ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3337/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 221 din

5 decembrie 2012, Tribunalul Vaslui a respins cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei pentru care inculpatul B.A.L.A. a fost trimis în judecată,

respectiv din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen.

A respins

cererea prin care s-a solicitat aplicarea disp. art. 44 alin. (2) C. pen.

A condamnat

pe inculpatul B.A.L.A., ocupația operator calculatoare, locul de muncă SC S.

SRL Vaslui, căsătorit, 2 copii minori, fără antecedente penale, pentru

săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de

art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen.

În temeiul

art. 71 alin. (2) C. pen., pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului

B.A.L.A., pe durata unui termen de încercare conform art. 86

2

C.

pen., respectiv de 5 ani.

Potrivit art.

86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul

are obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a. să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri

a fiecărei luni din an;

b. să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

În temeiul

art. 86

4

C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării

executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în

cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de

supraveghere stabilite de instanță.

În baza art. 71

alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

se suspendă și interzicerea exercitării de către inculpat drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a-lI-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile P.M.

și P.M.I. și a fost stabilit termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013.

A admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N.O.

În baza art. 14,

art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006

modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a obligat pe inculpatul B.A.L.A., să plătească

cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76 RON către partea civilă Spitalul

Clinic de Urgență „Prof. dr. N.O. „ lași reprezentând cheltuieli de spitalizare

a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească statului

cheltuieli judiciare în sumă de 2.103 RON, din care suma de 1.623 RON reprezentând

contravaloarea expertizelor medico-legale din 12 august 2010 2012 întocmită de Serviciul

Medico - Legal Județean Vaslui și din 03 ianuarie 2012 întocmită de I.M.L. lași,

se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui nr. 442/P/2010 întocmit la data de 13

iulie 2012 și înregistrat la Tribunalul Vaslui sub numărul 2676/89/2012 la data

de 17 iulie 2012, s-a pus în mișcare acțiunea penală și a fost trimis în judecată,

în stare de libertate inculpatul B.A.L.A., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen.

S-a reținut prin

actul de sesizare că inculpatul B.A.LA. are 37 de ani și a lucrat timp de 16 ani

la SC S.G. SRL Vaslui, societate care are și discoteca „M." din sediul Casei

de Cultură V. La data comiterii faptei (5 august 2010), învinuitul lucra ca agent

de pază la această discotecă.

Victima P.C.F., în vârstă de 30 de

ani, locuia, la data comiterii faptei, împreună cu părinții săi, P.M.I. și P.M.

Victima are o soră, P.R.G., care locuiește în lași împreună cu concubinul ei, B.R.I.

Cei doi au doi copii, care au rămas în grija bunicilor materni, în Vaslui. La acea

dată, împreună cu ei mai locuia și numita B.A.N., sora lui B.R.I.

În ziua de 5 august

2010, B.R.I., P.R. și B.A. s-au hotărât să vină la Vaslui, acasă la părinți, iar

aici să meargă seara la discotecă.B.R.I. și P.R. au mers la părinții acesteia, unde

s-au întâlnit cu victima P.C.F. și l-au întrebat dacă merge seara la discotecă iar

el a zis că nu, întrucât este meci unde joacă echipa lui favorită, Dinamo, iar a

doua zi trebuie să meargă la serviciu.

B.R.I. a plecat

acasă la părinții săi iar seara, în jurul orelor 21:30 - 22:00, a luat-o pe P.R.

și pe B.A. și au mers la discoteca „M.". în prealabil, B.R.I. l-a sunat pe

învinuit și l-a rugat să-i rezerve o masă.

Discoteca este

situată la primul etaj al Casei de Cultură și, la rândul ei, are încă un nivel,

în sensul că discoteca are parter și un etaj.

Au ajuns la discotecă

și și-au ocupat locurile rămase rezervate, după care și-au comandat votcă cu suc.

În jurul orelor 23:00, P.R. l-a sunat pe fratele său și l-a întrebat dacă nu vine

la discotecă, iar el i-a spus că ar veni dar că nu are bani. P.R. i-a spus că plătește

ea taxiul și intrarea în discotecă, astfel încât victima a plecat la discotecă.

Aici, s-a așezat la aceeași masă cu sora sa. La un moment dat, a venit la ei martorul

E.O., care l-a întrebat dacă poate să se așeze și el cu ei la masă, iar acesta a

fost de acord. Cu toții se distrau, dansau și dădeau dedicații. În discotecă, la

o altă masă, se aflau surorile gemene P.V. și P.A. P.C.F. s-a ridicat de la masă

și a invitat-o la dans pe P.V. iar aceasta a acceptat. Când a invitat-o iar la dans,

P.V. a refuzat, spunând că vrea să mai stea de vorbă cu sora sa. Atunci, victima

a tras-o de mână, a înjurat-o și a scuipat-o.

P.V. l-a sesizat

pe învinuit cu privire la acest aspect iar învinuitul s-a dus la victimă și i-a

cerut să coboare la parterul clădirii, pentru a discuta. Au coborât amândoi și s-au

oprit în holul Casei de Cultură, în dreptul ușii de la intrare.

