ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6913/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Reclamanții-apelanți I.A.C. și I.D.S., prin cererea formulată la 23 octombrie 2007 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, au solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei civile nr. 133/A/2007 a Curții de Apel Cluj. Instanța, prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 2 aprilie 2008, a admis cererea și, drept consecință, a lămurit înțelesul dispozitivului deciziei menționate, în sensul că: debitorul creanțelor este Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în faza execuțională, iar conținutul măsurilor reparatorii prin echivalent îl constituie sume de bani , în total 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la data plății pentru apartamentele 3, 4, 5 și 6 din imobil și terenul aferent acestora.

În motivarea hotărârii se arată cele ce urmează: Prin decizia civilă nr. 133 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin respingerea recursului declarat de către pârât prin decizia civilă nr. 7818 din 20 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis apelul declarat de reclamantul S.S., decedat la data de 12 decembrie 2006, continuat de moștenitorul I.S.D. și reclamantul I.A.C., împotriva sentinței civile nr. 1081 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamanților exercitată împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se: restituirea în natură către reclamanți a terenului cu nr. top.

10133 R2 în suprafață de 250 mp din C.F. nr. 16502 Cluj, precum și a apartamentului nr. 1, parcela cu nr.top. 10133/1/I din C.F. ind. 122115 Cluj, precum și a cotei de 16,75% din părțile indivize comune, inclusiv terenul în suprafață de 207 mp, parcela cu nr.top. 10133/2 din C.F. col. 122114 Cluj aferente apartamentului nr. 1, situate în Cluj-Napoca; a fost respinsă, ca prematură, acțiunea formulată pentru apartamentul nr. 2, din același imobil, înscris în C.F. ind. 144933 Cluj, cu părțile indivize comune, înscrise în C.F. col. 122114 Cluj; s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru apartamentele nr. 3,4,5 și 6 din imobilul situat pe str. E.G. nr. 70, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul în lei la data plății, precum și dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 74,39% din terenul în suprafață de 207 mp cu nr.top.

10133/2 din C.F. col. 122114 Cluj, aferent apartamentelor 3,4,5 și 6 în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plății. Reține instanța că în practică, în ceea ce privește persoana debitorului, s-au ivit dificultăți referitoare la executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza execuțională. Cererile de executare silită nu sunt inadmisibile, întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului la un bun, suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească fiind considerată un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. I al Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Statul, prin legile adoptate, a atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv, anumitor persoane juridice care nu au însă abilitarea de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar , dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unității administrativ teritoriale, ci Statului însuși prin Ministerul Finanțelor.

Referitor la natura juridică a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent și a apartamentelor nerestituite, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, acestea constau în despăgubiri bănești în sumă de 28.781,76 Euro, sau echivalentul în lei la data plății, cuantumul total al despăgubirilor bănești datorate de Stat prin Ministerul Finanțelor, fiind de 390.181,76 Euro pentru apartamentele 3,4,5 și 6 și terenul aferent acestora. Împotriva încheierii a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o prin prima dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea recurată a fost pronunțată în temeiul art. 281 1 C. proc.

civ., în contradictoriu cu pârâții intimați Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără ca Statul Român prin Ministerul Finanțelor, care a fost stabilit ca având calitate de debitor, să fie citat. Precizează recurentul că în niciun grad de jurisdicție al dosarului nr. 18345/33/2005 nu a fost parte astfel că decizia a cărui dispozitiv s-a solicitat să fie lămurit nu îi este opozabilă. Recurentul nu poate avea potrivit legii calitatea de debitor față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și persoanele obligate la reparația pecuniară. Curtea de apel a schimbat decizia introducând în dosar un terț care nu a fost parte în litigiu.

În cazul legii speciale, debitorul poate fi ori Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ori Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de conținutul O.U.G. nr. 81/2007 care la art. 18 1 recunoaște persoanelor îndreptățite posibilitatea de a opta, după emiterea titlurilor de despăgubire, pentru acordarea unor despăgubiri în numerar în limita unui anumit plafon și doar în condițiile expres reglementate prin acestea. Prin întâmpinarea formulată de I.A.C. și I.D.S. se invocă tardivitatea recursului. Pe fondul pricinii se arată că statul a fost parte în proces fiind reprezentat de către primar și că, fiind în faza de executare a unei hotărâri judecătorești de plată a unei sume de bani, dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu sunt incidente.

Intimații Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin întâmpinările formulate solicită de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, Comisia înțelegând să invoce și excepția lipsei calității sale procesuale. Față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, are a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate. Potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Din examinarea dovezilor de primire și a proceselor verbale de predare a hotărârii recurate, aflate la filele 357-362 în dosarul instanței de apel, rezultă că actul de procedură, încheierea de la 2 aprilie 2008, nu a fost comunicat recurentului.

Drept urmare calea de atac a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată a fost comunicată doar odată cu somația la 5 mai 2008, astfel încât excepția invocată nu este întemeiată. Prin întâmpinarea formulată de către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, susținere nefondată față de împrejurarea că Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a avut calitatea de parte în dosarul 18445/33/2005. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a textelor de lege incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ., reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. Petiționarii I.D.S. și I.A.C.

în motivarea cererii, invederează că, deși dreptul lor a fost stabilit la nivel declarativ, există un impediment insurmontabil pentru exercitarea lui efectivă, întrucât din structura raportului obligațional trasat de instanță lipsește un element esențial, respectiv identitatea debitorului, întrucât instanța nu obligă primarul să propună cuantumul despăgubirilor, statuând ea însăși asupra acestora, înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2995, ceea ce nu poate însemna altceva decât că Statul Român este debitorul obligației, el fiind cel care a cauzat prejudiciul reparat prin echivalent. Din conținutul cererii formulate, admis de instanță în modalitatea solicitată, rezultă că se solicită lărgirea cadrului procesual inițial, stabilit de reclamanți la data formulării cererii de chemare în judecată, 12 septembrie 2005. În procedura aleasă de reclamanți, și anume dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ., lămurirea înțelesului întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu cu părțile participante la proces. Hotărând obligarea unui terț, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata unor sume de bani, stabilind calitatea sa de debitor al creanțelor reclamanților, instanța a încălcat principiul disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii inițiale o nouă parte, recurentul. Practic, lămurind dispozitivul în modalitatea aleasă, adăugarea unei noi părți, instanța l-a modificat, procedură inadmisibilă întrucât în această procedură se interpretează, se clarifică doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește în contradictoriu doar cu părțile din proces.

Nefondată este și critica referitoare la soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., privind obligația judecătorului de a soluționa pricina doar după citarea părților, întrucât așa cum s-a arătat recurentul nu a avut calitatea de parte în proces. A mai invocat recurentul incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă critica este neîntemeiată, întrucât, așa cum rezultă din expunerea rezumată a conținutului încheierii recurate, instanța a aplicat corespunzător dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea la darea soluției. Așadar, față de cele mai sus expuse, Înalta Curte, constatând încălcarea legii procesuale, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va admite recursul și va modifica în parte încheierea în sensul înlăturării dispoziției referitoare la constatarea calității de debitor al creanțelor a recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge excepția tardivității recursului. Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva încheierii din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj , secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de familie. Modifică în parte încheierea, în sensul înlăturării din dispoziției referitoare la constatarea calității de debitor al creanțelor a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor. Menține celelalte dispoziții ale încheierii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2008.