ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 5 decembrie 2012, Tribunalul Vaslui a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul B.A.L.A. a fost trimis în judecată, respectiv din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. A respins cererea prin care s-a solicitat aplicarea disp. art. 44 alin. (2) C. pen. A condamnat pe inculpatul B.A.L.A., ocupația operator calculatoare, locul de muncă SC S. SRL Vaslui, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului B.A.L.A., pe durata unui termen de încercare conform art. 86 2 C. pen., respectiv de 5 ani.

Potrivit art. 86 3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an; b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; În temeiul art. 86 4 C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-lI-a și lit. b) C. pen. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile P.M. și P.M.I. și a fost stabilit termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013. A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N.O. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat pe inculpatul B.A.L.A., să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof.

dr. N.O. „ lași reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.103 RON, din care suma de 1.623 RON reprezentând contravaloarea expertizelor medico-legale din 12 august 2010 2012 întocmită de Serviciul Medico - Legal Județean Vaslui și din 03 ianuarie 2012 întocmită de I.M.L. lași, se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui nr. 442/P/2010 întocmit la data de 13 iulie 2012 și înregistrat la Tribunalul Vaslui sub numărul 2676/89/2012 la data de 17 iulie 2012, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul B.A.L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a reținut prin actul de sesizare că inculpatul B.A.LA. are 37 de ani și a lucrat timp de 16 ani la SC S.G. SRL Vaslui, societate care are și discoteca „M." din sediul Casei de Cultură V. La data comiterii faptei (5 august 2010), învinuitul lucra ca agent de pază la această discotecă.

Victima P.C.F., în vârstă de 30 de ani, locuia, la data comiterii faptei, împreună cu părinții săi, P.M.I. și P.M. Victima are o soră, P.R.G., care locuiește în lași împreună cu concubinul ei, B.R.I. Cei doi au doi copii, care au rămas în grija bunicilor materni, în Vaslui. La acea dată, împreună cu ei mai locuia și numita B.A.N., sora lui B.R.I. În ziua de 5 august 2010, B.R.I., P.R. și B.A. s-au hotărât să vină la Vaslui, acasă la părinți, iar aici să meargă seara la discotecă.B.R.I. și P.R. au mers la părinții acesteia, unde s-au întâlnit cu victima P.C.F. și l-au întrebat dacă merge seara la discotecă iar el a zis că nu, întrucât este meci unde joacă echipa lui favorită, Dinamo, iar a doua zi trebuie să meargă la serviciu.

B.R.I. a plecat acasă la părinții săi iar seara, în jurul orelor 21:30 - 22:00, a luat-o pe P.R. și pe B.A. și au mers la discoteca „M.". în prealabil, B.R.I. l-a sunat pe învinuit și l-a rugat să-i rezerve o masă. Discoteca este situată la primul etaj al Casei de Cultură și, la rândul ei, are încă un nivel, în sensul că discoteca are parter și un etaj. Au ajuns la discotecă și și-au ocupat locurile rămase rezervate, după care și-au comandat votcă cu suc. În jurul orelor 23:00, P.R. l-a sunat pe fratele său și l-a întrebat dacă nu vine la discotecă, iar el i-a spus că ar veni dar că nu are bani. P.R. i-a spus că plătește ea taxiul și intrarea în discotecă, astfel încât victima a plecat la discotecă.

Aici, s-a așezat la aceeași masă cu sora sa. La un moment dat, a venit la ei martorul E.O., care l-a întrebat dacă poate să se așeze și el cu ei la masă, iar acesta a fost de acord. Cu toții se distrau, dansau și dădeau dedicații. În discotecă, la o altă masă, se aflau surorile gemene P.V. și P.A. P.C.F. s-a ridicat de la masă și a invitat-o la dans pe P.V. iar aceasta a acceptat. Când a invitat-o iar la dans, P.V. a refuzat, spunând că vrea să mai stea de vorbă cu sora sa. Atunci, victima a tras-o de mână, a înjurat-o și a scuipat-o. P.V. l-a sesizat pe învinuit cu privire la acest aspect iar învinuitul s-a dus la victimă și i-a cerut să coboare la parterul clădirii, pentru a discuta. Au coborât amândoi și s-au oprit în holul Casei de Cultură, în dreptul ușii de la intrare.

