ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 714/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 26 din 10 februarie 2009, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.I.F.T. împotriva pârâtei SC S.B.C. SA. Reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în anularea hotărârii A.G.E.A. a pârâtei din data de 5 mai 2008 prin care s-a aprobat: raportul de expertiză, privind aportul în natură reprezentând investiții efectuate de acționarul majoritar; majorarea capitalului social al societății cu suma de 66.630 lei, reprezentând valoarea evaluată a aportului în natură, prin emisiunea unui număr de 26652 acțiuni; modificarea art. 6 din actul constitutiv al societății în ceea ce privește modificarea valorii capitalului social și a cotei de participare, precum și la transformarea societății în societate de tip închis.

În considerentele sentinței s-a reținut că, anterior prezentului demers judiciar, prin sentința nr. 8 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Constanța, a mai fost anulată o hotărâre identică de majorare a capitalului social cu aport în natură însă anularea a avut ca temei alte motive ce au vizat modalitatea de convocare a adunării generale. S-a constatat că, în cauză acționarul majoritar nu a urmărit un interes propriu pentru următoarele argumente: O.R.C. a solicitat instanței (în cadrul dosarului nr. 6690/118/2007) să se dispună dizolvarea societății pârâte pentru majorarea capitalului social, la nivelul de 90.000 lei, în condițiile legii. Așa fiind, s-a considerat că majorarea capitalului social era absolut necesară a fi realizată într-un termen scurt pentru a se evita dizolvarea societății, rezultând cu prisosință interesul societar.

Pentru aceleași considerente au fost înlăturate și susținerile potrivit cu care ar fi trebuit ca, acționarul majoritar să se abțină de la vot, neavând relevanță faptul că acesta a fost singurul care a efectuat investiți în societate. Reținându-se că dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu au fost încălcate s-a constatat că hotărârea atacată a fost adoptată cu majoritatea cerută de lege. În ceea ce privește modalitatea de efectuare a raportului de evaluare s-a avut în vedere că acesta a fost întocmit de un expert A.N.E.V.A.R., iar faptul că nu a fost desemnat în condițiile art. 38 din Legea nr. 31/1990 nu poate atrage decât o nulitate relativă, în condițiile dovedirii unei vătămări.

De asemenea, s-a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 216 din Legea nr. 31/1990 în sensul respectării dreptului de preferință al acționarilor, dat fiind că acestea nu privesc și situația majorării capitalului social prin aport în natură, acesta fiind și sensul dispozițiilor art. 215 din aceeași lege. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 78 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 în condițiile în care nu se poate reține că acționarul majoritar ar fi avut un interes contrar societății deoarece majorarea capitalului social a profitat acesteia, salvând-o de la dizolvare.

S-a mai avut în vedere că incidența dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi analizată deoarece a fost indicată direct în apel, nefăcând obiectul dezbaterilor în fața instanței de fond. De asemenea, în privința procedurii desemnării expertului evaluator, s-a reținut că raportului de expertiză efectuat de expert nu i-au fost aduse critici care să susțină o eventuală vătămare a intereselor reclamantei. În ce privește incidența prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990 s-a considerat că majorarea de capital social prin aport în natură este reglementată de art. 215 alin. (4) care stabilește că noile acțiuni emise vor fi pe numele persoanelor care aduc acest aport, iar dispozițiile art. 216 se aplică în toate cazurile de majorare a capitalului, care nu se realizează prin aport în natură.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele: 1. Prevederile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 au fost aplicate greșit deoarece: - prin aportul său în natură și în propriul interes, acționarul majoritar nu ține cont de interesul societății. - prin ridicarea ilegală a dreptului de preferință acționarul majoritar împiedică „de plano” pe ceilalți să participe la majorarea capitalului social. - faptul că se impunea majorarea capitalului social nu justifică înlăturarea celorlalți acționari de la posibilitatea de participare la majorare și, nici lipsirea societății de resurse financiare.