B.R.I. i-a văzut

pe cei doi coborând și discutând, astfel încât a coborât în urma lor ca să vadă

ce se întâmplă, l-a văzut discutând civilizat și s-a dus la toaletă. Inculpatul

i-a spus lui P.C.F. că nu-l mai poate lăsa în discotecă întrucât s-a luat de o fată,

însă victima a negat că s-ar fi întâmplat așa ceva. Între timp a achitat nota de

plată și a ieșit din discotecă împreună cu sora sa, P.A., și cu martorul R.C., cu

gând să plece acasă. Când au ajuns la parterul clădirii, i-au văzut pe învinuit

și victimă stând de vorbă, în dreptul ușii de la intrare.

În momentul în

care victima a văzut-o pe P.V., s-a repezit la ea să o prindă de mână, moment în

care a intervenit învinuitul și s-a interpus între cei doi. Victima i-a pus mâna

în gât inculpatului iar acesta, cu mâna dreapta, i-a dat mâinile în jos victimei

și, cu stânga, i-a aplicat o lovitură cu pumnul sub bărbie, victima căzând la pământ

și lovindu-se cu capul de pardoseala din marmură. A rămas în stare de inconștiență.

Momentul lovirii

a fost văzut de martorii B.R.I., care ieșise de la baie, și R.C. P.V. și P.A. au

văzut și ele acest moment însă, fiind în spatele învinuitului, nu și-au dat seama

exact dacă acesta a lovit victima sau doar a împins-o.

Când a văzut că

inculpatul l-a lovit pe P.C.F. și acesta a căzut la pământ, rămânând inconștient,

B.R.I. s-a dus la inculpat și l-a întrebat de ce l-a lovit, spunându-i că, dacă

vrea să se bată, să se bată cu el nu cu victima. Apoi, a observat că P.C.F. se îneca,

ca și cum ar vrea să vomite, astfel încât B.R.I. s-a dus la el și l-a întors pe

o parte, să nu se înece cu vomă. Între timp, a venit acolo și administratorul discotecii,

martora V.F., precum și martorul E.O., care coborâse la parterul clădirii să meargă

la baie. B.R.I. s-a dus să discute cu V.F. despre cele întâmplate acolo iar E.O.

s-a dus la victimă și a întors-o iarăși pe o parte, pentru a nu se îneca cu vomă

întrucât, între timp, victima se mișcase și ajunsese iar cu fața în sus.

E.O. a strigat

la B.R.I. să vină și să scoată împreună victima afară. L-au apucat fiecare de câte

un braț și l-au târât pe P.C.F. în afara clădirii, unde l-au așezat pe iarbă. B.R.I.

a luat un pahar cu apă de la V.F. și i l-a dat lui E.O., care a stropit victima

pe față.P.C.F. și-a revenit, s-a ridicat în picioare și a început să strige la inculpat

întrebându-l de ce l-a lovit, inculpatul fiind în acel moment în interiorul clădirii,

pe hol. P.C.F. a vrut să intre iar în discotecă însă B.R.I. nu l-a lăsat, punându-se

în fața lui, în ușa de la intrarea clădirii stătea V.F., care ținea brațele întinse

în lateral, tot pentru a nu lăsa victima să intre în discotecă.

P.C.F. a trecut

pe sub mâinile lui B.R.I. și s-a dus la V.F. cu gând de a intra în discotecă, însă

aceasta i-a spus că are interdicție pe viață de a intra acolo. P.C.F. s-a calmat

iar B.R.I. l-a luat și l-a dus către stația de taxiuri, spunându-i să plece direct

acasă. Când au ajuns în apropierea stației de taxiuri, P.C.F. s-a întors iarăși

să discute cu V.F. B.R.I. s-a dus iar după el, l-a luat și de data aceasta l-a urcat

în taxi, spunându-i șoferului să îl ducă direct acasă și să nu oprească nicăieri.

Între timp, părinții victimei se culcaseră. Toate acestea se întâmplau în jurul

orelor 2:00.

Victima a ajuns

acasă și a sunat mai întâi la ușă, după care a descuiat și a intrat. Părinți săi

s-au trezit însă nu au ieșit din cameră, crezând că s-au întors copiii lor de la

discotecă. P.C.F. dormea pe un pat, în bucătărie, astfel încât, după ce a intrat

în casă, s-a descălțat doar de un pantof, s-a dus în bucătărie, unde s-a sprijinit

de chiuvetă, și a început să scuipe sânge. Când s-a sprijinit de chiuvetă, aceasta

a produs zgomot întrucât nu era bine prinsă în perete, astfel încât mama sa, auzind

zgomotul, a venit în bucătărie să vadă ce se întâmplă. A venit și tatăl său și l-au

văzut pe fiul lor scuipând, după spusele lor, un lichid maroniu, în chiuvetă și

l-au întrebat ce s-a întâmplat însă acesta nu Ie-a răspuns.

Au desfăcut patul

din bucătărie, după care l-au întins pe fiul lor pe pat, cu fața în sus. Au crezut

că P.C.F. este în stare de ebrietate și că își va reveni și întrucât acesta continua

să scuipe acel lichid, părinții săi i-au pus la cap un prosop.

