Goga împotriva Slovaciei

Reclamantul, dl Július Goga, a fost un național slovac născut în 1954 și a trăit în Bratislava. În 2003, reclamantul a murit. Prin scrisoarea din 5 ianuarie 2005 soția reclamantului difuzată, dna Jana Gogová, și copiii săi, dl Július Goga și dna Jana Gogová, au informat Curtea că doresc să continue cererea în locul său. Reclamantul este reprezentat în fața Curții de dnei E. Guvernul contestat este reprezentat de doamna A. Poláčková, agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Familia reclamantului deține proprietatea imobiliară situată în Tomačany, care a compus o casă și terenurile din jurul ei. În 1975 au fost făcute două contracte privind transferul proprietății către stat.

Primul dintre aceste contracte a fost încheiat la 1 octombrie și al doilea la un punct neespecificat în noiembrie. Existența și valabilitatea acestor contracte au fost mai târziu în litigiu (a se vedea mai jos). Statul a preluat ulterior proprietatea și, de atunci, a fost folosit de un colegiu de agricultură din Tomačany. Titlul proprietății a fost înființat oficial într-o entitate juridică specială (školský majetok sau, mai târziu, školské hospodárstvo) atașată la colegiu. La 18 mai 1994, reclamantul și două dintre rudele sale, care au fost toate reprezentate în comun de un avocat, au interzis o acțiune civilă împotriva entității de sus care posedă proprietatea și împotriva Autorității de Educare a districtului Bratislava IV (školská správa) în Tribunalul de District de la Topo îčany (Okresný súd).

Ei au solicitat inițial un ordin de posesie a casei, dar mai târziu au prelungit acțiunea prin solicitarea unei hotărâri care declară că acuzații nu erau posesori bunafide a proprietății. La 15 decembrie 1995, Curtea de District a respins acțiunea, dar, în apelul reclamanților, Curtea Regională Bratislava (Krajský súd) a anulat hotărârea la 17 octombrie 1996. La 16 septembrie 1998, Curtea de District a constatat în favoarea reclamanților, dar, în apelul acuzaților, Curtea regională Nitra a anulat hotărârea și a respins acțiunea la 24 noiembrie 1999. La 27 februarie 2001, Curtea Supremă a anulat hotărârea din 24 noiembrie 1999 și a înmânat cazul Curții Regionale pentru reexaminarea recursului inculpaților împotriva hotărârii din 16 septembrie 1998. La 11 iulie 2002, Curtea Regională a examinat recursul inculpaților împotriva hotărârii din 16 septembrie 1998. A anulat din nou această ultimă hotărâre și a respins acțiunea.

Curtea Regională a examinat documentarul complex și alte dovezi, printre care se numără declarațiile părților și a constatat că contractul din noiembrie 1975 a fost încheiat în mod valabil și aprobat de autoritățile competente. În consecință, în temeiul legilor aplicate la momentul respectiv, titlul familiei reclamantului pe terenurile de sub casa a fost stingut automat. Reclamantul și ceilalți reclamanți nu au avut, prin urmare, titlul legal asupra proprietății și, prin urmare, nici un drept de acțiune în acest caz. Reclamanții au apelat din nou la punctele de drept. Ei au contestat concluzia factuală a Curții Regionale cu privire la existența contractului din noiembrie 1975, susținând că hotărârea nu a fost corect motivată, că faptele nu au fost stabilite în mod adecvat și că evaluarea juridică a cazului a fost falsă a Curții.

La 27 mai 2004, Curtea Supremă a respins recursul. După moartea reclamantului, acesta a tratat în locul său cu soția și copiii supraviețuiți, fiind moștenitorii săi. Curtea Supremă a constatat că faptele cazului au fost stabilite în mod corespunzător, motivele prezentate de Curtea Regională sunt complete și convingătoare și concluzia sa este corectă. La 12 octombrie 2004, Curtea de District a emis o ordonanță de costuri împotriva reclamanților. Soția și copiii reclamantului, reprezentați de un avocat, au contestat hotărârea Curții Supreme prin plângere adresată Curții Constituționale în temeiul art. 127 din Constituție. Ei s-au plâns că hotărârea a fost unilaterală, nedreaptă și greșită, în contradicție cu art. 6 § 1 din Convenție și art. 46 § 1 din Constituție.

