ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față,
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
377 din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a
penală, în dosarul nr. 4065/3/2012, s-au hotărât următoarele:
În temeiul dispozițiilor
art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a
fost condamnat inculpatul L.Șt.I., la pedeapsa de 20 de ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor
art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul dispozițiilor
art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după
executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor
art. 211 alin. (1) și alin. (2
1
) lit. c) C. pen., a fost condamnat
inculpatul L.Șt.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor
art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul dispozițiilor
art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a lI-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după
executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor
art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor
art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul dispozițiilor
art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară
cea mai grea, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., i s-a
interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei
principale.
În temeiul dispozițiilor
art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În temeiul dispozițiilor
art. 18 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 și art. 88 C.
pen., s-a computat prevenția pentru inculpat de la 18 august 2011 la zi.
În temeiul dispozițiilor
art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului
din metal, cu prăsele, cu lama de 14 cm, folosit la săvârșirea infracțiunii.
În temeiul dispozițiilor
art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus
confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea
telefonului mobil marca Nokia 5000, sustras de inculpat din locuința victimei.
În temeiul dispozițiilor
art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în
parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă E.F.C. și a fost obligat
inculpatul la plata sumei de 20.000 de lei, daune materiale și la plata sumei
de 200.000 lei, reprezentând daune morale.
A fost obligat
inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, i se impută
inculpatului L.Șt.I., în esență, că la data de 20 iunie 2011, în timp ce se
afla în locuința victimei E.G., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, mai
întâi cu un scaun în zona capului și apoi cu un cuțit în zona toracelui
posterior și anterior, cauzându-i leziuni ce au determinat decesul, după care a
sustras telefonul mobil al victimei, cheile de la autoturismul acesteia și o
importantă sumă de bani.
Pentru fiecare din
infracțiunile săvârșite, prima instanță i-a aplicat inculpatului câte o
pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea cărora a ținut seama de criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social deosebit de
ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere constând în
aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toracelui posterior și anterior,
ce i-au cauzat leziuni ce au dus la decesul victimei, după care i-a sustras
telefonul mobil, cheile de la autoturism și o sumă de bani.
Sentința a fost
apelată de inculpatul L.Șt.I. și vizează redozarea pedepsei, considerată prea
exagerată, sens în care solicită reducerea acesteia sub minimul special
prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății, prin reținerea în
favoarea sa a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Pe latura civilă a
cauzei, inculpatul consideră că instanța de fond a acordat daune morale prea
mari, pe care nu le va putea acoperi.
În apel a fost audiat
inculpatul și s-a dispus citarea martorului din acte E.C., inclusiv cu mandat
de aducere ce nu a putut fi dus la îndeplinire conform procesului verbal
încheiat la 10 octombrie 2012 întrucât acesta nu mai locuiește la adresa din
acte iar fosta soție nu mai știe nimic despre el.
Cu toate că apelul
inculpatului vizează, pe latură penală, doar redozarea pedepsei aplicate de
instanța fondului, având în vedere că din declarația dată de acesta în apel
reiese că nu mai recunoaște situația de fapt expusă în celelalte declarații, în
sensul că se consideră că este doar „complice la această faptă al cărui autor a
fost E.C.”, Curtea, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a evaluat
cauza, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor
art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr.
317/ A din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a
respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva sentinței
penale nr. 377 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a
II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012.
A menținut starea de
arest a inculpatului și a dedus arestarea preventivă de la 18 august 2011 la 9
noiembrie 2012.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de control judiciar a apreciat că, în cauză, fapta
inculpatului este dovedită, pedeapsa este just individualizată, iar cuantumul
daunelor morale este corect stabilit.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385
3
C.
proc. pen., inculpatul L.Șt.I., criticile formulate de acesta vizând
netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră în
raport de gradul de participare la săvârșirea faptei și de faptul că inculpatul
nu a avut intenția de a ucide.
În susținerea
recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct.
14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu
sunt fondate.
Analizând legalitatea
și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art.
385
6
alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs
examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de
inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce
urmează.
Reține Înalta Curte
că situația de fapt a fost temeinici stabilită de instanța de fond care a
realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator
administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată
faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind
instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din
probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și
nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta comisă de inculpat
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 alin.
(1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.
Referitor la motivul
de recurs formulat de inculpat și care vizează o nouă individualizare a
pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a
procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale
de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol
social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei,
urmările acesteia, limitele de pedeapsă cât și circumstanțele personale
(faptul că are antecedente penale, lipsa unei ocupații), aspecte ce au condus
la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în
măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de
dispozițiile art. 52 C. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un
mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de
infracțiuni.
Ca măsură de
constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de
exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce
privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul
făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa și
modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât
inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite,
pe viitor, săvârșirea de fapte penale.
În speță, instanțele
au apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a
fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea
inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Față de
considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385
15
pct.
1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01
februarie 2013.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva deciziei penale nr.
317/ A din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Deduce din cuantumul
pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01
februarie 2013.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 01 februarie 2013.