ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3342/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1 din 09 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 9200/90/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 6 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1908/90/2008 formulată de revizuientul M.Ș., deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.

A fost obligat revizuientul la plata sumei de 50 RON - cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea la data de 24 august 2012 sub numărul 945/111/6/2012 condamnatul M.Ș., deținut în Penitenciarul Colibași, jud.Argeș, a solicitat declanșarea procedurii de revizuire a sentinței penale nr. 6 din 21 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Vâlcea secția penală în Dosarul nr. 1908/90/2008, invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului, respectiv efectuarea unei noi expertize medico legale. Totodată, revizuientul a precizat că decesul victimei ar fi fost cauzat de căderea acesteia din podul locuinței în care obișnuia să se ascundă când consuma băuturi alcoolice.

După efectuarea actelor de cercetare, procurorul șef secție judiciară a înaintat întregul material împreună cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, Tribunalului Vâlcea, cauza fiind înregistrată sub numărul 9200/90/2012.

Analizând cererea de revizuire formulată de condamnatul M.Ș., ținând cont de referatul întocmit de procurorul șef și în raport de actele și lucrările Dosarului nr. 1908/90/2008 al Tribunalului Vâlcea, instanța de fond a constatat următoarele;

Prin sentința penală nr. 6/F din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în Dosarul nr. 1908/90/2009, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.Ș., studii 3 clase, agricultor, recidivist, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, la 14 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., iar în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 7 ani.

În temeiul art. 14 și 17 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de către părțile civile P.N.G.,  și P.N.V.,

A fost obligat inculpatul la plata către părțile civile P.N.G. și P.N.V., a sumei de 2.250 RON pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri materiale.

Inculpatul a mai fost obligat și la plata către partea civilă M.A.I.,  a sumei de 8.000 RON, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența valorii despăgubirilor la plata cărora a fost obligat.

În temeiul art. 113 C. pen., inculpatul a fost obligat la efectuarea de tratament medical până la însănătoșire.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus durata reținerii de o zi în data de 26 mai 2008 și arestării preventive de la 27 mai 2007 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2.700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Sentința atacată, atât cu apel cât și cu recurs, a rămas definitivă la data de 30 octombrie 2009 ca urmare a respingerii recursului, fiind emis mandatul de executare a pedepsei.

Condamnatul a formulat cerere de revizuire a sentinței penale invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului, respectiv efectuarea unei noi expertize medico legale. Totodată, revizuientul a precizat că decesul victimei ar fi fost cauzat de căderea acesteia din podul locuinței în care obișnuia să se ascundă când consuma băuturi alcoolice.

Verificând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat că aceste aspecte au mai fost verificate de către instanță atât cu ocazia cercetării judecătorești precum și a exercitării căilor de atac.

Prevăzută de art. 393 C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care aceeași instanță care a dat soluția rămasă definitivă revine asupra ei în baza unor situații noi, necunoscute la data pronunțării hotărârii.

În conformitate cu

disp. art. 394

C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia.

S-a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Mai mult, condamnatul a mai formulat cereri de revizuire în aceeași cauză, astfel că, având în vedere și decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, temei legal, de motive și apărări invocate, motiv pentru care instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnat.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul M.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Examinând sentința supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu

disp. art. 371

C. proc. pen., curtea a constatat că apelul declarat este nefondat.

Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, care în mod corespunzător a aplicat dispozițiile legale în materie.

M.Ș. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 6/2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, invocând

disp. art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul completării probatoriului prin efectuarea unei noi expertize medico-legale. Revizuientul a susținut că nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat, deoarece decesul victimei a fost cauzat de căderea involuntară a acesteia din podul locuinței, unde obișnuia să se ascundă atunci când consuma băuturi alcoolice.

Din actele și probele administrate în cauză a rezultat că aspectele invocate de revizuient au fost avute în vedere de către instanță cu prilejul soluționării cauzei. Apărările formulate de către acesta au fost verificate, atât cu ocazia soluționării cauzei în fond, cât și la instanțele de control judiciar.

De altfel, dispozițiile art. 394 C. proc. pen. prevăd limitativ cauzele pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive. În această procedură nu se poate efectua o suplimentare a probatoriului.

În consecință, în mod corect prima instanță a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Pentru aceste argumente și în temeiul

disp. art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul M.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ședința publică din data de 30 octombrie 2013, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent a solicitat efectuarea unei noi expertize psihiatrice și analizarea denunțului formulat de D.L.

Examinând recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ș. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 28 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art.

II

din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., căruia i s-ar fi putut circumscrie criticile recurentului revizuent condamnat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că revizuentul condamnat M.Ș. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecații în ședința publică din data de 30 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză), încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, fața de această împrejurare Înalta Curte de Casație și Justiție, ținând seama de prevederile art. 385 alin. (2

1

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 (care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor ce s-ar fi putut circumscrie acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile formulate de revizuentul condamnat se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate proceda la examinarea lor, nefiind respectate, așa cum s-a arătat anterior, cerințele formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ș. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.Ș. împotriva deciziei penale nr. 20/A din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2013.