B.R.I. i-a văzut pe cei doi coborând și discutând, astfel încât a coborât în urma lor ca să vadă ce se întâmplă, l-a văzut discutând civilizat și s-a dus la toaletă. Inculpatul i-a spus lui P.C.F. că nu-l mai poate lăsa în discotecă întrucât s-a luat de o fată, însă victima a negat că s-ar fi întâmplat așa ceva. Între timp a achitat nota de plată și a ieșit din discotecă împreună cu sora sa, P.A., și cu martorul R.C., cu gând să plece acasă. Când au ajuns la parterul clădirii, i-au văzut pe învinuit și victimă stând de vorbă, în dreptul ușii de la intrare. În momentul în care victima a văzut-o pe P.V., s-a repezit la ea să o prindă de mână, moment în care a intervenit învinuitul și s-a interpus între cei doi.

Victima i-a pus mâna în gât inculpatului iar acesta, cu mâna dreapta, i-a dat mâinile în jos victimei și, cu stânga, i-a aplicat o lovitură cu pumnul sub bărbie, victima căzând la pământ și lovindu-se cu capul de pardoseala din marmură. A rămas în stare de inconștiență. Momentul lovirii a fost văzut de martorii B.R.I., care ieșise de la baie, și R.C. P.V. și P.A. au văzut și ele acest moment însă, fiind în spatele învinuitului, nu și-au dat seama exact dacă acesta a lovit victima sau doar a împins-o. Când a văzut că inculpatul l-a lovit pe P.C.F. și acesta a căzut la pământ, rămânând inconștient, B.R.I. s-a dus la inculpat și l-a întrebat de ce l-a lovit, spunându-i că, dacă vrea să se bată, să se bată cu el nu cu victima.

Apoi, a observat că P.C.F. se îneca, ca și cum ar vrea să vomite, astfel încât B.R.I. s-a dus la el și l-a întors pe o parte, să nu se înece cu vomă. Între timp, a venit acolo și administratorul discotecii, martora V.F., precum și martorul E.O., care coborâse la parterul clădirii să meargă la baie. B.R.I. s-a dus să discute cu V.F. despre cele întâmplate acolo iar E.O. s-a dus la victimă și a întors-o iarăși pe o parte, pentru a nu se îneca cu vomă întrucât, între timp, victima se mișcase și ajunsese iar cu fața în sus. E.O. a strigat la B.R.I. să vină și să scoată împreună victima afară. L-au apucat fiecare de câte un braț și l-au târât pe P.C.F. în afara clădirii, unde l-au așezat pe iarbă.

B.R.I. a luat un pahar cu apă de la V.F. și i l-a dat lui E.O., care a stropit victima pe față.P.C.F. și-a revenit, s-a ridicat în picioare și a început să strige la inculpat întrebându-l de ce l-a lovit, inculpatul fiind în acel moment în interiorul clădirii, pe hol. P.C.F. a vrut să intre iar în discotecă însă B.R.I. nu l-a lăsat, punându-se în fața lui, în ușa de la intrarea clădirii stătea V.F., care ținea brațele întinse în lateral, tot pentru a nu lăsa victima să intre în discotecă. P.C.F. a trecut pe sub mâinile lui B.R.I. și s-a dus la V.F. cu gând de a intra în discotecă, însă aceasta i-a spus că are interdicție pe viață de a intra acolo. P.C.F. s-a calmat iar B.R.I. l-a luat și l-a dus către stația de taxiuri, spunându-i să plece direct acasă.

Când au ajuns în apropierea stației de taxiuri, P.C.F. s-a întors iarăși să discute cu V.F. B.R.I. s-a dus iar după el, l-a luat și de data aceasta l-a urcat în taxi, spunându-i șoferului să îl ducă direct acasă și să nu oprească nicăieri. Între timp, părinții victimei se culcaseră. Toate acestea se întâmplau în jurul orelor 2:00. Victima a ajuns acasă și a sunat mai întâi la ușă, după care a descuiat și a intrat. Părinți săi s-au trezit însă nu au ieșit din cameră, crezând că s-au întors copiii lor de la discotecă. P.C.F. dormea pe un pat, în bucătărie, astfel încât, după ce a intrat în casă, s-a descălțat doar de un pantof, s-a dus în bucătărie, unde s-a sprijinit de chiuvetă, și a început să scuipe sânge.