- argumentul iminentei dizolvări a societății pârâte este nefondat întrucât, la 18 septembrie 2007, problema limitei minime nu mai reprezintă o urgență. 2. Instanța a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 deoarece acționarii nu pot fi reprezentați de către administratori sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă fără votul acestora nu s-ar fi obținut majoritatea cerută, fiind vorba de o nulitate absolută, iar nu de una relativă. 3. Au fost aplicate greșit prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care urgența dizolvării pârâtei nu se mai justifica la data ținerii adunării generale, iar O.R.C. nu efectuase niciun demers nou în acest sens.

4. Este total nefondată reținerea instanței de apel în sensul căreia, dreptul de preemțiune al acționarilor pentru subscrierea noilor acțiuni emise în urma majorării capitalului social prin aport în natură. Se susține că potrivit art. 1 și 3 ale art. menționat, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ în ce condiții poate fi ridicat dreptul de preemțiune. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. În cauză nu se poate reține aplicarea greșită a prevederilor art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 câtă vreme majorarea capitalului social s-a efectuat, în favoarea societății pentru a se evita dizolvarea acesteia. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 127 din aceeași lege, acționarul care, într-o anumită operațiune, are un interes personal, contrar aceluia al societății, trebuie să se abțină de la deliberările privind acea operațiune.

Numai că, în cauză nu a existat un asemenea interes, ci unul societar. Chiar și în situația în care s-ar fi reținut existența unui interes personal al acționarului, încălcarea obligației impuse de textul menționat nu constituie un motiv de anulare a hotărârii adunării generale, ci poate atrage numai o acțiune în răspundere pentru daunele aduse societății, dacă fără votul său nu s-ar fi format majoritatea necesară. 2. Nici critica ce vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi primită, în contextul în care dispozițiile articolului menționat au fost invocate direct în apel, nefăcând obiectul analizei primei instanțe. Pe acest aspect, instanța apelului, în mod corect, a dat eficiență prevederilor art. 249 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cu care, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. 3. În privința modului în care au fost aplicate prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990, instanțele au statuat în mod legal că, și în situația în care numirea expertului nu a fost conformă cu prevederile art. 38 și 39 din aceeași lege, aceasta nu este de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii adunării generale, ci eventual nulitatea relativă, în condițiile dovedirii vătămării produse prin aceasta. 4. Cu privire la pretinsa nerespectare a dreptului de preemțiune al celorlalți acționari se constată că instanța apelului a dat o interpretare greșită prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, prin hotărârea adunării generale de majorare a capitalului social prin aport în natură trebuie să se descrie aporturile în natură, numele persoanelor ce le efectuează și numărul acțiunilor ce se vor emite în schimb, acțiuni ce vor fi oferite spre subscriere, în primul rând, acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă [(art. 216 alin. (1)]. Cum, în cauză nu s-au respectat aceste dispoziții și cum, nu s-a dovedit faptul că printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor dreptul de preferință ar fi fost limitat ori ridicat în condițiile art. 217 din aceeași lege, majorarea capitalului social realizată în acest mod este lovită de nulitate.

Această sancțiune este menită a proteja interesele acționarilor, iar dacă s-ar accepta raționamentul instanței anterioare, atunci toți ceilalți acționari ar fi vătămați prin diminuarea cotei de participare la capitalul social. Este adevărat că există anumite situații în care, în caz de majorare a capitalului social, dreptul de preemțiune nu operează (când mărirea capitalului social se efectuează prin majorarea valorii nominale a acțiunilor vechi ori prin încorporarea rezervelor) însă, nu în cazul concret dedus judecății. Așa fiind, în cauză devin incidente prevederile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (2) C. proc. civ., în baza cărora Înalta Curte va admite recursul, ca fondat, și va modifica decizia atacată, în sensul că ca admite apelul împotriva sentinței pe care o va schimba și, în consecință, va admite acțiunea reclamantei și va anula hotărârea A.G.E.A.

din 5 mai 2008. Față de prevederile art. 274 C. proc. civ., intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 20 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA BRAȘOV împotriva deciziei nr. 78/ COM din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ fiscal, modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de reclamanta S.I.F.T. SA Brașov împotriva sentinței nr. 26/ COM din 10 februarie 2009 a Tribunalului Constanța pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea reclamantei, anulează hotărârea A.G.E.A. din 5 mai 2008. Obligă intimata – pârâtă SC S.B.C. SA CONSTANȚA să plătească recurentei – reclamante 20 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.