ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2573/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2573/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Dolj sub nr. 17474/83/2011 reclamantul S.C.D. a chemat în judecată
pe pârâta O.T.P. Bank R. SA București; solicitând instanței ca prin sentința ce
o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la readucerea spațiului închiriat,
situat în Craiova, Ia suprafața inițială de 270 mp și obligarea pârâtei Ia plata
sumei de 8.000 euro lunar, începând cu data introducerii acțiunii și în continuare
până la data predării efective.
Prin sentința
nr. 124 din 8 martie 2012, pronunțată în Dosarul tir. 17474/83/2011, Tribunalul
Dolj, secția a II-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive,
invocată de pârâta O.T.P. Bank R. SA București, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea
formulată de reclamantul S.C.D., în contradictoriu cu pârâta O.T.P. Bank R. SA București,
având ca obiect obligarea pârâtei la readycerea spațiului Ia syprafața utilă de
270 mp, prin desființarea modificărilor constructive, respingându-se, ca neîntemeiate,
capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 euro/lunar
și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal a declarai apei reclamantul S.C.D., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin întâmpinarea
depusă la data de 7 mai 2012, intimata pârâtă O.T.P. Bank R. SA a solicitat respingerea
apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Prin încheierea
din 9 mai 2012, Curtea de Apel i-a pus în vedere apelantului să precizeze valoarea
contestată și-n raport de aceasta să timbreze cererea de apel cu 50% din taxa datorată
Ia suma contestată.
Cu adresa din
15 mai 2012 s-a precizat valoarea pretențiilor la suma de 54.000 euro, adică 889.614,20
RON la cursul euro din 15 mai 2012.
Referitor Ia excepția
netimbrării apelului, la data de 6 iunie 2012 reclamantul S.C.D. a formulat cerere
de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării
sau amânării plății taxei judiciare de timbru, cerere care a fost admisă prin încheierea
din Camera de Consiliu de la 13 iunie 2012, în sensul eșalonării plății taxei judiciare
de timbru, apelantul urmând a achita suma de 1.000 RON până Ia data de 6 august
2012, iar diferența de 2.201,68 RON până Ia data soluționării apelului.
Apelantul s-a
conformat acestei dispoziții a instanței de apel, achitând taxa de timbru în două
etape, ultima plată efectuând-o la 4 iulie 2012, cu chitanța în sumă de 2.202 RON.
Prin decizia nr.
107 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a fost admis
apelul declarat de reclamant, a fost schimbată sentința nr. 124 din 6 martie 2012
a Tribunalului Dolj, secția a ll-a civilă, a fost admisă acțiunea, fiind obligată
pârâta să readucă spațiul situat în Craiova, la suprafața inițială de 270 mp. A
fost obligată pârâta la plata sumei de 239.614,20 RON, reprezentând despăgubiri.
S-a luat act că
nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de ape! a reținut următoarele:
Libertatea contractuală
consacrată prin art. 989 C. civ. (vechea reglementare), constă în dreptul unei persoane
de a încheia orice contract, cu orice partener și cu clauzele pe care părțile le
convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică și de bunele moravuri, ceea
ce înseamnă că obligațiile părților trebuie executare în strictă conformitate cu
clauzele contractului.
Neîndeplinirea
obligațiilor contractuale de către una din părți atrage răspunderea pentru daune,
operând prezumția de culpă, stipulată de art. 970 C. civ., după cum, art. 1073
C. civ. prevede că orice creditor are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a
obligației și în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
Instanța a fost
investită cu două cererii, respectiv obligarea pârâtei să readucă spațiul (ce a
făcut obiectul contractului de locațiune) la suprafața de 270 mp dar și obligarea
acestuia la despăgubiri, prin raportarea la chiria ce i s-ar fi cuvenit reclamantului
în situația executării contractului de închiriere înregistrat din 8 iunie 2011 la
A.F.P.M. Craiova, încheiat cu SC A.I. SRL.
În materia contractului
de locațiune, art. 1429 C. civ. stipulează că locatarul are două îndatoriri principale,
respectiv să întrebuințeze lucru închiriat ca un bun proprietar și numai la destinația
determinata prin contract, iar în lipsă de stipulație specială, la destinația prezumată
de circumstanțe, în timp ce, potrivit art. 1431 C. civ., locatarul trebuie să restituie
lucrul în starea în care I-a primit, nefiind răspunzător de pierderea sau deteriorarea
provenită din cauza vechimii sau a unei forțe majore.
Cât privește situația
de fapt, instanța de apel a constatat că între cele două părți s-a încheiat un contract
de închiriere întregistrat la A.F.P.M. Craiova din 31 octombrie 2005, având ca
obiect imobilul în suprafață utilă de 270 mp, situat în C., județul Dolj, proprietatea
apelantului, pentru o perioadă de 10 ani, cu începere de la 1 decembrie 2005 până
la 1 decembrie 2015.
