Lagergren împotriva Danemarcei

Reclamantul, dl Arnold Christopher Lagergren, este un național american care s-a născut în 1970 și locuiește în New York. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Henrik Karl Nielsen, un avocat practicant la Copenhaga. Guvernul danez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Peter TaksøeJensen al Ministerului Afacerilor Externe și de co-agentul lor, dna Nina Holst-Cristense al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și-a petrecut copilăria, tinerețea și o parte din viața sa adultă în Statele Unite, unde a fost educat în domeniul economiei de afaceri. A sosit în Danemarca la 20 decembrie 1994 la vârsta de 24 de ani.

S-a căsătorit cu un cetățean danez la 20 mai 1995 și, respectiv, cu doi copii s-au născut din căsătorie în 1995 și 1999, respectiv. Soții separati în august 2001, și cu consimțământul reclamantului, mama a fost acordată custodia copiilor. Soția a avut acces periodic la copii. La 18 decembrie 2002, soții divorțați. Între timp, la 4 martie 2002, reclamantul a fost arestat și acuzat în conformitate cu Codul Penal cu infracțiuni de droguri și cu un jaf în bănci armate. Infracțiunile de droguri au fost comise în perioada 1 ianuarie până la 4 martie 2002 și au fost legate de 643 pastile de ecstasy, 69,3 grame de anfetamine și 28,5 grame de cocaină. În ceea ce privește jaful băncii comis la 4 martie 2002, reclamantul a fost presupus instigator care, la momentul respectiv, avea 31 de ani, a convins trei bărbați mai tineri, respectiv 17, 21 și 25 de ani, să participe.

Cei doi băieți mai tineri au intrat în bancă cu o armă sportică și al treilea a acționat ca șofer, în timp ce reclamantul le aștepta pe toate într-un loc desemnat. Produsele din valoarea de aproximativ 145.000 de coroane daneze (DKK), egală cu 19,500 euro (EUR), au fost împărțite în mod egal între ele. Reclamantul a invocat vinovată acuzațiile și a fost, în consecință, considerat vinovat la 8 august 2002 de Curtea Municipală de Skive (Retten i Skive). El a fost condamnat la trei ani de închisoare și expulsat din Danemarca cu o interdicție de viață la întoarcerea sa. În ceea ce privește ordinul de expulzare, Tribunalul orașului a luat în considerare natura și gravitatea infracțiunii comise, vârsta reclamantului când a intrat în Danemarca, faptul că a fost separat și a avut doi copii în Danemarca, și că părinții și doi frați au trăit în SUA.

Curtea a constatat că o decizie de expulzare a reclamantului nu ar încalca principiul proporționalității. Prin recurs, hotărârea a fost susținută la 3 octombrie 2002 de Curtea Înaltă a Danemarcei de Vest (Vestre Landsret), care a declarat după cum urmează: „având în vedere caracterul infracțiunilor și informațiile referitoare la rolul [reclamantului] în jaf și planificarea [Alta instanță] confirmă sentința stabilită de Curtea de Oraș. În plus, din motivele prezentate de Curtea Orașului, [Curtea Înaltă] este de acord cu ordonanța de expulzare.

După efectuarea unei evaluări generale, care include [relațiile reclamantului] cu țara sa de origine, relația [reclamantului] cu copiii săi nu poate implica faptul că expulziarea este contrară principiului proporționalității.” Solicitarea reclamantului de a fi acordată concediu de recurs împotriva hotărârii în fața Curții Supreme (Højesteret) a fost refuzată la 18 decembrie 2002. După ce a fost eliberat în eliberare condiționată, cu 547 de zile rămase din sentința sa, reclamantul a părăsit Danemarca la 4 septembrie 2003. Dispozițiile relevante ale Codului Penal aplicabile în momentul respectiv se citesc după cum urmează: (1) Orice persoană care, în contravenție cu legislația privind drogurile euforante, furnizează astfel de droguri la un număr considerabil de persoane, sau în schimbul unei plăți mari, sau în orice alte circumstanțe deosebit de agravante, este pasabilă de închisoare pentru orice termen care nu depășește șase ani.

În cazul în care furnizarea se referă la o cantitate considerabilă de un medicament deosebit de periculos sau dăunător, sau în cazul în care furnizarea unui astfel de medicament a fost, altfel, de o natură deosebit de periculoasă, pedeapsa poate fi crescută până la închisoare pentru orice termen care nu depășește zece ani.