Văzând că fiul

lor nu-și revine și are dinții încleștați, P.M. a sunat la ambulanță, care a venit

și l-a transportat la spital.

Între timp, după

ce l-au urcat pe P.C.F. în taxi, B.R.I. s-a întors în discotecă și i-a povestit

lui P.R. ce s-a întâmplat iar aceasta a început să se certe cu concubinul său, reproșându-i

că nu i-a luat apărarea fratelui său. Au ieșit din discotecă și în fața clădirii

au început să se certe iar, motiv pentru care P.R. s-a urcat într-un taxi și a plecat

către casă. Când a ajuns aici, a văzut ambulanța care-l lua pe fratele său și a

plecat în urma acesteia la spital. B.R.I. a luat-o pe sora sa, B.A., și s-au urcat

în mașină pentru a pleca acasă. Pe drum, a fost sunat pe telefonul mobil de către

P.R. iar aceasta i-a spus că fratele său este la spital, cerându-i să vină acolo.

B.R.I. s-a dus la spital iar de aici l-a sunat pe învinuit și i-a reproșat ce s-a

întâmplat, cerându-i să vină și el la spital să vadă ce a făcut.

Inculpatul, care

stătea la bere cu prietenii săi, întrucât terminase programul, s-a urcat într-un

taxi împreună cu aceștia și s-au dus la spital. Când l-au văzut, P.R. a început

să țipe la el, motiv pentru care învinuitul nu a mai coborât din mașină și a plecat.

Victima a fost

transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași, unde a fost

operat, iar în data de 11 august 2010 a decedat. Cât timp au stat în spital, rudele

victimei au observat o echimoză sub bărbie, în partea dreaptă, iar B.R.I. Ie-a propus

să îi facă o poză însă părinții victimei nu au fost de acord întrucât nu doreau

să își vadă fiul în starea aia și nu credeau că va muri.

Potrivit Raportului

de expertiză medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul

de Medicină Legală lași, moartea numitului P.C.F. a fost violentă.

Ea s-a datorat

comei cerebrale traumatice consecința hematomului extradural, hematomului subdural

și contuziei cerebrale produse în cadrul - unui traumatism cranio-cerebral cu fractură

de boltă și bază craniene.

Leziunile cranio-cerebrale

s-au putut produce prin cădere de la același nivel, cu impact cranian parieto-temporal

stâng de o suprafață dură, hetero și autopropulsia urmând a fi stabilite pe cale

de anchetă.

Între leziunile

cranio-cerebrale și deces există legătură de cauzalitate. La examenul extern al

victimei s-au constatat echimoze localizate retroauricular stâng, pe fața anterioară

a toracelui și pe cotul drept. La examenul local efectuat în Spitalul Clinic de

Urgență „Prof. Dr. N.O." s-a consemnat existența unui hematom epicranian parietal

stâng.

Echimozele toracice

s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, iar echimoza de pe cotul drept

s-a putut produce prin cădere.

Nu există criterii

medico-legale pe baza cărora să se poată preciza cu exactitate numărul de impacte

ale capului victimei de o suprafață dură. Aspectul și topografia leziunilor cranio-cerebrale

indică cel puțin un impact între extremitatea cefalică a victimei și un plan dur,

în regiunea parieto-temporală stângă.

Sângele victimei

aparține grupei sanguine 01 și decesul victimei poate data din data de 11

august 2010.

Fapta inculpatului

B.A.LA., a fost dovedită cu proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare

la fața locului și planșa foto anexă. Raportul de expertiză medico-legală din 12

august 2010 întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Vaslui; raport de expertiză

medico-legală de necropsie din 03 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină

Legală lași și planșa foto anexă; declarațiile părților civile; acte medicaie; declarațiile

martorilor; declarațiile inculpatului; proces-verbal de reconstituire și planșa

foto anexă. Inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei așa cum a fost

reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței și că solicită conform

art. 320

1

C. proc. pen., judecarea în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.

S-au depus la

dosar în circumstanțiere o caracterizare și copii după certificatul de căsătorie

și de naștere ale minorilor.

Instanța de fond

a verificat din oficiu și a constatat că actul de sesizare al instanței a fost legal

întocmit, că instanța este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată,

că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptelor inculpatului

li s-au dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date cu privire la

persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, instanța a admis

cererea de judecată a inculpatului potrivit procedurii simplificate, stabilită de

art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost

trimis în judecată, respectiv din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 178 alin. (2) C. pen. cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen., cu următoarea motivare: S-a reținut ca fiind adevărată

împrejurarea că inculpatul era agent de pază și ordine, ca angajat la SC S.G.

SRL Vaslui, cu sediul în incinta Casei de Cultură "Constantin Tănase"

și este adevărat că printre atribuțiile sale de serviciu este și aceea de a apăra

viața și integritatea clienților care intrau în club, precum și la fel de adevărat

este că dispozițiile Legii nr. 333/2003 prevăd reguli pentru imobilizarea persoanelor

turbulente, însă condiția sine-qva-non este aceea de a nu le lovi în zone vitale

și cu intensitate exagerată. Însă, în calitatea sa, chiar dacă victima l-a agresat,

punându-i mâinile în gât, inculpatul avea posibilitatea să o imobilizeze, mai ales

că aceasta era într-o vădită stare de ebrietate, astfel că ar fi fost ușor de imobilizat,

în condițiile în care, în holul Casei de Cultură unde a fost incidentul, erau multe

persoane, iar victima nu reprezenta un pericol real pentru inculpat și pentru alți

clienți.

Inculpatul a aplicat

victimei o lovitură care seamănă mai mult cu un „oupercout", în bărbie, cu

o intensitate mare, ceea ce a avut drept consecință căderea victimei pe spate cu

capul de mozaicul din holul Casei de Cultură, căzătură care, ulterior, s-a dovedit

a fi fatală pentru victimă. Față de aceste împrejurări, instanța a respins cererea,

apreciind că în cauză, în mod corect a fost reținută provocarea prev. de art. 73

lit. b) C. pen.

În cauză, s-a

apreciat că nu sunt întrunite nici condițiile cumulative prev. de art. 44 alin.

(2) C. pen. pentru a se dispune achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. e) C.

proc. pen., așa cum a cerut inculpatul, prin apărător, deoarece atacul victimei

nu prezenta un pericol care să amenințe grav viața inculpatului, iar victima, în

stare de ebrietate cum era, în atacul său nu oblige inculpatul la o ripostă atât

de puternică.

În acest caz,

sunt incidente dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece inculpatul a săvârșit

fapta în condițiile unor puternice emoții și tulburări, cauzate de modul agresiv

în care s-a comportat victima.

Așa fiind, această

cerere a fost respinsă. Față de împrejurările arătate mai sus, din care a rezultat

săvârșirea faptei cu vinovăție de către inculpat, cu atât mai mult, instanța a respins

și cererea acestuia, formată prin apărător, de a se dispune achitarea, în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât fapta există și întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 183 C. pen.

Instanța i-a aplicat

inculpatului o pedeapsă pentru fapta săvârșită, acesta beneficiind de reducerea

cu o treime a limitelor de pedeapsă.

La individualizarea

pedepsei, instanța, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 52 și 72 C.

pen., a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele

de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., starea de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen., urmarea

produsă, împrejurările săvârșirii faptei, conduita relativ sinceră a inculpatului,

lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatului, datele personale ce caracterizează

pe acesta precum și stare de ebrietate în care se afla victima.

În favoarea inculpatului

nu au fost reținute alte circumstanțe atenuante.

Pedeapsa de 3

ani închisoare s-a apreciat a fi de natură să asigure prevenția specială și generală

înscrisă în dispozițiile art. 52 C. pen. I s-a interzis inculpatului pentru perioadă

de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a-ll-a și lit. b) C. pen., iar pe durata executării pedepsei

i s-a interzis exercitarea acelorași drepturi, ca pedeapsă accesorie.

Gravitatea faptei

îl fac nedemn pe inculpat de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice precum și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Instanța a apreciat că sunt îndeplinite cumulative condițiile prev. de art. 86

1

C. pen., astfel că a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare conform art. 86

2

C. pen. de 5 ani.

Potrivit art.

86 ind.3 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatului i s-a

stabilit obligația de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a; să se prezinte

la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui lunar în ultima zi de vineri

a fiecărei luni din an;

b. să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu reședință sau locuință și orice deplasare

care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c. să comunice

și să justifice schimbarea locului de muncă;

În temeiul

art. 86

4

C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării

executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în

cursul termenului de încercare sau neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de

supraveghere stabilite de instanță. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și interzicerea

exercitării de către inculpat drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 320

1

alin. (5) C. proc. pen., s-a disjuns acțiunea civilă formulată de părțile civile

P.M. și P.M.I. și stabilește termen de judecată la data de 9 ianuarie 2013.

În cauză, Spitalul

Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O.” s-a constituit parte civilă. Fiind dovedite pretențiile

civile. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1349 și 1357 C. civ.,

art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat

inculpatul B.A.L.A., să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 4.089,76

RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. dr. N.O.” lași, reprezentând

cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F., sumă actualizată la data executării.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.A.L.A., să plătească

statului cheltuieli judiciare.

În termenul legal

prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, de părțile civile P.M.I. și P.M., și

de inculpatul B.A.L.A.

Prin apelul promovat,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat hotărârea instanței de fond sub

aspectul laturii civile, susținând că deși în sarcina inculpatului au fost reținute

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., instanța nu Ie-a dat eficiență și nu a diminuat

cuantumul cheltuielilor de spitalizare proporțional cu circumstanța reținută.

Critica formulată

de părțile civile-apelante P.M.I. și P.M. a vizat procesul de individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului, sub aspectul modalității de executare stabilite,

considerând că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere

celei mai importante valori sociale apărate de legea penală - viața omului - și

de persoana inculpatului ce nu a avut o atitudine sinceră față de organele de anchetă

și nu a manifestat disponibilitate pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă

mai redusă din punct de vedere cantitativ, dar executabilă în regim de detenție

este mult mai adaptată criteriilor de individualizare și scopului sancțiunii, având

aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Motivându-și apelul

declarat, inculpatul B.A.L.A. a invocat următoarele critici: fapta reținută prin

actul de sesizare și pentru care s-a dispus condamnarea a primit o greșită încadrare

juridică. A susținut apelantul că împrejurările reale în care a săvârșit fapta și

calitatea de agent de pază și ordine în care a acționat atrag încadrarea de ucidere

din culpă și nu pe aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte; fapta reținută

prin rechizitoriu nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni

de violență, fiind ocrotit de orice răspundere pentru că a folosit forța fizică

în derularea atribuțiilor de serviciu și pentru apărarea valorilor obiectivului

de pază.

Acțiunea sa se

circumscrie Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza

obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și „Procedurii privind

imobilizarea persoanelor", întrucât a intervenit, în virtutea calității sale,

pentru stingerea unui conflict creat de victimă pentru protejarea unui client, dar

și în scop de autoapărare.

Totodată, apelantul

a susținut că în mod nejustificat a reținut instanța de fond că ar fi avut o reacție

violentă de o intensitate accentuată, în condițiile în care actele medico-legale

atestă că nu s-au constatat mărci traumatice specifice unei lovituri cu pumnul,

iar căderea victimei a fost determinată mai degrabă de dezechilibrarea provocată

de starea de ebrietate. În raport de dispozițiile legale în materie, de conduita

sa și de calitatea în care a acționat, inculpatul-apelant a solicitat achitarea,

în cazul ambelor infracțiuni în discuție, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii.

Incidența dispozițiilor

art. 44 alin. (2) C. pen. determinată de faptul că a intervenit în derularea atacului

victimei pentru a stopa agresiunea acesteia asupra numitei P.V. și asupra propriei

persoane, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, în baza art. 10

lit. e) C. proc. pen.;

Nelegalitatea

hotărârii pronunțate de prima instanță ce a reținut scuza provocării fără a cuantifica

gradul de vinovăție reținut în sarcina fiecărei părți;

Nemotivat și nejustificat

nu s-au reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante judiciare, considerând că

lipsa antecedentelor penale, buna conduită la locul de muncă, situația familială

și conduita procesuală corectă constituie elemente ce justifică reținerea dispozițiilor

art. 74 alini lit. a), c) și alin. (2) C. pen.;

Instanța de fond

nu a acordat o eficiență juridică corespunzătoare circumstanței atenuante legale

a provocării ce ar fi trebuit să conducă la coborârea pedepsei mult sub minimul

special redus cu o treime, conform art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.;

În procesul de

individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de executare, prima instanță

a greșit atunci când a stabilit frecvența și ziua prezentării sale la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Din coroborarea

și interpretarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., ale Ordonanței nr. 92/2000

și ale Regulamentului de aplicare a acestei ordonanțe, rezultă că măsura de supraveghere

prevăzută la art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen. va fi pusă în aplicare

de Serviciul de Probațiune prin elaborarea și executarea planului de supraveghere

a condamnatului.

Nelegala soluționare

a acțiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr.

N.O." lași prin obligarea sa la plata integrală a despăgubirilor solicitate,

fără a se da eficiență circumstanței atenuante legale a provocării reținute în sarcina

sa.

Examinând hotărârea

apelată și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și

din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat

următoarele:

Fiind învestită

cu soluționarea cauzei, instanța de fond, pe baza probelor administrate în faza

urmăririi penale, a reținut o situație de fapt, recunoscută de inculpatul B.A.L.A.

ce a uzat de prevederile art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în

cazul recunoașterii vinovăției.

Pe baza situației

de fapt reținute, instanța de fond a făcut o evaluare juridică legală a activității

infracționale desfășurată de inculpat ce întrunește atât din punct de vedere obiectiv,

cât și subiectiv, conținutul incriminator al infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen.

Infracțiunea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune praeterintenționată

- lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârșește cu intenție, iar urmarea

mai gravă produsă - moartea victimei - are loc din culpa subiectului.

Prin urmare, făptuitorul

își dă seama și vrea să lovească victima sau să îi producă o vătămare corporală,

dar nu urmărește și nici nu acceptă posibilitatea producerii morții victimei.

Atunci când acest

rezultat se produce, el va atrage răspunderea penală în baza art. 183 C. pen. dacă

inculpatul a avut, în raport cu rezultatul mai grav, poziția subiectivă a culpei,

fie în modalitatea ușurinței, fie în modalitatea neglijenței.

În cauză, din

examinarea dinamicii evenimentului stabilită în baza declarațiilor date de martori,

a actelor medico-legale și a declarațiilor inculpatului a rezultat că moartea victimei

P.C.F. s-a datorat lovirii acesteia de către inculpat cu pumnul sub bărbie, urmată

de căderea victimei și impactul între extremitatea cefalică și un plan dur, în regiunea

parieto-temporală stângă.

Prin urmare, lovirea

a fost săvârșită cu intenție, însă moartea victimei a survenit din culpa inculpatului

care, deși nu a urmărit moartea victimei și nici nu a acceptat, putea și trebuia

să-și dea seama că lovind puternic victima cu pumnul în bărbie, îi putea provoca

leziuni de natură a conduce la consecința morții acesteia, cu atât mai mult cu cât,

potrivit pregătirii sale profesionale, avea posibilitatea să o facă, și totodată,

datoria să depună diligente în comportarea sa, infracțiunea săvârșită fiind aceea

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen. și

nu cea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., astfel cum susține

inculpatul prin apelul promovat.