La 27 octombrie 2004, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea ca fiind evident nefondată, constatând că Curtea Supremă a examinat în mod corespunzător argumentele reclamanților, că concluziile sale nu sunt, în mod evident, arbitrare sau greșite și că concluziile sale au fost motivate în mod corespunzător.

The applicant, Mr Július Goga, was a Slovakian national who was born in 1954 and lived in Bratislava. In 2003 the applicant died. By a letter of 5 January 2005 the late applicant’s wife Mrs Jana Gogová and his children Mr Július Goga and Ms Jana Gogová informed the Court that they wished to pursue the application in his stead. The applicant is represented before the Court by Mrs E. Ľalíková, a lawyer practising in Bratislava. The respondent Government are represented by Mrs A. Poláčková, their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant’s family owned real estate located in Topoľčany which comprised a house and the land around it. In 1975 two contracts were made relating to the transfer of the property to the State.

The first of these contracts was concluded on 1 October and the second at some unspecified point in November. The existence and validity of these contracts were later in dispute (see below). The State subsequently took over the property and, since then, it has been used by a college of agriculture in Topoľčany. The title to the property was formally vested in a special legal entity (školský majetok or, later, školské hospodárstvo) which was attached to the college. On 18 May 1994 the applicant and two of his relatives, who were all jointly represented by a lawyer, brought a civil action against the above entity which possessed the property and against the Bratislava IV District Education Authority (školská správa) in the Topoľčany District Court (Okresný súd).

They originally sought an order for possession of the house, but later extended the action by also seeking a ruling declaring that the defendants were not bona fides possessors of the property. On 15 December 1995 the District Court dismissed the action but, on the plaintiffs’ appeal, the Bratislava Regional Court (Krajský súd) quashed the judgment on 17 October 1996. On 16 September 1998 the District Court found in favour of the plaintiffs but, on the defendants’ appeal, the Nitra Regional Court overturned the judgment and dismissed the action on 24 November 1999. The plaintiffs appealed on points of law to the Supreme Court. On 27 February 2001 the Supreme Court quashed the judgment of 24 November 1999 and remitted the case to the Regional Court for reexamination of the defendants’ appeal against the judgment of 16 September 1998. On 11 July 2002 the Regional Court examined the defendants’ appeal against the judgment of 16 September 1998 afresh.

It again reversed the latter judgment and dismissed the action. The Regional Court examined complex documentary and other evidence, including the pleadings of the parties. It found that the contract of November 1975 had been validly concluded and approved by the competent authorities. It had lawfully conveyed the house in question to the State. As a consequence, under the laws which applied at the time, the title of the applicant’s family to the land underneath the house had been automatically extinguished. The applicant and the other plaintiffs had therefore no legal title to the property and, consequently, no right of action in the case. The plaintiffs again appealed on points of law. They contested the Regional Court’s factual conclusion as to the existence of the contract of November 1975. They maintained that the judgment was not properly reasoned, that the facts had not been established adequately and that the court’s legal assessment of the case was flawed.

On 27 May 2004 the Supreme Court dismissed the appeal. Following the applicant’s death, it dealt in his stead with his surviving wife and children, being his heirs. The Supreme Court found that the facts of the case had been established adequately, the reasons given by the Regional Court were comprehensive and convincing and its conclusion was correct. On 12 October 2004 the District Court issued an order for costs against the plaintiffs. The wife and children of the applicant, who were represented by a lawyer, challenged the Supreme Court’s judgment by a complaint to the Constitutional Court under Article 127 of the Constitution. They complained that the judgment was onesided, unfair and wrong, contrary to Article 6 § 1 of the Convention and Article 46 § 1 of the Constitution.

On 27 October 2004 the Constitutional Court declared the complaint inadmissible as being manifestly ill-founded. It found that the Supreme Court had adequately examined the plaintiffs’ arguments, its findings were not manifestly arbitrary or wrong and its conclusions had been adequately reasoned.