Pedeapsa similară se aplică oricărei persoane care, în contravenție cu legislația privind drogurile de euforiantă, importurile, exporturile, cumpărurile, distribuirea, primirea, producerea, fabricarea sau posedarea de astfel de droguri, cu intenția de a le furniza astfel cum se menționează la subsecțiunea 1. Orice persoană care, în scopul obținerii pentru sine sau pentru alții un câștig ilegal, prin violență sau amenințarea aplicării imediate a acestuia, (i) ia sau extorcă de la orice altă persoană un obiect tangibile care aparține unei alte persoane; sau ... În ceea ce privește nivelul măsurilor punitive, Guvernul a prezentat următoarele informații, care nu a fost contestată de solicitant: În Danemarca, trei ani de închisoare este o sentință foarte severă.

Potrivit jurnalului european al criminalității și al justiției penale Statistic, 2003 (WODC, raport nr. 121, p.196), în timp ce țările europene au avut în medie 139 deținuți pe 100 000 de locuitori în 2000, cifra Danemarcei a fost de 64. Motivul acestui număr scăzut de deținuți este o utilizare extinsă a amenzilor și altor tipuri de condamnare neprezentată. Potrivit cifrelor din anuarul privind statisticile crimei din Danemarca Statistică (Danemarca Statistik), în 2002, din numărul total de condamnari pentru infracțiuni penale-coduri, jumătate erau amenzi, 29% erau suspendate condamnările și alte condamnații neprihănite, lăsând aproximativ o cincime din condamnare să fie condamnate la închisoare nesuspensate.

În 2002, lungimea medie a condamnărilor pedepsite pentru infracțiunile penale a fost de 7,2 luni, iar doar 12% din toate condamnările erau mai lungi de un an. Luând în considerare termenii de închisoare chiar mai lungi de la 2002, numai 3% — corespunzător la 224 de condamnări la închisoare — au depășit trei ani. Majoritatea condamnărilor de închisoare lungă sunt impuse pentru infracțiuni de crimă și droguri. În ceea ce privește jaf armat de natură neagrătă (secțiunea 288, subsecțiunea 1 din Codul Penal), un studiu a dezvăluit că lungimea medie a tuturor condamnărilor de închisoare impuse între 1996 și 2000 a fost de 1,7 ani dacă persoana nu a avut antecedente penale anterioare, dar a comis alte infracțiuni care au fost incluse în sentință.

În 2002, durata medie a tuturor condamnărilor la închisoare pentru jaf bancar neagrătat a fost de 2,2 ani. Cu toate acestea, majoritatea cazurilor de jaf bancar implică infractori cu antecedente penale anterioare. În ceea ce privește furnizarea de droguri, lungimea condamnării la închisoare este strâns legată de cantitatea și tipul de droguri în cauză. Drogurile care se ocupă de ecstasy, anfetamine și cocaină nu constă, în mod normal, în măsuri grele, ca, de exemplu, heroină.

Pentru a da un exemplu, o persoană acuzată de vânzarea de 600-700 pastile de ecstasy ar confrunta cel mai probabil cu o perioadă de șase până la nouă luni” Dispozițiile relevante ale Legii extraterestre (Udlændingeloven) aplicabile la momentul respectiv, citite după cum urmează: 1. Un extraterestru care a trăit legal în Danemarca mai mult de șapte ani, și un extraterestru eliberat cu un permis de reședință în temeiul secțiunilor 7 sau 8 poate fi expulsat dacă: ... (ii) extraterestrul, pentru mai multe conturi penale, este condamnat la cel puțin doi ani de închisoare sau la alte sancțiuni penale care implică sau permit privarea de libertate pentru o infracțiune care ar fi dus la o pedeapsă de această durată; ... (iv) extraterestru este condamnat, în conformitate cu Legea privind medicamentele euforante sau art. 191 sau 191 A din Codul Penal, la închisoare sau la alte sancțiuni penale care implică sau permit privarea de libertate în ceea ce privește o infracțiune care ar fi dus la o pedeapsă de această natură; ... vi) extraterestru este condamnat, în conformitate cu ... Secțiunea 288 din Codul Penal, la închisoare sau la alte sancțiuni penale care implică sau permit privarea de libertate în ceea ce privește o infracțiune care ar fi dus la o pedeapsă de acest tip.