Nici susținerile

apelantului potrivit cărora acțiunea sa violentă a fost cauzată în derularea atribuțiilor

de serviciu și pentru apărarea valorilor obiectivului de pază, fiind exonerat, astfel,

de orice răspundere penală nu putut fi primite. Conform fișei postului, agentul

de securitate, printre alte atribuțiuni, o are și pe aceea de a anunța organele

de conducere și de poliție când clienții au un comportament obscen și agresează

fizic sau verbal persoanele din jur.

Agentul are atribuții

de pază și de protecție a unui obiectiv, neavând deci atribuțiuni de a interveni

pentru aplanarea unor conflicte în interiorul obiectivului, acestea fiind atribuțiile

organelor de poliție.

În acest context,

activitatea inculpatului B.A.L.A. a depășit cadrul legal în momentul în care a intervenit

pe fondul comportamentului necorespunzător al victimei față de numita P.V. și a

agresat-o fizic pe victimă, prin aplicarea unei lovituri cu pumnul, ce a dus la

căderea acesteia și impactul cu pardoseala și, ulterior, la deces. Dacă în prima

fază a conflictului agentul de pază B.A.L.A. a acționat corect și i-a cerut victimei

să părăsească discoteca, măsură prevăzută și de Regulamentul de ordine interioară

al societății comerciale căreia îi aparține discoteca, în cea de-a doua fază, inculpatul,

după ce victima i-a pus mâna în gât și i-a dat mâinile în jos acesteia, a aplicat

victimei lovitura cu pumnul sub bărbie, astfel că prin modalitatea în care inculpatul

a intervenit, nu s-a putut aprecia că a acționat conform atribuțiilor de serviciu

și fișei postului, acțiunea sa depășind sfera celor necesare și aflate la îndemâna

sa, ca agent de pază, de aplanare a incidentului ivit în interiorul discotecii.

Chiar în contextul

unei manifestări agresive din partea victimei, s-a apreciat că, imobilizarea sa

se putea realiza fără a se recurge la acțiunea violentă întreprinsă de inculpat,

cu atât mai mult cu cât victima era în vădită stare de ebrietate și incidentul s-a

produs într-un loc public, în prezența mai multor persoane.

Pe de altă parte,

regulile instituite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 și

„Procedura privind imobilizarea persoanelor" invocate de inculpat interzic

loviturile în zona vitale și cu intensitate exagerată, de natură a provoca vătămarea

gravă a integrității corporale ori moartea persoanei, astfel cum temeinic a motivat

prima instanță examinând apărările formulate de inculpat.

În raport de maniera

de desfășurarea evenimentelor, de împrejurările și modul în care a intervenit inculpatul,

evidențiate de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut în mod

corect că lovitura aplicată de inculpat a avut o intensitate mare, determinând căderea

victimei, astfel că nu poate fi încadrată în categoria acțiunilor de folosire a

forței fizice permise de lege.

Pentru aceste

considerente, Curtea a constatat ca nefondată solicitarea inculpatului vizând pronunțarea

unei soluții de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. pen. Prin apelul promovat,

inculpatul a reiterat solicitarea de reținere a dispozițiilor art. 44 C. pen., apărare

examinată și înlăturată corect de prima instanță.

De esența legitimei

apărări este existența unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat ori un interes obștesc și care creează necesitatea unei

acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să

vatăme valorile amenințate.Numai existența unui pericol grav justifică însă reacția

făptuitorului, căci numai în acest caz se poate considera că n-a avut posibilitatea

să își dirijeze singur voința, fiind nevoit să acționeze sub presiunea pe care o

provocase pericolul.

Caracterul grav

al pericolului rezultă din împrejurarea că el amenință cu producerea unor consecințe

ireparabile sau greu de remediat (de exemplu, pierderea vieții, cauzarea unei infirmități

sau o altă vătămare corporală care implică grele suferințe). Ori, în speță, deși

probele relevă comportamentul agresiv al victimei ce s-a repezit la martora P.V.

să o prindă de mână și ulterior i-a pus mâna în gât inculpatului, ceea ce este important

în cauza de față este natura și intensitatea ripostei inculpatului, care, în contextul

amintit, a înțeles să acționeze în mod violent, dar, într-o manieră disproporționată

în raport cu gravitatea pericolului creat prin atacul victimei care, aflată într-o

stare vădită de ebrietate, a încercat să o prindă de mână pe martoră și i-a pus

mâna în gât inculpatului. În atare context, inculpatul după ce s-a interpus între

martoră și victimă și a dat mâinile în jos victimei, i-a aplicat o lovitură cu pumnul

sub bărbie, victima căzând și lovindu-se cu capul de pardoseală.

