ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 649/27 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 9552/3/2012, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei C.G.D. (fostă B.) la o pedeapsă de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 83 C. pen.

cu aplicarea art. 86 4 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce se va executa în întregime alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpata executând pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen. și s-a dispus arestarea inculpatei. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive de la 16 septembrie 2008 la 15 aprilie 2009. În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumelor de bani de la inculpată, respectiv 140 RON și 70 RON, sume avansate de stat și obținute ilegal de inculpată. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 31 martie 2011, în jurul orei 14.00, colaboratorul „V.I."- nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliție din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5, unde a fost percheziționat corporal, asupra sa negăsindu-se substanțe interzise la deținere, iar apoi i s-a înmânat acestuia suma de 140 RON necesară cumpărării de heroină de la persoanele denunțate.

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii CF. În continuare, colaboratorul „V.I." s-a deplasat sub supravegherea investigatorului „C.G." pe strada V, până în dreptul curții imobilului cu nr. 82. Aici, după ce a sunat la poartă, a intrat în curtea respectivă, unde locuiesc C.R. și inculpata C.G.D. La ușa imobilului a ieșit inculpata, care l-a întrebat pe colaborator câți bani are și, după ce a văzut cei 140 RON, i-a indicat să îi pună în buzunarul pantalonilor de trening pe care aceasta îi purta. După ce a luat banii, inculpata a ieșit din curte împreună cu colaboratorul „V.I.". Acesta a rămas în așteptare pe stradă, iar inculpata C.G.D.

a intrat în curtea imobilului situat la circa 10 metri de curtea imobilului său, care figurează tot cu numărul 82. După circa 3 - 4 minute, C.G.D. s-a întors și i-a înmânat colaboratorului două doze de heroină. După primirea acestora, colaboratorul a părăsit imobilul, îndreptându-se spre investigatorul sub acoperire „C.G.", căruia i-a predat cele două doze cumpărate de la inculpata C.G.D., doze care au fost introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliu tip MAI nr. 41823. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 142492/04 aprilie 2011 a concluzionat că proba constând în două punguțe din material plastic de culoare neagră conține 0,08 grame heroină (diacetilmorfina), care face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator. Aceste acțiuni au fost înregistrate audio-video, putându-se observa imagini din care rezultă cum inculpata C.G.D. a primit banii de la colaboratorul „V.I.", a ieșit din locuință, apoi a revenit dându-i colaboratorului două doze de heroină. Instanța a reținut că, în imagine, s-a observat cum inculpata C.G.D. a prins buzunarul drept al pantalonilor cu degetele ambelor mâini, iar colaboratorul a introdus suma de bani menționată, destinată cumpărării a două doze de heroină. Totodată, Tribunalul a reținut că, la data de 05 aprilie 2011, în jurul orei 15.30, colaboratorul „V.I." - nume de cod, s-a prezentat la sediul organelor de poliție din cadrul Serviciului Antidrog - Biroul sector 5, unde a fost percheziționat corporal, asupra sa negăsindu-se substanțe interzise la deținere, iar apoi i s-a înmânat acestuia suma de 70 RON, necesară cumpărării de heroină de la persoanele denunțate.

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog - Biroul Sector 5 au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii CF - str. V. În continuare, colaboratorul „V.I." s-a deplasat sub supravegherea investigatorului „C.G." pe strada V până în dreptul curții imobilului cu nr. 82 unde locuiește inculpata C.G.D. Aceasta din urmă a ieșit la ușă și l-a întrebat pe colaborator ce dorește. Acesta ia spus că vrea o doză de heroină și i-a înmânat suma de 70 RON, pe care inculpata a luat-o și i-a adus din „curtea de alături" o doză de heroină.

După primirea dozei, colaboratorul „V.I." - nume de cod a părăsit imobilul, îndreptându-se spre investigatorul sub acoperire „C.G." căruia i-a predat doza cumpărată de la inculpata C.G.D., doze ce a fost introdusă într-un plic cu sigiliul tip MAI nr. 52360. Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 142593 din 14 aprilie 2011 a concluzionat că proba constând într-o pungă din material plastic de culoare neagră conține 0,03 grame Heroină (diacetilmorfîna) ce face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator. Instanța de fond a avut în vedere declarațiile martorului cu identitate protejata V.I.

în ambele faze ale procesului, declarații care s-au coroborat cu imaginile audio-video înregistrate, în care s-a observat cum inculpata a primit de la martor o suma de bani, ce i-a fost introdusă în interiorul buzunarelor pantalonilor, dar și cu procesele-verbale întocmite atât cu privire la perchezițiile efectuate asupra martorului înainte și după întâlnirea cu inculpata, cât și cu privire la banii puși la dispoziție de către investigatorul sub acoperire, care l-a însoțit pe martor la efectuarea tranzacției. Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanța a constatat că situația de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă și că faptele inculpatei C.G.

care, la data de 31 martie 2011, a vândut colaboratorului cu nume de cod „V.I." 2 doze de heroină, iar la data de 05 aprilie 2011, a vândut aceluiași colaborator o doză de heroină, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în forma continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea, pedepsei aplicate, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, precum și circumstanțele personale ale inculpatei, care este cunoscută cu antecedente penale, dând dovadă de perseverență infracțională, faptele fiind săvârșite în timpul termenului de încercare stabilit anterior printr-o altă sentință de condamnare pentru același gen de fapte, dar și atitudinea de negare permanentă a faptelor.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpata C.G.D., care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel susținute oral, inculpata a invocat, sub un prim aspect, nulitatea actelor efectuate în faza de urmărire penală, ca urmare a încălcării dreptului său la apărare. în acest sens, a susținut că atât la momentul ascultării sale, cât și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu a fost asistată de un apărător, deși, în opinia sa, asistența juridică era obligatorie conform art. 171 alin. (1) - (4) C. proc. pen. întrucât se afla în executarea unei alte pedepse, suspendată sub supraveghere. O a doua critică a inculpatei a vizat incidența dispozițiilor art. 10 lit. i) C. proc.

pen., ca urmare a provocării sale de către colaboratorul sub acoperire să săvârșească faptele, împrejurare ce atrage aplicarea art. 68 C. proc. pen. și ar impune achitarea sa.: În final, apelanta inculpată a apreciat că înregistrările existente la dosar nu relevă implicarea sa în tranzacții cu droguri, astfel încât se justifică achitarea conform art. 10 lit. a) C. proc. pen. Instanța de apel a respins ca neutile solicitările inculpatei C.G.D. de reascultare a martorului-colaborator ori de vizionare a înregistrărilor ambientale, având în vedere împrejurările de fapt spre dovedirea cărora tindea inculpata, astfel cum au fost precizate la termenul din data de 10 decembrie 2012. Prin Decizia penală nr. 387/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpata C.G.D.

împotriva Sentinței penale nr. 649/27 septembrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata C.G.D. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 86 4 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București (definitivă prin neapelare), pedeapsă ce urmează a fi executată în întregime alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel încât inculpata va executa, în final, pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. privind arestarea inculpatei. A fost modificat temeiul legal al dispoziției de luare a măsurii de siguranță a confiscării sumelor de bani, în sensul reținerii art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. Cheltuielile judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului. Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că apelul formulat este fondat. Prioritar examinării criticilor de ordin substanțial formulate de către apelantă, instanța de apel a apreciat necesară analiza motivului de apel referitor la pretinsa nerespectare, în faza de urmărire penală, a dispozițiilor art. 171 alin. (1) - (4) C. proc. pen. privind asistența juridică obligatorie, aceasta deoarece problema de drept invocată antamează, teoretic, o posibilă nulitate absolută și, din perspectiva soluțiilor complementare pe care le prevede art. 380 C. proc.

pen., ar putea împiedica exercitarea controlului judiciar asupra chestiunilor de fond. În concret, s-a constatat, însă, complet neîntemeiată susținerea apelantei referitoare la nerespectarea, în faza de urmărire penală, a dispozițiilor privind asistența juridică obligatorie, reținându-se că, în acea fază, asistența juridică a inculpatei C.G. era facultativă. Astfel, s-a reținut că, din economia prevederilor art. 171 alin. (1), (2), (4) C. proc. pen., rezultă că, în faza de urmărire penală, asistența juridică este obligatorie în cazuri limitativ prevăzute, respectiv când inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau institut medical educativ, când este reținut sau arestat, chiar în altă cauză, când este supus măsurii de siguranță a internării medicale ori a obligării la tratament medical sau se apreciază că nu și-ar putea face singur apărarea.

