ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1550/2013

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 6/MF din 29 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 183 C. pen., cu aplic, art. 99 și urm. C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. penală, a fost condamnat inculpatul O.F.A.  la 2 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57, 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 de ore de la data de 27 aprilie 2011.

S-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente O.D.D. și O.M. să plătească părții civile S.O.  sumele de 30.000 euro daune materiale și 200.000 euro daune morale.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 200 RON onorariu avocat oficiu, 500 RON onorariu avocat parte civilă și 2000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 28 decembrie 2011, a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, de trimitere în judecată în stare de libertate a inculpatului minor O.F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., cu aplic. art. 99 și următoarele C. pen.

În actul de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: în noaptea de 24/25 aprilie 2011, inculpatul minor O.F.A. i-a aplicat victimei minore S.R.A. un pumn în zona feței, determinând căderea și lovirea acestuia cu capul de pietrișul de pe sol și în cele din urmă decesul. În cadrul cercetării judecătorești, partea vătămată S.O. s-a constituit parte civilă cu sumele de 30.000 euro daune materiale și 200.000 euro daune morale și a fost audiat inculpatul, care a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu,solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. și achiesând pe probele administrate la urmărirea penală, înțelegând să nu mai ceară noi mijloace de probe. Totodată, inculpatul a regretat săvârșirea faptei.

Coroborând probele administrate în cadrul cercetării judecătorești cu cele de la urmărirea penală, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara de 24/25 aprilie 2011 (Sfântul Paște), inculpatul O.F.A., împreuna cu martorii O.R., S.l.R., ș.a., s-au deplasat cu autoturismul XXX, condus de martorul S.O.C., la discoteca E. din Mioveni, unde au ajuns în jurul orelor 23:30.

Aici, au consumat băuturi alcoolice și au dansat.

În același local, în jurul orelor 01:30, au venit cu un taxi, după ce consumaseră băuturi alcoolice în alte localuri, martorul D.D.C. și victima - minorul S.R.A. - de 17 ani, din Mioveni care, la un moment dat, au dansat cu fetele din grupul de mai sus.

O asemenea situație l-a nemulțumit pe inculpatul O.F.A., astfel că la momentul plecării din local, orele 03:10, observând pe victimă în curte, împreună cu prietenul lui, s-a apropiat și i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în bărbie, determinându-i căderea cu capul pe solul acoperit cu pietriș.

Victima și-a pierdut pe loc cunoștința, a fost condusă acasă cu un autoturism de către martorul D.D.C., pe traseu revenindu-și parțial, timp în care a vomat în mai multe rânduri.

Singură, în lipsa mamei plecată să petreacă sărbătorile pascale împreună cu rudele, și-a pierdut din nou cunoștința, fiind găsită în acea stare în dimineața de 25 aprilie 2011, când în pofida măsurilor de resuscitare, a decedat.

Din raportul medico-legal de autopsie a rezultat că: Moartea a fost violentă. Ea s-a datorat unei asfixii mecanice directă a unui traumatism cranio-cerebral acut forte (fractură de boltă craniană, hematom subdural temporal stâng, hematom extradural temporal drept), produs prin lovire cu sau de corp dur.

La autopsie s-a evidențiat o leziune traumatică la nivelul mentonului (excoriație), care s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur. Cel mai probabil, a apreciat instanța de fond, succesiunea leziunilor traumatice a fost leziunea traumatică de la nivelul mentonului urmată de proiectarea pe plan dur, fapt ce a provocat leziunile traumatice de la nivelul hemicraniului drept, după care a survenit leziunea traumatică subdurală de la nivelul hemicraniului stâng, prin mecanism de contralovitură. Sângele cadavrului nu conține alcool.

În drept, a apreciat instanța de fond, fapta inculpatului minor O.F.A. de a-i aplica victimei minore S.R.A. un pumn în zona feței, determinându-i căderea și lovirea cu capul de pietrișul de pe sol și în cele din urmă decesul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev și ped. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., pentru care va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere atât gradul de pericol social sporit al faptei, prin consecința pierderii vieții unui minor, cât și persoana inculpatului, care este minor, a recunoscut în totalitate fapta, solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. și a regretat-o.

Instanța de fond a apreciat, că pentru realizarea scopului educativ al pedepsei, se impune însă executarea acesteia în condițiile art. 57, 71 C. pen., rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea de 24 ore.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de fond a avut în vedere acordul inculpatului de a achita integral despăgubirile civile, astfel că potrivit art. 14 C. proc. pen., rap. la art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumelor de 30.000 euro daune materiale și 200.000 euro daune morale către partea civilă S.O.

Împotriva acestei sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul O.F.A. și partea civilă S.O., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență următoarele motive:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a susținut în esență că pedeapsa aplicată de instanța de fond este o pedeapsă greșit individualizată, netemeinică, în raport de prevederile art. 52 și 72 C. pen., impunându-se față de gravitatea faptei comise, de pericolul social al acesteia și de consecințele ce au avut loc constând în suprimarea vieții unui om, o pedeapsă într-un cuantum mai mare.

