ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 649/27 septembrie

2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr.

9552/3/2012, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus

condamnarea inculpatei C.G.D. (fostă B.) la o pedeapsă de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 65

C. pen.

În baza art. 83 C.

pen. cu aplicarea art. 86

4

C. pen., s-a dispus revocarea suspendării

sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei prin

Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București,

definitivă prin neapelare, pedeapsă ce se va executa în întregime alături de

pedeapsa aplicată în cauză, inculpata executând pedeapsa de 13 ani închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b)

C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art.

65 C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu

titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea

art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la 16

septembrie 2008 la 15 aprilie 2009.

În baza art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea

sumelor de bani de la inculpată, respectiv 140 RON și 70 RON, sume avansate de

stat și obținute ilegal de inculpată.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1.000 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 31 martie 2011, în jurul orei

14.00, colaboratorul „V.I."- nume de cod, s-a prezentat la sediul

organelor de poliție din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5, unde a

fost percheziționat corporal, asupra sa negăsindu-se substanțe interzise la

deținere, iar apoi i s-a înmânat acestuia suma de 140 RON necesară cumpărării

de heroină de la persoanele denunțate.

Lucrătorii de poliție

judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

București - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de

supraveghere în zona străzii CF.

În continuare,

colaboratorul „V.I." s-a deplasat sub supravegherea investigatorului

„C.G." pe strada V, până în dreptul curții imobilului cu nr. 82. Aici,

după ce a sunat la poartă, a intrat în curtea respectivă, unde locuiesc C.R. și

inculpata C.G.D. La ușa imobilului a ieșit inculpata, care l-a întrebat pe

colaborator câți bani are și, după ce a văzut cei 140 RON, i-a indicat să îi

pună în buzunarul pantalonilor de trening pe care aceasta îi purta.

După ce a luat banii,

inculpata a ieșit din curte împreună cu colaboratorul „V.I.". Acesta a

rămas în așteptare pe stradă, iar inculpata C.G.D. a intrat în curtea

imobilului situat la circa 10 metri de curtea imobilului său, care figurează

tot cu numărul 82.

După circa 3 - 4

minute, C.G.D. s-a întors și i-a înmânat colaboratorului două doze de heroină.

După primirea acestora, colaboratorul a părăsit imobilul, îndreptându-se spre

investigatorul sub acoperire „C.G.", căruia i-a predat cele două doze

cumpărate de la inculpata C.G.D., doze care au fost introduse într-un plic care

a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41823.

Raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 142492/04 aprilie 2011 a concluzionat că

proba constând în două punguțe din material plastic de culoare neagră conține

0,08 grame heroină (diacetilmorfina), care face parte din Tabelul Anexă I din

Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului

ilicit de droguri. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Aceste acțiuni au

fost înregistrate audio-video, putându-se observa imagini din care rezultă cum

inculpata C.G.D. a primit banii de la colaboratorul „V.I.", a ieșit din

locuință, apoi a revenit dându-i colaboratorului două doze de heroină.

Instanța a reținut

că, în imagine, s-a observat cum inculpata C.G.D. a prins buzunarul drept al

pantalonilor cu degetele ambelor mâini, iar colaboratorul a introdus suma de

bani menționată, destinată cumpărării a două doze de heroină.

Totodată, Tribunalul

a reținut că, la data de 05 aprilie 2011, în jurul orei 15.30, colaboratorul

„V.I." - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliție din

cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5, unde a fost percheziționat

corporal, asupra sa negăsindu-se substanțe interzise la deținere, iar apoi i

s-a înmânat acestuia suma de 70 RON, necesară cumpărării de heroină de la

persoanele denunțate.

Lucrătorii de poliție

judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate

București - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de

supraveghere în zona străzii CF - str. V.

În continuare,

colaboratorul „V.I." s-a deplasat sub supravegherea investigatorului

„C.G." pe strada V până în dreptul curții imobilului cu nr. 82 unde

locuiește inculpata C.G.D.

