ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 257/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comerciala nr. 2308 din 7 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați a fost respinsă acțiunea principală având ca obiect pretenții formulate de reclamanta-pârâtă SC T. SA Galați în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. SA București și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. SA București în contradictoriu cu reclamanta-pârâta SC T. SA Galați. Aceasta hotărâre a fost desființată prin decizia comerciala nr. 89 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați prin care s-a constatat că judecata acțiunii în pretenții formulata de S.N.T.F.C. C.F.R. București a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin aceeași decizie s-a dispus rejudecarea cererii reconvenționale de către instanța de fond, respectiv Tribunalul Galați care prin sentința comercială nr. 2447 din 27 mai 2011 a respins-o, ca nefondată și a obligat reclamanta reconvenientă la plata sumei de 3633,2 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.N.T.F.C. Călători SA.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că predarea locomotivelor s-a făcut în baza unor protocoale de predare, primire semnate de reprezentanții părților, ocazie cu care s-a constatat faptul că locomotivele se aflau într-o stare tehnică corespunzătoare, că din interpretarea coroborată a clauzelor contractul de închiriere și îndeosebi a celei prevăzute la art. 3 lit. f), rezultă că proprietarul nu răspunde decât in cazul in care locomotivele sunt imobilizate din cauza unor defecte majore (incendiu motor diesel cu defecte majore, generator principal, avariere in urma unor evenimente feroviare), doar în aceste situații, proprietarul având obligația asigurării de locomotive de schimb care să suporte eventualele daune pricinuite chiriașului prin lipsa de folosința, inclusiv chiria, înscrisurile depuse la dosar nefăcând dovada că defecțiunile apărute erau majore, în sensul definit de contractul de închiriere.

Cu privire la daunele suportate de SC T. SA prin reținerea locomotivelor de către pârâtă, tribunalul a constatat că nu se poate reține culpa proprietarului întrucât reținerea acestora s-a făcut în conformitate cu art. 32 lit. d) din Contractul de închiriere, în condițiile în care în mod repetat pârâta-reclamantă nu și-a achitat obligația de plată a chiriei al cărei cuantum fusese recunoscut de către aceasta din urmă, fiind notificată asupra consecințelor nerespectării obligațiilor și neexistând un act adițional de prelungire a perioadei de închiriere. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel pârâta-reclamantă SC T. SA Galați, prin administrator special D.D.H., apel însușit de administratorul judiciar al SC T. SA Galați.

Criticile formulate în apel au vizat faptul că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe interpretarea greșită a legii și a contractului, mai exact a dispozițiilor art. 7 și13 din Contractul de închiriere nr. 1/1173/2005, că în mod corect a apreciat că apelanta trebuie să suporte daunele pe motiv că ea a semnat procesele verbale de confirmare a prestațiilor. Apelanta a criticat și aprecierea instanței potrivit căreia locomotivele ar fi fost reținute conform art. 32 lit. d) din contract și că nu s-ar fi încheiat un act adițional de prelungire a perioadei de închiriere întrucât la data de 22 august 2007 ea a inițiat și intimata a aprobat protocolul nr. 2121 și că acest protocol a inclus în conținutul lui prestațiile viitoare, respectiv plata chiriei pentru lunile septembrie - noiembrie, prelungind implicit perioada de valabilitate a convenției.

Pe fondul cauzei, apelanta a apreciat că potrivit dispozițiilor art. 969 și art. 1073 C. civ., ea are dreptul la despăgubiri, că prin contract se stabiliseră obligațiile părților, respectiv obiectul contractului, nesuportarea c/valorii chiriei pe perioada imobilizării locomotivelor datorită unor defecte majore, imobilizarea locomotivelor la revizii planificate și predarea locomotivelor la încheierea perioadei de închiriere [(art. 1, art. 2 lit. a), art. 3 lit. f), art. 12 și art. 7 din contract)] și că datorită nerespectării de către intimată a dispozițiilor contractuale ea a înregistrat pagube atât din închirierea de mijloace de tracțiune de la alți operatori cât și din imposibilitatea îndeplinirii programului de transport, în cuantumul pagubelor intrând suma de 163.963,25 lei chirii majorate, reținută în expertiza contabilă, suma de 1.158,197,78 lei c/valoare închiriere mijloace de tracțiune de la G.F.R., suma de 5.241,5 lei reprezentând costuri suplimentare generate de utilizarea tracțiunii diesel în locul celei electrice, suma de 255.106,20 lei pierdere din nerealizarea planului feroviar de transport, subliniind că aceste sume al cărui cuantum total este de 1.582.508,73 lei, sunt reținute și în raportul de expertiză.

Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, prin decizia nr. 1/ A din 6 martie 2012, a respins, ca nefundat, apelul reclamantei.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. c), art. 4 și 6 din Contract, proprietarul predă locomotivele în stare de funcționare, cu cartea tehnică completată la zi și cu revizia scadentă efectuată, în baza unui protocol de predare-primire pentru fiecare locomotivă, perioada de închiriere începând de la data semnării protocoalelor de către părți, că deși contractul a fost încheiat la data de 15 aprilie 2005, și prin actul adițional nr. 1 încheiat la 15 iunie 2005 s-a suplimentat numărul de locomotive cu o locomotivă diesel electrică, prin actul adițional nr. 3/4 octombrie 2005 cu încă o locomotivă diesel electrică, apelanta, prin cererea reconvențională a indicat perioada de staționare a locomotivelor începând cu 2 august 2006, pe durata închirierii fiind efectuate lucrări suplimentare necesare pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, cu două excepții (DA 1218 din 16 decembrie 2005 și DA 1318 din 12 septembrie 2006) ele fiind determinate de uzura ce intervine datorită unor procese ireversibile ce sunt caracteristice funcționării locomotivelor, toate aceste lucrări suplimentare neîncadrându-se în noțiunea de „defecte majore”, respectiv incendiu, motor diesel cu defecte majore, generator principal, avarii în urma unor evenimente feroviare, caz în care ar fi devenit aplicabile dispozițiile art. 3 lit. f),

teza finală din contract în sensul exonerării chiriașului de plata chiriei pentru perioadele de imobilizare.

Apărările apelantei în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din contract nu au fost primite instanța apreciind că acestea se aplică în situația încheierii perioadei de închiriere, adică în cea a expirării perioadei de închiriere, sau în cea a rezilierii contractului și se referă la restituirea definitivă a bunului închiriat A mai reținut instanța de apel că depășirea termenelor prevăzute de art. 12 din Contract se justifică prin necesitatea efectuării reparațiilor survenite astfel că această depășire nu este imputabilă proprietarului, art. 3 lit. f) din contract indicând expres perioadele de reparații pentru care nu se datorează chirie iar că, în ceea ce privește motivele referitoare la imposibilitatea apelantei de a contesta procesele verbale de confirmare a prestațiilor, obligațiile acesteia nu rezultă exclusiv din aceste procese verbale ci și din contract, din necontestarea proceselor după semnare și că, de altfel, aceste aspecte nu sunt de natură să justifice pretențiile apelantei fundamentate pe prelungirea perioadelor de imobilizare a locomotivelor.

A concluzionat instanța de apel că în mod corect prima instanță a apreciat că intimata nu a săvârșit fapte culpabile, de natură să producă prejudicii apelantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T. SA prin administrator judiciar S. SPRL Galați solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr. 16/ A din 6 martie 2011 a Curții de Apel Galați, în sensul admiterii apelului, modificării în tot a sentinței nr. 2447 din 27 mai 2011 a Tribunalului Galați cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 1.542.744,42 lei cu titlul de daune și a cheltuielilor de judecată din toate instanțele de judecată (fond, apel, recurs). Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Apreciază recurenta că respingerea criticilor apelantei se datorează în principal refuzului instanței de apel de a examina condițiile generale în care a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1/1173/2005 și, de aici, a modalității concrete în care fiecare parte a înțeles să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile stabilite prin acesta, că instanțele trebuiau să examineze dacă în concret fiecare parte și-a îndeplinit, așa cum cer prevederile art. 970 C. civ., cu bună credință, obligațiile care îi reveneau și dacă interpretarea convenției s-a făcut potrivit art. 977 C. civ., cu observarea existenței și îndeplinirii principalelor obligațiuni care reveneau în acest gen de contract locatorului și, respectiv locatarului cât și a reglementărilor feroviare specifice.