Când s-a sprijinit de chiuvetă, aceasta a produs zgomot întrucât nu era bine prinsă în perete, astfel încât mama sa, auzind zgomotul, a venit în bucătărie să vadă ce se întâmplă. A venit și tatăl său și l-au văzut pe fiul lor scuipând, după spusele lor, un lichid maroniu, în chiuvetă și l-au întrebat ce s-a întâmplat însă acesta nu Ie-a răspuns. Au desfăcut patul din bucătărie, după care l-au întins pe fiul lor pe pat, cu fața în sus. Au crezut că P.C.F. este în stare de ebrietate și că își va reveni și întrucât acesta continua să scuipe acel lichid, părinții săi i-au pus la cap un prosop. Văzând că fiul lor nu-și revine și are dinții încleștați, P.M. a sunat la ambulanță, care a venit și l-a transportat la spital.

Între timp, după ce l-au urcat pe P.C.F. în taxi, B.R.I. s-a întors în discotecă și i-a povestit lui P.R. ce s-a întâmplat iar aceasta a început să se certe cu concubinul său, reproșându-i că nu i-a luat apărarea fratelui său. Au ieșit din discotecă și în fața clădirii au început să se certe iar, motiv pentru care P.R. s-a urcat într-un taxi și a plecat către casă. Când a ajuns aici, a văzut ambulanța care-l lua pe fratele său și a plecat în urma acesteia la spital. B.R.I. a luat-o pe sora sa, B.A., și s-au urcat în mașină pentru a pleca acasă. Pe drum, a fost sunat pe telefonul mobil de către P.R. iar aceasta i-a spus că fratele său este la spital, cerându-i să vină acolo. B.R.I. s-a dus la spital iar de aici l-a sunat pe învinuit și i-a reproșat ce s-a întâmplat, cerându-i să vină și el la spital să vadă ce a făcut.

Inculpatul, care stătea la bere cu prietenii săi, întrucât terminase programul, s-a urcat într-un taxi împreună cu aceștia și s-au dus la spital. Când l-au văzut, P.R. a început să țipe la el, motiv pentru care învinuitul nu a mai coborât din mașină și a plecat. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași, unde a fost operat, iar în data de 11 august 2010 a decedat. Cât timp au stat în spital, rudele victimei au observat o echimoză sub bărbie, în partea dreaptă, iar B.R.I. Ie-a propus să îi facă o poză însă părinții victimei nu au fost de acord întrucât nu doreau să își vadă fiul în starea aia și nu credeau că va muri. Potrivit Raportului de expertiză medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală lași, moartea numitului P.C.F.

a fost violentă. Ea s-a datorat comei cerebrale traumatice consecința hematomului extradural, hematomului subdural și contuziei cerebrale produse în cadrul - unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniene. Leziunile cranio-cerebrale s-au putut produce prin cădere de la același nivel, cu impact cranian parieto-temporal stâng de o suprafață dură, hetero și autopropulsia urmând a fi stabilite pe cale de anchetă. Între leziunile cranio-cerebrale și deces există legătură de cauzalitate. La examenul extern al victimei s-au constatat echimoze localizate retroauricular stâng, pe fața anterioară a toracelui și pe cotul drept. La examenul local efectuat în Spitalul Clinic de Urgență „Prof.

Dr. N.O." s-a consemnat existența unui hematom epicranian parietal stâng. Echimozele toracice s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, iar echimoza de pe cotul drept s-a putut produce prin cădere. Nu există criterii medico-legale pe baza cărora să se poată preciza cu exactitate numărul de impacte ale capului victimei de o suprafață dură. Aspectul și topografia leziunilor cranio-cerebrale indică cel puțin un impact între extremitatea cefalică a victimei și un plan dur, în regiunea parieto-temporală stângă. Sângele victimei aparține grupei sanguine 01 și decesul victimei poate data din data de 11 august 2010. Fapta inculpatului B.A.LA., a fost dovedită cu proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă.

Raportul de expertiză medico-legală din 12 august 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui; raport de expertiză medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală lași și planșa foto anexă; declarațiile părților civile; acte medicaie; declarațiile martorilor; declarațiile inculpatului; proces-verbal de reconstituire și planșa foto anexă. Inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și că solicită conform art. 320 1 C. proc. pen., judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește. S-au depus la dosar în circumstanțiere o caracterizare și copii după certificatul de căsătorie și de naștere ale minorilor.