Aceasta din urmă a

ieșit la ușă și l-a întrebat pe colaborator ce dorește. Acesta ia spus că vrea

o doză de heroină și i-a înmânat suma de 70 RON, pe care inculpata a luat-o și

i-a adus din „curtea de alături" o doză de heroină.

După primirea dozei,

colaboratorul „V.I." - nume de cod a părăsit imobilul, îndreptându-se spre

investigatorul sub acoperire „C.G." căruia i-a predat doza cumpărată de la

inculpata C.G.D., doze ce a fost introdusă într-un plic cu sigiliul tip MAI nr.

52360.

Raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 142593 din 14 aprilie 2011 a concluzionat că

proba constând într-o pungă din material plastic de culoare neagră conține 0,03

grame Heroină (diacetilmorfîna) ce face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.

143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Instanța de fond a

avut în vedere declarațiile martorului cu identitate protejata V.I. în ambele

faze ale procesului, declarații care s-au coroborat cu imaginile audio-video

înregistrate, în care s-a observat cum inculpata a primit de la martor o suma

de bani, ce i-a fost introdusă în interiorul buzunarelor pantalonilor, dar și

cu procesele-verbale întocmite atât cu privire la perchezițiile efectuate

asupra martorului înainte și după întâlnirea cu inculpata, cât și cu privire la

banii puși la dispoziție de către investigatorul sub acoperire, care l-a

însoțit pe martor la efectuarea tranzacției.

Din analiza

întregului material probator administrat în cauză, instanța a constatat că

situația de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă și că faptele

inculpatei C.G. care, la data de 31 martie 2011, a vândut colaboratorului cu

nume de cod „V.I." 2 doze de heroină, iar la data de 05 aprilie 2011, a

vândut aceluiași colaborator o doză de heroină, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în forma

continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea,

pedepsei aplicate, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret

al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum

și circumstanțele personale ale inculpatei, care este cunoscută cu antecedente

penale, dând dovadă de perseverență infracțională, faptele fiind săvârșite în

timpul termenului de încercare stabilit anterior printr-o altă sentință de

condamnare pentru același gen de fapte, dar și atitudinea de negare permanentă

a faptelor.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpata C.G.D., care a criticat

soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de apel susținute oral, inculpata a invocat, sub un prim aspect,

nulitatea actelor efectuate în faza de urmărire penală, ca urmare a încălcării

dreptului său la apărare. în acest sens, a susținut că atât la momentul

ascultării sale, cât și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,

nu a fost asistată de un apărător, deși, în opinia sa, asistența juridică era

obligatorie conform art. 171 alin. (1) - (4) C. proc. pen. întrucât se afla în

executarea unei alte pedepse, suspendată sub supraveghere.

O a doua critică a

inculpatei a vizat incidența dispozițiilor art. 10 lit. i) C. proc. pen., ca

urmare a provocării sale de către colaboratorul sub acoperire să săvârșească

faptele, împrejurare ce atrage aplicarea art. 68 C. proc. pen. și ar impune

achitarea sa.:

În final, apelanta

inculpată a apreciat că înregistrările existente la dosar nu relevă implicarea

sa în tranzacții cu droguri, astfel încât se justifică achitarea conform art.

10 lit. a) C. proc. pen.

Instanța de apel a

respins ca neutile solicitările inculpatei C.G.D. de reascultare a

martorului-colaborator ori de vizionare a înregistrărilor ambientale, având în

vedere împrejurările de fapt spre dovedirea cărora tindea inculpata, astfel cum

au fost precizate la termenul din data de 10 decembrie 2012.

Prin Decizia penală

nr. 387/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, a fost admis apelul declarat de inculpata C.G.D. împotriva Sentinței

penale nr. 649/27 septembrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a

penală.

A fost desființată,

în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, în baza art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37

lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost

condamnată inculpata C.G.D. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86

4

C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3

ani închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie

2009 a Tribunalului București (definitivă prin neapelare), pedeapsă ce urmează

a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză,

astfel încât inculpata va executa, în final, pedeapsa de 10 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

A fost înlăturată

aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. privind arestarea inculpatei.

