ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față;
În
baza actelor și lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
încheierea din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,
secția penală, în Dosarul nr. 13225/30/2012, în temeiul art. 300
2
C.
proc. pen. raportat la art. 160
b
C. proc. pen., s-a menținut starea
de arest a inculpaților M.V.M., O.M.F. și F.I.N., urmând ca legalitatea și
temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de
60 zile.
În
temeiul art. 139 C. proc. pen., au fost respinse cererile
de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați.
Pentru a dispune astfel, instanța de
apel a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri
subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea
publică. În acest sens s-a reținut că inculpatul F.I.N. a fost trimis în
judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de
libertate de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în
vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de
minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a
executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin SP 3056/2011 a
Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79/2012 a Curții
de Apel Timișoara, inculpatul M.V.M. a fost trimis în judecată și condamnat de
prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 8 ani și 15
luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea
săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori,
fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării
pedepsei de 15 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22
martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la
data de 22 martie 2012 și inculpatul O.M.F. a fost trimis în judecată și
condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de
8 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în
vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de
minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a
executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără
număr din 22 martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria,
definitivă la data de 22 martie 2012, totodată s-a avut în vedere perseverența
infracțională a acestor inculpați care au suferit condamnări de dată recentă în
străinătate, pe de altă parte, existența unor indicii în sensul că lăsarea în
liberate prezintă pericol pentru ordinea publică, indicii rezultate din
circumstanțele reale ale cauzei dar și circumstanțe personale de natura a
caracteriza persoana inculpaților.
În
concluzie, s-a apreciat că există și în prezent indicii temeinice
că inculpatul a comis o faptă de natură penală pentru care legea precede o pedeapsă
mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică subzistă
și în prezent, fiind conturat de riscul că inculpatul, lăsat în libertate, să comită
fapte similare.
Aceste motive, s-a apreciat că justifică
și respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv formulate de avocați aleși
ai inculpaților.
Împotriva acestei încheieri, inculpații
M.V.M., O.M.F. și F.I.N. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând,
prin apărător desemnat din oficiu, casarea încheierii atacate și revocarea, sau
înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă neprivativă de
libertate.
Examinând recursurile declarate de inculpați
sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor
arăta.
Potrivit art. 300
2
C. proc.
pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare
să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160
b
alin.
(3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun
în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea
de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Din examinarea actelor dosarului se constată
că temeiul de drept al arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148
lit. f) C. proc. pen., astfel:
Inculpatul F.I.N. a fost trimis în judecată
și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de
11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii
unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată
revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare
aplicată prin SP 3056/2011 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia
penală nr. 79/2012 a CA Timișoara.
lnculpatul M.V.M. a fost trimis în judecată
și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de
8 ani și 15 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea
săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i
totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 15
luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată
de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012.
Inculpatul O.M.F. a fost trimis în judecată
și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de
8 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea
săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i
totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 9
luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată
de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012.
În
cauza de față, Înalta Curte reține că infracțiunile pentru
care inculpații sunt judecați prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu
toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită
în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut
de art. 136 C. proc. pen.
În
concret, pericolul pentru ordinea publică, la care se referă
art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul
social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanță a faptei respectiv
în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negativă, iar pe de
altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de
comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a
activității infracțiunionale totodată, se are în vedere perseverența infracțională
a acestor inculpați, care au suferit condamnări de dată recentă în străinătate,
pe de altă parte, existența unor indicii în sensul că lăsarea în liberate prezintă
pericol pentru ordinea publică, indicii rezultate din circumstanțele reale ale cauzei
dar și circumstanțe personale de natura ce caracterizează persoana inculpaților.
Măsura lipsirii de libertate a unei persoane,
potrivit stipulațiilor art. 5 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
și art. 23 din Constituția României, se poate dispune atunci când există motive
verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive
temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă
infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și
libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Înalta Curte mai constată că măsura arestării
preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității,iar menținerea
acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a
procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării inculpaților de
comunitatea din care fac parte.
În
același timp, Curtea apreciază că durata arestării preventive
a inculpaților, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire
penală, judecata în fond și, în prezent, în derularea apelului, se situează în limitele
guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde
din jurisprudența C.E.D.O. în materie.
Raportat la baza factuală reținută, necesitatea
realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare
plasarea în detenție a inculpaților, pericolul concret pentru ordinea publică pe
care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta este actual, real și precis,
evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.
Recursurile declarate învederându-se, așadar,
nefondate, urmează ca, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. , recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu
de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare
inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații M.V.M., O.M.F. și F.I.N., împotriva încheierii din 16 octombrie 2013
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 13225/30/2012.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei
de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte
100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.