ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 377 din 05 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012, s-au hotărât următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.Șt.I., la pedeapsa de 20 de ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.Șt.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a lI-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, în sensul că în temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului. În temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006 și art. 88 C. pen., s-a computat prevenția pentru inculpat de la 18 august 2011 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului din metal, cu prăsele, cu lama de 14 cm, folosit la săvârșirea infracțiunii.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 118 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 5000, sustras de inculpat din locuința victimei. În temeiul dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă E.F.C. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 de lei, daune materiale și la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt, i se impută inculpatului L.Șt.I., în esență, că la data de 20 iunie 2011, în timp ce se afla în locuința victimei E.G., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri, mai întâi cu un scaun în zona capului și apoi cu un cuțit în zona toracelui posterior și anterior, cauzându-i leziuni ce au determinat decesul, după care a sustras telefonul mobil al victimei, cheile de la autoturismul acesteia și o importantă sumă de bani. Pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, prima instanță i-a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea cărora a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: pericolul social deosebit de ridicat al faptelor săvârșite de inculpat, modalitatea de comitere constând în aplicarea mai multor lovituri de cuțit în zona toracelui posterior și anterior, ce i-au cauzat leziuni ce au dus la decesul victimei, după care i-a sustras telefonul mobil, cheile de la autoturism și o sumă de bani.

Sentința a fost apelată de inculpatul L.Șt.I. și vizează redozarea pedepsei, considerată prea exagerată, sens în care solicită reducerea acesteia sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății, prin reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen. Pe latura civilă a cauzei, inculpatul consideră că instanța de fond a acordat daune morale prea mari, pe care nu le va putea acoperi. În apel a fost audiat inculpatul și s-a dispus citarea martorului din acte E.C., inclusiv cu mandat de aducere ce nu a putut fi dus la îndeplinire conform procesului verbal încheiat la 10 octombrie 2012 întrucât acesta nu mai locuiește la adresa din acte iar fosta soție nu mai știe nimic despre el.

Cu toate că apelul inculpatului vizează, pe latură penală, doar redozarea pedepsei aplicate de instanța fondului, având în vedere că din declarația dată de acesta în apel reiese că nu mai recunoaște situația de fapt expusă în celelalte declarații, în sensul că se consideră că este doar „complice la această faptă al cărui autor a fost E.C.”, Curtea, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, a evaluat cauza, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 317/ A din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva sentinței penale nr. 377 din 5 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4065/3/2012.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus arestarea preventivă de la 18 august 2011 la 9 noiembrie 2012. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că, în cauză, fapta inculpatului este dovedită, pedeapsa este just individualizată, iar cuantumul daunelor morale este corect stabilit. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385 3 C. proc. pen., inculpatul L.Șt.I., criticile formulate de acesta vizând netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră în raport de gradul de participare la săvârșirea faptei și de faptul că inculpatul nu a avut intenția de a ucide. În susținerea recursului, inculpatul invocă cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanța de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., cât și din perspectiva art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost temeinici stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

Referitor la motivul de recurs formulat de inculpat și care vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptei, urmările acesteia, limitele de pedeapsă cât și circumstanțele personale (faptul că are antecedente penale, lipsa unei ocupații), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse care prin cuantum și modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite, pe viitor, săvârșirea de fapte penale. În speță, instanțele au apreciat corect asupra gravității faptei, dar și a împrejurărilor în care a fost comisă, coroborate cu persoana inculpatului, condiții în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01 februarie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.Șt.I. împotriva deciziei penale nr. 317/ A din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata prevenției de la 18 august 2011 la 01 februarie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 01 februarie 2013.