A fost modificat

temeiul legal al dispoziției de luare a măsurii de siguranță a confiscării

sumelor de bani, în sensul reținerii art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile

judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului.

Examinând actele dosarului

și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.

371 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că apelul formulat este fondat.

Prioritar examinării

criticilor de ordin substanțial formulate de către apelantă, instanța de apel a

apreciat necesară analiza motivului de apel referitor la pretinsa nerespectare,

în faza de urmărire penală, a dispozițiilor art. 171 alin. (1) - (4) C. proc.

pen. privind asistența juridică obligatorie, aceasta deoarece problema de drept

invocată antamează, teoretic, o posibilă nulitate absolută și, din perspectiva

soluțiilor complementare pe care le prevede art. 380 C. proc. pen., ar putea

împiedica exercitarea controlului judiciar asupra chestiunilor de fond.

În concret, s-a

constatat, însă, complet neîntemeiată susținerea apelantei referitoare la

nerespectarea, în faza de urmărire penală, a dispozițiilor privind asistența

juridică obligatorie, reținându-se că, în acea fază, asistența juridică a

inculpatei C.G. era facultativă.

Astfel, s-a reținut

că, din economia prevederilor art. 171 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen.,

rezultă că, în faza de urmărire penală, asistența juridică este obligatorie în

cazuri limitativ prevăzute, respectiv când inculpatul este minor, internat

într-un centru de reeducare sau institut medical educativ, când este reținut

sau arestat, chiar în altă cauză, când este supus măsurii de siguranță a

internării medicale ori a obligării la tratament medical sau se apreciază că nu

și-ar putea face singur apărarea.

S-a avut în vedere că

prevederile alin. (3) al art. 171 C. proc. pen. nu sunt pertinente în situația

invocată, deoarece ele statuează doar asupra unui caz de asistență juridică

obligatorie în faza de judecată, nu și prealabil sesizării instanței, ori

inculpata-apelantă nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile expres enumerate,

fiind majoră, în stare de libertate și nesupusă vreunei măsuri de siguranță cu

caracter medical ori vreunei restrângeri de natură a o împiedica să își facă

singură apărarea. Prin urmare, s-a reținut că nici la momentul ascultării sale

de către procuror și nici la cel al prezentării materialului de urmărire

penală, asistența sa juridică nu era obligatorie, iar inculpata a înțeles să nu

uzeze de facultatea prezenței unui apărător, ce i-a fost adusă la cunoștință

conform procesului-verbal din data de 15 martie 2012.

S-a apreciat că

susținerea inculpatei C.G. în sensul că existența unei condamnări definitive la

o pedeapsă cu suspendare ar echivala cu aflarea sa în executarea unei pedepse,

nu are o minimă relevanță asupra chestiunii examinate, reținându-se că o atare

situație nu este prevăzută de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., iar invocarea

sa tinde să adauge nepermis la norma de procedură, ignorându-i-se caracterul de

strictă aplicare. în plus, s-a reținut că, a considera că o persoană a cărei

pedeapsă cu închisoarea a fost suspendată se află în executarea acesteia,

ignoră o logică elementară, conform căreia suspendarea executării unei

sancțiuni penale presupune tocmai neexecutarea ei.

Pentru aceste

considerente, apreciindu-se integral nefondată critica principală a inculpatei,

s-a constatat că, sub aspectul fondului, prima instanță a analizat temeinic

probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce concordă sub

toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Reevaluând

declarațiile succesive ale martorului "V.I." - nume de cod,

coroborate cu elementele ce rezultă din toate procesele-verbale întocmite de

către organele de poliție ori de către investigatorul sub acoperire

"C.G." - nume de cod, din imaginile și dialogul înregistrat autorizat

la data de 31 martie 2011 și din rezultatele celor două constatări

tehnico-științifice, instanța de apel a constatat că fapta dedusă judecății a

fost dovedită dincolo de orice îndoială rezon abilă, prin probe certe și legal

administrate.

Analiza coroborată a

probatoriilor a relevat faptul că, pe fondul apartenenței sale la un mediu

familiarizat cu drogurile, în baza unei rezoluții infracționale unice,

inculpata C.G.D. a vândut, la datele de 31 martie 2011 și 05 aprilie 2011,

cantitățile de 0,08 gr, respectiv 0,03 gr de heroină, primind în schimbul

acestora, de la martorul "V.I."- nume de cod, suma totală de 210 RON.

S-a constatat că

activitatea infracțională desfășurată de către inculpata apelantă rezultă din

probe directe, respectiv din declarațiile martorului-colaborator și, în cazul

primului act material, și din înregistrările ambientale, conținutul real al acestor

mijloace de probă fiind just reținut și valorificat de către prima instanță,

conform art. 63 și art. 86

1

alin. (6) C. proc. pen.

Critica apelantei

inculpate referitoare la incidența dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul săvârșirii faptei ca urmare a provocării sale de către martorul

colaborator, a fost apreciată ca fiind lipsită de suport, aceasta tinzând,

evident, la înlăturarea artificială a uneia dintre probele esențiale în

acuzare, ignorându-se voit împrejurările particulare în care ea a fost obținută

și caracterul complet legal al demersurilor efectuate de către organele de

cercetare pentru obținerea sa.

În acest sens, s-a

reținut că indicii ale implicării apelantei în acte de trafic de droguri

existau încă din luna februarie 2011, când organele de poliție s-au sesizat din

oficiu cu privire la tranzacțiile desfășurate pe raza sectorului 5 de către

numitul „B.D." ori de către inculpată și soțul său, procesele-verbale

întocmite la data de 28 februarie 2011 de către organele de poliție și denunțul

formulat ulterior de către persoana cu identitatea „V.I." fiind relevante

pentru a se reține caracterul temeinic al acestor indicii, cu atât mai mult cu

cât informațiile obținute vizau o persoană deja condamnată definitiv pentru trafic

de droguri, respectiv apelanta inculpată.

Pe de altă parte,

contrar susținerilor apelantei, s-a constatat că și conținutul dialogului în

mediu ambiental înregistrat la data de 31 martie 2011 reliefează faptul că

inculpata C.G. era pe deplin familiarizată cu „nevoile" martorului

cumpărător de a achiziționa droguri și cu riscurile pe care le implica

satisfacerea cererii sale, afirmațiile și conduita inculpatei făcând evidente

atât faptul că între cele două persoane se derulaseră și anterior tranzacții asemănătoare,

cât și precauțiile apelantei (care s-a asigurat, în prealabil, că martorul nu

are tehnică asupra sa și a evitat contactul direct cu suma de bani).

Prin urmare, s-a

reținut că recurgerea la mijloace speciale de investigație a fost pe deplin

justificată în contextul specificului infracțiunii deduse judecății și, mai

ales, al circumspecției extreme manifestate de către inculpată ori persoane din

anturajul său (care acceptau să vândă droguri doar persoanelor „de

încredere").

A fost avut în vedere

că apelul la astfel de metode investigative, în circumstanțe de natura celor

anterior descrise, nu se circumscrie conceptului de „înscenare", astfel

cum a fost definit în jurisprudența Curții Europene, fiind neîndoielnic că

folosirea martorului cu identitate protejată nu a avut un rol determinant ori

exclusiv în adoptarea comportamentului infracțional de către apelantă.

În acest sens,

instanța de apel a avut în vedere argumentele ce se desprind din hotărârile

instanței europene în cauzele Constantin și Stoian împotriva României, 29

septembrie 2009 și Bulfinski împotriva României, 01 iunie 2010, concluzionând

că, din perspectiva predispoziției inculpatei spre tranzacționarea drogurilor,

a contactului avut și anterior cu aceste substanțe ori a caracterului repetat

al actelor sale infracționale, activitatea colaboratorului - nume de cod ori a

investigatorului sub acoperire nu a depășit, în cauză, limitele unei

investigări preponderent pasive a activității ilicite.

