ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 3827/2/2006, reclamanta SC G.95 SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.C., anularea Deciziei nr. 52 din 9 martie 2006 emisă de președintele acestei autorități, prin care s-a interzis ajutorul de stat acordat societății, rambursarea acestuia și înlocuirea deciziei cu măsura prevăzută de art. 21 alin. (2) lit. (c) din Legea nr. 134/1999, precum și suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 13 iunie 2006, instanța a admis cererea de suspendare cu motivarea că suma reținută prin cuantumul ei, este de natură să aducă reclamanta în imposibilitate de a achita atât restanțele către buget cât și a altor creanțe, creând perspectiva intrării sale în stare de faliment, iar încheierea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe fondul cauzei, în urma analizării probelor încuviințate Curtea de Apel București a respins contestația formulată în cauză, ca neîntemeiată, reținând că prin decizia contestată, pârâtul a decis că ajutoarele de stat acordate în conformitate cu art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/1999, în forma scutirii de la plata impozitului pe profit aferent activității desfășurate peste limita maximă admisă, sunt ilegale și incompatibile cu un mediu concurențial normal.

S-a mai reținut că reclamanta a dobândit certificat permanent de investitor pentru zona defavorizată Valea Jiului, până la data de 31 decembrie 2008, calitate în care, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 24/1998, beneficiază pentru investițiile nou create, de scutirea de la plata impozitului pe profit pe perioada existenței zonei defavorizate, facilități fiscale care potrivit art. 14 1 alin. (1) din același act normativ, pot ajunge la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat regional aprobat de C.S.M. concurenței care, în cazul IMM-urilor era de 65%.

S-a mai reținut că înstrăinarea bunului imobil, respectiv clădirea în care societatea își avea sediul a determinat depășirea intensității maxim admise a ajutorului de stat, iar raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat această concluzie a inspectorilor de concurență de la Inspectoratul de Concurență Hunedoara, că ajutorul de stat de care reclamanta a beneficiat sub forma scutirii de impozit pe profit a fost pentru anul 2003 de 578.438,20 lei, iar pentru anul 2004 de 1.063.754,20 lei, în total 1.642.192,40 lei. Astfel, instanța a conchis că la data de 30 iunie 2005 stabilită ca dată limită a perioadei controlate de către organele C.C., intensitatea maximă admisă ajutorului de stat a fost depășită cu suma de 1.212.240,40 lei reprezentând diferența dintre ajutorul de stat acordat de 1.642.192,40 lei și ajutorul de stat maxim admis de 429.952,16 lei, expertiza constatând o intensitate brută, realizată de 248,27%, față de intensitatea maximă de 65%.

Cum ajutorul de stat a fost acordat pentru investiția inițială, respectiv terenuri, clădiri, echipamente ce formează baza standard până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat, iar în scopul rentabilizării activității, reclamanta a înstrăinat un imobil ce fusese avut în vedere la stabilirea investiției eligibile, instanța a concluzionat că societatea reclamantă avea obligația, din momentul ajungerii la limita intensității maxime a ajutorului de stat, să se înregistreze ca plătitor de impozit pe profit. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond în mod greșit a achiesat la încadrarea făcută de Consiliul Concurenței la art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 24/1998 a situației societății comerciale. Astfel, a argumentat recurenta, societatea comercială reclamantă nu s-a aflat în situația de lichidare juridică sau voluntară, ci a procedat la operațiunea de fuziune prin absorbție, ceea ce demonstrează că nu și-a încetat activitatea, ci și-a continuat-o și sporit-o. C.C. a depus întâmpinare prin care a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, solicitând respingerea recursului formulat. Recursul este neîntemeiat. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Decizia nr. 52/2006, C.C.

a decis ca ajutoarele de stat acordate sub forma scutirii la plată a impozitului pe profit aferent scutirii la plată a impozitului pe profit aferent activității desfășurate în zona defavorizată, peste limita admisă a intensității brute a ajutorului de stat, sunt ilegale și incompatibile cu mediul concurențial normal, în cazul mai multor societăți comerciale, între care și societatea comercială recurentă. Prin această decizie s-a stabilit că, în cazul societății comerciale recurente, valoarea ajutorului de stat ilegal și incompatibil până la data de 30 iunie 2005, a fost de 1.212.240,20 lei (RON), la care s-au calculat dobânzi de 10,75% pentru perioada 12 aprilie – 31 iulie 2005, adică 39.930,30 lei (RON).

Totodată, în baza art. 194 1 alin. (1) C. proc. fisc., cu modificările și completările din O.U.G. nr. 129/2005, s-a dispus stoparea acordării ajutoarelor de stat, iar potrivit art. 22 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, s-a dispus recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile. În esență, instanța de fond a reținut că raportul de expertiză efectuată a confirmat constatările și concluziile inspectorilor de concurență de la Inspectoratul de Concurență Hunedoara, constatând că până la data de 30 iunie 2005, stabilită ca dată limită a perioadei controlate, societatea comercială recurată a beneficiat de un ajutor de stat acordat de 1.642.192,40 lei, din care 1.212.240,20 lei ajutor ilegal și incompatibil și 429.952,20 lei ajutor de stat maxim admisibil.

Într-adevăr, potrivit art. 14 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/1998, „agenții economici care operează în zonele defavorizate beneficiază de facilități fiscale prevăzute la art. 6, până la atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat conform Regulamentului aprobat de C.C.” Potrivit art. 6 din Regulamentul privind ajutorul de stat regional, publicat în M. Of. nr. 470 din 2 iulie 2002, eligibilitatea costurilor pentru aprecierea intensității este limitată la un ansamblu uniform de cheltuieli corespunzătoare elementelor investiției, respectiv terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard a investiției.

Or, în cauză, investiția a avut loc și prin achiziționarea la data de 19 martie 2002 a construcției, care a fost înstrăinată ulterior prin contractul autentificat sub nr. 1630 din 12 aprilie 2005, cu încălcarea termenului de interdicție de 5 ani, prevăzut la art. 11 din Regulament, ceea ce a modificat parametrii de măsurare a intensității ajutorului de stat, care a ajuns astfel la 248,27%, față de 65%, maximul admis în cazul întreprinderilor mici și mijlocii. Astfel, motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată dacă este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este lipsit de temei, instanța de fond realizând o interpretare și o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În concluzie, recursul va fi respins ca nefondat, sentința recurată fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G.95 SA Aninoasa împotriva sentinței civile nr. 1906 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2009.