Instanța de fond a verificat din oficiu și a constatat că actul de sesizare al instanței a fost legal întocmit, că instanța este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptelor inculpatului li s-au dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanța a admis cererea de judecată a inculpatului potrivit procedurii simplificate, stabilită de art. 320 1 C. proc. pen. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., cu următoarea motivare: S-a reținut ca fiind adevărată împrejurarea că inculpatul era agent de pază și ordine, ca angajat la SC S.G. SRL Vaslui, cu sediul în incinta Casei de Cultură "Constantin Tănase" și este adevărat că printre atribuțiile sale de serviciu este și aceea de a apăra viața și integritatea clienților care intrau în club, precum și la fel de adevărat este că dispozițiile Legii nr. 333/2003 prevăd reguli pentru imobilizarea persoanelor turbulente, însă condiția sine-qva-non este aceea de a nu le lovi în zone vitale și cu intensitate exagerată.

Însă, în calitatea sa, chiar dacă victima l-a agresat, punându-i mâinile în gât, inculpatul avea posibilitatea să o imobilizeze, mai ales că aceasta era într-o vădită stare de ebrietate, astfel că ar fi fost ușor de imobilizat, în condițiile în care, în holul Casei de Cultură unde a fost incidentul, erau multe persoane, iar victima nu reprezenta un pericol real pentru inculpat și pentru alți clienți. Inculpatul a aplicat victimei o lovitură care seamănă mai mult cu un „oupercout", în bărbie, cu o intensitate mare, ceea ce a avut drept consecință căderea victimei pe spate cu capul de mozaicul din holul Casei de Cultură, căzătură care, ulterior, s-a dovedit a fi fatală pentru victimă. Față de aceste împrejurări, instanța a respins cererea, apreciind că în cauză, în mod corect a fost reținută provocarea prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

În cauză, s-a apreciat că nu sunt întrunite nici condițiile cumulative prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. pentru a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., așa cum a cerut inculpatul, prin apărător, deoarece atacul victimei nu prezenta un pericol care să amenințe grav viața inculpatului, iar victima, în stare de ebrietate cum era, în atacul său nu oblige inculpatul la o ripostă atât de puternică. În acest caz, sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a săvârșit fapta în condițiile unor puternice emoții și tulburări, cauzate de modul agresiv în care s-a comportat victima. Așa fiind, această cerere a fost respinsă. Față de împrejurările arătate mai sus, din care a rezultat săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat, cu atât mai mult, instanța a respins și cererea acestuia, formată prin apărător, de a se dispune achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen., întrucât fapta există și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 183 C. pen. Instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă pentru fapta săvârșită, acesta beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. La individualizarea pedepsei, instanța, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 52 și 72 C. pen., a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., disp. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., starea de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., urmarea produsă, împrejurările săvârșirii faptei, conduita relativ sinceră a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, datele personale ce caracterizează pe acesta precum și stare de ebrietate în care se afla victima.

În favoarea inculpatului nu au fost reținute alte circumstanțe atenuante. Pedeapsa de 3 ani închisoare s-a apreciat a fi de natură să asigure prevenția specială și generală înscrisă în dispozițiile art. 52 C. pen. I s-a interzis inculpatului pentru perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și lit. b) C. pen., iar pe durata executării pedepsei i s-a interzis exercitarea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie. Gravitatea faptei îl fac nedemn pe inculpat de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Instanța a apreciat că sunt îndeplinite cumulative condițiile prev. de art. 86 1 C. pen., astfel că a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare conform art. 86 2 C. pen.

de 5 ani. Potrivit art. 86 ind.3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatului i s-a stabilit obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a; să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an; b. să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; În temeiul art. 86 4 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 320 1 alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile P.M. și P.M.I. și stabilește termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013. În cauză, Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O.” s-a constituit parte civilă. Fiind dovedite pretențiile civile. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof.

dr. N.O.” lași, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească statului cheltuieli judiciare. În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, de părțile civile P.M.I. și P.M., și de inculpatul B.A.L.A. Prin apelul promovat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul laturii civile, susținând că deși în sarcina inculpatului au fost reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., instanța nu Ie-a dat eficiență și nu a diminuat cuantumul cheltuielilor de spitalizare proporțional cu circumstanța reținută.