S-a avut în vedere că prevederile alin. (3) al art. 171 C. proc. pen. nu sunt pertinente în situația invocată, deoarece ele statuează doar asupra unui caz de asistență juridică obligatorie în faza de judecată, nu și prealabil sesizării instanței, ori inculpata-apelantă nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile expres enumerate, fiind majoră, în stare de libertate și nesupusă vreunei măsuri de siguranță cu caracter medical ori vreunei restrângeri de natură a o împiedica să își facă singură apărarea. Prin urmare, s-a reținut că nici la momentul ascultării sale de către procuror și nici la cel al prezentării materialului de urmărire penală, asistența sa juridică nu era obligatorie, iar inculpata a înțeles să nu uzeze de facultatea prezenței unui apărător, ce i-a fost adusă la cunoștință conform procesului-verbal din data de 15 martie 2012. S-a apreciat că susținerea inculpatei C.G.

în sensul că existența unei condamnări definitive la o pedeapsă cu suspendare ar echivala cu aflarea sa în executarea unei pedepse, nu are o minimă relevanță asupra chestiunii examinate, reținându-se că o atare situație nu este prevăzută de art. 171 alin. (2) C. proc. pen., iar invocarea sa tinde să adauge nepermis la norma de procedură, ignorându-i-se caracterul de strictă aplicare. în plus, s-a reținut că, a considera că o persoană a cărei pedeapsă cu închisoarea a fost suspendată se află în executarea acesteia, ignoră o logică elementară, conform căreia suspendarea executării unei sancțiuni penale presupune tocmai neexecutarea ei. Pentru aceste considerente, apreciindu-se integral nefondată critica principală a inculpatei, s-a constatat că, sub aspectul fondului, prima instanță a analizat temeinic probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt ce concordă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.

Reevaluând declarațiile succesive ale martorului "V.I." - nume de cod, coroborate cu elementele ce rezultă din toate procesele-verbale întocmite de către organele de poliție ori de către investigatorul sub acoperire "C.G." - nume de cod, din imaginile și dialogul înregistrat autorizat la data de 31 martie 2011 și din rezultatele celor două constatări tehnico-științifice, instanța de apel a constatat că fapta dedusă judecății a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezon abilă, prin probe certe și legal administrate. Analiza coroborată a probatoriilor a relevat faptul că, pe fondul apartenenței sale la un mediu familiarizat cu drogurile, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpata C.G.D.

a vândut, la datele de 31 martie 2011 și 05 aprilie 2011, cantitățile de 0,08 gr, respectiv 0,03 gr de heroină, primind în schimbul acestora, de la martorul "V.I."- nume de cod, suma totală de 210 RON. S-a constatat că activitatea infracțională desfășurată de către inculpata apelantă rezultă din probe directe, respectiv din declarațiile martorului-colaborator și, în cazul primului act material, și din înregistrările ambientale, conținutul real al acestor mijloace de probă fiind just reținut și valorificat de către prima instanță, conform art. 63 și art. 86 1 alin. (6) C. proc. pen. Critica apelantei inculpate referitoare la incidența dispozițiilor art. 68 alin. (2) C. proc.

pen., în sensul săvârșirii faptei ca urmare a provocării sale de către martorul colaborator, a fost apreciată ca fiind lipsită de suport, aceasta tinzând, evident, la înlăturarea artificială a uneia dintre probele esențiale în acuzare, ignorându-se voit împrejurările particulare în care ea a fost obținută și caracterul complet legal al demersurilor efectuate de către organele de cercetare pentru obținerea sa.

În acest sens, s-a reținut că indicii ale implicării apelantei în acte de trafic de droguri existau încă din luna februarie 2011, când organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la tranzacțiile desfășurate pe raza sectorului 5 de către numitul „B.D." ori de către inculpată și soțul său, procesele-verbale întocmite la data de 28 februarie 2011 de către organele de poliție și denunțul formulat ulterior de către persoana cu identitatea „V.I." fiind relevante pentru a se reține caracterul temeinic al acestor indicii, cu atât mai mult cu cât informațiile obținute vizau o persoană deja condamnată definitiv pentru trafic de droguri, respectiv apelanta inculpată. Pe de altă parte, contrar susținerilor apelantei, s-a constatat că și conținutul dialogului în mediu ambiental înregistrat la data de 31 martie 2011 reliefează faptul că inculpata C.G.

era pe deplin familiarizată cu „nevoile" martorului cumpărător de a achiziționa droguri și cu riscurile pe care le implica satisfacerea cererii sale, afirmațiile și conduita inculpatei făcând evidente atât faptul că între cele două persoane se derulaseră și anterior tranzacții asemănătoare, cât și precauțiile apelantei (care s-a asigurat, în prealabil, că martorul nu are tehnică asupra sa și a evitat contactul direct cu suma de bani).

Prin urmare, s-a reținut că recurgerea la mijloace speciale de investigație a fost pe deplin justificată în contextul specificului infracțiunii deduse judecății și, mai ales, al circumspecției extreme manifestate de către inculpată ori persoane din anturajul său (care acceptau să vândă droguri doar persoanelor „de încredere"). A fost avut în vedere că apelul la astfel de metode investigative, în circumstanțe de natura celor anterior descrise, nu se circumscrie conceptului de „înscenare", astfel cum a fost definit în jurisprudența Curții Europene, fiind neîndoielnic că folosirea martorului cu identitate protejată nu a avut un rol determinant ori exclusiv în adoptarea comportamentului infracțional de către apelantă.

În acest sens, instanța de apel a avut în vedere argumentele ce se desprind din hotărârile instanței europene în cauzele Constantin și Stoian împotriva României, 29 septembrie 2009 și Bulfinski împotriva României, 01 iunie 2010, concluzionând că, din perspectiva predispoziției inculpatei spre tranzacționarea drogurilor, a contactului avut și anterior cu aceste substanțe ori a caracterului repetat al actelor sale infracționale, activitatea colaboratorului - nume de cod ori a investigatorului sub acoperire nu a depășit, în cauză, limitele unei investigări preponderent pasive a activității ilicite.

Au fost apreciate ca neîntemeiate și susținerile apelantei inculpate referitoare la echivocul ce ar plana asupra declarațiilor martorului-colaborator ori a fotografiilor în care au fost captate secvențe ale înregistrării efectuate autorizat cu ocazia faptei din data de 31 martie 2011. S-a mai reținut că declarațiile martorului „V.I." în ambele faze ale procesului relevă neîndoielnic efectuarea de către apelantă a două acte de vânzare de heroină, infirmându-se în totalitate apărarea pro causa a apelantei, în sensul că sumele de bani ar fi reprezentat prețul unor obiecte de îmbrăcăminte, iar nu al drogurilor.

A fost avut în vedere că martorul a fost ascultat nemijlocit în cursul judecății, în prezența inculpatei C.G., care a avut astfel posibilitatea să își valorifice dreptul la apărare în mod efectiv, cu respectarea „egalității armelor". Totodată, s-a apreciat că rezervele martorului de a răspunde unora dintre întrebările adresate erau justificate față de dispozițiile art. 86 2 alin. (3 1 ) C. proc. pen. și de riscul deconspirării sale, astfel încât ele nu afectează credibilitatea ori valoarea probatorie de ansamblu a depoziției sale. Susținerea că fotografiile depuse la dosar nu relevă primirea, de către inculpată, a sumei de bani, a fost apreciată ca fiind complet nepertinentă, având în vedere modalitatea reală în care se reține că inculpata a intrat în posesia banilor (suma fiindu-i introdusă în buzunar tocmai ca urmare a refuzului de a avea un contact direct cu banii).

