ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului penal de față:

Prin

sentința penală

nr. 41

din 14 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus

următoarele:

S-a respins cererea formulată de

inculpatul C.D.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin.

(1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D.V.

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen.,

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat pentru

lovire.

În baza art. 33, art. 34 și art. 35 C.

pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost

interzise inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.

a), lit. b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008

s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii

profilului genetic în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice

Judiciare, la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.955,92 RON despăgubiri

civile, plus dobânzile și penalitățile de întârziere până la data plății

efective către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și la

plata sumei de 436,60 RON plus dobânzi și penalități de întârziere până la data

stingerii sumei datorate către partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean

Sibiu.

În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen.

s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă G.I. și, în

consecință, inculpatul a fost obligat la plata către aceasta a sumelor de 8.300

RON despăgubiri civile și de 10.000 RON daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) și art. 193

C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.100 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare avansate de stat și a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către partea civilă G.I.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

La data de 3 septembrie 2011, aproximativ

în jurul orei 13:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul său prin localitatea

S., județul Sibiu, inculpatul a întâlnit-o pe partea vătămată G.I. care i-a reproșat

comportamentul agresiv manifestat cu o zi înainte, respectiv faptul că aruncase

de mai multe ori cu pietre în direcția sa.

Deranjat de acuzațiile aduse, după ce a

coborât din autoturism înarmat cu o bâtă, inculpatul a atacat partea vătămată, căreia

i-a aplicat mai multe lovituri cu bâta, lovituri de intensitate ridicată, care au

vizat și zona capului, violențe oprite numai după ce victima a căzut la pământ,

iar soția acestuia, de față la incident, a strigat după ajutorul consătenilor.

Actele de lovire exercitate asupra părții

vătămate s-au soldat cu producerea unor leziuni traumatice grave, în urma cărora

victima a fost internată, la scurt timp, la Spitalul Clinic Județean de Urgență

Sibiu, Clinica de Neurochirurgie, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale calificate.

Constatarea medico-legală efectuată asupra

părții vătămate a concluzionat că, la data de 3 septembrie 2011, G.I. a suferit

un traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană și hemoragie meningo-cerebrală,

o leziune la nivelul antebrațului stâng având caracter de autoapărare și o contuzie

toraco-abdominală. Actul medico-legal a mai conchis că leziunile traumatice s-au

putut produce prin lovire repetată cu un corp dur, că au necesitat 90-100 zile de

îngrijiri medicale, iar viața victimei nu a fost pusă în primejdie.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei,

susținând că nu a agresat victima și că, dimpotrivă, acesta l-a atacat și lovit,

leziunile traumatice descrise în actul medico-legal fiind produse părții vătămate

prin cădere, urmare împingerii acesteia de către inculpat.

Instanța de fond a înlăturat apărările

inculpatului, constatând că acestea sunt infirmate de materialul probator administrat

în cauză.

S-a reținut în acest sens ca nesinceră

depoziția martorei C.A. și susținerea acesteia că la momentul incidentului se afla

în autoturismul inculpatului.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța

de fond a avut în vedere declarațiile părții vătămate și ale martorei oculare G.A.

care au arătat în mod constant că, la momentul săvârșirii infracțiunii, inculpatul

era singur în mașină. Varianta inculpatului potrivit căreia mașina sa are geamuri

închise la culoare, astfel încât nu se putea vedea în interior prezența martorei

C.A., a fost înlăturată de prima instanță cu argumentarea că autoturismul are doar

geamurile din spate fumurii, astfel încât, întrucât victima s-a apropiat de mașină,

venind la geamul deschis al șoferului, aplecându-se peste acesta, ar fi remarcat

prezența unei alte persoane în mașină. Pe de altă parte, s-a reținut că martora

G.A. s-a aflat în fața și lateralul mașinii, iar parbrizul mașinii și geamurile

lateral-față nu sunt fumurii, astfel că a observat pasagerii din autoturism.

Un alt motiv pentru care instanța de fond

a conchis că martora C.A. nu s-a aflat în mașină în momentul săvârșirii infracțiunii

o reprezintă contradicția evidențiată de actele dosarului, respectiv susținerea

martorei că în mașină era îmbrăcată cu pantalon lung și o bluză cu mâneci trei sferturi

ce a fost infirmată de martorii T.M.C., U.A.D. care, după două-trei minute de la

incident au observat că era îmbrăcată în pantaloni scurți și tricou.