Au fost apreciate ca

neîntemeiate și susținerile apelantei inculpate referitoare la echivocul ce ar

plana asupra declarațiilor martorului-colaborator ori a fotografiilor în care

au fost captate secvențe ale înregistrării efectuate autorizat cu ocazia faptei

din data de 31 martie 2011.

S-a mai reținut că

declarațiile martorului „V.I." în ambele faze ale procesului relevă

neîndoielnic efectuarea de către apelantă a două acte de vânzare de heroină,

infirmându-se în totalitate apărarea pro causa a apelantei, în sensul că sumele

de bani ar fi reprezentat prețul unor obiecte de îmbrăcăminte, iar nu al

drogurilor. A fost avut în vedere că martorul a fost ascultat nemijlocit în

cursul judecății, în prezența inculpatei C.G., care a avut astfel posibilitatea

să își valorifice dreptul la apărare în mod efectiv, cu respectarea „egalității

armelor".

Totodată, s-a

apreciat că rezervele martorului de a răspunde unora dintre întrebările

adresate erau justificate față de dispozițiile art. 86

2

alin. (3

1

)

C. proc. pen. și de riscul deconspirării sale, astfel încât ele nu afectează credibilitatea

ori valoarea probatorie de ansamblu a depoziției sale.

Susținerea că

fotografiile depuse la dosar nu relevă primirea, de către inculpată, a sumei de

bani, a fost apreciată ca fiind complet nepertinentă, având în vedere

modalitatea reală în care se reține că inculpata a intrat în posesia banilor

(suma fiindu-i introdusă în buzunar tocmai ca urmare a refuzului de a avea un

contact direct cu banii). în plus, s-a reținut că finalizarea actelor de

vânzare și remiterea prețului drogurilor reprezintă elemente probate nu doar pe

baza imaginilor menționate, ci și a declarațiilor martorului colaborator, a

dialogului efectiv purtat ori a proceselor verbale întocmite de către

investigatorul sub acoperire.

În acest context,

reținând că vinovăția inculpatei a fost neechivoc dovedită, instanța de apel a

constatat că încadrarea juridică a faptelor este corectă, cele două acte

materiale de vânzare de droguri realizând o unitate legală de infracțiune,

prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, s-a apreciat că stabilirea acesteia într-un

cuantum echivalent limitei minime prevăzute de lege, fără a se valorifica toate

circumstanțele în care au fost săvârșite actele infracționale și datele ce

caracterizează persoana inculpatei, reflectă o insuficientă valorificare a

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, s-a reținut

că natura și împrejurările concrete în care inculpata a vândut martorului

denunțător cele trei doze de heroină, gradul de pericol social ridicat ce

caracterizează acest gen de infracțiuni și consecințele lor negative asupra

sănătății publice relevă, fără îndoială, o periculozitate socială sporită a

faptelor, ce trebuie să se reflecte corespunzător în sancțiunea penală

aplicată.

S-a apreciat, însă,

că periculozitatea faptelor trebuie evaluată prin raportare la toate elementele

lor de conținut, dar și la motivația pe care s-a grefat rezoluția

infracțională.

În acest sens, s-a

reținut că fapta continuată dedusă judecății a fost determinată, în mod

preponderent, de apartenența inculpatei la un mediu familiarizat cu drogurile,

în care tranzacționarea acestor substanțe reprezintă o sursă obișnuită de

venit. Chiar dacă nu este de natură a diminua semnificativ periculozitatea în

sine a faptei, s-a avut în vedere că o atare realitate nu poate fi ignorată, ea

nuanțând motivația inculpatei și gradul de pericol al persoanei sale.

