ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4957/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Hotărârea primei instanțe

Prin

Sentința civilă nr. 1647 din 3 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității

formulării acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, a respins excepția

tardivității plângerii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active

și excepția puterii lucrului judecat, invocate de intervenientul Consiliul

Local al Comunei Orbeasca, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului Z.N.

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și a admis cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al Comunei

Orbeasca, în sensul respingerii acțiunii promovată de reclamant, ca neîntemeiată.

2.

Recursul declarat de reclamantul Z.N.

Împotriva

sentinței civile nr. 1647 din 3 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Z.N.

3.

Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia

nr. 1210 din 7 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de

Z.N. împotriva Sentinței civile nr. 1647 din 3 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut, în esență, că

recurentul-reclamant Z.N. a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară

de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei,

conform dovezii anexate la fila 6 a dosarului, însă nu și-a îndeplinit această

obligație legală.

Or, în

conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din

Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea

pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de

timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul

cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de

judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc.

civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei

de timbru, conform legii”.

De

asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, „neîndeplinirea

obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

acțiunii sau a cererii”.

în anulare formulată de Z.N.

Împotriva

Deciziei nr. 1210 din 7 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare Z.N., în

temeiul art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorul

susține că instanța de recurs în mod greșit a anulat recursul, ca netimbrat,

reținând că Z.N. nu a înțeles să se conformeze obligației de achitare a taxelor

judiciare de timbru.

În

esență, contestatorul susține că, potrivit art. 90 alin. (1) teza întâi și art.

93 C. proc. civ., în speță, înmânarea citației și a tuturor actelor de

procedură era necesar să fie realizată către Societatea Civilă de Avocatură V.A.

sau, în lipsa alegerii unui sediu pentru comunicarea actelor de procedură, către

recurent, iar semnătura de pe procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de

citare existent la dosarul cauzei trebuia să aparțină unui angajat al acestei

societăți de avocatură sau contestatorului, conform art. 91 C. proc. civ.

Din

actele dosarului rezultă că recurentului Z.N., cu adresa aleasă pentru

comunicarea actelor de procedură la Societatea Civilă de Avocatură V.A., nu i-a

fost comunicată citația prin care i se punea în vedere obligația achitării

taxelor judiciare de timbru și nu a avut cunoștință de termenul de judecată din

7 martie 2012.

Conform

procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, agentul procedural a

înmânat citația emisă doar pe numele recurentului, sub semnătură și cu

reținerea datelor de identificare, doamnei P.I., angajată a unei alte societăți

care își desfășoară activitatea în incinta aceluiași corp de clădire în care se

află sediul reprezentantului convențional al recurentului.

Se

arată că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare este lovit de

nulitate, conform art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât agentul

procedural, fără a depune minime diligențe, a reținut și a consemnat în mod

greșit în cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu

recurentul că P.I. este funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței,

deși persoana respectivă nu a fost și nu este angajata Societății Civile de

Avocatură V.A. și nu are atribuții de primire a corespondenței din partea

acestei societăți, fiind angajată pe postul de funcționar administrativ în

cadrul unei alte societăți comerciale, respectiv SC P. SA, care își desfășoară

activitatea în incinta aceluiași corp de clădire în care se află și sediul

Societății Civile de Avocatură V.A.

În

consecință, se susține că procedura de citare cu recurentul Z.N. nu a fost

legal îndeplinită, ceea ce atrage anularea hotărârii atacate cu contestație în

anulare.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate de contestatorul Z.N. în raport cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

neîntemeiată contestația în anulare, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Conform

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

„Art. 317.

Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.

În

esență, contestatorul susține că procedura de citare pentru termenul din 7

martie 2012 când Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 1210 din 7 martie 2012 în Dosarul

nr. 8754/2/2009 nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale,

întrucât citația a fost emisă pe numele contestatorului, nu pe numele

Societății Civile de Avocatură V.A., iar citația a fost înmânată numitei P.I.,

care nu a fost și nu este angajata Societății Civile de Avocatură V.A. și nu

are atribuții de primire a corespondenței din partea acestei societăți, ci este

angajată pe postul de funcționar administrativ în cadrul SC P. SA, care își

desfășoară activitatea în incinta aceluiași corp de clădire în care se află și

sediul societății civile de avocatură.

Față de

această împrejurare, contestatorul invocă încălcarea dispozițiilor art. 90 alin.

(1) teza întâi, art. 93 C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea

procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, conform art. 100 alin.

(1) pct. 7 și alin. (3) C. proc. civ.