în plus, s-a reținut că finalizarea actelor de vânzare și remiterea prețului drogurilor reprezintă elemente probate nu doar pe baza imaginilor menționate, ci și a declarațiilor martorului colaborator, a dialogului efectiv purtat ori a proceselor verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire. În acest context, reținând că vinovăția inculpatei a fost neechivoc dovedită, instanța de apel a constatat că încadrarea juridică a faptelor este corectă, cele două acte materiale de vânzare de droguri realizând o unitate legală de infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, s-a apreciat că stabilirea acesteia într-un cuantum echivalent limitei minime prevăzute de lege, fără a se valorifica toate circumstanțele în care au fost săvârșite actele infracționale și datele ce caracterizează persoana inculpatei, reflectă o insuficientă valorificare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, s-a reținut că natura și împrejurările concrete în care inculpata a vândut martorului denunțător cele trei doze de heroină, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează acest gen de infracțiuni și consecințele lor negative asupra sănătății publice relevă, fără îndoială, o periculozitate socială sporită a faptelor, ce trebuie să se reflecte corespunzător în sancțiunea penală aplicată.

S-a apreciat, însă, că periculozitatea faptelor trebuie evaluată prin raportare la toate elementele lor de conținut, dar și la motivația pe care s-a grefat rezoluția infracțională. În acest sens, s-a reținut că fapta continuată dedusă judecății a fost determinată, în mod preponderent, de apartenența inculpatei la un mediu familiarizat cu drogurile, în care tranzacționarea acestor substanțe reprezintă o sursă obișnuită de venit. Chiar dacă nu este de natură a diminua semnificativ periculozitatea în sine a faptei, s-a avut în vedere că o atare realitate nu poate fi ignorată, ea nuanțând motivația inculpatei și gradul de pericol al persoanei sale.

Pe de altă parte, au fost avute în vedere cantitățile extrem de reduse de droguri traficate de către inculpată în ambele cazuri, cantități situate la nivelul a 0.03 și 0.08 gr heroină, dar și împrejurarea că apelanta nu deținea ea însăși cantitățile tranzacționate, procurându-le, în fiecare caz, de la alte persoane ce locuiau în apropiere. Aceste împrejurări au condus la concluzia că inculpata a avut un rol redus în activitatea de trafic, rezultând, de asemenea, că implicarea sa nu a fost una intensă și de amploare, ci mai degrabă sporadică și selectivă, limitată la vânzarea unor cantități reduse unor persoane foarte apropiate și de încredere.

S-a reținut că elementele obiective astfel reținute, legate de cantitățile mici de droguri ori de contribuția și motivația concretă a apelantei, sunt de natură a atenua gravitatea faptei și a persoanei sale într-o măsură suficientă pentru a justifica valorificarea lor ca circumstanțe atenuante, conform art. 74 alin. (2) C. pen. și a impune reducerea pedepsei sub minimul special, până la limita a 7 ani închisoare. La stabilirea acestui cuantum, instanța de apel a avut în vedere și împrejurarea că, în pofida perseverenței sale infracționale, inculpata C.G.

a manifestat disponibilitatea de a se angaja în muncă și de a obține venituri licite, eșuând însă a asimila pe deplin exigențele educative ale condamnării anterioare și optând pentru a implica în activitatea sa ilicită și pe fiul său minor (așa cum rezultă din procesele-verbale vizând fapta din data de 05 aprilie 2011). S-a apreciat, prin urmare, că durata pedepsei astfel stabilită este suficient de însemnată pentru a permite inculpatei inițierea unui proces de conștientizare a consecințelor negative ale faptelor sale și realizarea funcțiilor de prevenție ale pedepsei, cu atât mai mult cu cât starea de recidivă postcondamnatorie incidență în speță impune aplicarea art. 86 4 C. pen. și executarea și a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București.

Din oficiu, instanța de apel a constatat incorecta aplicare a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., text de lege care reglementează doar obligația instanței de a dispune, odată cu soluționarea fondului, și asupra luării, menținerii ori revocării măsurii arestării însă doar în scop preventiv, iar nu în vederea executării efective a pedepsei. în speță, a fost avută în vedere împrejurarea potrivit căreia considerentele hotărârii relevă faptul că prima instanță a făcut aplicarea acestui text nu în scopul arestării preventive a inculpatei, ci pentru a asigura executarea pedepsei închisorii, confuzie nepermisă, ce a impus reformarea hotărârii și sub acest aspect. Totodată, a fost reținută și greșita indicare ca temei al dispunerii măsurii de siguranță a confiscării sumelor de bani a prevederilor art. 118 lit. d) C. pen.