Dintre clauzele
contractuale convenite de părți, la art. 5.2 alin. (3) s-a prevăzut că locatarul
va face lucrările de amenajare interioară a spațiului, cu condiția obținerii tuturor
autorizațiilor și avizelor legale în acest sens, iar la art. 5.5 s-a stipulat că,
la sfârșitul contractului, bunurile, mijloacele și dotările care au făcut obiectul
procesului verbal de predare-primire vor fi predate locatorului cel puțin în starea
în care au fost preluate, cu aplicarea uzurii normale, spațiul rămânând în stare
de funcționare.
Prevederile ce
reglementează încetarea contractului sunt cuprinse la capitolul VII, în acest sens
la art. 8.2. lit. (d) se precizează că încetarea contractului se poate face, înainte
de expirarea termenului, prin denunțare unilaterală de către locatar, fiind obligatorie
preavizarea locatorului, în scris, cu 90 de zile înainte de data încetării, pe perioada
preavizului contractul producându-și efectele.
Referitor Ia problema
amenajărilor efectuate de către pârâtă, după cum reiese din autorizația de construire
din 27 februarie 2008, cererea a fost formulată de apelant în numele întîmatei-pârâte
și viza lucrări de amenajare sediu bancă, ceea ce înseamnă că, implicit, O.T.P.
Bank dispunea de autorizațiile și avizele legale.
Totuși, aceste
lucrări nu au reprezentat simple lucrări de amenajări interioare, ci reprezintă
adevărate modificări constructive care au determinat o diminuare a suprafeței spațiului
cu aproximativ 27 mp, după cum reiese din raportul de expertiză tehnică întocmit
de D.P.
Din corespondența
purtată între părți a reieșit că spațiul nu mai putea fi predat în starea în care
a fost preluat, contravenind astfel prevederilor legale (art. 1431 C. civ.) și contractuale
(art. 5.5.) care obligă locatarul să restituie lucrul în starea în care I-a primit.
Referitor Ia problema
despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 8.2. lit. d) și 11.1. alin.
(2) din contract, obligația intimatei de a preda spațiul către apelantă avea în
vedere data de 30 august 2011, respectiv după expirarea termenului de preaviz, de
90 de zile, în condițiile în care notificarea din 30 martie 2011 i-a fost comunicată
lui S.C.D. Ia 1 aprilie 2011.
Urmare a acestei
predări cu întârziere a spațiului, apelantul a fost lipsit de efectele punerii în
executare a contractului de închiriere încheiat cu SC A.I. SRL Craiova și înregistrat
Ia A.F.P.M. Craiova din 6 august 2011, prin faptul că acest nou locatar l-a notificat
pe reclamant la 1 iulie 2011, apreciind contractul ca fiind nul, pe considerentul
că spațiul închiriat nu i-a fost pus la dispoziție.
În aceste condiții
intimata i-a creat un prejudiciu apelantului, lipsindu-l de folosința spațiului
și, implicit, de chiria de care acesta ar fi putut beneficia în cazul derulării
contractului, astfel că pârâta a fost obligată la plata sumei de 239.814,20 RON
reprezentând contravaloarea a 54.000 euro, respectiv c/val. chiriei pentru perioada
1 iulie 2011 până la 15 mai 2012(6000 euro/lunar).
Împotriva acestei
sentințe a declarai recurs pârâta O.T.P. Bank R. SA București aducându-i următoarele
critici:
Instanța de
apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit
al acestuia.
Potrivit dispozițiilor
art. 2 pct. 1 din contractul de închiriere încheiat la 26 octombrie 2005, „locatorul
... închiriază suprafața utilă de 270 mp, pentru a fi utilizată ca sediu de bancă”.
Ca atare, intenția
pârâtei a fost aceea de a utiliza spațiul închiriat ca sediu de bancă, cu toate
amenajările ce derivă din specificul activităților bancare.
De asemenea, în
art. 8 pct. 1 lit. e) din contract s-a stipulat că locatara are dreptul de a face
amenajările interioare ce se vor dovedi necesare, să instaleze firmă proprie și
orice alte mijloace de reclamă în afara spațiului folosit, cu respectarea condițiilor
legale.
S-a mai susținut
că spațiul respectiv a fost amenajat în conformitate cu autorizația de construire
din 27 februarie 2006 a Primăriei Municipiului Craiova, pârâta nefiind amendată
pentru nerespectarea acestei autorizații, ba mai mult, au fost respectate și obligațiile
ce derivă din prevederile art. 1429 C. civ.
Recurenta-pârâtă
a susținut că a respectat obligația ce derivă din prevederile art. 5 pct. 5 din
contractul de locațiune, arătând că a predat spațiul într-o stare mai bună decât
l-a primit la încheierea contractului.
Instanța de
apel a pronunțat decizia recurată cu greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor
contractuale ce vizează termenul de predare a spațiului, susținând că a respectat
termenul de preaviz.
