ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6913/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Reclamanții-apelanți I.A.C. și I.D.S.,

prin cererea formulată la 23 octombrie 2007 și înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, au solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei civile

nr. 133/A/2007 a Curții de Apel Cluj.

Instanța, prin încheierea de ședință

din Camera de consiliu de la 2 aprilie 2008, a admis cererea și, drept

consecință, a lămurit înțelesul dispozitivului deciziei menționate, în sensul

că: debitorul creanțelor este Statul Român prin Ministerul Finanțelor, în faza

execuțională, iar conținutul măsurilor reparatorii prin echivalent îl

constituie sume de bani , în total 390.181,76 Euro sau echivalentul în lei la

data plății pentru apartamentele 3, 4, 5 și 6 din imobil și terenul aferent

acestora.

În motivarea hotărârii se arată cele ce

urmează:

Prin decizia civilă nr. 133 din 25

aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă prin respingerea recursului

declarat de către pârât prin decizia civilă nr. 7818 din 20 noiembrie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis apelul declarat de

reclamantul S.S., decedat la data de 12 decembrie 2006, continuat de

moștenitorul I.S.D. și reclamantul I.A.C., împotriva sentinței civile nr. 1081

din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Cluj, ce a fost schimbată în sensul că a

fost admisă acțiunea reclamanților exercitată împotriva pârâtului Primarul

Municipiului Cluj-Napoca, dispunându-se: restituirea în natură către reclamanți

a terenului cu nr. top. 10133 R2 în suprafață de 250 mp din C.F. nr. 16502

Cluj, precum și a apartamentului nr. 1, parcela cu nr.top. 10133/1/I din C.F.

ind. 122115 Cluj, precum și a cotei de 16,75% din părțile indivize comune,

inclusiv terenul în suprafață de 207 mp, parcela cu nr.top. 10133/2 din C.F.

col. 122114 Cluj aferente apartamentului nr. 1, situate în Cluj-Napoca; a fost

respinsă, ca prematură, acțiunea formulată pentru apartamentul nr. 2, din

același imobil, înscris în C.F. ind. 144933 Cluj, cu părțile indivize comune,

înscrise în C.F. col. 122114 Cluj; s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii

constând în despăgubiri bănești pentru apartamentele nr. 3,4,5 și 6 din

imobilul situat pe str. E.G. nr. 70, în sumă de 361.400 Euro sau echivalentul

în lei la data plății, precum și dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru cota de 74,39% din terenul în suprafață de 207 mp cu nr.top. 10133/2 din

C.F. col. 122114 Cluj, aferent apartamentelor 3,4,5 și 6 în sumă de 28.781,76

Euro, sau echivalentul în lei la data plății.

Reține instanța că în practică, în ceea

ce privește persoana debitorului, s-au ivit dificultăți referitoare la

executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume

de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema

reprezentării statului în faza execuțională.

Cererile de executare silită nu sunt

inadmisibile, întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului la un bun,

suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească fiind considerată un bun în

sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. I al Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Statul, prin legile adoptate, a

atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de persoanele

îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de

stat abuziv, anumitor persoane juridice care nu au însă abilitarea de a acorda

efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de

alte organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa

notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în

natură sau nu, iar , dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea

dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent, plata sumelor de bani nu

revine nici acestuia, nici unității administrativ teritoriale, ci Statului

însuși prin Ministerul Finanțelor.

Referitor la natura juridică a

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru terenul aferent și a

apartamentelor nerestituite, așa cum rezultă din considerentele hotărârii,

acestea constau în despăgubiri bănești în sumă de 28.781,76 Euro, sau

echivalentul în lei la data plății, cuantumul total al despăgubirilor bănești

datorate de Stat prin Ministerul Finanțelor, fiind de 390.181,76 Euro pentru

apartamentele 3,4,5 și 6 și terenul aferent acestora.

Împotriva încheierii a declarat recurs

Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o prin prima dispozițiilor art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea motivelor de recurs se

arată că încheierea recurată a fost pronunțată în temeiul art. 281

1

C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâții intimați Primarul Municipiului

Cluj-Napoca, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, fără ca Statul

Român prin Ministerul Finanțelor, care a fost stabilit ca având calitate de

debitor, să fie citat. Precizează recurentul că în niciun grad de jurisdicție

al dosarului nr. 18345/33/2005 nu a fost parte astfel că decizia a cărui

dispozitiv s-a solicitat să fie lămurit nu îi este opozabilă.

Recurentul nu poate avea potrivit legii

calitatea de debitor față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv și persoanele obligate la reparația

pecuniară.