În fața primei instanțe, inculpatul a formulat

o cerere de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat

cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă

prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cerere care a fost respinsă cu argumentarea

că fapta inculpatului în vârstă de 24 de ani care a lovit partea vătămată de 55

ani cu o bâtă din lemn, de mai multe ori, atât în zona capului, cu intensitate,

de vreme ce i-a produs victimei fractură craniană și hemoragie meningo-cerebrală,

constatându-se în același timp și existența unor leziuni cu caracter de autoapărare

pe antebraț, cât și în zona toraco-abdominală cauzând celelalte leziuni evidențiate

de medicul legist, demonstrează că inculpatul chiar dacă nu a urmărit suprimarea

vieții victimei, a acceptat posibilitatea producerii acestei urmări, ceea ce exclude

caracterizarea faptei ca infracțiune de vătămare corporală gravă.

În acest sens s-a reținut jurisprudența

constatată a instanței supreme care, într-o decizie de speță, a decis că nu reprezintă

infracțiunea de vătămare corporală gravă fapta a doi inculpați care au produs victimei

la nivelul capului leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale și 70-80

de zile pentru fractura de la membrul superior, urmare a poziției de autoapărare.

Totodată, s-a reținut că faptul că leziunile

nu au pus în primejdie viața victimei, că inculpatul și-a stopat acțiunea la strigătele

soției victimei și că ulterior agresiunii a intervenit o împrejurare ce a oprit

procesul evolutiv spre un rezultat letal, intervenția medicală, nu poate modifica

poziția subiectivă a inculpatului.

Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat

că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, cererea de schimbare a încadrării

juridice fiind găsită ca neîntemeiată și respinsă ca atare.

În apărare, inculpatul a mai solicitat

să se rețină în favoarea sa atât scuza provocării reglementată de art. 73 lit.

b) C. pen., cât și depășirea limitelor legitimei apărări prevăzută de art. 73

lit. a) C. pen. Instanța de fond a reținut însă că mijloacele de probă administrate

în cauză nu au dovedit existența și întrunirea condițiilor cumulativ pretinse de

legiuitor, constatând că nu s-a probat nici existența vreunei activități de provocare

din partea victimei (inculpatul nu a depus niciun act medico-legal sau alt mijloc

de probă care să demonstreze violența fizică susținută a fi fost realizată împotriva

sa), nici producerea stării de puternică tulburare sau emoție sub stăpânirea căreia

ar fi săvârșit infracțiunea, iar în ceea ce privește circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 73 lit. a) C. pen., nu s-a dovedit existența atacului material care să fi

pus în pericol grav persoana inculpatului.

Ca urmare cererile inculpatului au fost

respinse, ca neîntemeiate.

Deopotrivă, prima instanță a respins și

cererea inculpatului de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port fără

drept a unui obiect confecționat pentru lovire prevăzute de art. 2 alin. (1)

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, reținând că împrejurarea că obiectul

dur nu a fost găsit nu constituie un argument pentru achitare atâta timp cât probatoriul

cauzei a confirmat faptul că inculpatul a folosit un astfel de corp când a agresat

victima.

Instanța de fond a luat în considerare

declarațiile de martor ale numitei G.A. reținând că deși este soția victimei, susținerile

acesteia se coroborează cu celelalte mijloace de probă de la dosar (actul medico-legal,

declarațiile părții vătămate și ale martorilor L.R., T.M.C., U.A.D., P.G.), fiind

astfel îndeplinite condițiile art. 63 C. proc. pen.