Așadar, s-a apreciat

că nu se poate reține că în urma acțiunii victimei, martora sau inculpatul au fost

într-un pericol grav care să-l determine pe acesta din urmă să riposteze atât de

violent. Acțiunea victimei nu a fost de natură a justifica, prin prisma dispozițiilor

art. 44 C. pen., acțiunea inculpatului, în sensul înlăturării caracterului penal

al faptei, ci, determină reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante

a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., circumstanța reținută, de altfel,

în actul de inculpare și menținută de prima instanță.

În raport de conținutul

concret al actului de provocare, raportat la urmările activității infracționale

a inculpatului, Curtea a apreciat proporționalitatea culpei inculpatului în producerea

rezultatului socialmente periculos la un nivel de 60%, procent ce urmează a fi avut

în vedere și la soluționarea acțiunii civile.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea a constatat că modalitatea și împrejurările în care s-a desfășurat

activitatea inculpatului B.A.L.A., astfel cum au fost prezentate în expunerea situației

de fapt au relevat, fără echivoc, existența infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. și vinovăția inculpatului în comiterea

ei, ce au fost stabilite judicios de către prima instanță, criticile invocate de

inculpat în sens contrar fiind considerate neîntemeiate.

Verificând hotărârea

apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului - criticat

prin apelurile promovate de părțile civile și de inculpat, Curtea a reținut următoarele:

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este esențial condiționată

de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești

datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea

socială a infractorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa - privativă

sau nu de libertate, pe de altă parte.

Examinând modul

în care instanța de fond a efectuat individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

B.A.L.A.,Curtea a constatat că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea

sancțiunilor, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare,

în sensul unei evaluări corecte a criteriilor prev. de art. 72 C. pen., evidențiind

gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor

personale ale acestuia, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât

și a celor care vizează strict persoana sa, aprecierea fiind făcută fără o preeminență

a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității

de executare, prin prisma funcției unor asemenea sancțiuni. Stabilind o pedeapsă

într-un cuantum coborât ușor sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime

conform dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., urmare reținerii

în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță

a avut în vedere într-o măsură suficientă atât pericolul social concret al faptei

- pus în evidență de împrejurările și modalitatea în care a acționat inculpatul,

cât și datele care circumstanțiază persoana acestuia - lipsa antecedentelor penale,

vârsta, situația familială, atitudinea în societate și procesuală pozitivă.

Fiind o măsură

de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate,

concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală

săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte,

pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul

să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii

unor fapte penale similare. Cuantumul pedepsei aplicate pentru fapta comisă s-a

apreciat că este corespunzător proporționat față de limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, de împrejurările, modalitatea și mijloacele de săvârșire, de urmarea produsă,

precum și de datele inculpatului.

Față de cele reținute,

Curtea a apreciat că nu există temeiuri care să determine nici reținerea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 C. pen. și reducerea pedepsei sub limita stabilită de

prima instanță și nici majorarea ei. În ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsei, Curtea a reținut că în stabilirea acestei modalități, instanța este

datoare, în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative

de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea

efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă,

atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.

Din această perspectivă,

corect a apreciat prima instanță că reeducarea și reinserția socială a inculpatului

poate avea loc prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Având în

vedere că pedeapsa trebuie să fie în același timp atât o măsură de constrângere,

cât și un mijloc de reeducare a inculpatului, Curtea a apreciat, punând în balanță,

datele privitoare la faptă, dar și aspectele pozitive anterior expuse privind persoana

inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins prin modalitatea de executare aleasă

de prima instanță, fiind îndeplinite cerințele art. 86

1

C. pen. Circumstanțele

reale care indică un anumit pericol social sporit al faptei săvârșite sunt reflectate

în suficientă măsură în cuantumul pedepsei. Acestea trebuie însă examinate în coroborare

cu circumstanțele personale nu numai la stabilirea cuantumului pedepsei, așa cum

s-a și procedat, ci și la stabilirea modalității de executare a acesteia, operațiune

realizată în mod corespunzător de către prima instanță.

Pronunțarea condamnării

inculpatului constituie un avertisment suficient pentru îndreptarea acestuia, luând

în considerare limitele pedepsei închisorii și limitele intervalului de timp prevăzut

de lege, ce constituie termen de încercare, corelat și cu obligațiile ce-i revin

acest termen și a căror respectare este asigurată de amenințarea ce planează asupra

inculpatului cu executarea integrală a pedepsei aplicate într-un loc de deținere,

precum și cu măsurile de supraveghere ce au menirea de a asigura un control permanent

asupra inculpatului, pentru a-i determina o conduită licită.

Față de cele expuse,

Curtea a considerat că nu se impune a se da curs criticii formulate de părțile civile

apelante P.M. și P.M.I., în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei,

apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, stabilită de prima instanță este aptă să răspundă scopului preventiv și

de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Examinând hotărârea

apelată și sub aspectul dispoziției primei instanțe referitoare la frecvența și

ziua prezentării la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui pe durata

termenului de încercare, Curtea a reținut ca pertinentă critica invocată de inculpatul-apelant.

Măsurile de supraveghere

care se iau față de condamnat pe durata termenului de încercare sunt menite să asigure

un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită

licită.

În cazul suspendării

executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare, condamnatul

trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere și să respecte una sau unele dintre

obligațiile impuse de instanța de judecată.

Potrivit art.