Pe de altă parte, au

fost avute în vedere cantitățile extrem de reduse de droguri traficate de către

inculpată în ambele cazuri, cantități situate la nivelul a 0.03 și 0.08 gr

heroină, dar și împrejurarea că apelanta nu deținea ea însăși cantitățile

tranzacționate, procurându-le, în fiecare caz, de la alte persoane ce locuiau

în apropiere.

Aceste împrejurări au

condus la concluzia că inculpata a avut un rol redus în activitatea de trafic,

rezultând, de asemenea, că implicarea sa nu a fost una intensă și de amploare,

ci mai degrabă sporadică și selectivă, limitată la vânzarea unor cantități

reduse unor persoane foarte apropiate și de încredere.

S-a reținut că

elementele obiective astfel reținute, legate de cantitățile mici de droguri ori

de contribuția și motivația concretă a apelantei, sunt de natură a atenua

gravitatea faptei și a persoanei sale într-o măsură suficientă pentru a

justifica valorificarea lor ca circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin.

(2) C. pen. și a impune reducerea pedepsei sub minimul special, până la limita

a 7 ani închisoare. La stabilirea acestui cuantum, instanța de apel a avut în

vedere și împrejurarea că, în pofida perseverenței sale infracționale,

inculpata C.G. a manifestat disponibilitatea de a se angaja în muncă și de a

obține venituri licite, eșuând însă a asimila pe deplin exigențele educative

ale condamnării anterioare și optând pentru a implica în activitatea sa ilicită

și pe fiul său minor (așa cum rezultă din procesele-verbale vizând fapta din

data de 05 aprilie 2011).

S-a apreciat, prin

urmare, că durata pedepsei astfel stabilită este suficient de însemnată pentru

a permite inculpatei inițierea unui proces de conștientizare a consecințelor

negative ale faptelor sale și realizarea funcțiilor de prevenție ale pedepsei,

cu atât mai mult cu cât starea de recidivă postcondamnatorie incidență în speță

impune aplicarea art. 86

4

C. pen. și executarea și a pedepsei de 3

ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a

Tribunalului București.

Din oficiu, instanța

de apel a constatat incorecta aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.,

text de lege care reglementează doar obligația instanței de a dispune, odată cu

soluționarea fondului, și asupra luării, menținerii ori revocării măsurii

arestării însă doar în scop preventiv, iar nu în vederea executării efective a

pedepsei. în speță, a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia

considerentele hotărârii relevă faptul că prima instanță a făcut aplicarea

acestui text nu în scopul arestării preventive a inculpatei, ci pentru a

asigura executarea pedepsei închisorii, confuzie nepermisă, ce a impus

reformarea hotărârii și sub acest aspect.

Totodată, a fost

reținută și greșita indicare ca temei al dispunerii măsurii de siguranță a

confiscării sumelor de bani a prevederilor art. 118 lit. d) C. pen.

(referitoare la bunurile date pentru a determina săvârșirea unei fapte penale),

fiind avut în vedere în acest sens că o corectă aplicare a legii impune ca

măsura confiscării sumelor de bani dobândite în schimbul drogurilor să se

întemeieze pe dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la

art. 118 lit. e) C. pen.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata C. (fostă B.)

G.D., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe

fond, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea

pedepsei, prin raportare și la circumstanțele personale ale acesteia.

Criticile au fost

circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și

14 C. proc. pen.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, însă numai în

ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei,

pentru considerentele care urmează.

Critica formulată de

recurenta inculpată, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita condamnare a acesteia, nu este

întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în

contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția inculpatei

este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior

redată.

În ceea ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., este de

menționat că acesta există numai dacă se constată că situația de fapt reținută

de instanța de fond și confirmată de instanța de prim control judiciar este în

contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a

constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două

atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie

evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară

probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică să

aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate,

ci numai dintr-o discordanță evidentă între situația de fapt reținută și

conținutul real al probelor.

În prezenta cauză,

Înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanțele

inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce

indică dosarul prin probele sale.

Fără a relua

raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea

probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contradicție

între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor

atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpata C. (fostă B.)

