ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2710/2013

Asupra contestației în anulare de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la această instanță la data de 26 martie 2013, contestatorul B.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 698 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6393/1/2012, solicitând „casarea deciziei atacate, ca fiind netemeinică, nelegală, neconstituțională și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente să judece cauza de fond”. În acest sens, a arătat ca „s-a înscris și se înscrie în fals în conformitate cu dispozițiile C. pen., Constituției României și C. proc. pen.”.

De asemenea, a precizat că „în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992, republicată a solicitat și solicită sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate întrucât Direcția Muncii Constanța refuză nejustificat să execute sentința civilă din 5 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ”. Cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, urmează a fi respinsă. Contestația în anulare este inadmisibilă. Analizând cererea formulată de contestatorul B.I.

prin prisma solicitării de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte constată că din economia prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume: - starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; - activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; - prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; - interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești. Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei. Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată. Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale. Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din aceeași lege, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivat. Or, în speța de față excepția a fost invocată de către contestator pur formal, fără a fi îndeplinită nici una din condițiile stipulate de dispozițiile legale anterior menționate în mod expres. Mai mult decât atât, această cerere de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate - neprecizate - a fost invocată în cadrul unei cereri de contestație în anulare, care, la rândul său, este inadmisibilă. Astfel, analizându-se, în principiu, contestația în anulare, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 386 C. proc.

pen. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de încunoștința instanța despre această împiedicare. c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar. d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Conform dispozițiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute de art. 386 lit. a) – c), trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acesteia. În cauză, contestatorul nu a invocat și nu a indicat nici unul din motivele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., și nici nu a prezentat nici un argument juridic în susținerea acestuia. Totodată, verificând susținerile invocate în cererea de contestație în anulare, se constată că acestea nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de lege.

În consecință, urmează a fi respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar contestația în anulare formulată de contestator, este inadmisibilă și urmează a se respinge ca atare și a-l obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei penale nr. 698 din 26 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6393/1/2012. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2013.