ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 2 august 2007, reclamanții S.Ș., C.M.S., P.E., D.C.E., H.L., B.M., D.R., C.C. și C. (B.) I.M., în contradictoriu cu pârâtul M.T., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006, sumă indexată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la plata lor efectivă. În motivarea cererii reclamanții au arătat că au fost angajații pârâtei în perioade diferite, în intervalul 2001 - 2006, având calitatea de funcționari publici. În aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la data de 11 iunie 2007, au solicitat pârâtei pe calea plângerii administrative, înregistrată sub nr. 15360, acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, ani in care acordarea acestora a fost suspendata.

După expirarea termenului legal, înăuntrul căruia pârâta era ținută de prevederile legii contenciosului administrativ să răspundă la plângere, prin adresa din 18 iulie 2007 se arata că "plata obligațiilor provenind din perioada 2001-2006 nu se poate face decât în condițiile existenței unui titlu executoriu", fapt ce a dus la formularea prezentei cereri. S-a mai arătat că dreptul funcționarilor publici la prima de concediu rezulta din lege, respectiv din prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, drept de care au fost privați printr-o succesiune de acte normative, prin care anual a fost suspendată plata acestui drept salarial. Având în vedere că prin actele normative menționate, dreptul funcționarilor publici dea beneficia de prima de concediu a fost suspendat și nu anulat, reclamanții pretind că au dreptul de a solicita primele de concediu de odihnă restante, anterior menționate.

Prin sentința nr. 542/2007 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost admisă reținându-se că prima de concediu, prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de serviciu, nu poate fi considerată anulată prin actele normative prin care s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în acest sens fiind și decizia nr. 23/2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen M.T. În motivarea recursului s-a arătat în esență: că reclamanții, cu excepția numiților S.Ș., și C.M.S., au fost încadrați în raporturi de serviciu cu M.L.P.T.L., iar de la data apariției H.G.

nr. 740/2003 au fost încadrați toți reclamanții în raporturi de serviciu cu M.T.C.T.; că de la data de 12 aprilie 2007, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 24/2007, M.T.C.T. și-a încetat activitatea și s-au înființat M.T.Î.M.M.C.T.P.L. și M.D.L.P.L.; că raporturile de serviciu ale reclamanților cu M.T.C.T. au încetat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2007; că, față de această situație recurentul nu poate fi ținut decât pentru plata a 1/3 din sumele solicitate. Recurentul a mai arătat că în mod greșit instanța a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., deoarece acesta disponibilizează sumele reprezentând cuantumul pretențiilor deduse judecății. Verificând cauza în funcție de motivarea recursului și având în vedere dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Se constată că M.T. a fost înființat prin O.U.G. nr. 24/2007 iar reclamanții, începând cu anul 2001, au avut raporturi de servicii cu M.L.P.T.L., care a suportat mai multe reorganizări, în urma cărora s-au înființat alte ministere. Având în vedere că din probatoriul administrat nu se poate stabili cu certitudine pentru fiecare reclamant în ce perioadă a avut raporturi de serviciu cu M.T. (devenit în prezent M.T.I. conform O.U.G. nr. 221/2008), Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de fond va pune în vedere părților să precizeze și să depună acte referitoare la fiecare reclamant privind locurile de muncă din perioada 2001 – 2006 pentru care au solicitat indemnizația de concediu.

Totodată, reclamanții vor preciza care sunt autoritățile cu care înțeleg să se judece față de raporturile de serviciu pe care le-au avut în perioada menționată. În ce privește motivul de recurs referitor la respingerea cererii de chemare în garanție a M.E.F., se constată că nu este întemeiat, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 60 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.T. împotriva sentinței nr. 542 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2009.