ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 898/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 898/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 195 din 5 noiembrie 2012 Tribunalul Vaslui a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul

C.N.

a fost trimis în judecată respectiv din tentativă la

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1), 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

A fost condamnat

inculpatul

C.N.

, (zis „C.„ cetățean

român, studii 8 clase, ocupația ziler, necăsătorit, fără antecedente penale) la

pedepsele de:

- 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20

C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1)

, 175 lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen.;

- 250 RON amendă

pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de cuțit, prev. de art. 2 din

Legea nr. 61/

1991, cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. pen. și art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 34 lit. d)C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate

inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3

(trei) ani închisoare.

Pe durata executării

pedepsei, s-a interzis inculpatului

C.N.

exercitarea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II - a (dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice ) și lit. b) (dreptul de a

ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen., în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului

C.N.

și în baza art. 88

alin. (1) C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei aplicate, reținerea și

arestarea preventiv de la data de 16 august la zi.

S-a luat act că

partea vătămată

D.V.

nu s-a constituit

parte civilă.

Au fost admise

acțiunile civile formulate de partea civilă Spitalul Municipal de Urgență

„E.B.„ Bârlad și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

În baza art. 14, art.

346 C. proc. pen., art. 1349 și 1357 C. civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006

modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul

C.N.

să plătească cu titlu de despăgubiri civile, suma de

2.842,938 RON către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență „E.B.„ Bârlad

reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată

D.V.

, suma actualizată la data executării și suma de 510 RON

către partea, civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, reprezentând

cheltuieli ocazionate cu transportul părții vătămate

D.V.

cu ambulanța.

În temeiul art. 118

lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul

C.N.

un cuțit cu mâner negru și lama zimțată înregistrat la

poziția 55/2012 în Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

S-a dispus

conservarea CD-ului conținând capturi de pe camera video din discoteca unde a

început conflictul, înregistrat la poziția 55/2012 al aceluiași Registru de

corpuri delicte al instanței.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

C.N.

să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de

526 RON, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariu parțial apărător

desemnat din oficiu la urmărirea penală și suma de 223 RON reprezentând

contravaloarea expertizei medico-legale întocmită de Serviciul Medico-Legal

Județean Vaslui și de Institutul Național de Medicină legală „Mina Minovici„

București,se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 684/P/2012 din data de 4 octombrie 2012 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv,

inculpatul

C.N.

pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la

art. 174, 175 lit. i) C. pen., și port fără drept al cuțitului, prev, de art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată și republicată, ambele cu

aplicarea art. 33

lit. a)

C. pen.

S-a reținut prin

actul de sesizare a instanței că inculpatul

C.N.

are domiciliul în

satul Rânzești, comuna Fălciu și are vârsta de 23 ani iar, în noaptea de 15/16

august 2012, împreună cu alți consăteni, s-a deplasat în satul Urdești la

discotecă, având asupra sa un cuțit cu mâner negru și lamă zimțată.

La un moment dat a

izbucnit un conflict între tinerii participanți la discotecă iar inculpatul

C.N.

împreună cu prietenii săi au ieșit din discotecă și s-au

deplasat pe drum.

Inculpatul s-a

intersectat pe drumul public cu partea vătămată

D.V.

,

care se deplasa cu soția sa, numita

D.M.

și cumnata sa, după

ce au lăsat niște copii la o rudă.

Inculpatul a

confundat partea vătămată cu una dintre persoanele cu care avusese anterior

altercație la discotecă, astfel că acesta a coborât din autoturismul cu care se

deplasa, cu cuțitul în mână și s-a apropiat de

D.V.

Inițial, inculpat i-a

aplicat lovituri părții vătămate

D.V.

în zona feței, iar

soției acestuia, care a încercat să intervină între cei doi, a fost tăiată la

nivelul degetelor de la mâna dreaptă cu cuțitul ținut în mână de inculpat.

Partea vătămată

D.V.

s-a ridicat de la pământ, moment în care inculpatul

C.N.

i-a aplicat o lovitură de cuțit în flancul stâng al

toracelui, cauzându-i astfel, o plagă tăiată-înțepată.

În urma sesizării a

fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență „

E.B.

" Bârlad, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale

de specialitate și a fost spitalizat până la data de 24 august 2012, deoarece

prezenta o plagă tăiată - penetrantă hemitorace stâng cu pneumotorax.

Ca urmare, după

externare, pentru partea vătămată s-a întocmit, la cerere, Certificatul

medico-legal nr. 541/2012 al SML județul Vaslui pentru ca, ulterior, din

dispoziția procurorului, să fie întocmit Raportul de expertiză medico-legală

nr. 190/ED/2012 al Serviciului Medico-Legal Județean Vaslui prin care s-au

concluzionat următoarele:

D.V.

a prezentat leziuni

traumatice de tipul plăgii tăiate-înțepate hemitorace stâng, penetrantă în

cavitatea pleurală stângă cu hemopneumotorax și emfizem subcutanat, excoriației

și echimozei.

Plagă tăiată-înțepată

toracică a putut fi produsă prin lovire cu obiect tăietor-înțepător, posibil

cuțit, aplicat la nivelul hemitoracelui stâng, fața laterală stângă, posibil

lovire unică, poziția victimă-agresor poate fi de față în față, dacă cuțitul a

fost ținut în mâna dreaptă; celelalte leziuni (excoriația și echimoza) se puteau

produce prin lovire cu mijloace contondente, cu și de obiecte contondente,

posibil prin cădere, pot data din noaptea de 15/16 august 2012. A necesitat 17

- 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus

în primejdie viața sus-numitului.

Leziunile nu au

produs alte consecințe posttraumatice prevăzute de art. 182 C. pen.".

După depistarea sa,

inculpatul

C.N.

și-a recunoscut

fapta, iar declarațiile sale s-au coroborată atât cu datele de anchetă cât și

cu datele de ordin medical.

Instanța de fond a

apreciat că în drept, fapta inculpatului

C.N.

, așa cum a fost

expusă, având în vedere zona corporală în care a lovit, obiectul vulnerant

folosit, urmările agresiunii, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la

art. 174, 175 lit. i) C. pen. și port fără drept al cuțitului, prev. de art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 33

lit. a)

C.

pen.

Conform art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul prezent în instanță a declarat că recunoaște

săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței

și că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire

penală, pe care le cunoaște și le însușește, cu precizarea că solicită

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă de omor calificat

prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru care

a fost trimis în judecată în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.

182 alin. (2) C. pen.

S-a mai reținut că,

s-au depus la dosar două caracterizări privind conduita inculpatului în

societate precum și două Procese-verbale încheiate la data de data de 14

septembrie 2012 și la data de 31 octombrie 2012 din care rezultă că inculpatul

a despăgubit partea vătămată cu suma de 10.000 RON reprezentând despăgubiri

materiale și despăgubiri morale.

Verificând din oficiu

și constatând că actul de sesizare a instanței a fost legal întocmit, că

instanța este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din

probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptelor

inculpatului li s-au dat o corectă încadrare juridică, că sunt suficiente date

cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse,

instanța a admis cererea inculpatului potrivit procedurii simplificate,

stabilit de art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond nu a

primit cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei de

tentativă de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev.

de art. 182 alin. (2) C. pen., apreciind că din modul în care inculpatul a

acționat, lovind victima în zona stângă a toracelui cu un cuțit apt a produce

moartea și cu intensitate mare, rezultă că, chiar dacă acesta nu a urmărit

uciderea victimei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea survenirii

rezultatului letal ca urmare a acțiunii sale.

În acest context, a

fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă

de omor calificat.

În cauză s-a

constatat că organul de urmărire penală a reținut în mod corect situația de

fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a

probelor administrate, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică

corespunzătoare.

Instanța de fond a

apreciat că nu poate fi dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, întrucât din conținutul raportului de

constatare medico-legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată au

pus în primejdie viața acesteia, chiar dacă a necesitat numai 17 - 18 zile de

îngrijiri medicale, toate elementele conducând spre intenția inculpatului de a

ucide victima.

S-a mai reținut că,

important însă nu este atât rezultatul concret al acțiunii inculpatului, cât intenția

lui în raport cu viața victimei.

Cu privire la

individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în

vedere, în cadrul criteriilor generale prev. de art. 52 și 72 C. pen., gradul

de pericol social concret al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a codului penal, reducerea cu 1/3 în conformitate cu disp. art.

320

1

alin. (7) C. proc. pen., urmarea produsă, împrejurările

săvârșirii faptei, conduita sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului

penal, vârsta inculpatului.

De asemenea s-a mai

ținut seama că inculpatul este o persoană violentă deoarece a mai fost

condamnat pentru o infracțiune săvârșită cu violență, chiar dacă față de

aceasta a intervenit reabilitarea.

