ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 151/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 85 din 3 iulie 2007 a Tribunalului Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția formulată de pârâta SC C.E.T. SA Turceni privind lipsa calității procesuale active, s-a admis acțiunea reclamantei SC S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala CRAIOVA, și pârâta a fost obligată la plata sumei de 358.180,59 lei majorări de întârziere actualizate la data plății și la 9.268,83 lei cheltuieli de judecată. Curtea de apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 51 din 28 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond.

S-a reținut în considerentele hotărârii că excepția lipsei calității procesuale active nu este fondată întrucât directorul sucursalei Craiova C.F.R. M. SA care a semnat acțiunea formulată de reclamanta SC S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA avea mandat special pentru introducerea acțiuinii dat de directorul general al C.F.R. M. SA prin procură autentificată sub nr. 1826 din 13 mai 2005, BNP T.A.M. Referitor la fondul litigiului, s-a stabilit că cele două convenții încheiate între părți și reînnoite anual prin acte adiționale au ca obiect programarea încărcărilor, respectiv contractul pentru prestații de transport, asigurarea încărcărilor, descărcărilor la fronturile agentului economic și avizarea transporturilor și a vagoanelor goale pentru descărcare și nu reglementează transportul și tarifele aplicabile serviciilor de transport.

S-a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. (2) din Regulamentul de transport pe căile ferate potrivit cărora contractul de transport se consideră încheiat dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv: operatorul de transport a primit marfa însoțită de scrisoarea de trăsură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate și semnate de către acesta și operatorul de transport a aplicat ștampila cu data pe toate exemplarele scrisorii de trăsură. Că în speță nu există o convenție de transport prin care să se fi stabilit plata tarifelor pentru serviciile de transport, așa încât reclamanta are dreptul că perceapă majorări de întârziere conform tarifelor proprii stabilite prin tariful intern de mărfuri (art. 40.5).

Împotrivsa acestei decizii pârâta SC C.E.T. SA a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. A susținut recurenta în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. că ambele instanțe au pronunțat hotărâri cu încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ. potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și a dispozițiilor art. 942 și art. 1295 C. civ.

S-a invocat faptul că în perioada în care s-au efectuat prestațiile de către reclamantă ianuarie-februarie 2006, aceasta nu a avut un contract încheiat cu pârâta, transportul cărbunelui pe calea ferată cât și decontarea serviciilor s-au efectuat în baza scrisorii de trăsură care potrivit art. 413 și art. 414 C. com., reprezintă înscrisul probator al unui contract de transport și în conținutul căreia nu s-a prevăzut o clauză penală privind cuantumul penalităților de întârziere. Că în lipsa clauzei penale, debitorul care este în culpă pentru întârzierea la plată este supus prevederilor art. 43 C. com. În al doilea motiv de recurs s-a susținut potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece s-au acordat penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate în mod unilateral de reclamantă în temeiul Regulamentului de transport pe cale ferată care nu îi este opozabil recurentei întrucât nu reprezintă rezultatul exclusiv al manifestării de voință al ambelor părți. Prin întâmpinare intimata reclamantă SC S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA a solicitat respingerea recursului întrucât instanța de apel a pronunțat decizia cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale respectiv art. 40.5 alin. (1) din Regulamentul de Transport care prevede că în cazul întârzierii prestației de transport operatorul de transport feroviar este în drept să perceapă majorări de întârziere conform tarifelor proprii sau convențiilor încheiate.

Recursul pârâtei nu este fondat. Critica recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel a obligat-o la penalități de întârziere pentru perioada ianuarie-februarie 2006 când între părți nu a existat un contract încheiat , iar transportul cărbunelui s-a făcut în baza scrisorii de trăsură care nu cuprinde nicio mențiune privind clauza penală nu are temei legal. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 37.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România contractul de transport se consideră încheiat dacă nu îndeplinite cumulativ următoarele condiții: operatorul de transport feroviar a primit marfa încărcată în mijlocul de transport însoțit de scrisoarea de trăsătură completată de expeditor în rubricile care îi sunt rezervate și semnate de către acesta și operatorul de transport feroviar a aplicat ștampila cu data pe toate exemplarele scrosirii de trăsură.

În speță, contractul de transport a fost încheiat între părți, potrivit acestor prevederi legale, deoarece între acestea nu a existat o convenție de transport prin care să se fi stabilit tarifele aplicabile serviciilor de transport. Așa fiind, scrisoarea de trăsură constituie contractul de transport pentru prestațiile efectuate de reclamantă. Cele două convenții încheiate între părți nu reprezintă contractul de transport așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, deoarece acestea privesc numai programarea încărcărilor, asigurarea încărcărilor-descărcărilor și avizarea transporturilor și vagoanelor goale pentru încărcare. Susținerea recurentei întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât a obligat-o la plata penalităților de întârziere fără ca acestea să fi fost stabilite anterior prin acordul de voință al părților nu are temei legal. Dispozițiile art. 40.5.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România prevăd că „în cazul întârzierii plății prestației de transport operatorul de transport feroviar este în drept să perceapă majorări de întârziere conform tarifelor proprii sau convențiilor încheiate. Așa fiind, intimata-reclamantă a pretins în mod justificat în raport de aceste prevederi legale obligarea recurentei-pârâte la plata majorărilor de întârziere.

Recurenta se află într-o confuzie întrucât face referire la penalități de întârziere, iar aceasta a fost obligată la majorări de întârziere care își au temeiul legal în dispozițiile art. 40.5.1 și nu la penalități de întârziere care presupune existența unui acord de voință al părților conform art. 969 C. civ. concretizat într-o clauză penală. Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 969 C. civ. să se respingă ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.T. SA împotriva deciziei nr. 51 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.