Se arată că, în privința acestor reglementări, trebuia observat că cea mai importantă componentă a transportului feroviar este cea referitoare la respectarea siguranței feroviare, condițiile, cerințele acestei componente fiind principiile pe baza cărora sunt structurate și se încheie toate contractele de prestări servicii, inclusiv cel ce formează obiectul prezentului dosar, că în legătură directă cu această cerință a asigurării siguranței feroviare trebuia interpretată și noțiunea de "defect" al unui utilaj, respectiv a locomotivelor care formau obiectul susmenționatului contract. Precizează recurenta că potrivit O.MT nr. 490/2000 prin defect este definit deranjamentul care împiedica funcționarea unei mașini sau al unui aparat ori a unor subansambluri ale acestora conform unor condiții impuse printr-o normă sau documentație tehnică în vigoare iar prin art. 9 din Anexa nr. 3 O.M.T.

nr. 290/2000 sunt introduse „clasele de risc” în funcție de gravitatea consecințelor datorate unei potențiale defectări, cu implicații în siguranța circulației și securitatea transportatorilor, realizarea transportului, calitatea serviciilor, sănătatea oamenilor, protecția mediului și/sau în costurile de întreținere și exploatare, produsele feroviare fiind clasificate în trei clase de risc, din examinarea acestora putându-se observa că acestea, deși nu pot fi calificate ca „defecte majore” sunt încadrate de Ordin la risc crescut pentru siguranța circulației. Precizează recurenta că din analiza definiției termenului de defect în accepțiunea reglementarilor feroviare obligatorii, rezultă inexistența definiției, termenului de „defect major” prevăzut prin art. 3 Iit.

f) din contract și că introducerea lui s-a datorat poziției dominante, monopoliste de pe care locatorul a încheiat această convenție cu scopul de a interpreta în favoarea sa orice situație care conducea la imposibilitatea de a-și îndeplini principala obligațiune care îi revenea potrivit art. 1420 C. civ., respectiv aceea de a asigura chiriașului folosința bunului și de a-l menține în starea de a putea servi la întrebuințarea pentru care a fost închiriat. Arată recurenta că, potrivit reglementarilor feroviare specifice la care s-a referit și care au fost neobservate de instanța de apel, trebuia să se considere ca împrejurare în care chiria locomotivelor nu trebuia suportată, intervenirea oricărui defect în definiția dată de O.M.T.

nr. 490/2000 care împiedică funcționarea în siguranță a locomotivelor și impunea repararea într-o unitate aparținând proprietarului așa cum prevedea art. 3, Iit. f), teza finală din contract, oricare altă interpretare contravenind prevederilor art. 970 și 977 C. civ.

Recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel că aceasta a reținut în mod vădit contradictoriu ca locomotiva DA 1218 a fost introdusă în reparație la data de 16 mai 2008 datorită ruperii pinionului de antrenare a motorului de tracțiune, defecțiune ce s-a produs datorită vechimii, dar că această împrejurare neconstituind un "defect major" nu poate avea ca și consecință exonerarea locatarului pentru plata chiriei din perioada de imobilizare, interpretarea ce nu ar mai fi apărut ca fiind vădit forțată dacă s-ar fi operat, așa cum era legal și obligatoriu, cu noțiunea de „defect” așa cum este definită prin reglementările feroviare evocate, că nereținând în mod greșit culpa pârâtei intimate în îndeplinirea corespunzătoare a obligației care îi revenea potrivit art. 1420 C. civ., legat de interpretarea greșită a noțiunii de „defect major” introdusă fără legitimitate în contract, instanța de apel exclude din analiza și existența prejudiciului înregistrat de recurentă ca urmare a imposibilității folosirii locomotivelor pe întreaga durată a contractului sau a necesitații de a recurge la închirierea unor locomotive care funcționau cu motorină, adică cu un combustibil mai scump pentru a fi în măsură să-și îndeplinească obligațiile asumate față de alți parteneri.

Se arată în continuare că potrivit expertizei contabile întocmită de economist L.E., pentru realizarea sarcinilor de transport pe perioada cât S.N.T.F.C. C.F.R.