Critica formulată de părțile civile-apelante P.M.I. și P.M. a vizat procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalității de executare stabilite, considerând că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere celei mai importante valori sociale apărate de legea penală - viața omului - și de persoana inculpatului ce nu a avut o atitudine sinceră față de organele de anchetă și nu a manifestat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă mai redusă din punct de vedere cantitativ, dar executabilă în regim de detenție este mult mai adaptată criteriilor de individualizare și scopului sancțiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Motivându-și apelul declarat, inculpatul B.A.L.A. a invocat următoarele critici: fapta reținută prin actul de sesizare și pentru care s-a dispus condamnarea a primit o greșită încadrare juridică. A susținut apelantul că împrejurările reale în care a săvârșit fapta și calitatea de agent de pază și ordine în care a acționat atrag încadrarea de ucidere din culpă și nu pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte; fapta reținută prin rechizitoriu nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni de violență, fiind ocrotit de orice răspundere pentru că a folosit forța fizică în derularea atribuțiilor de serviciu și pentru apărarea valorilor obiectivului de pază.

Acțiunea sa se circumscrie Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și „Procedurii privind imobilizarea persoanelor", întrucât a intervenit, în virtutea calității sale, pentru stingerea unui conflict creat de victimă pentru protejarea unui client, dar și în scop de autoapărare. Totodată, apelantul a susținut că în mod nejustificat a reținut instanța de fond că ar fi avut o reacție violentă de o intensitate accentuată, în condițiile în care actele medico-legale atestă că nu s-au constatat mărci traumatice specifice unei lovituri cu pumnul, iar căderea victimei a fost determinată mai degrabă de dezechilibrarea provocată de starea de ebrietate.

În raport de dispozițiile legale în materie, de conduita sa și de calitatea în care a acționat, inculpatul-apelant a solicitat achitarea, în cazul ambelor infracțiuni în discuție, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii. Incidența dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen. determinată de faptul că a intervenit în derularea atacului victimei pentru a stopa agresiunea acesteia asupra numitei P.V. și asupra propriei persoane, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, în baza art. 10 lit. e) C. proc.

pen.; Nelegalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță ce a reținut scuza provocării fără a cuantifica gradul de vinovăție reținut în sarcina fiecărei părți; Nemotivat și nejustificat nu s-au reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare, considerând că lipsa antecedentelor penale, buna conduită la locul de muncă, situația familială și conduita procesuală corectă constituie elemente ce justifică reținerea dispozițiilor art. 74 alini lit. a), c) și alin. (2) C. pen.; Instanța de fond nu a acordat o eficiență juridică corespunzătoare circumstanței atenuante legale a provocării ce ar fi trebuit să conducă la coborârea pedepsei mult sub minimul special redus cu o treime, conform art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.; În procesul de individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de executare, prima instanță a greșit atunci când a stabilit frecvența și ziua prezentării sale la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui. Din coroborarea și interpretarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., ale Ordonanței nr. 92/2000 și ale Regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe, rezultă că măsura de supraveghere prevăzută la art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen. va fi pusă în aplicare de Serviciul de Probațiune prin elaborarea și executarea planului de supraveghere a condamnatului. Nelegala soluționare a acțiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași prin obligarea sa la plata integrală a despăgubirilor solicitate, fără a se da eficiență circumstanței atenuante legale a provocării reținute în sarcina sa.

Examinând hotărârea apelată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele: Fiind învestită cu soluționarea cauzei, instanța de fond, pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, a reținut o situație de fapt, recunoscută de inculpatul B.A.L.A. ce a uzat de prevederile art. 320 1 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Pe baza situației de fapt reținute, instanța de fond a făcut o evaluare juridică legală a activității infracționale desfășurată de inculpat ce întrunește atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped.

de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată - lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea mai gravă produsă - moartea victimei - are loc din culpa subiectului. Prin urmare, făptuitorul își dă seama și vrea să lovească victima sau să îi producă o vătămare corporală, dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii morții victimei. Atunci când acest rezultat se produce, el va atrage răspunderea penală în baza art. 183 C. pen. dacă inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă a culpei, fie în modalitatea ușurinței, fie în modalitatea neglijenței.

