ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 164 din data de 30

noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a dispus respingerea

cererilor de achitare în baza art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., formulate de inculpații B.V. și G.G.D., prin apărători.

S-au respins cererile

de aplicare a art. 86

1

C. pen. formulate de inculpații P.M.M. și

G.G.D., prin apărători.

În baza art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul P.M.M. la 8 ani închisoare.

În baza art. 189

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34

C. pen., acesta execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei pronunțate

împotriva inculpatului P.M.M. perioada prevenției acestuia, de la 17 mai 2011

la zi.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V., la 16 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 189

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a fost condamnat

același inculpat la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34

C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate

împotriva inculpatului B.V. perioada prevenției de la 17 iunie 2011 la zi.

În baza art. 26 C.

pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75

lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G.D. la 16 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 189

alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe

același inculpat la 12 ani închisoare.

În baza art. 33 - 34

C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare

cu executare în detenție și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada prevenției, de la 24

mai 2011 la 7 iunie 2011.

În baza art. 14 C.

proc. pen. și 346 C. proc. pen., s-a admis cererea de despăgubiri civile

formulată de partea civilă Z.N.

Au fost obligați

inculpații în solidar (inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile

civilmente P.A. și P.V.) la plata sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri

morale.

A fost obligat

fiecare inculpat (inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile

civilmente) la câte 2.500 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă

onorariu apărător oficiu în faza de judecată pentru inculpatul B.V.

În considerentele

sentinței se arată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Călărași nr. 290/P/2011 din 20 iulie 2011 au fost trimiși în judecată în stare

de arest preventiv inculpații:

săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C.

pen. și lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., ambele

cu aplic. art. 99 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

săvârșirea infracțiunilor de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. rap.

la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

și lipsire de libertate în mod nelegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

A fost trimis în

judecată în stare de libertate și inculpatul G.G.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. raportat la

art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.,

lipsire de libertate în mod nelegal prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că în ziua de 4 mai 2011 în jurul orelor 12 - 12:30, cei trei inculpați s-au

deplasat cu autoturismul inculpatului G.G.D. din București în localitatea

Fundulea, unde au răpit-o pe partea vătămată Z.N., minoră în vârstă de 14 ani,

pe care au dus-o în municipiul București într-un imobil de pe strada L.

(locuința lui B.V.), unde prin constrângere fizică inculpatul minor P.M.M. a

întreținut raport sexual cu victima împotriva voinței acesteia, lipsind-o de

libertate, de acțiune de mișcare și după consumarea raportului sexual.

În timpul urmăririi

penale inculpații nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina lor și au declarat constant că deplasarea la București s-a efectuat cu

acordul victimei, iar raportul sexual a fost întreținut tot cu acordul minorei în

vederea căsătoriei cu inculpatul P.M.M.

La primul termen de

judecată cu procedura completă inculpatul minor P.M.M. a revenit asupra tuturor

declarațiilor sale anterioare și a solicitat să fie judecat în condițiile art.

320

1

C. proc. pen., declarând în fața instanței că recunoaște

săvârșirea infracțiunilor așa cum au fost reținute în actul de inculpare și a

solicitat totodată ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Instanța a procedat

la audierea inculpaților și a martorilor C.E.A., P.S., R.A.Ș. și B.V.,

declarațiile acestora fiind atașate la dosar.

Pentru partea

vătămată minoră s-au depus la dosar acte, respectiv o caracterizare întocmită

de diriginta sa de școală, copie după foaia matricolă și 2 fotografii color în

format A4 cu locul din care aceasta a fost răpită.

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul P.M.M. a

luat rezoluția infracțională de a o răpi pe victima minoră Z.N. despre care

cunoștea că este elevă la școala generală din Fundulea.

Acesta o cunoștea pe

victimă întrucât a văzut-o de mai multe ori în București în Piața Obor, unde

părinții acesteia au o tarabă pentru vânzare de produse în apropierea tarabei

ce aparține părinților săi.

Scopul răpirii

victimei a fost cel de a întreține un raport sexual cu aceasta și în condițiile

în care constată că a fost virgină dorea să se însoare cu ea, după tradiția

etniei rome din care fac parte amândoi.

Pentru ducerea la

îndeplinire a rezoluției infracționale le-a cerut ajutorul inculpaților B.V.,

consătean cu inculpatul ce locuiește în apropiere, și G.G.D., pe care îl

cunoștea tot din Piața Obor.

Pe inculpatul B.V.

l-a cooptat pentru a-și asigura protecția, acesta fiind membru al clanului C.,

cunoscut ca deosebit de violent, iar inculpatul G.G.D. posedă autoturismul D.L.

nr. B AAA AAA.

Întrucât cei doi

inculpați au fost de acord, în ziua de 3 mai 2011, s-au deplasat cu

autoturismul în orașul Fundulea și au parcat în apropierea școlii la care

inculpatul P.M.M. știa că învață minora, pentru a-i vedea programul.

Autoturismul a fost

observat de martorele C.E.A. și R.A.Ș. datorită faptului că avea număr de

București, însă nu au dat importanță.

În ziua următoare, 4

mai 2011, inculpatul P.M.M., având asupra sa o sacoșă în care se găsea o cămașă

de noapte, în jurul orelor 11:00 a plecat din nou cu cei doi inculpați cu

autoturismul în orașul Fundulea și au parcat mașina lângă un magazin, unde

observaseră că merge minora în pauza școlară să-și cumpere de mâncare.

După ce minora

însoțită de colege a luat pauză și au intrat în magazin, inculpatul B.V. a

coborât din autoturism, a intrat în magazin și profitând că minora se afla mai

la distanță de colege, în apropierea ușii de acces, a prins-o în brațe din

spate și a scos-o afară din magazin.

Minora a început să

țipe, însă inculpatul, fiind masiv și puternic, a reușit să o urce în

autoturism pe bancheta din spate, unde a urcat și el, victima fiind la mijloc

între inculpatul P.M.M. și B.V.

Inculpatul G.G.D.,

care se afla la volan, i-a transportat în municipiul București, la locuința

inculpatului B.V., unde inculpatul P.M.M. a dus victima într-un dormitor, apoi,

pentru că minora a refuzat să întrețină raport sexual, i-a aplicat mai multe

lovituri cu pumnul în zona feței, capului, umărului și a brațului și

subscapular, toate pe partea stângă, apoi a întreținut un raport sexual normal

complet cu partea vătămată Z.N.

După consumarea

raportului sexual inculpatul P.M.M. a ieșit din cameră și apoi i-a adus și pe

ceilalți inculpați să vadă că minora a fost virgină.

Victima Z.N. a fost

lipsită de libertate și după actul sexual până în jurul orelor 22:00, când la

intervenția rudelor care i-au adus la cunoștință inculpatului P.M.M. că este

căutat de organele de poliție, a fost de acord ca minora să fie luată de

unchiul său P.S., care a încredințat-o părinților în prezența organelor de

poliție.

Raportul de

constatare medico-legală din 5 mai 2011 al S.M.L. Călărași a atestat că minora

Z.N., de 14 ani, a fost examinată medico-legal și la examenul obiectiv s-au

constatat următoarele semne de violență: retroauricular stâng - echimoză

violacee de 5/3 cm cu moderată tumefacție subiacentă; regiunea palpebrală

superioară ochi stâng - echimoză violacee de 0,6/0,3 cm; toracal anterior stâng

- echimoză violacee de 2/1 cm; pe umărul stâng - excoriație de 4/0,6 cm,

acoperită de depozit hematic; pe dorsul brațului stâng (1/3 proximala) -

echimoză violacee de 2/1 cm; subscapular stâng - excoriație de 1,2/0,2 cm

acoperită de depozit hematic.

La examenul genital

s-a constatat himen inelar, semimembranos, lat de 0,7 cm prezentând o ruptură

incompletă, recentă, cu marginile infiltrate hemoragic la poziția 6 de pe

cadranul convențional.

S-a concluzionat că

minora Z.N. a prezentat o deflorare incompletă recentă care poate data din 4

mai 2011 orele 13:30 - 14:00. Semnele de violență de pe corp au fost produse

prin lovire și zgâriere cu corp dur și pot data din 4 mai 2011 orele 13:30 -

14:00. Necesită îngrijiri medicale 3 - 4 zile de la data producerii.