Un extraterestru care a trăit legal în Danemarca mai mult de trei ani poate fi expulzat dacă: (i) este aplicabil orice motiv prevăzut în secțiunea 22; (ii) este condamnat la un minim de doi ani de închisoare sau la alte sancțiuni penale care implică sau permit privarea de libertate în ceea ce privește o infracțiune care ar fi dus la o pedeapsă de această durată; (iii) extraterestru, pentru mai multe conturi penale, este condamnat la un minim de un an de închisoare sau la o altă sancțiune penală care să implice sau să permită privarea de libertate în ceea ce privește o infracțiune care ar fi condus la o pedeapsă de această durată; (iv) ... În hotărârea expulzării, trebuie avută în vedere întrebarea dacă expulzarea trebuie să fie considerată deosebit de grea, în special din cauza: (i) legăturile extraterestrelui cu comunitatea daneză, inclusiv dacă extraterestrul a venit în Danemarca în anii de copilărie sau în anii de licitație; (ii) durata șederii extraterestreului în Danemarca; (iii) vârsta, sănătatea și alte circumstanțe personale ale extraterestrilor; (iv) legăturile extraterestrei cu persoanele care trăiesc în Danemarca; (v) consecințele expulzării pentru rudele apropiate ale extraterestului care locuiesc în Danemarca; (vi) legăturile extraterestului ușoare sau neexistente cu ța sa de origine sau cu orice altă țară în care ar putea fi de așteptat să ia reședința;

și (vii) riscul că, în alte cazurile menționate la secțiunea 7 alineatele (1) și (2), extraterestul va fi tratat în ța sa de origine sau în orice altă țară. Un extraterestru poate fi expulzat în temeiul articolului 22, subsecțiunea 1, lit. (iv) la (vi) cu excepția cazului în care circumstanțele menționate la subsecțiunea 1 de mai sus constituie un argument decisiv împotriva faptului. Ca urmare a unei hotărâri, a unei hotărâri sau a unei hotărâri judecătorești care ordonă expulzarea unui străin, viza și permisul de ședere a extraterestrului vor expira, iar extraterestrul nu va fi autorizat să reîntoarcă Danemarca și să rămână în această țară fără permisiunea specială (interdicția de intrare).

O interdicție de intrare poate fi limitată la timp și este contabilizată începând cu prima zi a lunii următoare plecării sau returnării din Danemarca. Interdicția de intrare este valabilă de la ora de plecare sau de întoarcere din Danemarca.

O interdicție de intrare în legătură cu expulzarea în temeiul articolului 22-24 este consemnată pentru: (i) trei ani în cazul în care extraterestru este condamnat la închidere suspendată sau este condamnat la închisoare nu mai mult de trei luni sau la alte sancțiuni penale care implică sau permit privarea de libertate pentru o infracțiune care ar fi avut ca rezultat o pedeapsă de această durată; (iii) zece ani în cazul în care extraterestru este condamnat la închiderea de mai mult de un an, dar nu mai mult de doi ani, sau o altă sancțiune penală care implică sau permite privarea de libertate în legătură cu o infracțiune care ar fi avut ca rezultat o pedeapsă de această durată; (iv) un timp nelimitat dacă extraterestruit este condamnat la închidere pentru mai mult de doi ani sau o altă sancțiune penală care implică sau permite privarea de libertate pentru o infracțiune în infracțiune în legătură cu o infracțiune care ar fi avute.

O interdicție de intrare în legătură cu expulzarea în temeiul articolului 22, subsecțiunea 1, lit. (iv)-(vi) este acordată timp de cel puțin cinci ani. O interdicție de intrare în legătură cu expulzare în temeiul articolului 25 [pericol pentru securitatea națională sau amenințarea gravă pentru ordinea publică, siguranța sau sănătatea] este acordată pentru un timp nelimitat. O interdicție de intrare în legătură cu expulzarea în conformitate cu art. 25a și 25b este acordată timp de un an. Autoritatea de poliție responsabilă cu modalitățile de plecare acordă extratereștrului un aviz scris care conferă motivele interdicției de intrare și pedeapsa de nerespectare a interdicției.

