ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S., a solicitat constatarea

calității de colaborator al securității în ce-l privește pe pârâtul B.C..

S-a arătat că prin

cererea din 25 ianuarie 2007 adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat

pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a solicitat

verificarea, în temeiul fostei Legi nr. 187/1999 modificată și completată, în

ceea ce îl privește pe pârâtul B.C., deținător al titlului de luptător pentru

Victoria Revoluției din Decembrie 1989.

S-a mai susținut că, așa

cum rezultă și din cuprinsul Notei de Constatare din 07 ianuarie 2009, pârâtul a

fost recrutat în anul 1966, pentru încadrarea informativă „a numiților R.N., V.I.,

E.E. și alții, toți elevi la Grupul Șc. „I.R.”. A avut numele conspirativ de colaborator

„P.A.”.

Disponibilitatea informativă

a pârâtului rezultă din chiar Raportul privind modul cum a decurs recrutarea: „Despre

elementele cunoscute în evidențele noastre candidatul a furnizat informații ce prezintă

interes operativ pentru organele de securitate și îndeosebi despre R. N., urmărit

de noi prin verificare prealabilă pentru manifestări dușmănoase și cosmopolite.

Despre sus-numitul a arătat că ori de câte ori se discută probleme legate de dezvoltarea

tehnicii mondiale acesta susține superioritatea statelor capitaliste în special

a SUA și Franței. De asemenea candidatul a arătat că elevul M. N. susține pe R.

N. în manifestările sale având aceleași concepții.”

Învederează reclamantul

că, potrivit documentelor din dosarul fond rețea (cotă C.N.S.A.S.) al cărui titular

este pârâtul B.C., nu există Angajament semnat de către acesta, subliniind că acest

fapt este lipsit de importanță deoarece legiuitorul a înțeles să condiționeze constatarea

calității de colaborator de stricta furnizare de date și informații organelor de

Securitate și nu de existența unui astfel de angajament scris.

În concluzie, solicită

instanței a se constata existența calității de colaborator al Securității în ceea

ce îl privește pe pârât, analizând relevanța, în lumina prevederilor art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 293/2008, a materialelor furnizate de acesta în perioada colaborării cu organele

de securitate. Astfel, norma citată impune îndeplinirea următoarelor condiții pentru

a se putea reține calitatea invocată: 1. Informațiile furnizate Securității, indiferent

sub ce formă, să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist, și 2. Informațiile furnizate la primul punct să vizeze îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Conchide reclamantul că

informațiile furnizate de pârât au îngrădit - dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat

cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; - dreptul la liberă circulație,

prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; - dreptul la

viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

la data de 14 mai 2010. Arată că a fost forțat de organele statului să relateze

informațiile respective, având de ales între a se conforma cerințelor statului sau

a suporta rigorile acestuia în caz contrar. A fost obligat să relateze discuțiile

doar datorită faptului că urma să lucreze în cadrul Televiziunii R..

Pe fond, arată că lasă

la aprecierea instanței cererea, însă solicită a se avea în vedere faptul că nu

a fost agent activ al Securității și că la acea dată avea 20 de ani și că doar pentru

că nu le-a fost util nu l-au forțat să semneze vreun angajament.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința civilă

nr. 5804 din 11 octombrie 2011, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în

contradictoriu cu pârâtul B.C. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator

al Securității.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- În cauză nu s-a făcut

dovada faptului că pârâtul a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea,

iar notele informative depuse la dosar sunt dactilografiate și semnate de ofițerul

de securitate.

- Singurul înscris olograf

pretins ca aparținând pârâtului este cel aflat la dosar - nota de legături”. Acest

înscris a fost contestat de pârât, declarând că scrisul și semnătura nu îi aparțin,

iar reclamantul a arătat că renunță la folosirea acestui act ca mijloc de probă.

- A constatat instanța

că pârâtul nu a avut o poziție fermă de respingere a susținerilor din acțiune ce

se bazează pe notele consemnate în scris de ofițerul de securitate, arătând prin

întâmpinare și în ședință publică că a avut discuții cu organele de securitate,

fiind forțat să relateze discuțiile pe care le avea cu colegii săi.

A concluzionat prim a

instanță că informațiile transmise de pârât organelor de securitate

prin notele sus menționate,

referitoare la comentariile negative ale colegilor săi privind nivelul de trai,

condițiile socio-economice din România, comparativ cu cele din țările capitaliste,

fac referire la atitudini care sunt potrivnice regimului comunist, vizând îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat

cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulație,

prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viață

privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Recursul

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul B.C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii de

recurs, în esență pârâtul B.C. a arătat următoarele:

- A arătat pârâtul că

la vârsta de 20 de ani, fiind elev la Grupul Școlar I.R., a fost racolat de Securitate

și forțat să recunoască discuțiile pe care le avea cu colegii săi despre situația

economică a țării. Aceste informații existau deja în dosarele colegilor, organele

de securitate încercau să-l determine să dea declarații care să se suprapună informațiilor

din dosarele de urmărire ale colegilor săi. Pârâtul a arătat că rămânând fără rezultat

solicitările agenților fostei securități, nu a mai fost abordat.

