ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 85 din 3 iulie 2007 a Tribunalului Gorj, secția

comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția formulată de

pârâta SC C.E.T. SA Turceni privind lipsa calității procesuale active, s-a

admis acțiunea reclamantei SC S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala CRAIOVA, și

pârâta a fost obligată la plata sumei de 358.180,59 lei majorări de întârziere

actualizate la data plății și la 9.268,83 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 51

din 28 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței instanței de fond.

S-a reținut în considerentele hotărârii că excepția lipsei

calității procesuale active nu este fondată întrucât directorul sucursalei

Craiova C.F.R. M. SA care a semnat acțiunea formulată de reclamanta SC S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA avea mandat special pentru introducerea acțiuinii dat de

directorul general al C.F.R. M. SA prin procură autentificată sub nr. 1826 din

13 mai 2005, BNP T.A.M.

Referitor la fondul litigiului, s-a stabilit că cele două convenții

încheiate între părți și reînnoite anual prin acte adiționale au ca obiect

programarea încărcărilor, respectiv contractul pentru prestații de transport,

asigurarea încărcărilor, descărcărilor la fronturile agentului economic și

avizarea transporturilor și a vagoanelor goale pentru descărcare și nu reglementează

transportul și tarifele aplicabile serviciilor de transport.

S-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. (2)

din Regulamentul de transport pe căile ferate potrivit cărora contractul de transport

se consideră încheiat dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv:

operatorul de transport a primit marfa însoțită de scrisoarea de trăsură

completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate și semnate de către

acesta și operatorul de transport a aplicat ștampila cu data pe toate

exemplarele scrisorii de trăsură. Că în speță nu există o convenție de transport

prin care să se fi stabilit plata tarifelor pentru serviciile de transport, așa

încât reclamanta are dreptul că perceapă majorări de întârziere conform

tarifelor proprii stabilite prin tariful intern de mărfuri (art. 40.5).

Împotrivsa acestei decizii pârâta SC C.E.T. SA a declarat

recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a

solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

A susținut recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8

C. proc. civ. că ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea

principiului înscris în art. 969 C. civ. potrivit cărora convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și a dispozițiilor art.

942 și art. 1295 C. civ.

S-a invocat faptul că în perioada în care s-au efectuat

prestațiile de către reclamantă ianuarie-februarie 2006, aceasta nu a avut un

contract încheiat cu pârâta, transportul cărbunelui pe calea ferată cât și

decontarea serviciilor s-au efectuat în baza scrisorii de trăsură care potrivit

art. 413 și art. 414 C. com., reprezintă înscrisul probator al unui contract de

transport și în conținutul căreia nu s-a prevăzut o clauză penală privind cuantumul

penalităților de întârziere. Că în lipsa clauzei penale, debitorul care este în

culpă pentru întârzierea la plată este supus prevederilor art. 43 C. com.

În al doilea motiv de recurs s-a susținut potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii deoarece s-au acordat penalități de întârziere de

0,1% pe zi calculate în mod unilateral de reclamantă în temeiul Regulamentului

de transport pe cale ferată care nu îi este opozabil recurentei întrucât nu

reprezintă rezultatul exclusiv al manifestării de voință al ambelor părți.

Prin întâmpinare intimata reclamantă SC S.N.T.F.M. C.F.R. M.

SA a solicitat respingerea recursului întrucât instanța de apel a pronunțat

decizia cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale respectiv art. 40.5 alin. (1)

din Regulamentul de Transport care prevede că în cazul întârzierii prestației

de transport operatorul de transport feroviar este în drept să perceapă

majorări de întârziere conform tarifelor proprii sau convențiilor încheiate.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a obligat-o la penalități de

întârziere pentru perioada ianuarie-februarie 2006 când între părți nu a

existat un contract încheiat , iar transportul cărbunelui s-a făcut în baza scrisorii

de trăsură care nu cuprinde nicio mențiune privind clauza penală nu are temei

legal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37.2 din Regulamentul de

transport pe căile ferate din România contractul de transport se consideră încheiat

dacă nu îndeplinite cumulativ următoarele condiții: operatorul de transport

feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport însoțit de

scrisoarea de trăsătură completată de expeditor în rubricile care îi sunt

rezervate și semnate de către acesta și operatorul de transport feroviar a

aplicat ștampila cu data pe toate exemplarele scrosirii de trăsură.

În speță, contractul de transport a fost încheiat între

părți, potrivit acestor prevederi legale, deoarece între acestea nu a existat o

convenție de transport prin care să se fi stabilit tarifele aplicabile

serviciilor de transport.

Așa fiind, scrisoarea de trăsură constituie contractul de

transport pentru prestațiile efectuate de reclamantă.

Cele două convenții încheiate între părți nu reprezintă

contractul de transport așa cum în mod corect a reținut instanța de apel,

deoarece acestea privesc numai programarea încărcărilor, asigurarea

încărcărilor-descărcărilor și avizarea transporturilor și vagoanelor goale

pentru încărcare.

Susținerea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii întrucât a obligat-o la plata penalităților de întârziere

fără ca acestea să fi fost stabilite anterior prin acordul de voință al

părților nu are temei legal.

Dispozițiile art. 40.5.1 din Regulamentul de transport pe

căile ferate din România prevăd că „în cazul întârzierii plății prestației de

transport operatorul de transport feroviar este în drept să perceapă majorări

de întârziere conform tarifelor proprii sau convențiilor încheiate.

Așa fiind, intimata-reclamantă a pretins în mod justificat

în raport de aceste prevederi legale obligarea recurentei-pârâte la plata

majorărilor de întârziere.

Recurenta se află într-o confuzie întrucât face referire la

penalități de întârziere, iar aceasta a fost obligată la majorări de întârziere

care își au temeiul legal în dispozițiile art. 40.5.1 și nu la penalități de

întârziere care presupune existența unui acord de voință al părților conform

art. 969 C. civ. concretizat într-o clauză penală.

Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 969 C.

civ. să se respingă ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.T.

SA împotriva deciziei nr. 51 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.