86

3

alin. (4) C. pen., supravegherea respectării măsurilor și obligațiilor

impuse de instanța de judecată pe parcursul termenului de încercare se face de judecătorul

sau serviciul desemnat cu supravegherea condamnatului.

Dispozițiile din

C. pen. trebuie corelate cu cele din O.G. nr. 92/2000 privind asigurarea și funcționarea

serviciilor de probațiune.

Astfel, potrivit

art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din O.G. nr. 92/2000, Serviciile de Probațiune au

următoarele atribuții:

- supraveghează

respectarea de către persoana condamnată a măsurilor prevăzute la art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.;

- supraveghează

executarea obligațiilor impuse condamnatului de către instanță, prevăzute în

art. 86

3

alin. (3) lit. a) - f) C. pen.

Conform art. 28

alin. (2) din Regulamentul pentru punerea în aplicare a O.G. nr. 92/2000 privind

organizarea și funcționarea serviciilor de probațiune, consilierul responsabil de

caz are obligația de a stabili în planul de supraveghere frecvența întâlnirilor,

dar și numărul, durata și locul întrevederilor cu persoana supravegheată.

Din interpretarea

dispozițiilor legale menționate anterior se constată că revin consilierului de probațiune

și nu instanței de judecată condițiile supravegherii executării obligațiilor prevăzute

de art. 86

3

alin. (3) C. pen., fiind necesar a se lăsa la latitudinea

consilierului de probațiune fixarea datelor la care condamnatul trebuie să se prezinte

la Serviciul de Probațiune și frecvența întrevederilor, plecând de la premisa că

riscul identificat inițial se poate diminua sau poate crește pe perioada termenului

de încercare. Constatând că graficul datelor de prezentare și a frecvenței întrevederilor

nu este atributul instanței de condamnare, Curtea a reținut ca întemeiată critica

inculpatului-apelant, a înlăturat dispoziția primei instanțe în acest sens și a

dispus ca inculpatul să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Vaslui, conform planului de supraveghere întocmit de acest serviciu.

Fondată s-a dovedit

a fi și critica formulată de parchet, dar și de inculpat, sub aspectul soluționării

acțiunii civile promovate în cadrul procesului penal de partea civilă Spitalul Clinic

de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași.

Reținând incidența

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și apreciind proporționalitatea culpei inculpatului

la un nivel de 60%, conform celor expuse anterior, acest procent are relevanță pe

planul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, despăgubirile civile

acordate unității spitalicești au fost diminuate în raport de proporția culpei acestuia.

Pentru considerentele

arătate, Curtea a constatat ca întemeiate criticile promovate de parchet și de inculpat

în latura civilă a cauzei, precum și motivul de apel invocat de inculpat vizând

punerea în aplicare a măsurii de supraveghere prev. de art. 86

3

alin. (1) lit. a) C. pen., în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și de inculpatul

B.A.L.A. împotriva sentinței penale nr. 221 din 5 decembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Vaslui, hotărâre ce a fost desființată în parte, în latură penală și

în latură civilă.

În rejudecare

a fost înlăturată dispoziția vizând obligarea inculpatului de a se prezenta la Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, lunar, în ultima zi de vineri a fiecărei

luni din an și a dispus ca inculpatul B.A.L.A. să se prezinte la Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Vaslui conform planului de supraveghere întocmit de acest

serviciu.

S-a redus de la

4.089,76 la 2.453,86 RON cuantumul cheltuielilor de spitalizare la plata cărora

a fost obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență „Prof.

Dr. N.O." lași, sumă actualizată la data executării.

Au fost menținute

toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs părțile civile P.M.I. și P.M., precum și inculpatul B.A.L.A.

- Prin motivele

de recurs depuse în scris la dosarul cauzei la data de 26 martie 2013, părțile civile

au criticat decizia recurată pentru netemeinicie, sub aspectul tratamentului sancționator

aplicat inculpatului, cu referire la procesul de individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, respectiv, sub aspectul modalității de executare stabilite, considerând

că, în raport de pericolul social al faptei, prin care s-a adus atingere celei mai

importante valori sociale apărate de legea penală și de persoana inculpatului,ce

nu a avut o atitudine sinceră față de organele de anchetă și nu a manifestat disponibilitate

pentru plata despăgubirilor civile, o pedeapsă mai redusă din punct de vedere cantitativ,

dar executabilă în regim de detenție corespunde criteriilor de individualizare și

scopului sancțiunii, având aptitudinea să conducă la reeducarea inculpatului.

Prin motivele

de recurs depuse în scris la dosar la data de 16 septembrie 2013, recurentul inculpat,

a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 pct. 17

2

și pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat următoarele:

- schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prev. de art. 178 C. pen.;

- reținerea dispozițiilor

art. 44 alin. (2) C. pen.; reindividualizarea judiciară a pedepsei prin reținerea

în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare, prev. art. 74 alin. (1) lit.

a), c) și alin. (2) C. pen.;

Examinând recursurile

declarate prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile sunt nefondate pentru pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art.  385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului art. 385

10

C. proc.pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru

cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe

15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc.pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din

lege -referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de

C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care. Însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. Intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.