ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3344/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 13225/30/2012, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților M.V.M., O.M.F. și F.I.N., urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile. În temeiul art. 139 C. proc. pen., au fost respinse cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică.

În acest sens s-a reținut că inculpatul F.I.N. a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin SP 3056/2011 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79/2012 a Curții de Apel Timișoara, inculpatul M.V.M.

a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 8 ani și 15 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 15 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012 și inculpatul O.M.F.

a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 8 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012, totodată s-a avut în vedere perseverența infracțională a acestor inculpați care au suferit condamnări de dată recentă în străinătate, pe de altă parte, existența unor indicii în sensul că lăsarea în liberate prezintă pericol pentru ordinea publică, indicii rezultate din circumstanțele reale ale cauzei dar și circumstanțe personale de natura a caracteriza persoana inculpaților.

În concluzie, s-a apreciat că există și în prezent indicii temeinice că inculpatul a comis o faptă de natură penală pentru care legea precede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și în prezent, fiind conturat de riscul că inculpatul, lăsat în libertate, să comită fapte similare. Aceste motive, s-a apreciat că justifică și respingerea cererii de înlocuire a arestului preventiv formulate de avocați aleși ai inculpaților. Împotriva acestei încheieri, inculpații M.V.M., O.M.F. și F.I.N. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător desemnat din oficiu, casarea încheierii atacate și revocarea, sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

Examinând recursurile declarate de inculpați sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Din examinarea actelor dosarului se constată că temeiul de drept al arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen., astfel: 1. Inculpatul F.I.N. a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin SP 3056/2011 a Judecătoriei Timișoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 79/2012 a CA Timișoara. 2. lnculpatul M.V.M.

a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 8 ani și 15 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 15 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012. 3. Inculpatul O.M.F.

a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la o pedeapsă rezultantă privativă de libertate de 8 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni și săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, fiindu-i totodată revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală fără număr din 22 martie 2012 pronunțată de judecătoria St. Polten din Austria, definitivă la data de 22 martie 2012. În cauza de față, Înalta Curte reține că infracțiunile pentru care inculpații sunt judecați prezintă o gravitate concretă sporită, în raport cu toate elementele anterior analizate, faptele săvârșite având o rezonanță deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen. În concret, pericolul pentru ordinea publică, la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanță a faptei respectiv în comunitate, o reacție colectivă față de o stare de lucruri negativă, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura și modalitatea concretă de săvârșire a activității infracțiunionale totodată, se are în vedere perseverența infracțională a acestor inculpați, care au suferit condamnări de dată recentă în străinătate, pe de altă parte, existența unor indicii în sensul că lăsarea în liberate prezintă pericol pentru ordinea publică, indicii rezultate din circumstanțele reale ale cauzei dar și circumstanțe personale de natura ce caracterizează persoana inculpaților.

Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit stipulațiilor art. 5 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, se poate dispune atunci când există motive verosimile pentru a se presupune că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice pentru a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive a inculpaților se situează pe coordonatele legalității,iar menținerea acesteia este justificată, pe de o parte, de scopul derulării în condiții bune a procesului penal, iar pe de altă parte, de necesitatea izolării inculpaților de comunitatea din care fac parte.

În același timp, Curtea apreciază că durata arestării preventive a inculpaților, în raport cu toate fazele procesuale parcurse, respectiv, urmărire penală, judecata în fond și, în prezent, în derularea apelului, se situează în limitele guvernate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, așa cum se desprinde din jurisprudența C.E.D.O. în materie. Raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpaților, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpaților l-ar prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. , recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V.M., O.M.F. și F.I.N., împotriva încheierii din 16 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 13225/30/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.