Din raportul de expertiză

medico-legală examen din 22 iunie 2011 al I.N.M.L. Mina Minovici s-a

concluzionat că analiza genetică a urmelor de spermă de pe chilotul victimei

Z.N. a pus în evidență un profil genetic unic complet, aparținând unei persoane

de sex masculin.

Între caracterele

genetice din profilul de referință a suspectului P.M.M. în cele evidențiate în

probă există o corespondență perfectă.

Audiată fiind de

organele de poliție la data de 10 iunie 2011, partea vătămată Z.N. a confirmat

situația de fapt expusă, arătând că inculpatul P.M.M. a amenințat-o și cu un

briceag, a lovit-o și a întreținut raportul sexual împotriva voinței sale.

Inculpatul P.M.M.,

inițial, pe tot parcursul urmăririi penale a fost nesincer, încercând să

acrediteze ideea că minora a întreținut raport sexual cu el din plăcere și

dorea să se căsătorească cu el, însă nu au fost de acord părinții și victimei

i-a fost frică de ei.

Ulterior, în fața

instanței de judecată a confirmat situația de fapt și a recunoscut săvârșirea

faptelor așa cum au fost reținute în actul de inculpare, inclusiv vinovăția

celorlalți doi inculpați.

Inculpații B.V. și

G.G.D. nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor. Aceștia au confirmat că au

luat-o pe minoră din orașul Fundulea și au dus-o la București, unde a

întreținut raport sexual cu minora Z.N. numai inculpatul P.M.M., însă cu

acordul părții vătămate, care a mers de bunăvoie cu mașina.

Declarațiile acestora

au fost infirmate în primul rând de inculpatul P.M.M. care a recunoscut

săvârșirea faptelor împreună cu ceilalți doi inculpați, așa cum s-a reținut în

actul de inculpare.

Martorele oculare

D.C.E., R.A.Ș. și C.A. au arătat că inculpatul B.V. a luat-o cu forța, în

brațe, pe partea vătămată minoră și a urcat-o într-un autoturism L. cu nr. B

AAA AAA, pe care îl văzuseră și cu o zi înainte, în același loc.

Cele trei martore au

confirmat că în autoturism se aflau 3 bărbați, iar partea vătămată a țipat și

s-a împotrivit să fie urcată în mașină.

În cauză, organele de

poliție au audiat și părțile responsabile civilmente P.V. și P.A. și aceștia au

confirmat că și-au dat seama că fiul lor a întreținut raport sexual cu minora,

împotriva voinței acesteia pentru că după ce le-a confirmat că a luat-o pe

fată, inculpatul P.M.M. a închis telefonul.

Martorul P.S. a

confirmat faptul că minora a fost ținută în locuința inculpatului B.V. de

inculpatul P.M.M., până la orele 22:00, când la rugămințile părților

responsabile civilmente a mers și a luat-o pe minoră și apoi a încredințat-o

părinților la o stație PECO de la ieșirea din București.

În cauză a fost

autorizată înregistrarea convorbirilor telefonice ale părinților victimei la

cererea acestora. Din procesele-verbale de redare în formă scrisă a

înregistrărilor a rezultat că rudele inculpaților au făcut presiuni și au

adresat amenințări pentru denaturarea adevărului.

Procesul-verbal de

conducere în teren și planșa foto din 6 mai 2011 au atestat că victima Z.N. a

condus organele de poliție în București la un imobil din strada L. în sectorul

2 (Colentina) și a declarat că în acel imobil a fost dusă împotriva voinței

sale și violată de inculpatul P.M.M.

Conform art. 482 C.

proc. pen., în cauză a fost întocmit un raport de evaluare a inculpatului minor

P.M.M. de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Călărași, care

atestă că acesta a crescut în condiții bune însă evoluția comportamentală este

condiționată de modificarea modalității de gândire și a stilului de viață.

Pe baza probelor

existente în dosar, instanța a constatat că fapta inculpaților de a o răpi,

prin întrebuințarea de violențe pe minora Z.N. și a-i îngrădi acesteia

libertatea de mișcare în ziua de 4 mai 2011 între orele 12:00 - 22:00, a fost

considerată a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de

libertate în mod nelegal prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic.

art. 99 C. pen. pentru inculpatul minor și art. 75 lit. c) C. proc., pentru

inculpații majori.

Totodată, asigurarea

transportului minorei cu mașina și punerea la dispoziția inculpatului P.M.M. a

locuinței, unde acesta a întreținut un raport sexual normal complet cu victima

Z.N. de 14 ani, a fost apreciată a întruni elementele constitutive ale

infracțiunii de complicitate la viol prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 197

alin. (1) și (3) teza I C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. pentru inculpații

B.V. și G.G.D., respectiv viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu

aplic. art. 99 C. pen. pentru inculpatul P.M.M.

Deoarece faptele au

fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni, s-a făcut aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește

latura obiectivă a infracțiunilor, s-a reținut ca formă a vinovăției intenția

directă, chiar inculpatul P.M.M. recunoscând acest lucru, iar din coroborarea

probelor a rezultat, fără niciun dubiu, că și ceilalți doi inculpați au acționat

cu aceeași formă de vinovăție. Faptul că au urmărit victima cu o zi înainte,

iar în momentul în care au pus în executare rezoluția infracțională, au luat-o

cu forța pe minoră, care țipa să fie lăsată acasă, a înlăturat apărările

inculpaților B.V. și G.G.D. care au încercat să acrediteze ideea că minora nu

s-a opus, că mergea la munte cu ei.

În circumstanțierea

inculpaților a rezultat că aceștia s-au sustras de la urmărirea penală, fiind

prinși pe rând de organele de poliție, timp în care și-au pregătit o versiune

comună pentru a scăpa de rigorile legii.

În ceea ce privește

cererile de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 rap la art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., formulate de inculpații B.V. și G.G.D., acestea au fost

respinse, deoarece aceștia au acționat cu intenția directă de a o răpi pe

victima minoră de la școală pentru inculpatul P.M.M., în vederea întreținerii

unui raport sexual.

Instanța a respins și

cererea de aplicare a art. 86

1

C. pen. formulată de inculpații

P.M.M. și G.G.D. întrucât la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere

gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (agresiune fizică și

sexuală împotriva unui minor) și de circumstanțele reale în care faptele au

fost săvârșite (în loc public, victima fiind răpită dintre prietenele ei,

răpitorul inculpat B.V. având un gabarit fizic de natură a șoca persoanele

aflate de față), precum și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu

au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, s-au sustras de la urmărirea penală, o

perioadă fiind reținuți de organele de poliție succesiv, faptul că și-au

pregătit o versiune comună pentru a denatura adevărul, presiunea și

amenințările exercitate asupra familiei părții vătămate.

Instanța a considerat

că reeducarea inculpaților nu se poate face decât prin executarea unei pedepse

privative de libertate.

La dozarea pedepselor

s-a avut în vedere în cazul inculpatului P.M.M. faptul că acesta a comis fapta

în minorat (în prezent fiind major) și beneficiază de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

În cazul inculpaților

majori, B.V. și G.G.D., s-a avut în vedere că față de aceștia apar incidente

prevederile art. 75 lit. c) C. pen. deoarece au săvârșit faptele împreună cu un

minor.

S-a făcut aplicarea

art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În raport de faptele

comise și încadrarea juridică, aplicarea pedepsei complementare a fost

obligatorie în cazul inculpaților majori și interzisă pentru fapte comise în

minorat, alături de pedeapsa închisorii.

Pe latură civilă,

față de natura despăgubirilor (daune morale) tribunalul a apreciat că suma de

60.000 RON solicitată față de toți inculpații reprezintă o reparație echitabilă

pentru trauma psihică a minorei, afectarea imaginii în colectivitate, urmând să

poarte stigmatul violului întreaga viață, iar cazul fetelor de etnie romă cu

atât mai mult, și nu în ultimul rând suferințelor fizice prin care a trecut

(loviri repetate, amenințare cu briceagul) la o vârstă atât de fragedă.

Pentru aceste motive,

în baza art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă

și au fost obligați la despăgubiri inculpații în solidar, iar inculpatul minor

în solidar cu părțile responsabile civilmente.

Împotriva Sentinței

penale nr. 164 din data de 30 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

Călărași, au declarat apel inculpații B.V., P.M.M. și G.G.D. și partea civilă

Z.N.

Inculpații B.V. și

P.M.M. au motivat apelul, criticând hotărârea instanței de fond pentru

netemeinicie, vizând cuantumul mare al pedepselor aplicate, solicitând

instanței de apel să se țină cont de motivația faptelor săvârșite de către

aceștia, și anume dorința inc. P.M.M. ca să se căsătorească cu partea civilă

Z.N., potrivit tradiției rome.

Inc. B.V. a

solicitat, în fața instanței de apel aplicarea prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., acesta declarând că recunoaște în totalitate faptele

reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

În motivele de apel

formulate de inculpatul G.G.D., hotărârea instanței de fond a fost apreciată ca

netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

- sentința apelată nu

cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dată, instanța de fond făcând

doar aprecieri generale privind infracțiunile reținute în sarcina inculpatului

și neanalizând probele care au servit ca temei la soluționarea cauzei;

- greșita condamnare

a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol, prin

ignorarea declarațiilor părții vătămate;

- individualizarea

greșită a sancțiunilor penale aplicate, instanța de fond nefăcând constatări

axate pe criterii de fapt, gradul de pericol social al faptei, persoana

făptuitorului, împrejurări care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Partea civilă Z.N. a

solicitat, în cadrul motivelor de apel formulate, reaprecierea asupra

pedepselor aplicate inculpaților, în sensul majorării cuantumului acestora,

motivat de atitudinea acestora de nerecunoaștere a faptei, precum și de

circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia.

În fața instanței de

apel, la termenul din data de 28 februarie 2012, au fost audiați inculpații

B.V. și G.G.D., la termenul din data de 14 martie 2012 a fost audiată, în

camera de consiliu, în prezența părinților și a unui consilier de probațiune,

partea civilă minoră Z.N., iar la termenul din data de 24 aprilie 2012 au fost

audiații părinții - reprezentanți legali ai părții civile Z.N., numiții Z.L. și

Z.V.

Prin Decizia penală

nr. 128/A din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul

formulat de către apelanta-parte civilă Z.N.

În temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de

apelanții-inculpați P.M.M., B.V. și G.G.D. împotriva Sentinței penale nr. 164,

pronunțată la data de 30 noiembrie 2011 de Tribunalul Călărași.

S-a desființat, în

parte, sentința atacată și în fond, rejudecând:

În temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat

pe inculpatul G.G.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la viol

și lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.

197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art.

189 alin. (1) și (2), cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

A redus cuantumul

pedepsei aplicate inc. P.M.M., pentru săvârșirea infr. de viol, prev. de art.

197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 99 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., de la 8 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

A redus cuantumul

pedepsei aplicate inc. P.M.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de

libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic.

art. 99 C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., de la 5 ani închisoare,

la 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33

lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracțiunile deduse

judecății sunt concurente și a aplicat inculpatului P.M.M. pedeapsa cea mai

grea, de 4 ani închisoare.

A condamnat pe

inculpatul B.V. la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate

la viol, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C.

pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. a)

C. pen.

A condamnat pe

inculpatul B.V. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire

de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplic. art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și 76 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33

lit. a) C. pen., 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-a constatat că

infracțiunile deduse judecății sunt concurente și a aplicat inculpatului B.V.

pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A înlăturat obligarea

inculpatului G.G.D. la plata despăgubirilor civile către partea civilă Z.N.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen., rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,

a menținut starea de arest a apelanților-inculpați P.M.M. și B.V.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.M.M.,

durata reținerii și arestării preventive, de la 17 mai 2011, la zi.

În temeiul art. 383

alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B.V.,

durata reținerii și arestării preventive, de la 17 iunie 2011, la zi.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a constatat că inculpatul

P.M.M. a recunoscut săvârșirea faptei, în mod corect fiindu-i aplicabile disp.

art. 320

1

C. proc. pen., iar raportat la criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., a redus cuantumul pedepsei la 4 ani închisoare.

Inculpatul B.V., la

13 octombrie 2011 a învederat instanței de fond că nu dorește aplicarea disp.

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., astfel încât nu i-au fost

incidente aceste dispoziții, iar în faza apelurilor a fost considerată tardivă

formularea unei astfel de cereri.

De asemenea,

vinovăția inculpatului B. a fost considerată pe deplin dovedită pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen. teza I și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., apărările

inculpatului privind lipsa laturii subiective au fost considerate lipsite de

suport probator și contrazise de probele administrate.

Instanța de prim

control judiciar a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare, ca

urmare a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C.

pen.

În privința

inculpatului G.G.D. s-a constatat că acesta a săvârșit faptele reținute în

sarcina sa, fără vinovăție, din probele dosarului rezultând că nu a avut

cunoștință de intențiile celorlalți inculpați, motiv pentru care s-a dispus

achitarea acestuia.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, recurentul-intimat-inculpat B.V. și partea civilă Z.N.

În motivele de recurs

scrise și susținute oral de reprezentantul parchetului a fost criticată

hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor

aplicate inculpatului P.M.M. și B.V. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), cât și pentru greșita achitare a inculpatului G.G.D.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

și art. 26 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.).

Astfel s-a învederat

faptul că pedepsele aplicate de către instanța de apel nu reflectă gradul de

pericol social al faptelor săvârșite și nu corespund scopului preventiv

prevăzut de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește

vinovăția inculpatului G.G.D., în opinia parchetului, aceasta rezultă din

probele administrate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 26 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. și

art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât și

sub aspectul laturii subiective.

În susținerea

vinovăției inculpatului sunt declarațiile părții vătămate Z.N., care se

coroborează cu declarațiile martorilor D.C., R.A. și C.A., cât și cu cele ale

inculpaților P. și B.

Recurenta-parte

civilă Z.N. a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul laturii penale,

invocând aceleași motive de recurs ca ale Parchetului, solicitând majorarea

cuantumului pedepselor aplicate inculpaților P. și B., cât și condamnarea

inculpatului G.G.D., iar sub aspectul laturii civile, menținerea hotărârii

primei instanțe.

Inculpatul P.M.M. a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei, invocând cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul B.V. și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, respectiv reducerea

cuantumului pedepsei aplicate.

La termenul de

judecată din 11 octombrie 2012, inculpatul P.M.M. a solicitat să se ia act de

declarația de retragere a recursului formulat.

Concluziile

reprezentantului parchetului, ale apărătorului inculpatului, ale părții civile,

cât și ultimul cuvânt al inculpaților au fost consemnate în practicaua

prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză prin prisma

motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

recurenta-parte civilă Z.N., Înalta Curte le consideră nefondate, motiv pentru

care, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va

respinge.

a) Critica întemeiată

pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

invocată în recursurile parchetului și ale părții civile, în sensul că s-a

comis o gravă eroare de fapt prin achitarea inculpatului G.G.D. pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv viol sub forma

complicității și lipsire de libertate, este nefondată.

Instanța prim control

judiciar, în mod corect, a apreciat în urma analizării materialului probator

administrat în cauză, că inculpatul G.G.D. a acționat fără vinovăție.

Încă din faza de

urmărire penală inculpatul a recunoscut faptul că i-a transportat pe partea

vătămată și inculpat, însă nu a cunoscut intențiile celorlalți doi inculpați de

a o lipsi de libertate pe Z.N. sau de a întreține relații sexuale cu aceasta de

către inculpatul P.M.M., prin constrângere. În faza de cercetare

judecătorească, inculpatul G. a avut aceeași poziție procesuală, învederând că

a avut convingerea că partea vătămată era de acord să fie furată pentru a se

căsători în acest fel cu inculpatul P.

Cele învederate de

către inculpatul G. sunt confirmate de către partea civilă Z.N., care a arătat

că inculpatul nu a vorbit deloc cu ceilalți doi inculpați, iar în momentul în

care a ajuns la locuința inculpatului B., acesta i-ar fi spus șoferului că are

de luat ceva, acesta având impresia că toți vor merge la munte.

Relevantă în sensul

nevinovăției inculpatului este declarația părții vătămate dată la 10 iunie

2011, în care arată: "Menționez că pe șoferul autoturismului nu-l văzusem

niciodată, era pentru prima dată când îl vedeam, iar în drumul spre București,

acesta nu a vorbit deloc cu cei doi, respectiv P. și B. Când m-a urcat B. în

mașină l-am auzit pe șofer că le-a zis ceva, dar nu am înțeles prea bine, dar

am auzit sigur că i-a întrebat "Ce faceți măi?", dar a primit răspuns

de la B. "Hai, dă-i drumul, mergi.".

(…) când am intrat în

București, B.V. i-a arătat drumul șoferului și l-a îndrumat pentru a ajunge la

domiciliul său (…)".

"Revin și arăt faptul

că B.V. i-a spus șoferului să oprească în dreptul locuinței menționate pentru

că el are de luat ceva, șoferul avea impresia că vom merge la munte, eu, P. și

G. cu mașina lui."

De asemenea, conform

declarațiilor aceleiași părți civile Z.N., coroborate cu cele ale martorilor

P.S., inculpatul G. nu a fost prezent în imobil la momentul consumării violului

și nici ulterior.

Parchetul a arătat că

inculpatul G. a cunoscut intenția inculpatului P. de a răpi victima și a

întreține relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței părții vătămate, fapt

ce ar rezulta din declarațiile de recunoaștere a faptelor ale inculpaților

P.M.M. și B.V. Acest fapt ar fi confirmat de însuși inculpatul G.G.D., care în

declarația dată în faza de cercetare judecătorească, la 28 februarie 2012, a

recunoscut la rândul său că "a fost de față la discuția celor doi

inculpați, în care P. spunea că vrea să aibă raport sexual cu partea vătămată

pentru că vrea să o ia de nevastă". Înalta Curte constată că din probele

dosarului rezultă că inculpatul G. a înțeles că partea vătămată era de acord să

întrețină raport sexual cu inculpatul P., aspect pe care parchetul nu-l mai

reține, dar este dovedit de actele dosarului.

Astfel, din probele

administrate în cauză nu au fost dovedite aspecte, care dincolo de orice dubiu,

să conducă la concluzia că inculpatul cu intenție a lipsit-o de libertate pe

partea civilă Z.N., prin transportarea acesteia, împotriva voinței sale, cu

autoturismul la un imobil situat în București și înlesnind astfel săvârșirea

infracțiunii de viol.

În cazul în care

probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, și există

îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regula "in dubio

pro reo", potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului,

iar pe baza acesteia, soluția ce se impune este achitarea.

În mod corect s-a

dispus și înlăturarea obligării inculpatului G. la plata despăgubirilor civile

către partea civilă, ca urmare a soluției de achitare.

b) Critica întemeiată

pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cu

privire la majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților P.M.M. și

B.V., invocată de către parchet și partea civilă Z.N., este nefondată.

Raportat la

criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social al faptei, modalitatea de săvârșire,

circumstanțele personale favorabile ale inculpaților, Înalta Curte apreciază că

scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins numai prin menținerea

pedepselor aplicate celor doi inculpați de către instanța de apel.

Individualizarea

pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste,

corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin

prisma nevoii de reeducare a făptuitorului.

În cazul infracțiunii

de viol și lipsire de libertate trebuie avute în vedere în egală măsură

persoana infractorului, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și

diminuarea fenomenului infracțional și așteptările societății față de

mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între

cele două aspecte, pentru că nu ideea unor pedepse exemplare, cu efect

intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor

pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat, cât și pentru societate.

Gradul de pericol

social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte

criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social

generic crescut al infracțiunii nu trebuie să reprezinte o motivare a

mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie

aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret

alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Instanța de prim control

judiciar a ținut seama de faptul că gravitatea concretă a faptelor este

reglementată și de modul și scopul acesteia (în scopul căsătoriei), a

modalității și mijloacelor concrete de săvârșire, instanța, fără a nega sau

minimaliza gradul de pericol social concret al faptelor, nu a ignorat nici

circumstanțele reale și personale ale acestora, respectiv faptul că nu sunt

cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut faptele, în mod corect

reținându-le în favoare circumstanțe atenuante, motiv pentru care pedepsele

aplicate, prin cuantum și modalitate de executare, sunt juste și de natură să

fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin

caracterul restrictiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de

actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

Rolul prioritar al

pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela

al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice

asupra resocializării viitoare pozitive a inculpatului.

Necesitatea aplicării

unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub

semnul fermității care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse

severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al

faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență

finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului

art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția

constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al

conținutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile

pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența

pedepsei, însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează

scopul ei, întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei, este însăși pedeapsa.

Primul scop al

oricărei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice

pe condamnat să săvârșească din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop

pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și

intimidarea.

Intimidarea își

produce efectele imediat, cât există și durează teama de pedeapsă, în timp ce

reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus

unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări

intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ statornic,

durabil.

Funcția de reeducare

se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând

cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o consecință a infracțiunii,

înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele

de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.

Această funcție de

reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, are în

esență același rol și aceeași funcție, deoarece persoana căreia i-a fost

aplicată se află în situația în care conștientizează natura și rolul acestor

sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv conștiința, caracterul și

deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele vieții în

societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu societatea

însăși.

Cu privire la critica

recurentei-părți civile Z.N., care vizează latura civilă, în sensul menținerii

hotărârii primei instanțe, Înalta Curte apreciază că instanța de apel, ca

urmare a soluției de achitare dispuse față de inculpatul G.G.D., a înlăturat în

mod corect obligarea acestuia la despăgubiri civile, iar cuantumul daunelor

morale stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de control judiciar

a fost just individualizată, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest

aspect.

recursul inculpatului P.M.M., Înalta Curte, având în vedere declarația acestuia

de retragere a căii de atac, dată la termenul de judecată din 11 octombrie

2012, conform art. 385

4

raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua

act de această retragere a recursului.

recursul inculpatului B.V., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat, motiv pentru care,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge.

Inculpatul B.V. a

solicitat reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

și ca urmare reducerea cuantumului pedepsei.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, având în vedere declarația inculpatului dată la 13

octombrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești când erau

aplicabile dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., potrivit căreia nu

dorește să beneficieze de procedura simplificată, solicitarea ulterioară, după

începerea cercetării judecătorești, face ca această procedură să nu-i fie

aplicabilă.

Pedeapsa rezultantă

de 8 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel este aptă

atât prin modalitate, cât și cuantum să asigure scopul prevăzut de art. 52 C.

pen., neimpunându-se reducerea acesteia.

La individualizarea

pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul ridicat de pericol social al celor două infracțiuni,

modalitatea de săvârșire (inculpatul B. profitând de forța deținută a

imobilizat-o pe partea civilă Z.N., înfrângându-i reacțiile de apărare și a

împins-o în mașină), urmările produse, cât și circumstanțele personale ale

inculpatului (instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că nu e

cunoscut cu antecedente penale, are în întreținere un copil minor).

A aplica inculpatului

B.V. o pedeapsă într-un cuantum mai mic nu ar reprezenta decât o încurajare

tacită a inculpatului, cât și a altor persoane în săvârșirea de acest gen de

infracțiuni, generând și un sentiment de insecuritate datorat incapacității

organelor judiciare de a riposta în mod ferm față de persoanele care săvârșesc

acest gen de infracțiuni, acordându-le impresia că pot persista în încălcarea

legii.

Resocializarea

viitoare pozitivă a inculpatului nu se poate face decât în mediul penitenciar,

fiind exclusă posibilitatea executării pedepsei fără privare de libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, recurentul-intimat-inculpat B.V. și partea civilă Z.N. împotriva

Deciziei penale nr. 128/A din 2 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală.

Ia act de retragerea

recursului formulat de recurentul-intimatul-inculpat P.M.M., împotriva

aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului B.V. durata reținerii și arestării preventive de la 17

iunie 2011 la 11 octombrie 2012.

Obligă

recurenții-intimați-inculpați B.V. și P.M.M. la plata sumei de câte 450 RON,

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenta-parte civilă Z.N. la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare

către stat.

Onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat G.G.D., în sumă de

50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