O interdicție de intrare depășește dacă, în condițiile menționate la secțiunea 10, subsecțiunea 2, persoana în cauză este eliberată cu un permis de ședere în temeiul secțiunilor 6-9 o interdicție de intrare acordată unui național dintr-o altă țară nordică poate fi ridicată la o dată ulterioară, atunci când motive excepționale îl fac adecvat. Guvernul a susținut că, în conformitate cu practicile, viza unui vizitator poate fi eliberată numai în cazuri absolut extraordinare extratereștrilor care au fost expulzați cu o interdicție permanentă împotriva reintrarii. În primii doi ani de la plecare, acest lucru poate fi relevant dacă prezența extratereștului în Danemarca este imperativ, de exemplu în cazul unei boli grave acute ale unui soț sau a unui copil care locuiește în Danemarca și în cazul în care este considerat pentru persoana(e) care locuiește în Danemarca, este necesară emiterea unei vize persoanei expulzate.

După expirarea celor doi ani de la plecare, o viză poate fi eliberată în practică în cazul în care motive excepționale îl fac adecvată, de exemplu în cazul bolilor grave din familie care trăiesc în Danemarca. Reclamantul a subliniat că afirmația guvernului cu privire la această practică nu a fost susținută de nicio dovadă sau referință la dispozițiile naționale.

The applicant, Mr Arnold Christopher Lagergren, is an American national who was born in 1970 and lives in New York. He was represented before the Court by Mr Henrik Karl Nielsen, a lawyer practising in Copenhagen. The Danish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Peter TaksøeJensen of the Ministry of Foreign Affairs, and their Co-agent, Mrs Nina Holst-Christensen of the Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant spent his childhood, youth and part of his adult life in the United States, where he was educated within the field of business economics. He arrived in Denmark on 20 December 1994 at the age of twenty-four.

He married a Danish citizen on 20 May 1995 and two children were born out of marriage in 1995 and 1999, respectively. The applicant, who speaks Danish, was employed in a computer firm. The spouses separated in August 2001, and with the applicant’s consent the mother was granted custody of the children. The applicant regularly had access to the children. On 18 December 2002 the spouses divorced. In the meantime, on 4 March 2002 the applicant was arrested and charged pursuant to the Penal Code with drug offences and an armed bank robbery. The drug offences were allegedly committed during the period from 1 January to 4 March 2002 and related to 643 ecstasy pills, 69.3 grams of amphetamine and 28.5 grams of cocaine.

As regards the bank robbery committed on 4 March 2002, the applicant was allegedly the instigator who, at the relevant time being 31 years old, had persuaded three younger men, respectively 17, 21 and 25 years old, to participate. The two youngest men entered the bank with a sawn-off sporting gun and the third acted as the chauffeur, while the applicant awaited them all at an appointed place. The proceeds in the amount of approximately 145,000 Danish kroner (DKK), equal to 19,500 euros (EUR), were split equally between them. The applicant pleaded guilty to the charges and was accordingly found guilty on 8 August 2002 by the City Court of Skive (Retten i Skive). He was sentenced to three years’ imprisonment and expelled from Denmark with a life-long ban on his return.

As regards the expulsion order, the City Court took into account the nature and seriousness of the crime committed, the applicant’s age when he entered Denmark, the fact that he was separated and had two children in Denmark, and that his parents and two brothers lived in USA. The court found that a decision to expel the applicant would not contravene the principle of proportionality. On appeal, the judgment was upheld on 3 October 2002 by the High Court of Western Denmark (Vestre Landsret), which stated as follows: “Having regard to the character of the offences and the information concerning [the applicant’s] role in the robbery and its planning [the High Court] confirms the sentence as fixed by the City Court.

Furthermore, for the reasons set out by the City Court, [the High Court] agrees with the expulsion order. Having made an overall assessment, which included [the applicant’s] ties to his home country, [the applicant’s] relationship with his children cannot imply that the expulsion is contrary to the principle of proportionality.” The applicant’s request to be granted leave to appeal against the judgment to the Supreme Court (Højesteret) was refused on 18 December 2002. Having been released on parole, with 547 days remaining of his sentence, the applicant left Denmark on 4 September 2003. The applicant submitted that while incarcerated in Denmark he had telephone contact with his children every second week and that subsequent to his expulsion they have been in weekly telephone contact.

The relevant provisions of the Penal Code applicable at the time read as follows: