BEURRIER c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 25377/02 prezentată de Jacques BEURRIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 17 octombrie 2006, într-o cameră compusă din domnii Cabral Barreto, președintele J.-P. Costa Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, Popović, judecători și grefier adjunct al secțiunii, dl Naismith Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 iunie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei, După ce a luat act de acest lucru, face următoarea decizie în cunoștință de cauză Reclamantul, Jacques Burrier, este un resortisant francez, născut în 1947 și are reședința în Yzeure. Este reprezentat în fața Curții de către dl Bouretz, avocat la Paris. Guvernul francez ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Pentru urmărire pentru viol și agresiune sexuală pe minor de 15 ani, reclamantul a fost condamnat la 1 Martie 2001, la opt ani de închisoare de către instanța de judecată din Allier. La 28 septembrie 2001, reclamantul a fost condamnat la 15 ani de reținere criminală de către curtea de judecată din Puy-de-Dome. octombrie 2001, el s-a ocupat de casare și, la 9 octombrie 2001, a prezentat o cerere de asistență judiciară pentru a-și susține recursul pe care l-a declarat că a declarat că a declarat că a făcut o hotărâre în privința hotărârii pronunțate de curtea de judecată din Puy-de-Dome, care se afla la Riom, la 28 septembrie 2001, care a condamnat la 15 ani de rechiziționare criminală și care a pronunțat asupra intereselor civile Prin decizia din 16 noiembrie 2001, biroul de asistență judiciară al Curții de Casație a respins cererea pe motiv că resursele sale depășeau plafonul de admitere la asistență judiciară. Reclamantul și-a folosit dreptul de a solicita o nouă deliberare a biroului printr-o scrisoare din 26 noiembrie 2001, transmisă prin recomandare cu confirmare de primire, care i-a fost returnată cu o ștampilă de la biroul de asistență judiciară din 3 decembrie 2001. Prin Hotărârea din 15 ianuarie 2002, Curtea de Casație a declarat recursul neacceptat, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Între timp, la 22 ianuarie 2002, avocatul care l-a reprezentat pe reclamant în fața tribunalului din Puy-de-Dome a solicitat biroului de asistenă judiciară să îl informeze cu privire la continuarea recursului la 26 noiembrie 2001. În scrisoarea sa, a precizat că două decizii de asistență judiciară totală au fost notificate în favoarea reclamantului, luni pentru o procedură în fața tribunalului din Puy-de-Dome și al doilea pentru o procedură în fața instanței din Moulins. Potrivit reclamantului, această scrisoare nu a fost prezentată mai departe decât în cazul recursului din 26. noiembrie 2001, cu privire la care biroul de asistență judiciară nu este pronunțat niciodată. GRIEF Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul susține că Curtea de Casație este pronunțată asupra recursului său fără o decizie definitivă în ceea ce privește asistența judiciară și fără ca interesele sale să fi putut fi susținute de un avocat desemnat, cu excepția dispozițiilor art. 39 din Decretul din 19 decembrie 1991, conform căruia termenul pentru depunerea memoriilor este întrerupt printr-o cerere de asistență judiciară sau printr-o nouă cerere de deliberări. ÎN DREPT Curtea a primit de la guvern următoarea declarație: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, guvernul francez oferă domnului Jacques Berrier suma de 6 000 EUR (șase mii de euro) în termen de trei luni de la data pronunțării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö Õ s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. Această declarație nu se referă la recunoașterea de către guvernul Franței a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță. (...) Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant, observ că guvernul francez este pregătit să plătească domnului Jacques Burrier suma de 6 000 EUR (șase mii de euro) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine o hotărâre pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere și, în plus, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. (...) Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție și de protocoalele sale și nu are nici un motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. AISMITH Cabral Barreto Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

25377/02

présentée par Jacques BEURRIER

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 octobre 2006 en une chambre composée de

:

MM.

I.

Cabral Barreto

,

président

,

J.-P.

Costa

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni

,

E.

Fura-Sandström,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S. N

AISMITH

,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 19 juin 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jacques Beurrier, est un ressortissant français, né en 1947 et résidant à Yzeure. Il est représenté devant la Cour par M

e

S.

Bouretz, avocate à Paris. Le gouvernement français («

le

Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

E. Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Poursuivi pour viol et agressions sexuelles sur mineure de quinze ans, le requérant fut condamné, le 1

er

mars 2001, à huit ans d’emprisonnement par la cour d’assises de l’Allier. Il interjeta appel et, en date du 10 mai 2001, la Cour de cassation désigna la cour d’assises du Puy-de-Dôme pour statuer sur cet appel.

Le 28 septembre 2001, le requérant fut condamné à quinze ans de réclusion criminelle par la cour d’assises du Puy-de-Dôme.

Le 1

er

octobre 2001, il se pourvut en cassation et, le 9 octobre 2001, il présenta une demande d’aide judiciaire pour soutenir son pourvoi qu’il expliquait avoir déclaré «

à l’encontre de l’arrêt rendu par la cour d’assises du Puy-de-Dôme, siégeant à Riom, le 28 septembre 2001, qui m’a condamné à la peine de quinze années de réclusion criminelle et qui a prononcé sur les intérêts civils

».

Par décision du 16 novembre 2001, le bureau d’aide juridictionnelle de la Cour de cassation rejeta la demande au motif que ses ressources étaient supérieures au plafond d’admission à l’aide juridictionnelle.

Le requérant usa de son droit de solliciter une nouvelle délibération du bureau par un courrier du 26 novembre 2001, transmis en recommandé avec accusé de réception, qui lui fut retourné avec un cachet du bureau d’aide juridictionnelle du 3 décembre 2001.

Par arrêt du 15 janvier 2002, la Cour de cassation déclara le pourvoi non admis, estimant qu’il n’existait aucun moyen de nature à permettre l’admission du pourvoi. Cet arrêt lui fut notifié le 6 mars 2002.

Entre-temps, le 22 janvier 2002, l’avocat qui avait représenté le requérant devant la cour d’assises du Puy-de-Dôme avait demandé au bureau d’aide juridictionnelle de l’informer sur la suite réservée au recours du 26

novembre 2001. Dans sa lettre, il spécifiait que deux décisions d’aide juridictionnelle totale venaient d’être notifiées en faveur du requérant, l’une pour une procédure devant la cour d’assises du Puy-de-Dôme et l’autre pour une procédure devant le tribunal de grande instance de Moulins. Selon le requérant, il n’a pas plus été donné suite à cette lettre qu’au recours du 26

novembre 2001, à propos duquel le bureau d’aide juridictionnelle ne s’est jamais prononcé.

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant fait valoir que la Cour de cassation s’est prononcée sur son pourvoi sans décision définitive quant à l’aide juridictionnelle et sans que ses intérêts aient pu être soutenus par un avocat désigné, nonobstant les dispositions de l’article

39 du décret du 19 décembre 1991, aux termes desquelles le délai pour le dépôt des mémoires est interrompu par une demande d’aide juridictionnelle ou une demande de nouvelle délibération.

EN DROIT

La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante

:

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire susmentionnée, le gouvernement français offre de verser à M. Jacques Beurrier, la somme de 6

000 EUR (six mille euros) dans les trois mois suivant la date du prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.

(...)

»

La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant

:

«

Je note que le gouvernement français est prêt à verser à M. Jacques Beurrier la somme de 6

000 EUR (six mille euros) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

(...)

»

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

N

AISMITH

I.

Cabral Barreto

Greffier adjoint

Président