ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 iunie

2008, reclamantul C.D. a solicitat să se constate că pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 52 și art. 134 din Constituție

și art. 44-46 din Legea nr. 317/2004 prin nesoluționarea legală și în termen a

plângerii din 21 ianuarie 2008 pentru exercitarea acțiunii disciplinare împotriva

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4,

obligarea pârâtului să-i comunice hotărârea secției de procurori și materialele

cercetării prealabile care au stat la baza clasării plângerii sale, precum și

obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale în sumă de 2000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pârâtul a soluționat defectuos și peste termenul legal cererea sa de

declanșare a acțiunii disciplinare în cazul unui procuror, dispunând nelegal

clasarea memoriului său înregistrat la inspecția judiciară.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea prin sentința nr. 241 din 3

octombrie 2008, reținând că nu a fost dovedită încălcarea drepturilor invocate

de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a avut în vedere că

pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat reclamantului cu adresa

nr. 218/IJ/76/SIP din 29 aprilie 2008 rezultatul cercetărilor efectuate în

soluționarea petiției sale și că nu s-au constatat aspecte de natură a fi

calificate abateri disciplinare.

Constatând că nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a motivat că

nemulțumirea reclamantului față de soluția dată în cadrul cercetării prealabile

nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiție, deoarece în condițiile

prevăzute de art. 278 C. proc. pen., se poate formula plângere împotriva

soluției adoptate de procurorul de caz.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică,

iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul a criticat soluția de

respingere a cererii formulate la 3 octombrie 2008 pentru obligarea intimatului

să depună dovada efectuării cercetării prealabile și hotărârea comisiei de

disciplină, susținând că instanța de fond nu a exercitat rol activ în

conformitate cu prevederile art. 129 C. proc. civ. și nu a motivat încheierea

din data respectivă, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a criticat

motivarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, susținând că aceasta este

contradictorie și fără a fi analizate probele administrate și cererile

formulate pe parcursul judecării cauzei.

În ultimele două motive de recurs,

invocate pe fondul pricinii, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de

fond a apreciat că nu i-au fost încălcate drepturi recunoscute de lege sau

interese legitime, deși a dovedit că intimatul nu și-a exercitat în mod

corespunzător atribuțiile prevăzute de lege cu privire la soluționarea

plângerii formulate conform art. 46 din Legea nr. 317/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

În ședința publică de la 3 octombrie 2008 a fost corect respinsă cererea recurentului-reclamant de administrare a probei cu noi înscrisuri,

întrucât la acel termen s-a precizat temeiul juridic al cererii de chemare în

judecată și față de cadrul procesual al litigiului, instanța de fond a

considerat în mod întemeiat că nu se mai impune depunerea altor acte decât cele

anexate acțiunii.

Conform încheierii date la acea dată,

instanța de fond a exercitat rol activ în conformitate cu prevederile art. 129

alin. (4) C. proc. civ., stabilind limitele investirii sale, în raport de

cererea dedusă judecății și de precizările ulterioare ale

recurentului-reclamant.

Soluția dată cererii de probe, precum și

hotărârea pronunțată pe fondul cauzei au fost motivate potrivit dispozițiilor

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece au fost expuse considerentele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care au fost

respinse susținerile din acțiune.

Motivarea hotărârii atacate cuprinde

analiza detaliată a elementelor de fapt din cauza dedusă judecății și a

prevederilor legale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată,

astfel că va fi respinsă ca nefondată critica formulată sub acest aspect în

recurs.

Motivele de recurs invocate cu privire la

soluția dată pe fondul pricinii sunt de asemenea nefondate, întrucât instanța

de fond a constatat judicios că recurentul-reclamant nu a dovedit susținerile

sale privind încălcarea de către intimat a dispozițiilor art. 21, art. 52, art.

133 și art. 134 din Constituția României și art. 44-49 din Legea nr. 317/2004.

Astfel, se reține că recurentul-reclamant

a fost informat prin adresa nr. 218/IJ/76/SIP din 29 aprilie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii atât de rezultatul cercetărilor prealabile efectuate în

soluționarea petiției sale, cât și de posibilitatea exercitării căii de atac a

plângerii prevăzute de art. 278 C. proc. civ.

Rezolvarea nefavorabilă a cererii

recurentului-reclamant de declanșare a acțiunii disciplinare este consecința

constatării de către autoritatea intimată că din aspectele sesizate și

verificate în cadrul cercetării prealabile nu a rezultat săvârșirea unor

abateri disciplinare și în consecință, soluția de clasare a plângerii nu echivalează

cu un refuz nejustificat de a soluționa o cerere , în sensul prevăzut de art. 2

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Soluționarea cererii adresate de recurentul-reclamant

și informarea acestuia despre soluția dată și considerentele pe care s-a

întemeiat dovedesc exercitarea de către autoritatea emitentă a atribuțiilor

conferite prin dispozițiile Legii nr. 317/2004 în materie disciplinară.

În consecință, instanța de fond a

constatat corect că nu s-a dovedit încălcarea de către intimat a prevederilor

indicate în cererea de chemare în judecată și nici vătămarea unui drept

recunoscut de lege sau a unui interes legitim al recurentului-reclamant.

Pentru motivele expuse, constatând că nu

există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va

respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.D.

împotriva sentinței civile nr. 241 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

martie 2009.