Ca urmare, în baza probatoriului administrat,

instanța de fond a apreciat că, în drept, faptele inculpatului C.D.V. care, în stradă,

i-a aplicat părții vătămate G.I. lovituri repetate și de intensitate ridicată, cu

o bâtă pe care o avea în autoturismul său, violențe care au vizat și zone anatomice

vitale, soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, printre care și o fractură

craniană cu hemoragie meningo-cerebrală, leziuni care au necesitat 90-100 zile de

îngrijiri medicale și au impus spitalizarea victimei, întrunesc elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzute de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și

ale infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat pentru lovire prevăzute

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Constatând vinovăția inculpatului, prima

instanță a aplicat inculpatului pedepse la a căror individualizare au fost avute

în vedere criteriile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 72, art. 52 C.

pen., respectiv: modalitatea și împrejurările concrete ale comiterii faptelor (în

loc public, cu violență, asupra unei persoane mai în vârstă), gradul de pericol

social relativ ridicat al faptelor comise în raport de valorile sociale încălcate,

în primul rând dreptul persoanei la viață, urmările cauzate dar și urmările mai

grave care s-ar fi putut produce, persoana inculpatului (care nu a mai comis anterior

fapte incriminate de legea penală, dar care a avut o atitudine nesinceră pe parcursul

procesului, de nerecunoaștere și neasumare a răspunderii pentru actele sale) și

limitele de pedeapsă prevăzute de lege (închisoarea de la 7 ani 6 luni la 12 ani

și 6 luni, respectiv de la 3 luni la 2 ani).

În ceea ce privește modalitatea de executare

a pedepsei, prima instanță a apreciat că numai regimul de detenție este apt să asigure

scopul pedepsei, date fiind natura și gravitatea faptelor comise, valorile sociale

importante încălcate, conținutul referatului de evaluare conform căruia motivația

inculpatului de schimbare comportamentală se află la un nivel foarte scăzut și,

în special, conduita inculpatului care nici după trimiterea sa în judecată nu și-a

modificat atitudinea, nu și-a asumat răspunderea pentru faptele comise și nu a încercat

să acopere, chiar și parțial, prejudiciul pe care l-a cauzat.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut

în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C.

pen. în considerarea faptului că pe tot parcursul procesului penal inculpatul s-a

prezentat în mod constant în fața autorităților.

În temeiul art. 71 C. pen., ținând seama

de natura și gravitatea infracțiunilor comise, de valorile sociale lezate, în primul

rând dreptul persoanei la viață, de jurisprudența C.E.D.O. în materie, cu referire

la cauzele Hirst contra Marii Britanii, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen., considerându-le măsuri de limitare

a acestor drepturi proporționale și justificate în cauză. Aceleași criterii au fost

avute în vedere și la individualizarea judiciară a pedepsei complementare aplicate

inculpatului.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța

de fond,

în termen legal,

au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și inculpatul C.D.V.

Parchetul

a solicitat înlăturarea reținerii în favoarea

inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., arătând

că atitudinea procesuală a inculpatului nu justifică aplicarea dispozițiilor legale

precitate întrucât inculpatul nu s-a prezentat la toate termenele de judecată, lipsind

nejustificat la 2 termene de judecată.

În același sens s-a arătat că referatul

de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, concluzionează

că inculpatul prezintă dificultăți de gestionare a situațiilor problematice și are

o capacitate redusă de gândire alternativ operativă și de autocontrol, având un

potențial mediu de reintegrare socială datorită comportamentului teribilist, neasumarea

răspunderii pentru fapta comisă și determinarea altor persoane la mărturii mincinoase.

S-a mai arătat că pentru a putea fi reținută

circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

este necesar ca toate împrejurările arătate în aceste dispoziții legale să fie îndeplinite,

respectiv atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei să fie constant pozitivă,

prezentarea de bună voie la organele judiciare, sinceritatea în proces și înlesnirea

descoperirii participanților fiind toate elemente ale aceleiași circumstanțe atenuante.

Orice comportare necorectă în vreuna dintre aceste modalități ale atitudinii postdelictuale

face ca circumstanța atenuantă să nu poată fi reținută. Or, atitudinea „bună” a

inculpatului după comiterea faptei în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu

se rezumă, în mod exclusiv, la prezentarea acestuia în fața autorităților, nefiind

în măsură să caracterizeze favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră

încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special să satisfacă, în mod concret

imperativul justei individualizări a pedepsei.

În consecință, parchetul a solicitat ca

în urma înlăturării circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C.

pen., să se procedeze la reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului

potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și a scopului pedepsei astfel

cum este reglementat de art. 52 C. pen.

Inculpatul C.D.V.

a solicitat admiterea apelului, desființarea

sentinței penale atacate, iar în rejudecare să se dispună: schimbarea încadrării

juridice a faptei din tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 175 lit. i)

C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (1)

C. pen. și achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pe temeiul prevăzut de art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat aplicarea dispozițiilor

art. 81, art. 82 C. pen. sau art. 86

1

C. pen., referitoare la modalitatea

de executare a pedepsei.