În cauză, din examinarea dinamicii evenimentului stabilită în baza declarațiilor date de martori, a actelor medico-legale și a declarațiilor inculpatului a rezultat că moartea victimei P.C.F. s-a datorat lovirii acesteia de către inculpat cu pumnul sub bărbie, urmată de căderea victimei și impactul între extremitatea cefalică și un plan dur, în regiunea parieto-temporală stângă. Prin urmare, lovirea a fost săvârșită cu intenție, însă moartea victimei a survenit din culpa inculpatului care, deși nu a urmărit moartea victimei și nici nu a acceptat, putea și trebuia să-și dea seama că lovind puternic victima cu pumnul în bărbie, îi putea provoca leziuni de natură a conduce la consecința morții acesteia, cu atât mai mult cu cât, potrivit pregătirii sale profesionale, avea posibilitatea să o facă, și totodată, datoria să depună diligente în comportarea sa, infracțiunea săvârșită fiind aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped.

de art. 183 C. pen. și nu cea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., astfel cum susține inculpatul prin apelul promovat. Nici susținerile apelantului potrivit cărora acțiunea sa violentă a fost cauzată în derularea atribuțiilor de serviciu și pentru apărarea valorilor obiectivului de pază, fiind exonerat, astfel, de orice răspundere penală nu putut fi primite. Conform fișei postului, agentul de securitate, printre alte atribuțiuni, o are și pe aceea de a anunța organele de conducere și de poliție când clienții au un comportament obscen și agresează fizic sau verbal persoanele din jur. Agentul are atribuții de pază și de protecție a unui obiectiv, neavând deci atribuțiuni de a interveni pentru aplanarea unor conflicte în interiorul obiectivului, acestea fiind atribuțiile organelor de poliție.

În acest context, activitatea inculpatului B.A.L.A. a depășit cadrul legal în momentul în care a intervenit pe fondul comportamentului necorespunzător al victimei față de numita P.V. și a agresat-o fizic pe victimă, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul, ce a dus la căderea acesteia și impactul cu pardoseala și, ulterior, la deces. Dacă în prima fază a conflictului agentul de pază B.A.L.A.

a acționat corect și i-a cerut victimei să părăsească discoteca, măsură prevăzută și de Regulamentul de ordine interioară al societății comerciale căreia îi aparține discoteca, în cea de-a doua fază, inculpatul, după ce victima i-a pus mâna în gât și i-a dat mâinile în jos acesteia, a aplicat victimei lovitura cu pumnul sub bărbie, astfel că prin modalitatea în care inculpatul a intervenit, nu s-a putut aprecia că a acționat conform atribuțiilor de serviciu și fișei postului, acțiunea sa depășind sfera celor necesare și aflate la îndemâna sa, ca agent de pază, de aplanare a incidentului ivit în interiorul discotecii. Chiar în contextul unei manifestări agresive din partea victimei, s-a apreciat că, imobilizarea sa se putea realiza fără a se recurge la acțiunea violentă întreprinsă de inculpat, cu atât mai mult cu cât victima era în vădită stare de ebrietate și incidentul s-a produs într-un loc public, în prezența mai multor persoane.

Pe de altă parte, regulile instituite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 și „Procedura privind imobilizarea persoanelor" invocate de inculpat interzic loviturile în zona vitale și cu intensitate exagerată, de natură a provoca vătămarea gravă a integrității corporale ori moartea persoanei, astfel cum temeinic a motivat prima instanță examinând apărările formulate de inculpat. În raport de maniera de desfășurarea evenimentelor, de împrejurările și modul în care a intervenit inculpatul, evidențiate de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod corect că lovitura aplicată de inculpat a avut o intensitate mare, determinând căderea victimei, astfel că nu poate fi încadrată în categoria acțiunilor de folosire a forței fizice permise de lege.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea inculpatului vizând pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. pen. Prin apelul promovat, inculpatul a reiterat solicitarea de reținere a dispozițiilor art. 44 C. pen., apărare examinată și înlăturată corect de prima instanță. De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate.Numai existența unui pericol grav justifică însă reacția făptuitorului, căci numai în acest caz se poate considera că n-a avut posibilitatea să își dirijeze singur voința, fiind nevoit să acționeze sub presiunea pe care o provocase pericolul.

Caracterul grav al pericolului rezultă din împrejurarea că el amenință cu producerea unor consecințe ireparabile sau greu de remediat (de exemplu, pierderea vieții, cauzarea unei infirmități sau o altă vătămare corporală care implică grele suferințe). Ori, în speță, deși probele relevă comportamentul agresiv al victimei ce s-a repezit la martora P.V. să o prindă de mână și ulterior i-a pus mâna în gât inculpatului, ceea ce este important în cauza de față este natura și intensitatea ripostei inculpatului, care, în contextul amintit, a înțeles să acționeze în mod violent, dar, într-o manieră disproporționată în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul victimei care, aflată într-o stare vădită de ebrietate, a încercat să o prindă de mână pe martoră și i-a pus mâna în gât inculpatului.

