ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2013

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, contestatorul B.M. a chemat în

judecată Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de

recalculare a pensiei nr. 115553 din 27 octombrie 2010, emisă de pârâtă.

Învestit cu

soluționarea acțiunii, Tribunalul Brașov, secția civilă, completul specializat

în soluționarea litigiilor de asigurări sociale - a admis excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Brașov și a declinat competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În cauză operează o

competență teritorială exclusivă, de ordine publică, și anume instanța în a

cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului pentru contestațiile

împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de pensii (cazul de față),

numai pentru contestațiile îndreptate împotriva deciziilor emise de casele

teritoriale de pensii instanța competentă fiind cea de la domiciliul

reclamantului. Competența instanței de la domiciliul reclamantului este o

excepție de la regula de drept comun instituită de art. 5 C. proc. civ., iar ca

orice excepție este de strictă interpretare, astfel încât doar pentru

contestațiile împotriva deciziilor caselor județene de pensii este competentă

instanța de la domiciliul reclamantului, pentru celelalte cereri (printre care

se numără și cea de față) operând competența instanței de la domiciliul

pârâtului, care însă este o competență exclusivă prevăzută expres de lege.

Art. 159 C. proc.

civ. stabilește că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării

competenței teritoriale exclusive, iar art. 159

1

alin. (4) C. proc.

civ. obligă instanța ca la prima zi de înfățișare să-și verifice competența

teritorială, iar cum în speța de față art. 7 din Legea nr. 119/2010 trimite

expres la Legea nr. 19/2010 care instituie o competență teritorială exclusivă

și derogatorie de la dreptul comun, competenta revine instanței în a cărei rază

teritorială se află sediul pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului

Administrației și Internelor București.

La rândul său,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția de necompetența teritorială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, pe a cărui rază

teritorială se află domiciliul contestatorului, prin Sentința civilă nr. 8765

din 23 octombrie 2012 și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a prezentat următoarele argumente:

Întrucât Legea nr.

19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de

1 ianuarie 2011, suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere

la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate

să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Întrucât normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr.

263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportat la

Codul de procedură civilă, s-a apreciat că trebuie aplicate dispozițiile în

materie de competență din legea nouă.

Or, întrucât această

lege a fost abrogată, fiind înlocuită cu o alta, fără îndoială, că

interpretarea art. 7 din Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit

de legiuitor, și anume, acela de a aplica aceeași procedură în privința tuturor

deciziilor de pensionare, principiu care de altfel a stat și la baza redactării

Legii nr. 263/2011 privind sistemul unitar de pensii publice.

Un alt argument ar fi

acela că prin analogie cu prevederile art. 725 C. proc. civ., legea generală în

materie de norme procedurale, potrivit cărora „Ori de câte ori prin alte legi

se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui

cod, trimiterea se va socoti tăcută, când este cazul, la dispozițiile

corespunzătoare care le înlocuiesc", se poate interpreta că și în cazul în

care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, atunci acel text

trebuie interpretat în sensul că face trimitere la norma specială de procedură

din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu

poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de

noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare,

chiar și prevederile Convenției europene a drepturilor omului pentru o judecată

echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul

judecății.

Constatându-se astfel

ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat instanței

supreme în scopul pronunțării unui regulator de competență.

Analizând actele și

lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de

competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două

instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta

Curte reține următoarele:

Decizia nr. 115553

din 27 decembrie 2010, privind recalcularea pensiilor militare, a fost emisă în

baza Legii nr. 119/2010 și a fost contestată la 3 martie 2011, la data

sesizării instanței fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154

cuprinde dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din

Legea nr. 119/2010, sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată,

stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea

pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie

2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr.

19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate

ultraactiva dispozițiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și

Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură,

raportate la Codul de procedură civilă, iar, când o lege specială care

reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la

competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de

competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea

stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În aceste condiții,

în raport de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula

aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în

vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin

incidente dispozițiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1)

din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul

reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluționează de către

instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de

textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Brașov a

reținut, în mod greșit, că, în speță, se aplică regulile de competență

materială și teritorială cuprinse în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000,

abrogată, în realitate, competența teritorială revenind instanței prevăzute la

art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Cum contestatorul își

are domiciliul în județul Brașov, urmează a fi stabilită competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG