ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

377 din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în dosarul nr. 4065/3/2012, s-au hotărât următoarele:

În temeiul dispozițiilor

art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a

fost condamnat inculpatul L.Șt.I., la pedeapsa de 20 de ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor

art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., a fost condamnat

inculpatul L.Șt.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a lI-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

cea mai grea, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., i s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

În temeiul dispozițiilor

art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În temeiul dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 și art. 88 C.

pen., s-a computat prevenția pentru inculpat de la 18 august 2011 la zi.

În temeiul dispozițiilor

art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului

din metal, cu prăsele, cu lama de 14 cm, folosit la săvârșirea infracțiunii.

În temeiul dispozițiilor

art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus

confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea

telefonului mobil marca Nokia 5000, sustras de inculpat din locuința victimei.

În temeiul dispozițiilor

art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în

parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă E.F.C. și a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 20.000 de lei, daune materiale și la plata sumei

de 200.000 lei, reprezentând daune morale.

A fost obligat

inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, i se impută

inculpatului L.Șt.I., în esență, că la data de 20 iunie 2011, în timp ce se

afla în locuința victimei E.G., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, mai

întâi cu un scaun în zona capului și apoi cu un cuțit în zona toracelui

posterior și anterior, cauzându-i leziuni ce au determinat decesul, după care a

sustras telefonul mobil al victimei, cheile de la autoturismul acesteia și o

importantă sumă de bani.

Pentru fiecare din

infracțiunile săvârșite, prima instanță i-a aplicat inculpatului câte o

pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea cărora a ținut seama de criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social deosebit de

ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere constând în

aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toracelui posterior și anterior,

ce i-au cauzat leziuni ce au dus la decesul victimei, după care i-a sustras

telefonul mobil, cheile de la autoturism și o sumă de bani.

Sentința a fost

apelată de inculpatul L.Șt.I. și vizează redozarea pedepsei, considerată prea

exagerată, sens în care solicită reducerea acesteia sub minimul special

prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății, prin reținerea în

favoarea sa a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Pe latura civilă a

cauzei, inculpatul consideră că instanța de fond a acordat daune morale prea

mari, pe care nu le va putea acoperi.

În apel a fost audiat

inculpatul și s-a dispus citarea martorului din acte E.C., inclusiv cu mandat

de aducere ce nu a putut fi dus la îndeplinire conform procesului verbal

încheiat la 10 octombrie 2012 întrucât acesta nu mai locuiește la adresa din

acte iar fosta soție nu mai știe nimic despre el.

Cu toate că apelul

inculpatului vizează, pe latură penală, doar redozarea pedepsei aplicate de

instanța fondului, având în vedere că din declarația dată de acesta în apel

reiese că nu mai recunoaște situația de fapt expusă în celelalte declarații, în

sensul că se consideră că este doar „complice la această faptă al cărui autor a

fost E.C.”, Curtea, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a evaluat

cauza, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor

art. 371 alin. (2) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr.

317/ A din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva sentinței

penale nr. 377 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012.

A menținut starea de

arest a inculpatului și a dedus arestarea preventivă de la 18 august 2011 la 9

noiembrie 2012.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a apreciat că, în cauză, fapta

inculpatului este dovedită, pedeapsa este just individualizată, iar cuantumul

daunelor morale este corect stabilit.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385

3

C.

proc. pen., inculpatul L.Șt.I., criticile formulate de acesta vizând

netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră în

raport de gradul de participare la săvârșirea faptei și de faptul că inculpatul

nu a avut intenția de a ucide.

În susținerea

recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art.

385

6

alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs

examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de

inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Reține Înalta Curte

că situația de fapt a fost temeinici stabilită de instanța de fond care a

realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator

administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată

faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind

instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din

probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și

nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta comisă de inculpat

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 alin.

(1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

Referitor la motivul

de recurs formulat de inculpat și care vizează o nouă individualizare a

pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a

procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale

de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei,

urmările acesteia, limitele de pedeapsă cât și circumstanțele personale

(faptul că are antecedente penale, lipsa unei ocupații), aspecte ce au condus

la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în

măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de

dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de

infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de

exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce

privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite,

pe viitor, săvârșirea de fapte penale.

În speță, instanțele

au apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a

fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea

inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01

februarie 2013.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva deciziei penale nr.

317/ A din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01

februarie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 01 februarie 2013.