ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 666/2013

Asupra recursului de față : Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta O.E., în contradictoriu cu pârâți S.N., S.M. și S.O.D. a solicitat să se constate nulitatea absolută a sentinței civile nr. 1716 din 15 februarie 1993, pronunțată de Judecătoria Constanța, prin care s-a încuviințat adopția numitei Smarandache Olteanu Diana, în vârstă de 15 ani la data adopției. Prin sentința civilă nr. 105 din 3 mai 2012, Tribunalul Constanța a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți, respingând acțiunea reclamantei pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 1859 pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 17 noiembrie 2005 în Dosarul nr. 1797/2005, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 3 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel Constanța, a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva acelorași pârâți, având ca obiect constatarea nulității adopției încuviințată prin sentința civilă nr. 1716 din 15 februarie 1993 a Judecătoriei Constanța. Având în vedere că această acțiune a fost întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept, s-a reținut că sunt întrunite cerințele triplei identități de obiect, părți și cauză, reglementate în materia autorității de lucru judecat.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 105 din 3 mai 2012 a declarat recurs reclamanta O.E. Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 3/ FM-A din 17 septembrie 2012 a constatat nul recursul declarat de reclamanta O.E., reținând în cauză, incidența dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Pentru a decide astfel, la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului ca urmare a nemotivării, iar pentru respectarea dreptului la apărare al reclamantei a amânat pronunțarea la data de 17 septembrie 2012, dându-i posibilitatea acesteia să depună concluzii scrise. Împotriva acestei decizii reclamanta O.E.

a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, Curtea de Apel Constanța nu s-a (pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 273/2004, invocată de către recurenta O.E. prin precizările depuse la data de 17 septembrie 2012, când a fost amânată pronunțarea deciziei recurate. În acest context, recurenta susține că nu i s-a comunicat încheierea prin care Curtea de Apel Constanța a soluționat excepția de neconstituționalitate a excepției invocate și că din acest motiv nu avut posibilitatea de a motiva cererea de recurs, sens în care solicită Înaltei Curți să admită excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 și să sesizeze Curtea Constituțională, pentru a i se permite liberul acces la actul de justiție, potrivit arț.

21 alin. (2) din Constituția României. Analizând critica adusă deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curie constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei O.E. să fie respins, pentru următoarele considerente: Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, susținerea recurentei, potrivit căreia, Curtea de Apel Constanța nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 273/2004, invocate de către reclamanta O.E., prin precizările depuse la data de 17 septembrie 2012, se constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Aceasta deoarece, la data soluționării cauzei, Curtea de Apel Constanța nu a fost legal investită cu soluționarea excepției invocate de către reclamantă, întrucât această cerere a fost depusă, așa cum susține și recurenta, la data de data de 17 septembrie 2012, dată la care a fost amânată pronunțarea deciziei recurate, această excepție nefiind pusă în discuția părților, potrivit principiului contradictorialității. Astfel, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 273/2004, invocată de către reclamantă, la data de 17 septembrie 2012 prin notele scrise depuse cu ocazia amânării pronunțării, se constată că nu a făcut obiectul dezbaterilor de la termenul din 10 septembrie 2012, când Curtea de Apel Constanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, conform dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care însă, pentru respectarea dreptului la apărare al reclamantei a amânat pronunțarea cauzei la data de 17 septembrie 2012, pentru a da posibilitate recurentei să depună concluzii scrise. În acest context, susținerea recurentei, potrivit căreia, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 57 din Legea nr. 273/2004, invocate de către recurenta O.E. nu are susținere legală, această critică nu poate fi analizată în recurs deoarece excede obiectului acestuia. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.E. împotriva deciziei civile nr. 3/ FM-A din 17 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2013.