ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2016/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 3 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.C. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 263 din 9 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în Dosarul penal nr. 317/122/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului B.C. la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de arme și substanțe explosive, contrabandă calificată, nerespectarea dispozițiilor de import sau export și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute și pedepsite de art. 137 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 302 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 279 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. În fapt, s-a reținut că, la data de 14 decembrie 2012, cetățeanul sloven B.C. a pătruns pe teritoriul României, prin punctul de frontieră G.-R., cu autoturismul marca F.S., deținând și transportând cu acesta componente ale unor arme militare și muniție, după cum urmează: corpuri de grenade ofensive și defensive, încărcătoare metalice și din material plastic de diverse mărimi, paturi din lemn pentru pușcă mitralieră și arme lungi, curele și tocuri din piele de uz militar, tuburi cartuș, pârghii de armare pentru grenade ofensive și defensive, baionete de diverse tipuri, lunete militare, etc, fără a poseda autorizație emisă de autoritățile competente în acest sens.

Curtea de apel a fost învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri, context în care a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. „este datoare să verifice din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen.”. Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, Curtea de apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate. S-a arătat că în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc.

pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanță. De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., deoarece pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, valoarea socială pusă în primejdie, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

Sub acest aspect, Curtea de apel a reținut că, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și este jurist, ca formație profesională, totuși prezintă un grad ridicat de pericol social concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât profesia îi permite să cunoască atât consecințele utilizării armelor și componentelor transportate, cât și consecințele acțiunii sale de a transporta asemenea obiecte, în lipsa unei autorizații emise de autoritățile în măsură. Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere și împrejurarea că față de inculpat a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, context în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului. Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară și justificată, iar o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă, așa cum a fost solicitată de apărătorul ales, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, ar fi insuficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și, eventual, executarea sancțiunii definitive după epuizarea căii de atac. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate sau înlocuirea acestei măsuri, cu măsura obligării de a nu părăsi țara, susținând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventuive nu se mai mențin.

Recursul declarat este nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpat B.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de arme și substanțe explozive, contrabandă calificată, nerespectarea dispozițiilor de import sau export și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzute și pedepsite de art. 137 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., art. 302 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 279 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 14 decembrie 2012 a pătruns pe teritoriul României, prin punctul de frontieră G.-R., cu autoturismul marca F.S., deținând și transportând cu acesta componente ale unor arme militare și muniție, după cum urmează: corpuri de grenade ofensive și defensive, încărcătoare metalice și din material plastic de diverse mărimi, paturi din lemn pentru pușcă mitralieră și arme lungi, curele și tocuri din piele de uz militar, tuburi cartuș, pârghii de armare pentru grenade ofensive și defensive, baionete de diverse tipuri, lunete militare, etc, fără a poseda autorizație emisă de autoritățile competente în acest sens.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 19 decembrie 2012 în baza mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Giurgiu, măsura fiind prelungită succesiv până în prezent, cu motivarea că există presupunerea rezonabilă că ar fi săvrșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Având în vedere natura și gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, valoarea socială pusă în primejdie, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși nu este cunoscut cu antecedente penale, față de pregătirea sa profesională, ar fi trebuit să cunoască consecințele acțiunii sale în lipsa unei autorizații legale, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, față de stadiul în care se află judecata la acest moment, Înalta Curte apreciază că măsura luată față de inculpat se impune pentru buna desfășurare a procesului penal, fiind evitat riscul ca inculpatul să se sustragă de la judecată și să se tergiverseze astfel soluționarea cauzei. Se constată de asemenea că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în conformitate cu dispozițiilor Convenției europene a drepturilor omului și ale Constituției României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive temeinice că s-a săvârșit o infracțiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.

Față de cele menționate, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESDTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva încheierii din 3 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 317/122/2013 (1593/2013). Oblogă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul traducătorului de limbă engleză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2013.