ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 decembrie 2012, petentul Ț.V., a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4433/91/2010 al Curții de Apel Galați, arătând că unul dintre judecătorii Secției penale și pentru cauze cu minori din cadrul Curții de Apel Galați, respectiv d-nul judecător L.H. a formulat plângere penală împotriva sa și împotriva avocaților care i-au asigurat apărarea în cursul urmăririi penale. În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Ministerul Justiției. Din informațiile primite de la conducerea Ministerului Justiției rezultă că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, d-nul judecător L.H.
nu a exercitat influențe sau presiuni asupra judecătorilor învestiți cu soluționarea apelurilor în Dosarul nr. 4433/91/2010 al Curții de Apel Galați, dar se apreciază că pentru a înlătura orice suspiciune a petentului cu privire la caracterul echitabil și imparțial al procesului ar fi oportună strămutarea judecării cauzei la o altă instanță egală în grad. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că motivele invocate de petent se regăsesc în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, în sensul că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei. În consecință, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni, Înalta Curte, apreciind întemeiată cererea, va proceda potrivit dispozițiilor art. 60 alin. (2) C. proc. pen. și va dispune strămutarea judecării cauzei la o altă instanță egală în grad, menținând actele îndeplinite în fața instanței de la care se strămută judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Admite cererea formulată de petentul Ț.V. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4433/91/2010 al Curții de Apel Galați. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Galați la Curtea de Apel Constanța. Menține actele îndeplinite. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, pentru intimatul J.Y., se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 februarie 2013. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.