În atare context, inculpatul după ce s-a interpus între martoră și victimă și a dat mâinile în jos victimei, i-a aplicat o lovitură cu pumnul sub bărbie, victima căzând și lovindu-se cu capul de pardoseală. Așadar, s-a apreciat că nu se poate reține că în urma acțiunii victimei, martora sau inculpatul au fost într-un pericol grav care să-l determine pe acesta din urmă să riposteze atât de violent. Acțiunea victimei nu a fost de natură a justifica, prin prisma dispozițiilor art. 44 C. pen., acțiunea inculpatului, în sensul înlăturării caracterului penal al faptei, ci, determină reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța reținută, de altfel, în actul de inculpare și menținută de prima instanță.

În raport de conținutul concret al actului de provocare, raportat la urmările activității infracționale a inculpatului, Curtea a apreciat proporționalitatea culpei inculpatului în producerea rezultatului socialmente periculos la un nivel de 60%, procent ce urmează a fi avut în vedere și la soluționarea acțiunii civile. Față de cele expuse mai sus, Curtea a constatat că modalitatea și împrejurările în care s-a desfășurat activitatea inculpatului B.A.L.A., astfel cum au fost prezentate în expunerea situației de fapt au relevat, fără echivoc, existența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. și vinovăția inculpatului în comiterea ei, ce au fost stabilite judicios de către prima instanță, criticile invocate de inculpat în sens contrar fiind considerate neîntemeiate.

Verificând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului - criticat prin apelurile promovate de părțile civile și de inculpat, Curtea a reținut următoarele: Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa - privativă sau nu de libertate, pe de altă parte.

Examinând modul în care instanța de fond a efectuat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.A.L.A.,Curtea a constatat că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea sancțiunilor, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări corecte a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale acestuia, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana sa, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare, prin prisma funcției unor asemenea sancțiuni.

Stabilind o pedeapsă într-un cuantum coborât ușor sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., urmare reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptei - pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul, cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia - lipsa antecedentelor penale, vârsta, situația familială, atitudinea în societate și procesuală pozitivă. Fiind o măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Cuantumul pedepsei aplicate pentru fapta comisă s-a apreciat că este corespunzător proporționat față de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă, precum și de datele inculpatului. Față de cele reținute, Curtea a apreciat că nu există temeiuri care să determine nici reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. și reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanță și nici majorarea ei.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a reținut că în stabilirea acestei modalități, instanța este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei. Din această perspectivă, corect a apreciat prima instanță că reeducarea și reinserția socială a inculpatului poate avea loc prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Având în vedere că pedeapsa trebuie să fie în același timp atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpatului, Curtea a apreciat, punând în balanță, datele privitoare la faptă, dar și aspectele pozitive anterior expuse privind persoana inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins prin modalitatea de executare aleasă de prima instanță, fiind îndeplinite cerințele art. 86 1 C. pen. Circumstanțele reale care indică un anumit pericol social sporit al faptei săvârșite sunt reflectate în suficientă măsură în cuantumul pedepsei. Acestea trebuie însă examinate în coroborare cu circumstanțele personale nu numai la stabilirea cuantumului pedepsei, așa cum s-a și procedat, ci și la stabilirea modalității de executare a acesteia, operațiune realizată în mod corespunzător de către prima instanță.

Pronunțarea condamnării inculpatului constituie un avertisment suficient pentru îndreptarea acestuia, luând în considerare limitele pedepsei închisorii și limitele intervalului de timp prevăzut de lege, ce constituie termen de încercare, corelat și cu obligațiile ce-i revin acest termen și a căror respectare este asigurată de amenințarea ce planează asupra inculpatului cu executarea integrală a pedepsei aplicate într-un loc de deținere, precum și cu măsurile de supraveghere ce au menirea de a asigura un control permanent asupra inculpatului, pentru a-i determina o conduită licită. Față de cele expuse, Curtea a considerat că nu se impune a se da curs criticii formulate de părțile civile apelante P.M.