(referitoare la bunurile date pentru a determina săvârșirea unei fapte penale), fiind avut în vedere în acest sens că o corectă aplicare a legii impune ca măsura confiscării sumelor de bani dobândite în schimbul drogurilor să se întemeieze pe dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. e) C. pen. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpata C. (fostă B.) G.D., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, pe fond, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei, prin raportare și la circumstanțele personale ale acesteia.

Criticile au fost circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este fondat, însă numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatei, pentru considerentele care urmează. Critica formulată de recurenta inculpată, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita condamnare a acesteia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția inculpatei este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că acesta există numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă între situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

În prezenta cauză, Înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.

Fără a relua raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpata C. (fostă B.) G.D., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că aceasta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnată, respectiv trafic de droguri de mare risc, în forma continuată, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 31 martie 2011, a vândut colaboratorului cu nume de cod „V.I." 2 doze de heroină, iar la data de 05 aprilie 2011, a vândut aceluiași colaborator o doză de heroină.

Toate probele administrate (relevante în acest sens fiind declarațiile martorului cu identitate protejată, procesele-verbale întocmite de organele de poliție ori de investigatorul sub acoperire, constatările tehnico-științifice) confirmă situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior menționate. Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în |mod corect că fapta inculpatei întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii reținute în sarcina acesteia. În mod corect instanțele au reținut că în cauză nu se poate adopta o soluție de achitare, astfel cum a solicitat inculpata întrucât probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzațiile formulate, respectiv participarea inculpatei la întreaga activitate infracțională pentru care a fost trimisă în judecată. În speță au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatei și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

Se reține astfel că vinovăția în săvârșirea infracțiunii a fost determinată printr-o evaluare a contribuției cauzale a inculpatei, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv și o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de recurenta inculpată sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Înalta Curte reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea, cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea lor în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului. Pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului, pedeapsa fiind aplicată, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Individualizarea judiciară a pedepsei și modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Individualizarea judiciară a pedepsei nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen., printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

în literatura juridică s-a precizat că acest criteriu de individualizare a pedepsei privește un complex de date referitoare la situația sau calitatea infractorului (capacitatea psihofizică, vârsta, ocupația, nivel cultural, antecedente penale, conduita după săvârșirea faptei), criteriu care reflectă cerința ca sancțiunea penală, ca reacție împotriva răului pricinuit prin săvârșirea unei infracțiuni, să fie proporțională cu particularitățile făptuitorului împotriva căruia se aplică, fundamentându-se prin urmare ideea de personalizare a pedepsei, adică a fixării pedepsei concrete în raport cu particularitățile persoanei infractorului amplu cunoscute.

La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei, se constată că, pornindu-se de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa nu a fost aplicată într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale inculpatei, fiind astfel întemeiată solicitarea de reducere a cuantumului pedepsei. Înalta Curte apreciază că instanțele anterioare, cu prilejul individualizării pedepsei, nu au valorificat în mod corespunzător circumstanțele personale ale inculpatei care, deși provine dintr-un mediu familiarizat cu drogurile, iar în antecedența sa mai există o pedeapsă definitivă, totuși, a dovedit atașament față de muncă și familie, obținând venituri în mod licit și având un loc de muncă stabil.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă în cuantum mai redus, respectiv de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatei și, respectiv, sancțiunea aplicată acesteia. Fată de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpată împotriva Deciziei penale nr. 387/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și, în rejudecare, va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatei C. (fostă B.) G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Va menține revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București (definitivă prin neapelare), urmând ca, în baza art. 86 4 C. pen., inculpata să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în total, pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Va menține celelalte dispoziții ale Deciziei penale atacate. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata C. (fostă B.) G.D. împotriva Deciziei penale nr. 387/A din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Casează, în parte, decizia penală atacată și, în rejudecare, reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatei C. (fostă B.) G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, la 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. Menține revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 431 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București (definitivă prin neapelare) și, în baza art. 86 4 C. pen., dispune ca inculpata să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, în total, pedeapsa de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. Menține celelalte dispoziții ale Deciziei penale atacate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013. Procesat de GGC - LM