S-a apreciat că o

pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de

omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1)

, 175 lit. i) C. pen., cât și o pedeapsă

pecuniară de 250 RON pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de cuțit,

prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea

nr. 61/

1991

au menirea să asigure reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de

infracțiuni.

Pe durata executării

pedepsei inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza

a II-a

și lit. b) C. pen.

Totodată, instanța de

fond a apreciat că gravitatea infracțiunii de tentativă de omor calificat îl

fac nedemn pe inculpat de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, pe durata executării pedepsei.

Conform art. 350

alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată

împotriva inculpatului

C.N.

și conform art. 88

alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada de

reținere și arest preventiv a inculpatului, de la data de 16 august la zi.

Partea vătămată

D.V.

prezent în instanță a declarat că nu mai are pretenții

civile de la inculpat întrucât acesta l-a despăgubit achitându-i suma de 10.000

RON, aspect dovedit cu 2 înscrisuri respectiv cu două procese-verbale prin care

se confirmă că inculpatul a despăgubit partea vătămată în conformitatea cu

pretențiile acesteia.

Spitalul Municipal de

Urgență „

E.B.

„ Bârlad și Serviciul

de Ambulanță Județean Vaslui s-au constituit părți civile.

Fiind făcută dovada

pretențiilor lor civile instanța a admis acțiunile civile a celor două părți

civile și în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr.

72/2006 a fost obligat inculpatul

C.N.

să plătească cu

titlu de despăgubiri civile suma de 2.842,938 RON către partea civilă Spitalul

Municipal de Urgență „

E.B.

„ Bârlad reprezentând

cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată

D.V.

suma actualizată la data executării și suma de 510 RON către partea civilă

Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui reprezentând cheltuieli ocazionate cu

transportul părții vătămate

D.V.

cu ambulanța.

Conform art. 118 lit.

b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul

C.N.

un cuțit cu mâner negru și lama zimțată folosit la

săvârșirea faptei de tentativă de omor calificat și care se află înregistrat la

poziția 55/2012 în Registrul de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui.

S-a dispus

conservarea CD-ului conținând capturi de pe camera video din discoteca unde a

început conflictul, înregistrat la poziția 55/2012 al aceluiași Registru de

corpuri delicte al instanței.

În temeiul disp. art.

191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. a

declarat apel inculpatul

C.N.

Prin apelul promovat,

inculpatul a formulat următoarele critici: încadrarea juridică dată faptei este

greșită;

Poziția „agresor

victimă față în față" menționată în raportul de expertiză medico-legală și

confirmată de depozițiile martorilor aflați la fața locului, zona subaxială în

care a fost produsă leziunea, zonă greu de atins, relevă faptul că nu a

acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

Totodată, apelantul a

susținut că s-a reținut greșit că ar fi urmărit suprimarea vieții victimei în

condițiile în care, inițial, a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul, partea

vătămată a căzut și după ce s-a ridicat i-a aplicat acea lovitură cu cuțitul,

astfel că, momentul propice pentru a produce rezultatul morții părții vătămate

ar fi fost acela al punerii la pământ când rezistența opusă ar fi fost minimă.

Raportat la

împrejurările invocate dar și la posibilitatea sa reală de a avea reprezentarea

faptelor sale, dat fiind gradul său de dezvoltare intelectuală, inculpatul a

solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la

omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182

alin. (2) C. pen.

A mai susținut

inculpatul că prima instanță a reținut în mod greșit că ar fi o persoană

violentă și că a mai fost condamnat pentru infracțiuni cu violență,

înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar demonstrează că violența nu îl

caracterizează și săvârșirea faptei reprezintă un accident care nu se va mai

repeta, fiind posibilă reeducarea sa prin suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei, modalitate de executare stabilită de instanță și în alte

spețe, pentru fapte similare.

Prin Decizia penală

nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul

C.N.

împotriva Sentinței penale nr. 195 din 5 noiembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 3625/89/2012, hotărâre care a

fost menținută.

A fost menținută

măsura arestării preventive a inculpatului

C.N.

și s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata arestării preventive după data de 5 noiembrie 2012.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat recurentul la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

S-a apreciat că

instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu

privire la fapte și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele

concordante ce susțin vinovăția inculpatului

C.N.

și probele ce au servit ca temei al hotărârii pronunțate.