În argumentare, inculpatul a arătat că

soluția de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei este

greșită întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, a avut o altercație cu partea

civilă G.I., însă intenția sa nu a fost aceea de a ucide, ci doar de autoapărare,

fiind provocat de partea vătămată.

A mai susținut că nu există vreun martor

ocular, exceptând-o pe numita G.A., care este o persoană subiectivă, fiind soția

părții vătămate, care să ateste activitatea sa.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 inculpatul a arătat că în urma

efectuării percheziției asupra autoturismului său nu s-a găsit niciun obiect periculos,

deși această procedură s-a efectuat la câteva minute după săvârșirea faptei.

Totodată, a solicitat instanței de apel

să aibă în vedere datele privind persoana sa, respectiv faptul că se află la prima

abatere, are un copil minor și a avut o conduită bună anterior săvârșirii faptei.

Prin decizia penală

nr. 77/A/2012 din 18 iunie 2012 a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția penală, s-au dispus următoarele:

S-a respins cererea formulată de inculpatul

C.D.V. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea

de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2)

combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală

gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

S-a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 41 din 1 martie 2012

pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 6042/85/2011, s-a desființat sentința

penală atacată numai sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului

C.D.V., iar în rejudecare, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului în elementele ei componente, respectiv: 3 ani închisoare pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1)

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pe o durată

de 2 ani după executarea pedepsei închisorii și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat pentru lovire prevăzută

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, cu aplicarea

art. 74 lit. c), art. 76 C. pen.

S-au înlăturat circumstanțele atenuante

judiciare prevăzute art. 74 lit. c), art. 76 C. pen. reținute în favoarea inculpatului

C.D.V. și s-au majorat pedepsele principale aplicate inculpatului de la 3 ani închisoare

la 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și alin. (2)

combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și de la 2 luni închisoare la 3 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat

pentru lovire prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

S-a menținut pedeapsa complementară aplicată

inculpatului și, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-au

contopit pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6

luni închisoare, alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei închisorii.

S-au interzis inculpatului exercitarea,

pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen.: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie implicând exercițiul autorității de stat.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței

penale atacate în măsura în care nu contravin deciziei.

Prin aceeași hotărâre, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.D.V. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul să plătească suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

avansate de stat în apel, onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpat, în cuantum de 50 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a constatat, în baza propriei

evaluări a probelor administrate în cauză, că starea de fapt reținută de instanța

de fond este dovedită dincolo de orice îndoială, aceasta rezultând din interpretarea

coroborată a probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate

G.I. care se coroborează cu declarațiile martorilor G.A., L.R., T.M.C. și U.A.D.

De asemenea, s-a reținut că varianta prezentată

de inculpat în apărare este nedovedită întrucât, așa cum a reținut instanța de fond,

martora C.A. nu a fost prezentă în momentul săvârșirii infracțiunii astfel că ceea

ce a declarat nu corespunde realității.

Totodată, analizând critica formulată de

inculpat privind greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice

din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen., instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe este corectă, reținând

în acest sens că, în fapt, s-a dovedit că inculpatul, enervat de faptul că partea

vătămată i-a reproșat un incident pe care îl avuseseră cu o zi înainte, s-a înarmat

cu o bâtă de baseball cu care a aplicat mai multe lovituri părții vătămate în mai

multe zone ale corpului, inclusiv în zona capului. Urmare loviturilor primite, partea

vătămată a căzut la pământ, potrivit raportului de constatare medico-legală întocmit

de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, leziunile părții vătămate care au necesitat

90-100 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei (traumatism

cranio-cerebral cu fractură craniană și hemoragie meningo-cerebrală, o leziune la

nivelul antebrațului stâng având caracter de autoapărare și o contuzie toraco-abdominală),

putându-se produce prin lovire repetată cu un corp dur.

