desprinde și din dispozițiile art. 182 pct. 1 lit. c) și art.
182 pct. 4 din Normele metodologice modificate prin H.G. nr. 128/2008.
Împrejurarea că
ultima dintre normele administrative menționate face referire la ordinea
înregistrării cererii cererilor de opțiune nu poate paraliza, în sine, un
demers judiciar al persoanei care se consideră vătămată prin neemiterea
titlului, pentru că rolul ei este acela de a ordona activitatea autorității,
iar nu de a înfrânge principiul soluționări cauzelor într-un termen rezonabil,
garanție a dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenția
europeană a drepturilor omului și componentă a dreptului la o bună
administrare, statuat în ordinea juridică a Uniunii Europene, prin Carta
drepturilor fundamentale.
În plus, Înalta Curte
are în vedere împrejurarea că, potrivit definițiilor legale cuprinse în art. 3 lit.
h) și i) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, titlurile de plată și titlurile
de conversie sunt acte juridice emise în numele și pe seama Statului român,
care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra acestuia din
urmă, fiind menite să consolideze dreptul la un bun în accepțiunea art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și libertăților fundamentale, în timp ce plata sumei cuvenite în numerar,
atribuirea acțiunilor și celelalte operațiuni ulterioare țin de punerea în
executare a acestor acte juridice.
În dezlegarea cauzei,
nu se pune problema incidenței O.U.G. nr. 62/2010, care nu era în vigoare nici
la data înregistrării cererii de opțiuni, nici la data învestirii instanței,
prevederile sale putând prezenta relevanță numai în cadrul etapei de executare
a prezentei decizii.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate
considerentele expuse și constatând că instanța care a soluționat pricina în
fond după o primă casare cu trimitere nu a rezolvat fondul, în temeiul art. 20 alin.
(3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința
și, rejudecând cauza, va admite acțiunea și va obliga pârâta să emită titlul de
plată în favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de C.T. împotriva sentinței nr. 583 din 14 noiembrie 2011 a Curții de
Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și rejudecând cauza:
Admite acțiunea
reclamantului C.T. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.
Obligă pârâta A.N.R.P.
să emită titlu de plată în favoarea reclamantului, conform opțiunii din 6
august 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2013.