G.D., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că aceasta a săvârșit

infracțiunea pentru care a fost condamnată, respectiv trafic de droguri de mare

risc, în forma continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data

de 31 martie 2011, a vândut colaboratorului cu nume de cod „V.I." 2 doze

de heroină, iar la data de 05 aprilie 2011, a vândut aceluiași colaborator o

doză de heroină.

Toate probele

administrate (relevante în acest sens fiind declarațiile martorului cu

identitate protejată, procesele-verbale întocmite de organele de poliție ori de

investigatorul sub acoperire, constatările tehnico-științifice) confirmă

situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea

au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz

contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar

fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior

menționate.

Înalta Curte

apreciază că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în |mod corect că

fapta inculpatei întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunii reținute în sarcina acesteia.

În mod corect

instanțele au reținut că în cauză nu se poate adopta o soluție de achitare,

astfel cum a solicitat inculpata întrucât probele administrate în faza de

urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzațiile

formulate, respectiv participarea inculpatei la întreaga activitate

infracțională pentru care a fost trimisă în judecată.

În speță au fost

administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și

împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin

vinovăția inculpatei și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

Se reține astfel că

vinovăția în săvârșirea infracțiunii a fost determinată printr-o evaluare a

contribuției cauzale a inculpatei, atât din punct de vedere obiectiv, cât și

subiectiv și o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate

pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

Sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate, criticile formulate de recurenta inculpată sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță nu s-a făcut o corectă individualizare a

pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de

alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților

acesteia, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține

că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă

stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de

gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa, pe lângă

funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și

funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine

înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind

aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al

judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră,

el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material

probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea

judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate

criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele

speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana

infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Individualizarea

judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată,

ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite

criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre

acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală. în literatura juridică s-a precizat

că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date

referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică,

vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea

faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție

împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie

proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică,

fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării

pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu

cunoscute.

La individualizarea

pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, se constată că, pornindu-se de la

criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa nu a fost

aplicată într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii

infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpatei, fiind astfel

întemeiată solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei.

Înalta Curte

apreciază că instanțele anterioare, cu prilejul individualizării pedepsei, nu

au valorificat în mod corespunzător circumstanțele personale ale inculpatei

care, deși provine dintr-un mediu familiarizat cu drogurile, iar în antecedența

sa mai există o pedeapsă definitivă, totuși, a dovedit atașament față de muncă

și familie, obținând venituri în mod licit și având un loc de muncă stabil.

Astfel fiind, Înalta

Curte apreciază că o pedeapsă în cuantum mai redus, respectiv de 5 ani

închisoare, cu executare în regim de detenție, este corespunzătoare criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub

aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind

aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit

prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între

gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatei și, respectiv,

sancțiunea aplicată acesteia.

Fată de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpată împotriva

Deciziei penale nr. 387/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Va casa, în parte,

decizia penală atacată și, în rejudecare, va reduce cuantumul pedepsei aplicate

inculpatei C. (fostă B.) G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C.

pen., de la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani, la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani.

Va menține revocarea

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a

Tribunalului București (definitivă prin neapelare), urmând ca, în baza art. 86

4

C. pen., inculpata să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în

prezenta cauză, în total, pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

Va menține celelalte

dispoziții ale Deciziei penale atacate.

În temeiul art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor

rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpata C. (fostă B.) G.D. împotriva Deciziei penale nr. 387/A

din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și, în rejudecare, reduce cuantumul pedepsei aplicate

inculpatei C. (fostă B.) G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C.

pen., de la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani, la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani.

Menține revocarea

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a

Tribunalului București (definitivă prin neapelare) și, în baza art. 86

4

C. pen., dispune ca inculpata să execute această pedeapsă alături de pedeapsa

aplicată în prezenta cauză, în total, pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei

principale.

Menține celelalte

dispoziții ale Deciziei penale atacate.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2013.

Procesat de GGC - LM