- Pârâtul a arătat că

înscrisurile pe care le-a arătat C.N.S.A.S. în acțiunea sa s-au dovedit a fi inexistente

(angajament, nota de legătură) iar înscrisul despre care se susține că este semnat

olograf de către pârât a fost retras din dosar.

- De asemenea a mai arătat

recurentul-pârât că nici instanța și nici reclamantul nu au demonstrat că prin prisma

presupuselor declarații ale pârâtului, s-a adus vreun prejudiciu, întrucât era vorba

de informații deja cunoscute și consemnate de fosta securitate, ofițerii de securitate

au constatat „poziția rezervată față de elementele urmărite” concluzionând în raportul

din data de 11 octombrie 1967 că „nu le este util, având agentură suficientă”.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză și în conformitate cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite condițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Se reține că potrivit

art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.

Din acest punct de vedere

se constată că instanța de fond deși a arătat că în cauză nu s-a făcut dovada faptului

că pârâtul a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea și că singurul înscris

olograf pretins ca aparținând pârâtului a fost retras de către reclamantul C.N.S.A.S.,

a reținut notele informative consemnate de lucrători de securitate.

- Este adevărat că legiuitorul

a înțeles să condiționeze constatarea calității de colaborator de furnizarea de

date și informații organelor de Securitate și nu de existența unui angajament scris.

Însă trebuie dovedită identitatea pârâtului cu cea a persoanei, care a furnizat

informațiile consemnate de ofițerii de Securitate, ceea ce în cauză nu s-a făcut

deoarece, reclamantul C.N.S.A.S. și-a retras înscrisul olograf pretins ca aparținând

pârâtului, atunci când acesta a solicitat efectuarea unei expertize olografe, rămânând

ca probatorii doar relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității.

-Este de asemenea adevărat

că în jurisprudența constatată de până acum, a Înaltei Curți de Casație și Justiție

asemenea probatorii erau suficiente pentru constatarea îndeplinirii condițiilor

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 însă prin Decizia Curții constituționale

nr. 672/2012 s-a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatările

verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza

I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității

sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei

Curții Constituționale amintite mai sus se arată că, „asemenea documente nu pot

fi apreciate și administrate, individual ca probe unice”, „aceste documente nu pot

avea forță probantă decât în măsura în care sunt coroborate cu informațiile provenite

din alte documente sau rezultate din administrarea unui alt mijloc de probă”.

A mai reținut instanța

constituțională că „în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau

colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă

a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context

politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate”.

În raport de aceste aprecieri

ale Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în cauză probele nu au fost

verosimile, instanța bazându-se exclusiv pe relatările verbale consemnate de lucrătorii

Securității.

Referitor la aplicabilitatea

Deciziei Curții Constituționale nr. 672/2012 în prezenta cauză

Potrivit art. 147

alin. (4) - Constituția României „Deciziile Curții Constituționale se publică în

M. Of. de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai

pentru viitor.”

Înalta Curte reține că

dacă pe parcursul judecății prezentei cauze a intervenit Decizia nr. 672/2012, instanța

de judecată trebuie să țină cont de această schimbare vizând soluția juridică pe

care o poate da, ca urmare a exercitării unui mecanism de control normal într-un

stat democratic. În acest sens, în cauza Unedic c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului amintește faptul că și cerințele securității juridice și protecției încrederii

legitime a justițiabililor nu consacră un drept legitim la o jurisprudență constantă.

O altă rațiune pentru

a considera Decizia nr. 672/2012 pe deplin aplicabilă este faptul că după ce prevederea

legală a fost declarată neconstituțională, instanța de judecată este obligată să

se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență unor prevederi

legale declarate neconstituționale, judecătorul nu poate continua să aplice o normă

de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat).

Consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse

de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existență juridică

și deci să mai constituie temei legal al pretențiilor în justiție (cauza Nastaca

Dolca c.României).

Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Față de cele arătate mai

sus, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., astfel că în conformitate cu prevederile art. 312 alin. C.

proc. civ., va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge

ca neîntemeiată acțiunea reclamantului C.N.S.A.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.C., împotriva sentinței civile nr. 5804 din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2013.