Pe baza analizei

amănunțite a probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță a

reținut o situație, de fapt corectă, recunoscută de inculpat ce a uzat de

prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., privind judecata în

cazul recunoașterii vinovăției.

Instanța de apel a

mai reținut că, în raport de situația de fapt relevată de probele administrate,

evaluarea juridică dată faptelor comise de inculpat, este legală, fiind

stabilită în concordanță cu conținutul constitutiv al normelor de incriminare.

De asemenea, s-a

apreciat că prima instanță a reținut corect că esențial pentru încadrarea

juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativa la omor calificat ori

vătămare corporală gravă este stabilirea formei și modalității de vinovăție cu

care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul

infracțiunii de vătămare, corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția

generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția

de ucidere.

Desigur că

infracțiunea de vătămare corporală gravă poate avea ca element subiectiv și

intenția depășită, însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de

omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav -

punerea în primejdie a vieții persoanei - fiind imputat acestuia pe baza

culpei, situație ce caracterizează forma mixtă de vinovăție

„praeterintenție". (intenție depășită).

În cazul infracțiunii

de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să

releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că

infractorul a avut intenția specifică de omor, iar, nu intenția generală de a

vătăma.

Instanța de apel a

mai reținut că, există tentativă de omor și nu vătămare corporală ori de câte

ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul

organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau

procedee specifice uciderii,moartea victimei neproducându-se din motive

independente de voința acestuia, fiind fără relevanță timpul necesar pentru

îngrijiri deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare

corporală.

În concret, s-a

apreciat că există intenția de a ucide în funcție de intensitatea loviturii,

zona anatomică vitală vizată, aptitudinea obiectului cu care s-a acționat de a

leza.

Instanța de prim

control judiciar, examinând împrejurările concrete ale comiterii faptei, a

constatat că inculpatul

C.N.

a acționat cu

intenția de a suprima viața victimei, nefiind incidentă forma de vinovăție

specifică infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În acest sens s-a

reținut că, inculpatul s-a înarmat cu un obiect de agresiune și chiar dacă nu

ar fi avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea concretă de acțiune a

avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii

părții vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința

și acțiunea lui, viața victimei fiind salvată datorită asistenței medicale

acordate.

Fapta s-a produs prin

folosirea de către inculpat a unui obiect apt de a produce moartea (cuțit),

prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă vitală (zona toracică), o

lovitură puternică ce a avut consecințe grave (plagă tăiată-înțepată hemitorace

stâng penetrantă în cavitatea pleurală stângă cu hemopneumotorax).

Raportat la situația

de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de

apel a considerat că în mod corect infracțiunea pentru care inculpatul trebuie

să fie condamnat este cea reținută în rechizitoriu, respectiv, tentativă de

omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C.

pen.

Totodată, instanța de

apel a apreciat că, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta,

comportamentul inculpatului ce s-a înarmat cu cuțitul și s-a apropiat rapid de

partea vătămată, urmat. de acțiunea de înjunghiere a părții vătămate cu un

cuțit cu lama de 11 cm lungime, intensitatea și profunzimea loviturii și zona

vitală lezată, constituie elemente ce demonstrează intenția de a ucide și

exclud apărarea inculpatului în sensul că ar fi acționat cu intenția de

vătămate.

S-a mai reținut că,

toate aceste împrejurări au fost corect interpretate de prima instanță ce a

ajuns astfel la concluzia, legală că fapta întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tentativă la omor și nu ale infracțiunii de vătămare

corporală gravă cum a susținut inculpatul prin cererea de apel.

Chiar dacă nu a

urmărit suprimarea vieții părții vătămate, a acceptat posibilitatea producerii

acesteia, examinarea medico-legală psihiatrică a inculpatului relevând faptul

că acesta nu prezintă tulburări psihice de natură a-i afecta capacitatea

psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Verificând hotărârea

apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului,

criticat de inculpat prin apelul promovat, instanța de apel a constatat că, în

operațiunea de individualizare a pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 72 C.

pen., se analizează complexitatea pericolului social al faptei deduse

judecății, elementele subiective și obiective ce au condus la săvârșirea

infracțiunii, personalitatea făptuitorului și necesitățile procesului de

reeducare și resocializare.

În conformitate cu

criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., dar și al

condițiilor concrete de comitere al faptelor și împrejurărilor legate de

persoana inculpatului - vârsta și atitudinea procesuală sinceră adoptată -,

instanța de apel a reținut că, prima instanță a apreciat în mod just că

aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, respectiv, 250 RON amendă, urmare

reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege - și a

reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74

lit. c) C. pen., și executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 3

(trei) ani închisoare, înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca

mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de

reinserție socială.

Chiar dacă în

procesul de individualizare a pedepsei prima instanță a reținut greșit

existența în antecedența penală a inculpatului a unei condamnări pentru o

infracțiune săvârșită cu violență, întrucât în fișa de cazier judiciar se

regăsește o condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a

frontierei prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pentru care a

intervenit reabilitarea și o măsura educativă a mustrării pentru infracțiunea

prev. de art. 208 alin. (1), 209 lit. g), i) C. pen., ambele în perioada

minorității, față de gravitatea faptei de tentativă la omor calificat, de

modalitatea de săvârșire și urmarea producă, instanța de apel a apreciat că

aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării, astfel cum solicită

inculpatul-apelant, nu este de natură să-și atingă scopul educativ și preventiv

prevăzut de art. 52 C. pen., riscul repetării unor fapte similare fiind

crescut, dacă pentru fapte de o gravitate și violență ridicate, sancțiunea

aplicată ar fi una modică.

S-a apreciat că,

reconsiderarea modalității de executare a pedepsei aplicate

inculpatului-apelant

C.N.

, în sensul

suspendării sub supraveghere a executării acesteia, nu se impune deoarece ar fi

afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs inculpatul

C.N.

, solicitând

admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât în raport de împrejurările

comiterii faptei, deși a lovit partea vătămată cu cuțitul, într-o zonă vitală,

nu a avut intenția de a-i suprima viața.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că se afla în stare de

ebrietate când a comis fapta, nu are antecedente penale a recunoscut și

regretat fapta comisă, nu a avut intenția să suprime viața victimei, ci a vrut

doar să-i aplice o corecție. S-a împăcat cu partea vătămată, care nu s-a

constituit parte civilă. Ca modalitatea de executare a pedepsei a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen. care reglementează

instituția juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,

întrucât în situația sa, scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea

efectivă a sancțiunii aplicate.

Înalta Curte,

examinând recursul în raport de motivele invocate, care se înscriu în cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. și de

actele dosarului, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării în cazul în care faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică.

În ceea ce privește

solicitarea recurentului inculpat, privind, schimbarea încadrării juridice a

faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, cu motivarea că părții vătămate nu i-a fost pusă

viața în primejdie, se constată că este neîntemeiată, întrucât, atât prima

instanță, cât și instanța de apel au reținut, în mod corect, situația de fapt

și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor

administrate în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. pen., constituie infracțiunea de vătămare

corporală gravă, fapta prin care s-a produs vreuna din următoarele consecințe:

pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate

permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a

vieții persoanei.

Ceea ce deosebește

infracțiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a

vieții persoanei de tentativa la infracțiunea de omor este poziția subiectivă a

făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a

infracțiunii.

În timp ce în cazul

infracțiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen. făptuitorul

acționează cu praeterintenție - în sensul că, urmărind să lovească victima sau

să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecință mai gravă, și anume,

punerea în primejdie a vieții acesteia, consecință care depășește intenția

făptuitorului și în raport cu care el se află în culpă -, făptuitorul își dă

seama și vrea să lovească victima sau să-i producă o vătămare corporală, dar se

produce o consecință mai gravă, rezultat pe care, fie că l-a prevăzut dar a

crezut că nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deși putea și trebuia să-l

prevadă, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, acesta acționează numai

cu intenție, care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul,

prevăzând moartea victimei ca rezultat al acțiunii sale, a urmărit sau acceptat

producerea acestui rezultat pentru stabilirea poziției subiective a

făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a

fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările

produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa

făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta

va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, se reține că, din modul în care inculpatul a

acționat, lovind victima în zona stângă a toracelui cu un cuțit apt a produce

moartea și cu intensitate mare, rezultă că, deși nu a urmărit uciderea

victimei, a prevăzut și a acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal

ca urmare a acțiunii sale.