Sub același aspect, instanța de apel a

reținut că esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz,

în tentativă la omor calificat ori în vătămare corporală gravă este stabilirea formei

și a modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Astfel, dacă în cazul infracțiunii

de vătămare corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare,

în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

Totodată, reținând că infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită,

instanța de apel a constatat că în cazul concret dedus judecății probele administrate

dovedesc că făptuitorul a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate,

intenție ce se deduce din intensitatea loviturilor, zonele afectate, natura leziunilor,

dar și împrejurarea că inculpatul nu a încetat agresiunea din proprie inițiativă,

ci numai la intervenția martorei G.A. care a alertat vecinii.

Curtea a mai reținut că în cazul infracțiunii

de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului,

săvârșite până la momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve,

prin natura și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția

specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma. Astfel, s-a reținut în

jurisprudență în mod constant că există tentativă la omor și nu vătămare corporală,

ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul

organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee

specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece

acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul

interior al actului infracțional. Or, în cauză, actul medico-legal coroborat cu

probele testimoniale infirmă apărarea inculpatului potrivit căreia partea vătămată

l-ar fi lovit prima și că leziunile acesteia s-ar fi produs în cădere.

Totodată, s-a apreciat că în cauză nu a

fost reținută în mod legal nici scuza provocării întrucât pretinsul atac al părții

vătămate asupra inculpatului nu a fost dovedit. Dimpotrivă, martorii audiați au

subliniat atitudinea conflictuală a inculpatului în raporturile cu locuitorii din

localitatea S. unde a fost săvârșită infracțiunea, precum și faptul că partea vătămată

nu a avut niciodată conflicte cu alte persoane.

Deopotrivă nefondată a fost apreciată și

critica formulată de inculpat privind greșita sa condamnare pentru săvârșirea infracțiunii

de port fără drept a unui obiect confecționat pentru lovire prevăzută de art. 2

alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, argumentată pe aspectul că nu

a fost găsit obiectul vulnerant folosit la săvârșirea infracțiunii, reținându-se

în acest sens că declarațiile părții vătămate și ale martorei G.A. confirmă faptul

contrar că inculpatul s-a folosit de o bâtă de baseball la săvârșirea faptei.

Instanța de apel a apreciat însă că hotărârea

primei instanțe este netemeinică sub aspectul reținerii în favoarea inculpatul a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și a individualizării

judiciare a pedepsei aplicate, reținând în acest sens că inculpatul nu avut o conduită

procesuală care să se circumscrie circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

lit. c) C. pen. Astfel, inculpatul a încercat să denatureze adevărul, atât prin

declarațiile sale, cât și ale martorei C.A., și nu a recunoscut și nu a regretat

fapta. Aceeași atitudine nesinceră a manifestat inculpatul și în prezența consilierului

de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu căruia a încercat să-i avanseze varianta

lipsei de sinceritate a martorelor T.M.C. și L.R.

În plus, în concluziile referatului de

evaluare, consilierul de probațiune a constatat că inculpatul prezintă dificultăți

de gestionare a situațiilor problematice, având o capacitate redusă de autocontrol,

comportament teribilist, o atitudine de neasumare a răspunderii faptei comise și

de determinare a altor persoane la mărturii mincinoase, astfel încât s-a concluzionat

că acesta prezintă un potențial mediu de reintegrare socială. De asemenea, consilierul

de probațiune a constatat că reintegrarea socială a inculpatului depinde de gradul

de conștientizare a consecințelor propriului comportament, interiorizarea normelor

și a valorilor sociale, gestionarea impulsivității și creșterea gradului de autocontrol.

Față de elementele circumstanțiale anterior

prezentate, instanța de apel a concluzionat că atitudinea inculpatului nu justifică

reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante, motiv pentru care o justă

individualizare a pedepsei impune aplicarea unei pedepse care prin cuantumul și

modalitatea de executare să aibă efect disuasiv asupra conduitei viitoare a inculpatului

în societate, cu consecința reprimării atitudinii violente și lipsită de respect

față de viața și integritatea altor persoane.

În același sens, s-a reținut că numai împrejurarea

că inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, căsătorit și are un copil minor,

nu sunt suficiente pentru reținerea de circumstanțe atenuante, aceste împrejurări

urmând să fie avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Ca urmare, s-a apreciat că prin aplicarea

unei pedepse de 7 ani și 6 luni pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de

omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și alin.

(2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și de 3 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat pentru lovire

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, să asigure

scopul pedepsei atât de reintegrare socială, cât și de reeducare a inculpatului.