Inculpatul O.F.A. a criticat sentința tot sub aspectul netemeiniciei dar în sensul reducerii pedepsei și al schimbării modalității de executare din art. 57 C. pen. din privare de libertate în modalități restrictive de libertate, având în vedere că acesta a regretat tot timpul fapta comisă, nu a urmărit în nici un moment să pună în pericol viața victimei, este în an terminal de liceu, astfel că soluția ce se va pronunța să poată să îi dea posibilitatea să își termine studiile, arătând totodată că a fost de acord cu toate despăgubirile și cheltuielile solicitate de partea civilă.

Partea civilă S.O. a criticat sentința atât sub aspectul nelegalității, cât și sub aspectul netemeiniciei.

Astfel cu privire la nelegalitate a susținut că în cauză în mod greșit s-a făcut aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. din moment ce inculpatul nu și-a manifestat această voință până la momentul citirii actului de sesizare, de asemenea, instanța nu a menținut nici una dintre măsurile preventive prevăzută de art 136 lit. b) și c) C. proc. pen. urmând a fi luate asemenea măsuri.

Cu referire la netemeinicie partea civilă a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului având în vedere gravitatea faptelor reținute în sarcina sa.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate potrivit prevederilor art. 378 respectiv art. 371 C. proc. pen. curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, criticile formulate în cauză sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe de o parte critica parchetului și a părții civile vizând majorarea pedepsei iar pe de altă parte critica inculpatului vizând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare nu au putut fi primite.

În acest sens curtea a reținut că pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare în condițiile art. 57 și 71 C. pen. cu reținerea prevederilor art. 99 C. pen. vizând starea de minoritate a inculpatului în care a săvârșit fapta la care se adaugă și reținerea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. ce atrage desigur și o orientare a instanței spre un cuantum mai mic având în vedere efectul prevăzut de lege vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, toate aceste situații favorabile inculpatului au condus la concluzia că o astfel de pedeapsă este just individualizată.

De altfel prevederile art. 72 C. pen. ce vizează individualizarea pedepsei conțin criterii pe de o poarte vizând fapta și anume gravitatea acesteia, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute, gradul de pericol social al faptei, iar pe de altă parte într-un just echilibru și criterii vizând persoana inculpatului.

În cauză prima instanță a avut în vedere ambele criterii pe de o parte orientându-se la modalitatea privativă de libertate ceea ce satisface cerințele textului art. 72 C. pen. cu referire la faptă, iar pe de altă parte cuantumul de 2 ani închisoare orientat spre limita minimă prevăzută de textul penal incriminator în urma aplicării prevederilor art. 109 alin. (1) C. pen. și a prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., s-a apreciat că, corespunde cerințelor aceluiași text al art. 72 C. pen. vizând de această dată persoana inculpatului care a recunoscut, a regretat fapta.

De altfel cu privire la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. invocat de parchet în susținerea majorării pedepsei, că nu ar fi îndeplinit ca urmare a aplicării unei astfel de pedepse într-un cuantum redus, curtea a reținut că o atare susținere nu poate fi primită deoarece pedeapsa nu este numai o măsură de constrângere, dar și o măsură de reeducare.

Pe acest considerent al reeducării inculpatului care a săvârșit o astfel de faptă constând în lovituri cauzatoare de moarte soldate ulterior cu decesul victimei, și aceasta minoră, faptă săvârșită în timpul minorității de către inculpat, când nu a avut în totalitate reprezentarea și discernământul faptelor comise mai ales în anturaj, așa cum s-a întâmplat în cauza de față, curtea a apreciat că o pedeapsă mai severă, așa cum a solicitat parchetul și partea civilă, ar fi excesivă în raport de persoana minorului care provine dintr-o familie închegată cu grija pentru educație, el fiind în ultimul an al unui liceu, - a se vedea caracterizarea Primăriei Micești județul Argeș - minor ce se poate reintegra ulterior în societate după executarea acestei pedepse.

De altfel achiesarea minorului, cât și a părinților acestuia la plata sumelor de bani așa cum au fost solicitate de către partea civilă și anume sumele de 30.000 euro daune materiale și 200.000 euro daune morale, sume mari poate peste posibilitățile materiale ale familiei, nu justifică și din această perspectivă orientarea instanței spre un cuantum mai redus al pedepsei având în vedere atitudinea inculpatului și a părinților de a repara integral prejudiciul cauzat.

Ca atare, curtea față de cele arătate sub aspectul individualizării pedepsei a considerat că se impune atât respingerea apelului declarat de parchet precum și a criticilor formulate de partea civilă prin care s-a solicitat majorarea pedepsei, cât și respingerea apelului declarat de inculpatul minor care a solicitat micșorarea pedepsei și orientarea spre o altă modalitate de executare cum ar fi suspendarea sau suspendarea sub supraveghere.

În legătură cu această ultimă susținere a inculpatului minor vizând schimbarea modalității de executare, curtea a considerat că aceasta nu se impune, așa cum s-a arătat și mai sus, având în vedere gravitatea faptei comisă de către inculpatul minor, constând în lovituri cauzatoare de moarte soldate cu decesul tot al unui minor, astfel că având în vedere natura unei asemenea fapte și rezultatul acesteia, curtea a apreciat că scopul pedepsei în modalitatea solicitată de inculpat și anume a suspendării sau a suspendării sub supraveghere nu poate fi atins, așa cum pretind în acest sens dispozițiile art. 81 C. pen. sau art. 86

1

C. pen. ca și condiție obligatorie vizând aceste modalități de executare a pedepsei.

Cu referire la criticile de nelegalitate invocate de această dată de partea civilă curtea a constatat că și acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, nu a putut fi primită susținerea că în cauză greșit au fost aplicate prevederile art. 320

1

C. proc. pen. întrucât, așa cum rezultă din desfășurarea judecății în primă instanță, o atare solicitare de aplicare a art. 320

1

C. proc. pen. a avut loc la termenul din 15 martie 2012, când a fost citit actul de sesizare, termen la care cauza a fost luată în pronunțare - a se vedea încheierea din 15 martie 2012 a Tribunalului Argeș - pronunțare care apoi a fost amânată la data de 29 martie 2012 când instanța a pronunțat hotărârea atacată în această cauză.

De asemenea, nu a putut fi primită nici critica vizând aplicarea pedepselor complementare deoarece din conținutul hotărârii pronunțată de prima instanță nu rezultă că au fost aplicate aceste pedepse complementare minorului, instanța prin trimiterea la prevederile art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. vizând aplicarea pedepselor accesorii și nu complementare.

Totodată nu a putut fi reținută nici critica vizând faptul ca prima instanță nu a menținut și nici nu a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, deoarece în opinia Curții dat fiind comportamentul inculpatului minor sincer pe tot parcursul procesului penal, luarea unei astfel de măsuri preventive așa cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea, măsură ce a fost luată și prelungită în cursul urmăririi penale nu s-ar fi impus, deoarece în opinia Curții scopul măsurilor preventive vizat de dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen. este cu referire la cauza dată, acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de a judecată, scop care se poate realiza și cu inculpatul în stare de libertate fără a fi supus unei astfel de măsuri preventive având în vedere atitudinea sa de recunoaștere și de regret a faptelor, așa cum s-a arătat mai sus. Ca atare, toate aceste critici sub aspectul nelegalității soluției primei instanțe invocate de partea civilă nu au fost primite.

Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, Curtea în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă tribunalul Argeș, de inculpatul O.F.A. și de partea civilă S.O.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă S.O. și inculpatul O.F.A.

Partea partea civilă S.O. a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

,17

2

și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în principal înlăturarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și majorarea pedepsei de 2 ani închisoare și în condițiile în care se vor menține dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei și atitudinea inculpatului.

Inculpatul O.F.A. a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, arătând că decizia este netemeinică sub aspectul cuantumului și modalității de executare, solicitând reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor art. 81 sau 86

1

C. pen.

Examinând recursurile declarate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte, reține că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Cu privire la înlăturarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., Înalta Curte reține că această critică a părții civile este nefondată, întrucât:

Potrivit art. 320

1

C. proc. pen. (Judecata în cazul recunoașterii vinovăției)

(1) Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

(4) Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

(7) Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Cum instanța de fond, s-a conformat acestor dispoziții legale evocate anterior, respectiv la termenul din data de 15 martie 2012, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, declarând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, la același termen s-a dat citire actului de sesizare, cauza a fost luată în pronunțare (încheierea din 15 martie 2012 a Tribunalului Argeș) - pronunțare care apoi a fost amânată până la data de 29 martie 2012, astfel că această critică referitoare la excluderea aplicării textului menționat este nefondată.

Cu privire la critica comună a recurenților vizând reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reține că, la individualizarea pedepselor aplicate față de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului minor este rezultatul reținerii unei cauze legale de atenuare a răspunderii penale, art 320

1

C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen.

În aceste condiții pedeapsa principală în cuantum de 2 ani, aplicată inculpatului O.F.A., pentru infracțiunile cercetate în prezenta cauză, este spre minimul special rezultat din incidența art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte adaugă aspectelor analizate și reținute de instanțele de fond și apel, evidențiate anterior pe aspectul individualizării pedepsei, circumstanțele personale referitoare la situația familială, conduita bună avută anterior săvârșirii faptei, cu accent pe vârsta tânără a inculpatului, pe lipsa antecedentelor penale, pe împrejurarea că a avut o atitudine procesuală corectă, de recunoaștere și regret, de altfel evaluate în contextual art. 320

1

C. proc. pen., că este elev în ultimul an la liceu, pe starea medicală, atestată de înscrisurile aflate la dosar, este susținut de familie financiar, toate acestea sunt suficiente pentru a conduce la concluzia că, pedeapsa aplicată precum și modalitatea de executare stabilită de prima instanță și menținută în apel, corespund scopului cerut de art. 52 C. pen.

Așadar Înalta Curte reține că pedepsele stabilite și modalitatea de executare sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.O. și inculpatul O.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 108/A-MF din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă S.O. și inculpatul O.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 108/A-MF din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești , secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 mai 2013.

Procesat de GGC - NN