SA nu a pus reclamantei la dispoziție locomotivele contractate sau Ie-a imobilizat în depouri peste timpul instrucțional și prevăzut în contract, reclamanta-recurentă a fost nevoită să procedeze la închirierea de mijloace de tracțiune de la alți operatori de transport înregistrând costuri suplimentare în sumă totală de 1.424.938,92 lei iar pentru faptul că, din aceleași motive, a fost nevoită ca pentru remorcarea trenurilor să utilizeze tracțiune diesel în locul celei electrice mult mai ieftine, a înregistrat costuri suplimentare de 117.805,5 lei adică o daună care totalizează 1.542.744,42 lei, că în mod cu totul nejustificat față de împrejurarea că prin notele de concluzii scrise nu a mai susținut acest motiv de apel, Curtea a analizat și chestiunea prelungirii perioadei de închiriere, respectiv a preluării justificate sau nu de către locator a locomotivelor, ceea ce probabil a condus la disimularea atenției necesară examinării motivelor de apel ce au fost susținute până în final în fața sa.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Instanța de apel a examinat criticile de nelegalitate și de netemeinicie analizând clauzele contractului de închiriere fără a denatura conținutul acestora și dându-se o interpretare conformă cu voința clar exprimată a părților contractante în contextul situației de fapt relevată de dinamica raporturilor dintre părți și de probatoriile administrate, statuând corect asupra drepturilor și obligațiilor contestate în cauză, în limita învestirii instanței.

Astfel, în analiza sintagmei de „defect major” invocată de recurentă în susținerea exonerării sale de la plata chiriei instanța de apel s-a raportat în mod corect la natura lucrărilor suplimentare efectuate la cele două locomotive DA relevată și de raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, concluzionând în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 3 lit. f) din contractul de închiriere. Reglementarea din O.M.T. nr. 490/2000 cu privire la noțiunea de „defect” nu este aplicabilă în cauză întrucât norma vizează instrucțiunile privind tratarea defectelor unor produse feroviare critice, aflate în termen de garanție, locomotivele DA nr. 1218/2005 și DA 1318/2006 nefăcând obiectul unei asemenea situații.

Aserțiunile recurentei referitoare la faptul că introducerea termenului de defect major prin art. 3 lit. f) din contractul de închiriere s-a realizat de pe poziția unui agent economic monopolist a intimatei sunt simple afirmații cu caracter speculativ, fără susținere în fapt și în drept. Recurenta reproșează instanței de apel că nu a avut în vedere, în pronunțarea hotărârii atacate cea mai importantă componentă a transportului feroviar, arătând că cerințele acestei componente sunt principiile pe baza cărora sunt structurate și se încheie toate contractele de prestări servicii, inclusiv contractul ce formează obiectul prezentului dosar.

Aceste critici sunt, de asemenea, nefondate, dat fiind faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată prin raportare la clauzele contractului de închiriere cu modificările și completările din actele adiționale, acesta fiind temeiul juridic al acțiunii, fiind examinat din perspectiva drepturilor și obligațiilor ce incumbă părților și care au format obiectul pretențiilor reclamantei. Niciodată, pe parcursul judecății nu s-a invocat faptul că prin contractul de închiriere ce a fost supus analizei instanțelor s-ar fi adus atingere principiilor siguranței feroviare care stau la baza închirierii contractelor în acest domeniu, astfel că aserțiunea recurentei cu privire la acest aspect este o afirmație generică, fără a fi fundamentată în drept.

Examinarea de către instanța de apel a aspectului privind prelungirea perioadei de închiriere, deși nu a fost invocat drept critică în apel, este rezultatul caracterului unitar al judecății, această analiză fiind necesară în a stabili strict perioada de închiriere, din perspectiva delimitării clare a drepturilor și obligațiilor părților contractante, dat fiind faptul că la expirarea contractului de închiriere intimata ar fi fost în drept să retină locomotivele. Așadar, reținând aplicarea și interpretarea corectă a evocatelor dispoziții legale și convenționale de către instanța de apel în determinarea răspunderii contractuale, decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC T. SA prin administrator judiciar S. SPRL Galați împotriva deciziei nr. 16/ A din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a ll-a civilă, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.