Totodată, s-a constatat că față de limitele

de pedeapsă stabilite în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 86

1

C. pen.

Și împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul

C.D.V., criticând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen., sub aspectul omisiunii

reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) și art. 74

lit. a) C. pen., respectiv a greșitei înlăturări a circumstanței atenuante prevăzute

de art. 74 lit. c) C. pen.

În argumentare, inculpatul a menționat

că starea de fapt reținută de instanțe nu reflectă realitatea în ceea ce privește

faza inițială a conflictului, nefiind pe deplin lămurite condițiile care au condus

la izbucnirea incidentului dintre inculpat și partea vătămată. Or, probele administrate

în cauză dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că partea vătămată a avut

o contribuție determinantă la declanșarea conflictului, ce poate fi asimilată unui

act provocator, astfel încât în favoarea inculpatului trebuia reținută circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Totodată, a arătat că în favoarea sa trebuia

reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. dat fiind faptul

că nu are antecedente penale, nefiind sancționat nici măcar administrativ, fiind

și singurul întreținător al copilului său minor, dar și circumstanța atenuantă prevăzută

de art. 74 lit. c) C. pen., reținută în fond, dar înlăturată în apel.

Ca urmare, în cadrul concluziilor formulate

la termenul de dezbateri, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate, și, în principal, menținerea hotărârii primei instanțe,

iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs cu consecința reducerii

pedepsei aplicate inculpatului în sensul orientării acesteia spre cuantumul stabilit

în prima instanță.

În cadrul memoriului cuprinzând motive

de recurs depuse la dosarul cauzei, apărarea inculpatului a solicitat, ca principală

soluție, casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond în vederea reaudierii

pății vătămate și a martorei G.A. cu privire la faza inițială a conflictului.

Examinând

criticile formulate în recurs pe baza actelor

și lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerentele:

Ambele instanțe, uzând de argumente factuale

rezultate din probatoriul administrat în cursul procesului penal și argumente juridice

pertinente, au procedat la o corectă soluționare a cauzei în planul acțiunii penale,

stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute în actul de inculpare

și dispozițiilor legale care reglementează faptele deduse judecății și pedepse just

individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

În acest sens, confirmând justețea reținerilor

factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, rețineri care-și

găsesc fundamentarea în interpretarea coroborată a probatoriul administrat în cursul

urmăririi penale și a cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile părții vătămate

G.I., declarațiile martorilor G.A., L.R., T.M.C., U.A.D. și P.G., raportul de constatare

medico-legală din 8 septembrie 2011 și declarațiile inculpatului, Înalta Curte reține

că faptele inculpatului C.D.V. care, la data de 3 septembrie 2011, în loc public

(stradă), i-a aplicat părții vătămate G.I. lovituri repetate și de intensitate ridicată,

cu o bâtă pe care o avea în autoturismul său, violențe care au vizat și zone anatomice

vitale, soldate cu producerea unor leziuni traumatice grave, printre care și o fractură

craniană cu o hemoragie meningo-cerebrală, leziuni care au necesitat 90-100 zile

de îngrijiri medicale și au impus spitalizarea victimei, întrunesc elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1) și alin. (2) combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și

ale infracțiunii de port fără drept a unui obiect confecționat pentru lovire prevăzute

de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Inculpatul a contestat în mod permanent

faptele susținând că nu a agresat victima ci că, dimpotrivă, aceasta l-a atacat

și lovit, leziunile traumatice descrise în actul medico-legal fiind produse părții

vătămate prin cădere, urmare împingerii acesteia în acțiunea sa de autoapărare.

Deși această apărare nu a fost reluată

în mod expres și în recurs, în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. inculpatul a susținut că, în contextul concret

al desfășurării incidentului, acțiunea sa a fost o reacție la provocarea produsă

de atacul părții civile, actele sale constituind acte de autoapărare, împrejurare

în raport de care s-a critica omisiunea reținerii circumstanței atenuante prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen.