și P.M.I., în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei, apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilită de prima instanță este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen. Examinând hotărârea apelată și sub aspectul dispoziției primei instanțe referitoare la frecvența și ziua prezentării la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui pe durata termenului de încercare, Curtea a reținut ca pertinentă critica invocată de inculpatul-apelant. Măsurile de supraveghere care se iau față de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere și să respecte una sau unele dintre obligațiile impuse de instanța de judecată. Potrivit art. 86 3 alin. (4) C. pen., supravegherea respectării măsurilor și obligațiilor impuse de instanța de judecată pe parcursul termenului de încercare se face de judecătorul sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului. Dispozițiile din C. pen. trebuie corelate cu cele din O.G. nr. 92/2000 privind asigurarea și funcționarea serviciilor de probațiune. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din O.G.

nr. 92/2000, Serviciile de Probațiune au următoarele atribuții: - supraveghează respectarea de către persoana condamnată a măsurilor prevăzute la art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.; - supraveghează executarea obligațiilor impuse condamnatului de către instanță, prevăzute în art. 86 3 alin. (3) lit. a) - f) C. pen. Conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de probațiune, consilierul responsabil de caz are obligația de a stabili în planul de supraveghere frecvența întâlnirilor, dar și numărul, durata și locul întrevederilor cu persoana supravegheată.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior se constată că revin consilierului de probațiune și nu instanței de judecată condițiile supravegherii executării obligațiilor prevăzute de art. 86 3 alin. (3) C. pen., fiind necesar a se lăsa la latitudinea consilierului de probațiune fixarea datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune și frecvența întrevederilor, plecând de la premisa că riscul identificat inițial se poate diminua sau poate crește pe perioada termenului de încercare. Constatând că graficul datelor de prezentare și a frecvenței întrevederilor nu este atributul instanței de condamnare, Curtea a reținut ca întemeiată critica inculpatului-apelant, a înlăturat dispoziția primei instanțe în acest sens și a dispus ca inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform planului de supraveghere întocmit de acest serviciu.

Fondată s-a dovedit a fi și critica formulată de parchet, dar și de inculpat, sub aspectul soluționării acțiunii civile promovate în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași. Reținând incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și apreciind proporționalitatea culpei inculpatului la un nivel de 60%, conform celor expuse anterior, acest procent are relevanță pe planul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, despăgubirile civile acordate unității spitalicești au fost diminuate în raport de proporția culpei acestuia. Pentru considerentele arătate, Curtea a constatat ca întemeiate criticile promovate de parchet și de inculpat în latura civilă a cauzei, precum și motivul de apel invocat de inculpat vizând punerea în aplicare a măsurii de supraveghere prev. de art. 86 3 alin. (1) lit. a) C. pen., în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și de inculpatul B.A.L.A. împotriva sentinței penale nr. 221 din 5 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre ce a fost desființată în parte, în latură penală și în latură civilă. În rejudecare a fost înlăturată dispoziția vizând obligarea inculpatului de a se prezenta la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, lunar, în ultima zi de vineri a fiecărei luni din an și a dispus ca inculpatul B.A.L.A. să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui conform planului de supraveghere întocmit de acest serviciu. S-a redus de la 4.089,76 la 2.453,86 RON cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof.

Dr. N.O." lași, sumă actualizată la data executării. Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile civile P.M.I. și P.M., precum și inculpatul B.A.L.A.

- Prin motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei la data de 26 martie 2013, părțile civile au criticat decizia recurată pentru netemeinicie, sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, cu referire la procesul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, respectiv, sub aspectul modalității de executare stabilite, considerând că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere celei mai importante valori sociale apărate de legea penală și de persoana inculpatului,ce nu a avut o atitudine sinceră față de organele de anchetă și nu a manifestat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă mai redusă din punct de vedere cantitativ, dar executabilă în regim de detenție corespunde criteriilor de individualizare și scopului sancțiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar la data de 16 septembrie 2013, recurentul inculpat, a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 pct. 17 2 și pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat următoarele: - schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 178 C. pen.; - reținerea dispozițiilor art. 44 alin. (2) C. pen.; reindividualizarea judiciară a pedepsei prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare, prev. art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) C. pen.; Examinând recursurile declarate prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate pentru pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului art. 385 10 C. proc.pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc.

pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care. Însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. Intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen.