ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

comerciala nr. 2308 din 7 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați a fost

respinsă acțiunea principală având ca obiect

pretenții

formulate de reclamanta-pârâtă SC T. SA Galați în

contradictoriu cu

pârâta-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. SA București și cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. SA București în contradictoriu

cu reclamanta-pârâta SC T. SA Galați.

Aceasta hotărâre a fost desființată prin decizia

comerciala nr. 89 din

27 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați prin

care s-a constatat că judecata acțiunii în pretenții formulata de S.N.T.F.C. C.F.R.

București a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin aceeași decizie s-a dispus rejudecarea

cererii reconvenționale

de către instanța de fond, respectiv Tribunalul

Galați care prin sentința comercială nr. 2447 din 27 mai 2011 a respins-o, ca

nefondată și a obligat reclamanta reconvenientă la plata sumei de 3633,2 lei

cheltuieli de judecată către pârâta S.N.T.F.C. Călători SA.

Pentru a

pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că predarea

locomotivelor s-a făcut în baza unor protocoale de predare, primire semnate de

reprezentanții părților, ocazie cu care s-a constatat faptul că locomotivele se

aflau într-o stare tehnică corespunzătoare, că din interpretarea coroborată a

clauzelor contractul de închiriere și îndeosebi a celei prevăzute la art. 3 lit.

f), rezultă că proprietarul nu răspunde decât in cazul in care locomotivele

sunt imobilizate din cauza unor defecte majore (incendiu motor diesel cu

defecte majore, generator principal, avariere in urma unor evenimente

feroviare), doar în aceste situații, proprietarul având obligația asigurării de

locomotive de schimb care să suporte eventualele daune pricinuite chiriașului

prin lipsa de folosința, inclusiv chiria, înscrisurile depuse la dosar nefăcând

dovada că defecțiunile apărute erau majore, în sensul definit de contractul de

închiriere.

Cu privire la

daunele suportate de SC T. SA prin reținerea locomotivelor de către pârâtă,

tribunalul a constatat că nu se poate reține culpa proprietarului întrucât

reținerea acestora s-a făcut în conformitate cu art. 32 lit. d) din Contractul

de închiriere, în condițiile în care în mod repetat pârâta-reclamantă nu și-a

achitat obligația de plată a chiriei al cărei cuantum fusese recunoscut de

către aceasta din urmă, fiind notificată asupra consecințelor nerespectării

obligațiilor și neexistând un act adițional de prelungire a perioadei de

închiriere.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC T. SA

Galați, prin administrator special D.D.H., apel însușit de administratorul

judiciar al SC T. SA Galați.

Criticile

formulate în apel au vizat faptul că instanța de fond și-a fundamentat soluția

pe interpretarea greșită a legii și a contractului, mai exact a dispozițiilor

art. 7 și13 din Contractul de închiriere nr. 1/1173/2005, că în mod corect a

apreciat că apelanta trebuie să suporte daunele pe motiv că ea a semnat

procesele verbale de confirmare a prestațiilor.

Apelanta a

criticat și aprecierea instanței potrivit căreia locomotivele ar fi fost

reținute conform art. 32 lit. d) din contract și că nu

s-ar fi

încheiat un act adițional de

prelungire a perioadei de închiriere întrucât la

data de 22 august 2007

ea a inițiat și intimata a aprobat protocolul nr. 2121 și că acest protocol a

inclus în conținutul lui prestațiile viitoare, respectiv plata chiriei pentru

lunile septembrie - noiembrie, prelungind implicit perioada de valabilitate a

convenției.

Pe fondul

cauzei, apelanta a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 969

și art. 1073 C. civ., ea are dreptul la despăgubiri, că prin contract se

stabiliseră obligațiile părților, respectiv obiectul contractului, nesuportarea

c/valorii chiriei pe perioada imobilizării locomotivelor datorită unor defecte

majore, imobilizarea locomotivelor la revizii planificate și predarea

locomotivelor la încheierea perioadei de închiriere [(art. 1, art. 2 lit. a), art.

3 lit. f), art. 12 și art. 7 din contract)] și că datorită nerespectării de

către intimată a dispozițiilor contractuale ea a înregistrat pagube atât din

închirierea de mijloace de tracțiune de la alți operatori cât și din

imposibilitatea îndeplinirii programului de transport, în cuantumul pagubelor

intrând suma de 163.963,25 lei chirii majorate, reținută în expertiza

contabilă, suma de 1.158,197,78 lei c/valoare închiriere mijloace de tracțiune

de la G.F.R., suma de 5.241,5 lei reprezentând costuri suplimentare generate de

utilizarea tracțiunii diesel în locul celei electrice, suma de 255.106,20 lei

pierdere

din nerealizarea planului feroviar

de transport, subliniind că aceste sume al cărui cuantum total este de

1.582.508,73 lei, sunt reținute și în raportul

de expertiză.

Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, prin

decizia nr. 1/ A din 6

martie 2012,

a respins, ca nefundat, apelul reclamantei.

În

fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c),

art. 4 și 6 din Contract, proprietarul predă locomotivele în stare de

funcționare, cu cartea tehnică completată la zi și

cu revizia scadentă

efectuată, în baza unui protocol de predare-primire pentru fiecare locomotivă,

perioada de închiriere începând de la data

semnării

protocoalelor de către părți, că deși contractul a fost încheiat la

data

de 15 aprilie 2005, și prin actul adițional nr. 1 încheiat la 15 iunie 2005 s-a

suplimentat numărul de locomotive cu o locomotivă diesel electrică, prin actul

adițional nr. 3/4 octombrie 2005 cu încă o locomotivă diesel electrică,

apelanta, prin cererea reconvențională a indicat perioada de staționare a

locomotivelor începând cu 2 august 2006, pe durata închirierii fiind efectuate

lucrări suplimentare necesare pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, cu

două excepții (DA 1218 din 16 decembrie 2005 și DA 1318 din 12 septembrie 2006)

ele fiind determinate de uzura ce intervine datorită unor procese ireversibile

ce sunt

caracteristice funcționării

locomotivelor, toate aceste lucrări suplimentare

neîncadrându-se în

noțiunea de „defecte majore”, respectiv incendiu, motor diesel cu defecte

majore, generator principal, avarii în urma unor evenimente feroviare, caz în

care ar fi devenit aplicabile dispozițiile art. 3 lit. f), teza finală din

contract în sensul exonerării chiriașului de plata chiriei pentru perioadele de

imobilizare.

Apărările

apelantei în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din

contract nu au fost primite instanța apreciind că acestea se aplică în situația

încheierii perioadei de închiriere, adică în cea a expirării perioadei de

închiriere, sau în cea a rezilierii contractului și se referă la restituirea

definitivă a bunului închiriat

A mai reținut

instanța de apel că depășirea termenelor prevăzute de art. 12 din Contract se

justifică prin necesitatea efectuării reparațiilor survenite astfel că această

depășire nu este imputabilă proprietarului, art. 3 lit. f) din contract

indicând expres perioadele de reparații pentru care nu se datorează chirie iar că,

în ceea ce privește motivele referitoare la

imposibilitatea

apelantei de a contesta procesele verbale de confirmare a

prestațiilor,

obligațiile acesteia nu rezultă exclusiv din aceste procese

verbale ci și din contract, din necontestarea

proceselor după semnare și

că, de altfel, aceste aspecte nu sunt de

natură să justifice pretențiile apelantei fundamentate pe prelungirea

perioadelor de imobilizare a locomotivelor.

A concluzionat

instanța de apel că în mod corect prima instanță a apreciat că intimata nu a

săvârșit fapte culpabile, de natură să producă prejudicii apelantei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T. SA prin administrator

judiciar S. SPRL Galați solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei nr. 16/ A din 6 martie 2011 a Curții de Apel Galați, în sensul

admiterii apelului, modificării în tot a sentinței nr. 2447 din 27 mai 2011 a

Tribunalului Galați cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligării

pârâtei la plata sumei de 1.542.744,42 lei cu titlul de daune și a

cheltuielilor de judecată din toate instanțele de judecată (fond, apel,

recurs).

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Apreciază

recurenta că respingerea criticilor apelantei se datorează în principal

refuzului instanței de apel de a examina condițiile generale în care a fost

încheiat contractul de închiriere nr. 1/1173/2005 și, de aici, a modalității

concrete în care fiecare parte a înțeles să-și exercite drepturile și să-și

îndeplinească obligațiile stabilite prin acesta, că instanțele trebuiau să

examineze dacă în concret fiecare parte și-a îndeplinit, așa cum cer

prevederile art. 970 C. civ., cu bună credință, obligațiile care îi reveneau și

dacă interpretarea convenției s-a făcut potrivit art. 977 C. civ., cu

observarea existenței și îndeplinirii principalelor obligațiuni care reveneau

în acest gen de contract locatorului și, respectiv locatarului cât și a

reglementărilor feroviare specifice.

Se arată că, în

privința acestor reglementări, trebuia observat că cea mai importantă

componentă a transportului feroviar este cea referitoare la respectarea

siguranței feroviare, condițiile, cerințele acestei componente fiind

principiile pe baza cărora sunt structurate și se încheie toate contractele de

prestări servicii, inclusiv cel ce formează obiectul prezentului dosar, că în

legătură directă cu această cerință a asigurării siguranței feroviare trebuia

interpretată și noțiunea de "defect" al unui utilaj, respectiv a locomotivelor

care formau obiectul susmenționatului contract.

Precizează recurenta că potrivit O.MT nr. 490/2000

prin defect este definit deranjamentul care împiedica funcționarea unei mașini

sau al unui

aparat ori a unor subansambluri ale acestora conform unor

condiții impuse printr-o normă sau documentație tehnică în vigoare iar prin art.

9 din Anexa nr. 3 O.M.T. nr. 290/2000 sunt introduse „clasele de risc” în

funcție de gravitatea consecințelor datorate unei potențiale defectări, cu

implicații în siguranța circulației și

securitatea transportatorilor, realizarea transportului, calitatea serviciilor,

sănătatea oamenilor, protecția mediului

și/sau în costurile de

întreținere și exploatare, produsele feroviare fiind clasificate în trei clase

de risc, din examinarea acestora putându-se observa că acestea, deși nu pot fi

calificate ca „defecte majore” sunt

încadrate

de Ordin la risc crescut pentru siguranța circulației.

Precizează

recurenta că din analiza definiției termenului de defect în accepțiunea

reglementarilor feroviare obligatorii, rezultă inexistența

definiției, termenului de „defect major” prevăzut

prin art. 3 Iit. f) din contract

și că introducerea lui s-a datorat

poziției dominante, monopoliste de pe care locatorul a încheiat această

convenție cu scopul de a interpreta în favoarea sa orice situație care conducea

la imposibilitatea de a-și

îndeplini

principala obligațiune care îi revenea potrivit art. 1420 C. civ.,

respectiv

aceea de a asigura chiriașului folosința bunului și de a-l menține în starea de

a putea servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat.

Arată recurenta

că, potrivit reglementarilor feroviare specifice la care s-a referit și care au

fost neobservate de instanța de apel, trebuia să se considere ca împrejurare în

care chiria locomotivelor nu trebuia suportată, intervenirea oricărui defect în

definiția dată de O.M.T. nr. 490/2000 care împiedică funcționarea în siguranță

a locomotivelor și impunea repararea într-o unitate aparținând proprietarului

așa cum prevedea art. 3, Iit. f), teza finală din contract, oricare altă

interpretare contravenind prevederilor art. 970 și 977 C. civ.

Recurenta-reclamantă

reproșează instanței de apel că aceasta a reținut în mod vădit contradictoriu

ca locomotiva DA 1218 a fost introdusă în reparație la data de 16 mai 2008

datorită ruperii pinionului de antrenare a motorului de tracțiune, defecțiune

ce s-a produs datorită vechimii, dar că această împrejurare neconstituind un "defect

major" nu poate avea ca și consecință exonerarea locatarului pentru plata

chiriei din perioada de imobilizare, interpretarea ce nu ar mai fi apărut ca

fiind vădit forțată dacă s-ar fi operat, așa cum era legal și obligatoriu, cu

noțiunea de „defect” așa cum este definită prin reglementările feroviare

evocate, că nereținând în mod greșit culpa pârâtei intimate în

îndeplinirea corespunzătoare a obligației care îi

revenea potrivit art. 1420

C. civ., legat de interpretarea greșită a

noțiunii de „defect major” introdusă fără legitimitate în contract, instanța de

apel exclude din analiza și existența prejudiciului înregistrat de recurentă ca

urmare a imposibilității folosirii locomotivelor pe întreaga durată a

contractului sau a necesitații de a recurge la închirierea unor locomotive care

funcționau cu motorină, adică cu un combustibil mai scump pentru a fi în măsură

să-și îndeplinească obligațiile asumate față de alți parteneri.

Se arată în

continuare că potrivit expertizei contabile întocmită de

economist L.E., pentru realizarea sarcinilor de

transport pe

perioada cât S.N.T.F.C. C.F.R. SA nu a pus reclamantei la

dispoziție locomotivele contractate sau Ie-a imobilizat în depouri peste timpul

instrucțional și prevăzut în contract, reclamanta-recurentă a fost nevoită să

procedeze la închirierea de mijloace de tracțiune de la alți operatori de

transport înregistrând costuri suplimentare în sumă totală de 1.424.938,92 lei

iar pentru faptul că, din aceleași motive, a fost nevoită ca pentru remorcarea

trenurilor să utilizeze tracțiune diesel în locul celei electrice mult mai

ieftine, a înregistrat costuri suplimentare de 117.805,5 lei adică o daună care

totalizează 1.542.744,42 lei, că în mod cu totul nejustificat față de

împrejurarea că prin notele de concluzii scrise nu a mai susținut acest motiv

de apel, Curtea a analizat și chestiunea prelungirii perioadei de închiriere,

respectiv a preluării justificate sau nu de către locator a locomotivelor, ceea

ce probabil a condus la disimularea atenției necesară examinării motivelor de

apel ce au fost susținute până în final în fața sa.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Instanța de

apel a examinat criticile de nelegalitate și de

netemeinicie analizând clauzele contractului de închiriere fără a denatura

conținutul acestora și dându-se o interpretare conformă cu voința clar

exprimată a părților contractante în contextul situației de fapt relevată de

dinamica raporturilor dintre părți și de probatoriile administrate, statuând

corect asupra drepturilor și obligațiilor contestate în cauză, în limita

învestirii instanței.

Astfel, în analiza sintagmei de „defect major”

invocată de recurentă

în susținerea exonerării sale de la plata chiriei

instanța de apel s-a raportat în mod corect la natura lucrărilor suplimentare

efectuate la cele două locomotive DA relevată și de raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză, concluzionând în sensul că nu sunt incidente

dispozițiile art. 3 lit. f) din contractul de închiriere.

Reglementarea

din O.M.T. nr. 490/2000 cu privire la noțiunea de „defect” nu este aplicabilă

în cauză întrucât norma vizează instrucțiunile privind tratarea defectelor unor

produse feroviare critice, aflate în termen de garanție, locomotivele DA nr. 1218/2005

și DA 1318/2006 nefăcând obiectul unei asemenea situații.

Aserțiunile

recurentei referitoare la faptul că introducerea termenului de defect major

prin art. 3 lit. f) din contractul de închiriere s-a realizat de pe poziția

unui agent economic monopolist a intimatei sunt

simple afirmații cu caracter speculativ, fără susținere în fapt și în

drept.

Recurenta reproșează instanței de apel că nu a

avut în vedere, în

pronunțarea hotărârii atacate cea mai importantă

componentă a transportului feroviar, arătând că cerințele acestei componente

sunt principiile pe baza cărora sunt structurate și se încheie toate

contractele de prestări servicii, inclusiv contractul ce formează obiectul

prezentului dosar.

Aceste critici

sunt, de asemenea, nefondate, dat fiind faptul că hotărârea recurată a fost

pronunțată prin raportare la clauzele contractului de închiriere cu

modificările și completările din actele adiționale, acesta fiind temeiul

juridic al acțiunii, fiind examinat din

perspectiva

drepturilor și obligațiilor ce incumbă părților și care au format

obiectul

pretențiilor reclamantei.

Niciodată, pe

parcursul judecății nu s-a invocat faptul că prin contractul de închiriere ce a

fost supus analizei instanțelor s-ar fi adus atingere principiilor siguranței

feroviare care stau la baza închirierii contractelor în acest domeniu, astfel

că aserțiunea recurentei cu privire

la acest

aspect este o afirmație generică, fără a fi fundamentată în drept.

Examinarea de

către instanța de apel a aspectului privind prelungirea perioadei de

închiriere, deși nu a fost invocat drept critică în apel, este rezultatul

caracterului unitar al judecății, această analiză fiind necesară în a stabili

strict perioada de închiriere, din perspectiva delimitării clare a drepturilor

și obligațiilor părților contractante, dat fiind faptul că la expirarea

contractului de închiriere intimata ar fi fost în drept să retină locomotivele.

Așadar,

reținând aplicarea și interpretarea corectă a evocatelor dispoziții legale și

convenționale de către instanța de apel în determinarea răspunderii

contractuale, decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva

criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T.

SA prin administrator judiciar S. SPRL

Galați împotriva deciziei

nr. 16/ A din 6 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie

2013.