Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
27 septembrie 2012

Decizia nr. 3787/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva deciziei nr. 578/2011 a Curții de Apel Timișoara

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 578 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta SC L. SRL împotriva Sentinței nr. 346 din 16 iunie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin, în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Local Băile Herculane, și a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 271.691 RON către reclamant, menținând restul dispozițiilor sentinței. Împotriva acestei decizii, peste termenul de o lună de la pronunțarea hotărârii atacate, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza finală C. proc.

civ., a formulat cerere de revizuire

În conformitate, însă, cu prevederile art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de revizuire, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, iar revizuenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în temeiul cărora cererea de revizuire va fi anulată ca netimbrată.

DECIDE Anulează cererea de revizuire formulată de SC L. SRL împotriva Deciziei nr. 578 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.