Recurenta a susținut
că instanța de apel a reținut o stare de fapt eronată, deoarece, prin adresa
din 18 mai 2011 a fost adusă la cunoștința reclamantului împrejurarea că predarea
spațiului se va face la 4 iulie 2011, cu respectarea prevederilor art. 11.1
alin. (2) din contractul de închiriere.
În acest sens,
s-a susținut că, prin adresa din 30 martie 2011, a fost notificat reclamantul în
legătură cu predarea spațiului, scrisoarea fiind recepționată de destinatar la data
de 4 aprilie 2011 astfel încât, termenul de 90 de zile s-a împlinit Ia 4 iulie 2011,
ziua
3
iulie 2011, fiind nelucrătoare.
Recurenta a susținut
că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că reclamantul a recepționat notificarea
la data de 1 aprilie 2011, când de fapt s-a dovedit că recepționarea notificării
s-a produs Ia 4 aprilie 2011, iar la data de 4 iulie 2011, spațiul a fost predat
reclamantului.
Ca atare, potrivit
probelor administrate, predarea spațiului nu s-a făcut cu întârziere, așa cum, eronat,
a reținut instanța de apel.
În altă ordine
de idei, recurenta a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative
a condițiilor răspunderii civile contractuale.
Astfel, nu s-a
făcut dovada că reclamantul a încercat sâ închiriere spațiul respectiv altor persoane,
nu s-a făcut dovada culpei pârâtei, susținând că de fapt, a adus îmbunătățiri spațiului
închiriat, dar pe care nu le-a solicitat de la reclamant.
Recurenta a solicitat
judecarea cauzei în lipsă.
Reclamantul intimat
a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.
La termenul din
16 mai 2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, solicitată de către recurenta-pârâtă,
înscrisurile fiind comunicate intimatului-reclamant.
Ca urmare a înscrisurilor
depuse de către recurenta în recurs, prin care a încercat să dovedească faptul că
reclamantul nu ar fi proprietarul spațiului în litigiu, reclamantul-intimat a depus
o notă, însoțită de acte doveditoare, prin care a explicat ce anume spații deține
și care au făcut obiectul contractului încheiat cu pârâta.
Analizând decizia
recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul
este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică
nu poate fi reținută.
Recurenta a încadrat
această critică în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă, prin această
critică a vizat, de fapt, greșita interpretare a dispozițiilor contractuale, nu
natura juridică a actului încheiat între părți, această critică putând fi încadrată
în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect,
soluția instanței de apel este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor
art. 1431 C. civ. și a art. 969 C. civ. raportat la art. 5.5 din contractul de închiriere.
Este adevărat
că părțile au convenit că pârâta poate să facă modificările necesare utilizării
spațiului în funcție de specificul unei bănci, dar această modificare a configurației
spațiului a dus la diminuarea suprafeței utile a acestuia, însă, conform dispozițiilor
legale și contractuale arătate mai sus, reclamantul are dreptul ca la încheierea
contractului să primească spațiul în starea în care l-a predat.
Este evident faptul
că, prin lucrările efectuate, suprafața utilă a spațiului a fost diminuată considerabil,
în negocierea unui eventual nou contract de închiriere reclamantul ar trebui să
se bazeze pe o suprafață utilă mult redusă, fapt ce l-ar dezavantaja.
Modificările efectuate
au fost utile locatarului, nu locatorului, fiind firesc ca locatorul să fie de acord
cu acestea pe durata derulării contractului, însă, la încetarea contractului reclamantul
are dreptul, potrivit dispozițiilor legale și contractuale mai sus arătate, să primească
spațiul înapoi în suprafața cu care I-a predat.
În ce privește
susținerile făcute în calea de atac a recursului, în sensul că spațiul respectiv
nu ar aparține reclamantului, din analiza actelor depuse în recurs a rezultat faptul
că obiect al contractul l-au constituit spațiile situate în str. T.A., în suprafață
totală de 275,43 mp (227,80 mp + 47,83 mp), acest spațiu fiind diferit de spațiul
existent în str. O., care aparține SC M. SRL Craiova, dar care nu a făcut obiectul
contractului de închiriere.
Dacă pârâta a
amenajat acest spațiu, a făcut-o în afara înțelegerilor contractuale și, oricum,
nu a formulat nicio cerere în sensul obligării deținătorului acestui spațiu la plata
unor despăgubiri.
Cea de a doua
critică nu poate fi reținută, deoarece, aceasta nu vizează nelegalitatea deciziei
recurate, așa după cum, formal, susține recurenta, ci netemeinicia acesteia, recurenta
susținând că instanța de apel a interpretat, în mod greșit, materialul probator
existent la dosarul cauzei și că nu s-a dovedit existența, în mod cumulativ, a condițiilor
răspunderii civile contractuale.
Cum aceste critici
vizează netemeinicia deciziei recurate și, cum pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.
civ., au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, acestea nu mai pot fi analizate
în calea de atac, extraordinară, a recursului.
Având în vedere
cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de pârâta O.T.P. Bank R. SA București împotriva deciziei nr. 107 din pronunțată
de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
27 iunie 2013.