Totodată, din

raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul Medico-Legal

Județean Vaslui rezultă că partea vătămată

D.V.

prezintă leziuni

traumatice de tipul plăgi tăiate înțepate hemitorace stâng, penetrantă în

cavitatea pleurală stângă cu pneumotorax, leziunile au putut fi produse prin

lovire cu obiect tăietor-înțepător posibil cuțit, aplicat în baza hemitoracelui

stâng, față laterală stângă prin lovire unică poziția victimă agresor poate fi

față în față, dacă a fost ținut cuțitul în mâna dreaptă. Partea vătămată

necesită 17 - 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile

i-au pus în primejdie viața părții vătămate.

În deplin acord cu

instanța de fond și instanța de apel, Înalta Curte constată că încadrarea

juridică a faptei săvârșită de inculpat în tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 lit.

i) C. pen., este corectă, neexistând motive pentru schimbarea acesteia în

infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse

casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă stabilite

în partea specială a Codului penal, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C.

pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Ca măsură de

constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de

exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea

ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul

făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și

modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în așa fel, încât

inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea

săvârșirii altor fapte penală:

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, se constată că la stabilirea și aplicarea ei,

instanța de fond în mod corect a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute

de textul incriminator, de modalitatea și împrejurările comiterii acesteia,

(inculpatul s-a înarmat cu un cuțit cu lama de 11 cm, obiect apt a produce

moartea și s-a apropiat rapid de partea vătămată, urmat de acțiunea de

înjunghiere a părții vătămate într-o zonă vitală lezată, viața victimei fiind

salvată datorită asistenței medicale acordate), de valoarea socială lezată,

viața părții vătămate, dreptul fundamental al omului.

În operațiunea de

individualizare a pedepsei, instanța de fond a ținut seama și de datele ce

caracterizează persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente

penale, a recunoscut și regretat fapta comisă și a solicitat să beneficieze de

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., având o atitudine

sinceră pe parcursul procesului penal, din procesele-verbale încheiate la data

de data de 14 septembrie 2012 și la data de 31 octombrie 2012 rezultă că acesta

a despăgubit partea vătămată cu suma de 10.000 RON reprezentând despăgubiri

materiale și despăgubiri morale, elemente în raport de care s-a apreciat că în

cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea circumstanței

atenuante judiciare prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

Pe de altă parte, se

constată că cererea inculpatului prin care solicită schimbarea modalității de

executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C.

pen., care reglementează instituția juridică a suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, nu poate fi primită.

Potrivit

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., instanța poate dispune suspendarea

executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt

întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel

mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa

închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intra în

vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38; c) se apreciază, ținând seama de

persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că

pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără

executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Potrivit alineatului

2 al aceluiași articol, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate

fi acordată și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este

închisoarea de cel mult 3 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin.

(1) lit. b) și c). Instanța de recurs constată că nu se poate da curs nici

solicitării recurentului inculpat, de aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșită în prezenta

cauză, dar și împrejurarea că, din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a

mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a

frontierei prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, pentru care a

intervenit reabilitarea și o măsura educativă a mustrării pentru infracțiunea

prev. de art. 208 alin. (1), 209 lit. g), i) C. pen., ambele în perioada

minorității, acesta demonstrând că dispoziția anterioară de condamnare nu a

reprezentat un avertisment suficient pentru ca acesta să se îndrepte și să se

reeduce, dovedind perseverență în comiterea unor fapte penale și față de gravitatea

faptei de tentativă la omor calificat, de modalitatea de săvârșire și urmarea

producă, se apreciază că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, astfel cum solicită inculpatul - se apreciază că

scopul sancțiunii penale nu poate fi atins decât prin executarea ei în regim

privativ de libertate conform art. 57 C. pen. așa fiind, Înalta Curte, în baza

propriului examen, apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului

C.N.

de instanța de fond

și menținută de instanța de apel și executarea ei în regim privativ de liberate

reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., cuantumul acesteia fiind apt să

conducă la formarea unei atitudini pozitive a acesteia față de ordinea de

drept, regulile de conviețuire socială și principiile morale, răspunde

principiului proporționalității în raport cu gradul concret de pericol al

faptei și cu datele personale ale inculpatei, fiind adecvată și suficientă

pentru realizarea scopului de prevenție specială, de coerciție și de reeducare,

astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele

ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare

invocate, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.N.

împotriva Deciziei penale nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori - apreciind hotărârea pronunțată de

instanța de apel ca fiind legală și temeinică.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

16 august 2012 la 15 martie 2013.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de

350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.N.

împotriva

Deciziei penale nr. 177 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 16 august

2012 la 15 martie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2013.

Procesat de GGC - LM