Curtea de apel a schimbat decizia

introducând în dosar un terț care nu a fost parte în litigiu. În cazul legii

speciale, debitorul poate fi ori Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților ori Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de

conținutul O.U.G. nr. 81/2007 care la art. 18

1

recunoaște

persoanelor îndreptățite posibilitatea de a opta, după emiterea titlurilor de

despăgubire, pentru acordarea unor despăgubiri în numerar în limita unui anumit

plafon și doar în condițiile expres reglementate prin acestea.

Prin întâmpinarea formulată de I.A.C.

și I.D.S. se invocă tardivitatea recursului.

Pe fondul pricinii se arată că statul a

fost parte în proces fiind reprezentat de către primar și că, fiind în faza de

executare a unei hotărâri judecătorești de plată a unei sume de bani,

dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu sunt incidente.

Intimații Primarul Municipiului

Cluj-Napoca și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin

întâmpinările formulate solicită de asemenea, respingerea recursului ca

nefondat, Comisia înțelegând să invoce și excepția lipsei calității sale

procesuale.

Față de dispozițiile art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte, are a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor

invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 301 C.

proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Din examinarea dovezilor de primire și

a proceselor verbale de predare a hotărârii recurate, aflate la filele 357-362

în dosarul instanței de apel, rezultă că actul de procedură, încheierea de la 2

aprilie 2008, nu a fost comunicat recurentului.

Drept urmare calea de atac a fost

exercitată în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., întrucât hotărârea

recurată a fost comunicată doar odată cu somația la 5 mai 2008, astfel încât

excepția invocată nu este întemeiată.

Prin întâmpinarea formulată de către

Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a invocat lipsa calității

sale procesuale pasive, susținere nefondată față de împrejurarea că Primăria

Municipiului Cluj-Napoca, Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a avut

calitatea de parte în dosarul 18445/33/2005.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și a textelor de lege incidente în cauză, Înalta

Curte va constata că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ., reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să

lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi

modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse

de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a

fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței,

dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera

dificultăți la executare.

Petiționarii I.D.S. și I.A.C. în

motivarea cererii, invederează că, deși dreptul lor a fost stabilit la nivel

declarativ, există un impediment insurmontabil pentru exercitarea lui efectivă,

întrucât din structura raportului obligațional trasat de instanță lipsește un

element esențial, respectiv identitatea debitorului, întrucât instanța nu

obligă primarul să propună cuantumul despăgubirilor, statuând ea însăși asupra

acestora, înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor Titlului VII al Legii nr.

247/2995, ceea ce nu poate însemna altceva decât că Statul Român este debitorul

obligației, el fiind cel care a cauzat prejudiciul reparat prin echivalent.

Din conținutul cererii formulate, admis

de instanță în modalitatea solicitată, rezultă că se solicită lărgirea cadrului

procesual inițial, stabilit de reclamanți la data formulării cererii de chemare

în judecată, 12 septembrie 2005.

În procedura aleasă de reclamanți, și

anume dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., lămurirea înțelesului

întinderii sau aplicării dispozitivului hotărârii poate fi făcută doar în contradictoriu

cu părțile participante la proces.

Hotărând obligarea unui terț, Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la plata unor sume de bani,

stabilind calitatea sa de debitor al creanțelor reclamanților, instanța a

încălcat principiul disponibilității, atunci când a adăugat hotărârii inițiale

o nouă parte, recurentul.

Practic, lămurind dispozitivul în

modalitatea aleasă, adăugarea unei noi părți, instanța l-a modificat, procedură

inadmisibilă întrucât în această procedură se interpretează, se clarifică doar

măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește în

contradictoriu doar cu părțile din proces.

Nefondată este și critica referitoare

la soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., privind

obligația judecătorului de a soluționa pricina doar după citarea părților,

întrucât așa cum s-a arătat recurentul nu a avut calitatea de parte în proces.

A mai invocat recurentul incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă critica este neîntemeiată,

întrucât, așa cum rezultă din expunerea rezumată a conținutului încheierii

recurate, instanța a aplicat corespunzător dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ., în sensul că a arătat motivele de fapt și de drept care i-au

format convingerea la darea soluției.

Așadar, față de cele mai sus expuse,

Înalta Curte, constatând încălcarea legii procesuale, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica în parte

încheierea în sensul înlăturării dispoziției referitoare la constatarea

calității de debitor al creanțelor a recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității

recursului.

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva încheierii din 2 aprilie 2008 a Curții de

Apel Cluj , secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și de

familie.

Modifică în parte încheierea, în sensul

înlăturării din dispoziției referitoare la constatarea calității de debitor al

creanțelor a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor.

Menține celelalte dispoziții ale

încheierii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 noiembrie 2008.