Susținerile inculpatului sunt însă infirmate

de probele administrate în cauză, respectiv de declarațiile constante ale părții

civile G.I. și ale martorei G.A. care se coroborează cu concluziile raportului de

constatare medico-legală din 8 septembrie 2011, din interpretarea coroborată a materialului

probator administrat în cauză rezultând că întregul conflict a fost inițiat și susținut

exclusiv de inculpat. De altfel, așa cum just au reținut instanțele de fond și de

apel, inculpatul nu a făcut nicio dovadă a susținerilor sale, prin prezentarea vreunui

înscris medical care să ateste violențele exercitate asupra sa de victimă, declarațiile

martorei C.A., prietena inculpatului, fiind corect înlăturate din materialul probator,

urmare constatării caracterului evident nesincer al cestora.

Or, date fiind circumstanțele concrete

ale cauzei, detaliat expuse anterior, raportate și persoanei inculpatului care este

cunoscut în comunitate ca fiind o fire violentă, cu un comportament teribilist,

cu dificultăți de gestionare a situațiilor problematice și o capacitate redusă de

gândire alternativ operativă și de autocontrol, se constată că acestea exclud ipoteza

apărării privind săvârșirea faptelor de către inculpat în condițiile art. 73

lit. b) C. pen., argumentele expuse de instanțele anterioare cu privire la acest

aspect, cât și cu privire la aspectele anterior dezbătute găsindu-și pe deplin valabilitatea

și în fața instanței de recurs și infirmând prin ele însele criticile apărării invocate

în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Nici criticile privind greșita individualizare

a pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni, altele

decât cele privind omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 73 lit. b) C. pen. care au fost analizate anterior, nu sunt întemeiate, datele

personale favorabile ale inculpatului vizând lipsa antecedentelor penale, prezența

acestuia constanta în fața organelor judiciare și situația familială, unic întreținător

al copilului minor, fiind corect valorificate în apel nu ca circumstanțe atenuante,

ci ca elemente circumstanțiale în raport de care pedepsele aplicate inculpatului

de instanța de prim control judiciar au fost orientate la limita minimă specială

de pedeapsă prevăzută de lege pentru cele două infracțiuni, cuantumurile acestora

și modalitatea de executare a pedepsei rezultante fiind apte să asigure realizarea

scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Astfel, la stabilirea pedepselor instanța

de apel a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72

C. pen., fiind în egală măsură corect apreciate atât împrejurările în care s-a comis

activitatea infracțională, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

A fost avută în vedere în acest sens natura

și importanța valorii sociale ocrotite prin dispozițiile penale încălcate și gravitatea

urmărilor, gradul ridicat de pericol social ce rezultă din modalitatea concretă

de săvârșire a faptei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului

și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.

În acest sens, raportat la natura și gravitatea

faptei reținute în sarcina inculpatului, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia

și atitudinea procesuală nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului

penal, Înalta Curte confirmă justețea opticii instanței de apel de înlăturare a

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. reținută în favoarea

inculpatului de instanța fondului, constatând că, raportat la elementele anterior

menționate, prezența inculpatului în fața organelor judiciare și situația familială

delicată a acestuia nu sunt în măsură, numai prin ele însele, să justifice reținerea

în favoarea inculpatului a circumstanței atenuate susmenționate, după cum nici lipsa

antecedentelor penale a inculpatului nu poate îmbrăca în conținut circumstanța atenuantă

prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Evident, deși circumstanțele personale

favorabile ale inculpatului, anterior prezentate, nu pot fi valorificate ca și circumstanțe

atenuate, ele sunt însă corect valorificate în cauză prin orientarea pedepselor

la limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Pe cale de consecință, pentru argumentele

anterior expuse, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost

corect individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare,

acestea corespunzând în mod adecvat exigențelor principiului proporționalității

pedepsei cu gravitatea faptei.

Prin urmare, criticile formulate de inculpat

și sub acest aspect sunt neîntemeiate.

În consecință, în raport de argumentele

anterior prezentate și constatând că toate criticile invocate de apărare sunt neîntemeiate,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză de inculpatul

C.D.V., constatând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate sub toate aspectele

invocate.

Urmare respingerii recursului, constatând

că inculpatul C.D.V. este căzut în pretenții și că suma solicitată de intimata parte

civilă G.I., cu titlu de onorariu avocat, este dovedită prin chitanța în original

depusă la dosarul cauzei, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.D.V. împotriva deciziei penale nr. 77/A/2012 din 18 iunie 2012 a

Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă G.I.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22

ianuarie 2013.