ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4339/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București sub nr. 3827/2/2006, reclamanta SC G.95 SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.C., anularea Deciziei nr. 52 din 9 martie 2006

emisă de președintele acestei autorități, prin care s-a interzis ajutorul de

stat acordat societății, rambursarea acestuia și înlocuirea deciziei cu măsura

prevăzută de art. 21 alin. (2) lit. (c) din Legea nr. 134/1999, precum și

suspendarea executării acestei decizii până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de

13 iunie 2006, instanța a admis cererea de suspendare cu motivarea că suma

reținută prin cuantumul ei, este de natură să aducă reclamanta în

imposibilitate de a achita atât restanțele către buget cât și a altor creanțe,

creând perspectiva intrării sale în stare de faliment, iar încheierea a rămas

irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Pe fondul cauzei, în urma

analizării probelor încuviințate Curtea de Apel București a respins contestația

formulată în cauză, ca neîntemeiată, reținând că prin decizia contestată,

pârâtul a decis că ajutoarele de stat acordate în conformitate cu art. 21 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/1999, în forma scutirii de la plata impozitului pe

profit aferent activității desfășurate peste limita maximă admisă, sunt ilegale

și incompatibile cu un mediu concurențial normal.

S-a mai reținut că

reclamanta a dobândit certificat permanent de investitor pentru zona

defavorizată Valea Jiului, până la data de 31 decembrie 2008, calitate în care,

potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 24/1998, beneficiază pentru investițiile nou

create, de scutirea de la plata impozitului pe profit pe perioada existenței

zonei defavorizate, facilități fiscale care potrivit art. 14

1

alin. (1)

din același act normativ, pot ajunge la atingerea intensității maxime admise a

ajutorului de stat regional aprobat de C.S.M. concurenței care, în cazul

IMM-urilor era de 65%.

S-a mai reținut că înstrăinarea

bunului imobil, respectiv clădirea în care societatea își avea sediul a

determinat depășirea intensității maxim admise a ajutorului de stat, iar

raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat această concluzie a

inspectorilor de concurență de la Inspectoratul de Concurență Hunedoara, că ajutorul de stat de care reclamanta a beneficiat sub forma scutirii de impozit

pe profit a fost pentru anul 2003 de 578.438,20 lei, iar pentru anul 2004 de

1.063.754,20 lei, în total 1.642.192,40 lei.

Astfel, instanța a conchis

că la data de 30 iunie 2005 stabilită ca dată limită a perioadei controlate de

către organele C.C., intensitatea maximă admisă ajutorului de stat a fost

depășită cu suma de 1.212.240,40 lei reprezentând diferența dintre ajutorul de

stat acordat de 1.642.192,40 lei și ajutorul de stat maxim admis de 429.952,16

lei, expertiza constatând o intensitate brută, realizată de 248,27%, față de

intensitatea maximă de 65%.

Cum ajutorul de stat a fost

acordat pentru investiția inițială, respectiv terenuri, clădiri, echipamente ce

formează baza standard până la atingerea intensității maxime admise a

ajutorului de stat, iar în scopul rentabilizării activității, reclamanta a

înstrăinat un imobil ce fusese avut în vedere la stabilirea investiției eligibile,

instanța a concluzionat că societatea reclamantă avea obligația, din momentul

ajungerii la limita intensității maxime a ajutorului de stat, să se

înregistreze ca plătitor de impozit pe profit.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat motivul de

recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că

instanța de fond în mod greșit a achiesat la încadrarea făcută de Consiliul

Concurenței la art. 8 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 24/1998 a situației

societății comerciale.

Astfel, a argumentat

recurenta, societatea comercială reclamantă nu  s-a aflat în situația de

lichidare juridică sau voluntară, ci a procedat la operațiunea de fuziune prin

absorbție, ceea ce demonstrează că nu și-a încetat activitatea, ci și-a

continuat-o și sporit-o.

C.C. a depus întâmpinare

prin care a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre legală și

temeinică, solicitând respingerea recursului formulat.

Recursul este neîntemeiat.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Decizia nr. 52/2006, C.C. a decis ca

ajutoarele de stat acordate sub forma scutirii la plată a impozitului pe profit

aferent scutirii la plată a impozitului pe profit aferent activității

desfășurate în zona defavorizată, peste limita admisă a intensității brute a

ajutorului de stat, sunt ilegale și incompatibile cu mediul concurențial

normal, în cazul mai multor societăți comerciale, între care și societatea

comercială recurentă.

Prin această decizie s-a stabilit

că, în cazul societății comerciale recurente, valoarea ajutorului de stat

ilegal și incompatibil până la data de 30 iunie 2005, a fost de 1.212.240,20 lei (RON), la care s-au calculat dobânzi de 10,75% pentru perioada 12

aprilie – 31 iulie 2005, adică 39.930,30 lei (RON).

Totodată, în baza art. 194

1

alin. (1) C. proc. fisc., cu modificările și completările din O.U.G. nr. 129/2005,

s-a dispus stoparea acordării ajutoarelor de stat, iar potrivit art. 22 din

Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, s-a dispus

recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile.

În esență, instanța de fond

a reținut că raportul de expertiză efectuată a confirmat constatările și

concluziile inspectorilor de concurență de la Inspectoratul de Concurență Hunedoara, constatând că până la data de 30 iunie 2005, stabilită

ca dată limită a perioadei controlate, societatea comercială recurată a

beneficiat de un ajutor de stat acordat de 1.642.192,40 lei, din care

1.212.240,20 lei ajutor ilegal și incompatibil și 429.952,20 lei ajutor de stat

maxim admisibil.

Într-adevăr, potrivit art. 14

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 24/1998, „agenții economici care operează în zonele

defavorizate beneficiază de facilități fiscale prevăzute la art. 6, până la

atingerea intensității maxime admise a ajutorului de stat conform

Regulamentului aprobat de C.C.”

Potrivit art. 6 din

Regulamentul privind ajutorul de stat regional, publicat în M. Of. nr. 470 din 2

iulie 2002, eligibilitatea costurilor pentru aprecierea intensității este limitată

la un ansamblu uniform de cheltuieli corespunzătoare elementelor investiției,

respectiv terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard a

investiției.

Or, în cauză, investiția a

avut loc și prin achiziționarea la data de 19 martie 2002 a construcției, care

a fost înstrăinată ulterior prin contractul autentificat sub nr. 1630 din 12

aprilie 2005, cu încălcarea termenului de interdicție de 5 ani, prevăzut la art.

11 din Regulament, ceea ce a modificat parametrii de măsurare a intensității

ajutorului de stat, care a ajuns astfel la 248,27%, față de 65%, maximul admis

în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Astfel, motivul de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, potrivit

căruia o hotărâre poate fi recurată dacă este lipsită de temei legal sau a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este lipsit de temei,

instanța de fond realizând o interpretare și o aplicare corectă a dispozițiilor

legale incidente în cauză.

În concluzie, recursul va fi

respins ca nefondat, sentința recurată fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC G.95 SA Aninoasa împotriva sentinței civile nr. 1906 din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2009.