ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2710/2013

Asupra contestației

în anulare de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la

data de 26 martie 2013, contestatorul B.I. a formulat contestație în anulare

împotriva deciziei penale nr. 698 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6393/1/2012,

solicitând „casarea deciziei atacate, ca fiind netemeinică, nelegală,

neconstituțională și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente să

judece cauza de fond”.

În acest sens, a arătat

ca „s-a înscris și se înscrie în fals în conformitate cu dispozițiile C. pen., Constituției

României și C. proc. pen.”.

De asemenea, a precizat

că „în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată a solicitat și

solicită sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate

întrucât Direcția Muncii Constanța refuză nejustificat să execute sentința civilă

din 5 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ”.

Cererea de sesizare a

Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, urmează

a fi respinsă.

Contestația în anulare

este inadmisibilă.

Analizând cererea formulată

de contestatorul B.I. prin prisma solicitării de sesizare a Curții Constituționale

pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că

din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare

a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru

cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate,

în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural

creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului

litigiului;

- activitatea legii, în

sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori

o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac

obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual

al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că

prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului

de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate

ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin

alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție

și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în

fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea

că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția

de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența

dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința

soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului

penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de

lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant

în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în

fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării

acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea

cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii

celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași

articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sesizările trebuie făcute în formă

scrisă și motivat.

Or, în speța de față excepția

a fost invocată de către contestator pur formal, fără a fi îndeplinită nici una

din condițiile stipulate de dispozițiile legale anterior menționate în mod expres.

Mai mult decât atât, această

cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate

- neprecizate - a fost invocată în cadrul unei cereri de contestație în anulare,

care, la rândul său, este inadmisibilă.

Astfel, analizându-se,

în principiu, contestația în anulare, se constată că motivele invocate de contestator

nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de

art. 386 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare, în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită conform legii.

b) când partea dovedește

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate

de a se prezenta și de încunoștința instanța despre această împiedicare.

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute

în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe

în dosar.

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent

nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Conform dispozițiilor

art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele

prevăzute de art. 386 lit. a) – c), trebuie să se arate toate cazurile de contestație

pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acesteia.

În cauză, contestatorul

nu a invocat și nu a indicat nici unul din motivele prevăzute de art. 386 C.

proc. pen., și nici nu a prezentat nici un argument juridic în susținerea acestuia.

Totodată, verificând susținerile

invocate în cererea de contestație în anulare, se constată că acestea nu se încadrează

în niciunul din motivele prevăzute de lege.

În consecință, urmează

a fi respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar contestația în anulare

formulată de contestator, este inadmisibilă și urmează a se respinge ca atare și

a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare

a Curții Constituționale.

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale

nr. 698 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 6393/1/2012.

Obligă contestatorul la

plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie

2013.