Atât

cererea introductivă de instanță, cât și cererea de recurs din Dosarul nr. 8754/2/2009,

au fost formulate de Z.N., „reprezentat convențional și cu domiciliul ales în

vederea comunicării tuturor actelor de procedură la SC P.A. V.A., cu sediul

profesional în București.

Înalta

Curte constată că în fața instanței de fond (Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal), citațiile pentru termenul din 25

februarie 2010 a fost emisă pe numele lui Z.N., la domiciliul ales pentru

comunicarea actelor de procedură din București, fiind primită de P.I., în

calitate de funcționar însărcinat cu primirea corespondenței (fila 29 la Dosarul

nr. 8754/2/2009 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal), iar reprezentantul convențional al reclamantului – în

respectiva fază procesuală – s-a prezentat la termenul din 25 februarie 2013,

ulterior având termen în cunoștință.

De asemenea,

Înalta Curte constată că

Sentința

civilă nr. 1647 din 3 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a fost comunicată reclamantului Z.N. la

domiciliul ales din București, iar dovada de primire și procesul-verbal de

predare a fost semnat tot de P.I., fiind marcată mențiunea referitoare la

„serviciul de registratură sau funcționarul însărcinat cu primirea

corespondenței” (fila 177 la Dosarul nr. 8754/2/2009 al Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).

Astfel,

deși se constată că procedura de citare în fața instanței de fond a fost

realizată similar instanței de recurs, pe numele reclamantului Z.N. și la

domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură din București, iar reclamantul,

prin reprezentantul convențional – Societatea Profesională Civilă de Avocați V.A.,

a beneficiat de exercițiul efectiv la dreptului la apărare (a formulat cerere

completatoare a cererii de chemare în judecată, a fost reprezentat la termenele

de judecată din 25 februarie 2010, 6 mai 2010, 16 septembrie 2010, 11 noiembrie

2010, 13 ianuarie 2011 și 24 februarie 2011, a depus întâmpinare la cererea de

intervenție în interes propriu formulată de Consiliul Local al Comunei

Orbeasca, a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul

României).

Totodată,

se constată că deși i-a fost comunicată hotărârea pronunțată de curtea de apel

similar procedurii de citare realizate în fața instanței de recurs, reclamantul

Z.N., prin reprezentantul convențional, a depus cererea de recurs în termenul

legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Or, în

fața instanței de recurs, în dosarul nr. 8754/2/2009, recurentul Z.N. a fost

citat pentru termenul din 7 martie 2012, similar procedurii realizate în fața

instanței de fond, la adresa din București, la „domiciliul procesual ales la

Societatea Civilă Profesională de Avocați V.A. cu sediul în București,

citația fiind primită de aceeași persoană, ca și în fața primei instanțe, respectiv

de numita P.I., în calitate de „funcționar însărcinat cu primirea

corespondenței”.

Sunt

lipsite de suport real susținerile contestatorului în sensul că numita P.I.,

care a primit toate actele procedurale atât în fond, cât în recurs, în dosarul nr.

8754/2/2009, nu are calitatea de funcționar al Societății Civile Profesionale

de Avocați V.A. însărcinat cu primirea corespondenței, ceea ce a fost de natură

a pune pe recurentul Z.N. în situația de a nu-și îndeplini obligația legală de

achitare a taxelor judiciare de timbru în recurs.

Pentru

a aprecia că sunt neîntemeiate susținerile contestatorului referitoare la

nelegalitatea procedurii de citare în recurs pentru termenul din 7 martie 2012,

Înalta Curte reține că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a

recurentului Z.N. pentru termenul respectiv (fila 6 la Dosarul nr. 8754/2/2009

al Înaltei Curți de Casație și Justiție) cuprinde toate mențiunile prevăzute de

art. 100 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Astfel fiind, nu se poate reține

existența vreunuia dintre motivele de nulitate prevăzute de art. 100 alin. (3) C.

proc. civ.

Totodată,

Înalta Curte reține că, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., dovada de

îndeplinire a procedurii a recurentului Z.N. în Dosarul nr. 8754/2/2009 pentru

termenul din 7 martie 2012 face dovada realității și legalității mențiunilor pe

care le cuprinde până la „înscriereas

în fals cu

privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”.

În

raport de cele mai sus arătate, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art.

320 alin. (1) C. proc. civ., respingerea, ca neîntemeiată, a contestației în

anulare formulate de Z.N. împotriva deciziei nr. 1210 din 7 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de Z.N. împotriva deciziei nr. 1210 din 7

martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013.