SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 3281/03 prezentată de Duran OZTURK împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și domnii S. N aisimith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 30 decembrie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, Având în vedere scrisoarea guvernului turc din data de 7 octombrie 2005 potrivit căreia acesta nu dorește să prezinte observații scrise în temeiul articolului 36 alineatul (1) din convenție și al articolului 44 din Regulamentul de procedură al Curții. După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Duran Ozturk, este resortisant turc, născut în 1966 și rezident în Toulon. Guvernul francez ( La 7 martie 2002, reclamantul a fost pus sub acuzare pentru viol, comis de o persoană cu autoritate și agresiune sexuală asupra unui minor cu vârsta sub 15 ani. Prin ordonanța judecătorului pentru libertăți și detenție al Tribunalului din Toulon din 13 martie 2002, a fost pus în custodia instanței în aceeași zi. Prin scrisoarea din 13 martie 2002, reclamantul a făcut apel la această ordonanță. El a indicat la sfârșitul scrisorii sale: La 19 martie 2002, camera de l'inginerie a instanței de judecată din Aix-en-Provence în această cauză. Reclamantul nu a fost prezent, iar camera de l'inginerie, în hotărârea sa, nu a menționat cererea sa de a participa la tribunal. avocat al reclamantului, prezent, a depus observații sumare și a primit cuvântul ultimul. În memoriul său personal la Curtea de Casație, reclamantul a ridicat un motiv întemeiat pe încălcarea articolului 199 din Codul de procedură penală. El a subliniat faptul că a formulat declarația sa de apel în scris la grefa de la casa de judecată și că a fost clar menționată intenția sa de a fi prezent în culise și de a fi asistat de un interpret. El a adăugat că, în momentul semnării documentului oficializând acțiunea sa, fiind de naționalitate străină, era în dreptul de a verifica dacă voința sa a fost luată în considerare sau nu, din cauza absenței unei acțiuni. Prin Hotărârea din 10 iulie 2002, Curtea de Casație a declarat recursul neacceptat în temeiul articolului L 131-6 din Codul organizației judiciare. GRIEFS (1) Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plângea că nu a fost chemat să se prezinte în fața camerei de la liturghie, în timp ce acesta solicitase în mod expres acest lucru. 2. În afara unghiului articolului 6 alineatul (3) litera (b), reclamantul se plângea că nu și-a putut pregăti în mod corespunzător apărarea, în măsura în care nicio dispoziție din dreptul francez nu prevede acordarea de asistență unui interpret atunci când un deținut se întreține cu avocatul său. (3) Reclamantul s-a plâns în sfârșit de faptul că Curtea de Casație nu și-a îndeplinit rolul de instanță superioară prin faptul că nu răspundea la mijloacele care îi erau supuse. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu a prezentat o scrisoare în răspuns la cele ale guvernului. Prin scrisoarea din 17 februarie 2006, a fost invitat să își prezinte observațiile înainte de 31 martie 2006. La 21 aprilie 2006, i s-a trimis o nouă scrisoare la adresa pe care a dat-o când a părăsit închisoarea. În lipsa unui răspuns, i-a fost trimisă o nouă scrisoare prin recomandarea cu confirmare de primire la 8 iunie 2006, care i-a atras atenția asupra faptului că Curtea ar putea să șteargă cazul din rol. Curtea deduce din aceasta că reclamantul (n mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. S. N aismith A.B. B. Aka Premier Adjunct Președintele
Requête n
o
3281/03
présentée par Duran OZTURK
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 septembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M. S. N
aismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 30 décembre 2002,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Vu le courrier du gouvernement turc en date du 7 octobre 2005 indiquant que celui-ci ne souhaitait pas présenter des observations écrites en vertu des articles 36 § 1 de la Convention et 44 du règlement de la Cour.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Duran Ozturk, est un ressortissant turc, né en 1966 et résidant à Toulon. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Edwige Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 7 mars 2002, le requérant fut placé en examen pour viol, commis par une personne ayant autorité, et agressions sexuelles sur mineure de moins de quinze ans.
Par ordonnance du juge des libertés et de la détention du tribunal de Toulon en date du 13 mars 2002, il fut placé le même jour en détention provisoire.
Par courrier du 13 mars 2002, le requérant fit appel de cette ordonnance. Il indiquait à la fin de sa lettre
: «
Je vous précise que je souhaite être présent à l’audience et que je sollicite l’assistance d’un interprète de langue turque
».
Le 19 mars 2002, la chambre de l’instruction de la cour d’appel d’Aix-en-Provence tint audience dans cette affaire. Le requérant n’était pas présent et la chambre de l’instruction, dans son arrêt, ne mentionna pas sa demande d’assister à l’audience. L’avocat du requérant, présent, soumit des observations sommaires et eut la parole le dernier.
La chambre de l’instruction ordonna le maintien en détention du requérant.
Dans son mémoire personnel à la Cour de cassation, le requérant souleva notamment un moyen tiré de la violation de l’article 199 du code de procédure pénale. Il soulignait qu’il avait formulé sa déclaration d’appel par écrit auprès du greffe de la maison d’arrêt et qu’il y était clairement stipulé son intention d’être présent à l’audience et d’y être assisté d’un interprète. Il ajoutait que, lors de la signature du document officialisant son recours, étant de nationalité étrangère, il était dans l’impossibilité de vérifier si sa volonté avait été ou non prise en compte, en raison de l’absence d’interprète.
Par arrêt du 10 juillet 2002, la Cour de cassation déclara le pourvoi non admis en application de l’article L 131-6 du code de l’organisation judiciaire.
1.Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaignait de ne pas avoir été appelé à comparaître devant la chambre de l’instruction, alors qu’il en avait expressément fait la demande.
2.Sous l’angle de l’article 6 § 3 b), le requérant se plaignait de ne pas avoir pu préparer correctement sa défense dans la mesure où aucune disposition du droit français ne prévoit l’assistance d’un interprète lorsqu’un détenu s’entretient avec son avocat.
3.Le requérant se plaignait enfin de ce que la Cour de cassation n’avait pas joué son rôle de juridiction supérieure en ne répondant pas aux moyens qui lui étaient soumis. Il invoquait l’article 2 du protocole N
o
7.
La Cour note que le requérant n’a pas présenté d’observations en réponse à celles du Gouvernement. Par un courrier du 17 février 2006, il a été invité à présenter ses observations avant le 31 mars 2006. Le courrier a été retourné au greffe de la Cour par la prison de Toulon avec la mention «
plus de boîte à ce nom, retour à l’envoyeur
». Un nouveau courrier lui a été adressé le 21 avril 2006 à l’adresse qu’il avait donnée en quittant la prison. Faute de réponse, un nouveau courrier lui fut envoyé en recommandé avec accusé de réception le 8 juin 2006, attirant son attention sur le fait que la Cour pourrait rayer l’affaire du rôle. Ce courrier est revenu au greffe avec la mention «
non réclamé
».
La Cour en déduit que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.
S’étant assurée qu’aucun motif d’ordre public justifie de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention), la Cour considère qu’il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
aismith
aka
Greffier adjoint
Président